Din aceste 21 de manuscrise, 20 au fost achizitionate de Muzeul National al Taranului Roman de la urmasii lui Picu Patrut, iar unul a fost donat muzeului. Cele 21 de manuscrise datate în secolul al XIX-lea cuprind peste 5000 de pagini si reprezinta atat un adevarat tezaur de compozitii religioase în versuri, cat si un veritabil complex de miniaturi si desene care ilustreaza versurile sale.
Picu Patrut, pe numele sau real Nicolae Picu Oprea Patrut, a fost, pe langa carturar si miniaturist, si poet, imnograf, imnolog, caligraf si copist.
Acesta si-a descoperit vocatia pentru lectura, pictura si obiceiurile traditionale înca de la varsta de 12 ani, dupa ce a intrat crasnic la biserica mare din comuna natala Salistea, jud Sibiu. La varsta de 19 ani scrie primul sau volum cu versuri, iar 2 ani mai tarziu îl publica si pe cel de-al doilea. În 1848 se calugareste la Schitul Cheia (judetul Valcea), sub numele de Cuviosul Procopie Patrut, dar se întoarce în satul natal pentru a deveni nu doar un simplu ilustrator de texte, ci un adevarat povestitor în imagini plastice a vietii si obiceiurilor rurale duhovnicesti.
"Cu o valoare culturala inestimabila, aceasta colectie, odata digitizata, va fi facuta cunoscuta pentru prima oara tuturor celor interesati de cercetare, studiu sau pur si simplu informare, Picu Patrut fiind ultimul mare miniaturist european al secolului XIX. Mai mult decat atat, acest proiect ambitios va putea fi integrat în viitor în „The European Library" - reteaua bibliotecilor nationale europene, dar si în portalul "Europeana". Prin proiectul desfasurat de Muzeul National al Taranului Roman, Star Storage faciliteaza accesul generatiilor de azi si a celor viitoare la opera carturarului Picu Patrut si contribuie, alaturi de noi si alte autoritati, la promovarea valorilor si patrimoniului cultural national în Europa si în lume." declara doamna Georgeta Rosu, Directorul Muzeului National al Taranului Roman.
Ieri, 13 septembrie, Muzeul National al Taranului Roman si-a deschis portile pentru o expozitiededicata vietii si operei lui Picu Patrut, expozitie care se va închide pe 2 decembrie.
"Principalul motiv al implicarii Star Storage în acest proiect este acela canoidetinem cea mai performanta tehnologie în domeniul digitizarii disponibila în acest moment în Romania, care permite lucrul cu documente de patrimoniu national si digitizarea acestora în conditii de siguranta si integritate deplina. Implicarea noastra în acest proiect este o onoare, o recunoastere si în acelasi timp un tribut platit celor mai importante opere apartinand patrimoniului cultural national", declara domnul Catalin Paunescu, Managing Director, Star Storage.
Proiectul de digitizare a celor 21 de manuscrise apartinand carturarului si miniaturistului Picu Patrut a fost realizat în cadrul centrului de conversie documente detinut de Star Storage, într-o zona de securitate maxima, dedicata strict acestui proiect, cu supraveghere 24/24 pe toata durata proiectului. Compania a pus la dispozitia restauratorilor autorizati de catre Muzeul National al Taranului Roman facilitati în care sa lucreze cu aceste manuscrise, o echipa de specialisti cu peste 12 ani de experienta în manevrarea în conditii de securitate maxima si în digitizarea de documente de importanta culturala nationala. În cadrul acestui centru de conversie documente al Star Storage sunt folosite echipamente de scanare de ultima generatiecare includ functionalitati specifice protejarii manuscriselor: tehnologie cu lumina rece care nu emite caldura si nu afecteaza calitatea documentului original si care permite scanarea fara presare sau desprindere file, aplicarea de filtre speciale pentru îmbunatatirea imaginii etc.
Despre centrul de conversie Star Storage
Star Storage detine un centru de conversie documente dotat cu cele mai performante tehnologii de conversie si sisteme complexe de securitate. În cadrul acestui centru, Star Storage foloseste tehnologie de ultima generatie în domeniul imagisticii cu ajutorul carora se pot scana, indexa, accesa si proteja orice tip de documente, indiferent de tipul acestora, formatul sau gradul lor de uzura:
• Se folosesc scanere cu lumina rece, fara emisie de radiatii UV
• Operatiunea de scanare nu presupune contact direct cu documentele de scanat
• Se aplica procedee de microfilmare, care asigura pastrarea documentelor peste 100 de ani
• Se utilizeaza tehnologii de recunoastere text, coduri de bare, formulare etc - OCR, ICR, OMR, BCR
• Capacitatea de procesare zilnica este de peste 1000000 documente
Despre Star Storage - Information Management | Outsourcing | Cloud
Star Storage este o companie romaneasca, capital 100% privat, leader în solutii pentru protectie si management al informatiilor în Romania. Cu aproape 12 ani de experienta pe piata din Romania, Star Storage si-a dezvoltat portofoliul de solutii si servicii pornind de la principiul integrarii complete de-a lungul întregului ciclu de viata al informatiilor generate de o companie - din momentul productiei acestora pana în momentul stocarii sau distrugerii: servicii externalizate de output management (productie documente), servicii externalizate de arhivare si management al arhivelor hibride (arhive fizice si electronice), servicii externalizate de data center, solutii de infrastructura IT si solutii de business, toate integrate cu solutiile de gestiune a informatiilor geospatiale (Geographic Information System).