Vom avea 2 zile libere în plus în 2017: iată calendarul complet

Vom avea 2 zile libere în plus în 2017: iată calendarul complet

Corina Naftanaila

Vești bune se anunță pentru români în anul 2017. Vom aveam parte de 14 zile libere, cu două mai multe decât în anul ce tocmai s-a încheiat.

În timp ce mulți dintre noi încă suspină la gândul zilelor libere ce s-au scurs prea repede, iată că anul 2017 se anunță unul mai bun, cel puțin din punct de vedere al timpului liber. Aparent, conform noului calendar, românii se vor bucura de 14 zile nelucrătoare. Prima dintre ele este chiar în luna ianuarie, pe data de 24, ce marchează Ziua Unirii Principatelor Române. Aceasta a intrat anul acesta în rândul sărbătorilor naționale, alături de data de 1 iunie, Ziua Copilului.

zile libereAstfel, potrivit Codului Muncii, ne vom bucura de 2 zile nelucrătoare în plus față de anul 2016. Iată calendarul complet!

1 ianuarie (duminică),
2 ianuarie (luni),
24 ianuarie (marți) - Ziua Unirii Principatelor Romane,

16 aprilie (duminică) - Prima zi de Paști
17 aprilie (luni) - A doua zi de Paști,

1 mai (luni) - Ziua Muncii,

1 iunie (joi) - Ziua Copilului,

4 iunie (duminică) - Prima zi de Rusalii,

5 iunie (luni) - A doua zi de Rusalii,

15 august (marți) - Adormirea Maicii Domnului,

30 noiembrie (joi) - Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României,

1 decembrie (vineri) - Ziua Națională a României,

25 decembrie (luni) - Prima zi de Crăciun,

26 decembrie (marți) - A doua zi de Crăciun.

Surse: hotnews.ro, antena3.ro.

Articolul urmator
Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere
Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce zile libere vom avea în 2025
    Ce zile libere vom avea în 2025

    2025 se apropie cu pași repezi, așa că ți-am pregătit deja calendarul zilelor naționale libere, pentru a îți programa concediul din timp.

    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj
    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj

    Încă din primele clipe în care îți iei bebelușul în brațe, te gândești cum este mai bine să procedezi pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă din...

    Ce am făcut când am aflat că soțul meu avea de ani de zile o a doua familie. NU, nu am plâns și nici n-am intrat în depresie
    Ce am făcut când am aflat că soțul meu avea de ani de zile o a doua familie. NU, nu am plâns și nici n-am intrat în depresie

    Când ești căsătorită de peste două decenii, iar tu și partenerul tău de viață sunteți și părinți, nici nu îți trece prin minte că, la un moment dat, ai putea afla...

    Sunt tatăl a 8 copii, iar soția mea însărcinată tocmai a aflat că are cancer. Nu știu cum vom supraviețui în această iarnă
    Sunt tatăl a 8 copii, iar soția mea însărcinată tocmai a aflat că are cancer. Nu știu cum vom supraviețui în această iarnă

    În contextul creșterii semnificative a prețurilor din ultimele luni, nu este deloc simplu să faci față cheltuielilor de zi cu zi, cu atât mai mult cu cât ai o familie...

    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime
    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime

    „Când fiica mea avea trei ani, am pierdut-o în mulțime. A fost cea mai înfricoșătoare experiență pe care am trăit-o în viața mea. Una pe care nici eu,...

    Mai simte cineva că, uneori, a avea un soț este ca și cum ai avea grijă de un al doilea copil?
    Mai simte cineva că, uneori, a avea un soț este ca și cum ai avea grijă de un al doilea copil?

    Cel ce trebuia să îi fie partener la bine și la greu, stâlpul casei, s-a transformat la scurt timp de la venirea pe lume a copilului, într-o responsabilitate pentru mama...

    Și bărbații suferă când partenera lor pierde o sarcină. „Cum vom putea trece vreodată peste așa ceva? ÎMPREUNĂ"
    Și bărbații suferă când partenera lor pierde o sarcină. „Cum vom putea trece vreodată peste așa ceva? ÎMPREUNĂ"

    Autor al unui cunoscut bestseller peste hotare, un tată îndurerat își strigă durerea printr-un poem compus pentru copilul lui nenăscut, plecat la Ceruri mult prea devreme....

    Cuvintele soțului meu din timpul travaliului m-au schimbat complet ca mamă
    Cuvintele soțului meu din timpul travaliului m-au schimbat complet ca mamă

    „Nu se dă niciun trofeu, Ashley!” A fost cel mai bun lucru pe care soțul meu mi l-a spus în sala de nașteri. Acele cuvinte mi-au schimbat total percepția asupra vieții...

    © 2025 Qbebe