Bebelușul doarme mult? Află când este normal și când ai motive de îngrijorare

Bebelușul doarme mult? Află când este normal și când ai motive de îngrijorare

Mirela Floricescu - Redactor

În primul an de viață, copii dorm destul de mult. Până la vârsta de 2 ani, bebelușii își tot modifică numărul de ore de somn, deoarece organismul lor se adaptează multor schimbări. Însă, prea multe ore de somn indică faptul că cel mic are niște probleme de sănătate care trebuie depistate rapid. Mămicile își pun adesea semne de întrebare cu privire la somnul bebelușului lor, fiindcă sugarii sunt predispuși la afecțiuni serioase din cauza faptului că sistemul lor imunitar nu este complet dezvoltat. Orele de somn îndelungate vin, de obicei, însoțite și de alte simptome care indică o problemă de sănătate. Află mai jos toate răspunsurile referitoare la cauzele pentru care bebelușul doarme mult și când trebuie să devină pentru tine un motiv de îngrijorare.

Bebe doarme prea mult?

Somnul bebelușilor este un semn al stării lor de sănătate. Mămicile trebuie să știe faptul că în primele 3 luni ale vieții, copii dorm și mănâncă foarte mult, deoarece sistemul lor imunitar este în plină dezvoltare și trec prin primele lor pusee de creștere. În medie, un nou-născut doarme între 18 – 19 ore, iar cei născuți prematur dorm chiar și 20 – 21 de ore. Bebelușii fac pauze o dată la câteva ore pentru a fi hrăniți, apoi adorm la loc. În cazul bebelușilor născuți prematur este nevoie de multă răbdare, deoarece oraganele lor nu sunt dezvoltate complet, de aceea obosesc și adorm chiar și în timpul mesei.

bebelus-care-doarme-cu-gura-deschisa-si-este-invelit-cu-o-patura-alba-si-sta-pe-un-pat-alb

Orice proaspătă mămică trebuie să urmărească cu atenție orice mișcare a bebelușului său. Dacă cel mic nu se trezește la 2 – 3 ore pentru a fi hrănit, este un semn că nu se simte bine. Pofta de mâncare este direct influențată de starea generală a copilului. Dacă este vorba de ceva medical, trebuie consultat urgent un pediatru. De la o banală răceală sau icter, se poate ajunge la infecții și virusuri, iar orice perioadă în care nu este tratat poate agrava starea lui de sănătate. Mămicile trebuie să observe clar dacă bebelușul doarme mai mult decât de obicei. O problemă medicală vine însoțită și de alte simptome, cum ar fi febra și tusea.

Alte disconforturi pentru un bebeluș care doarme mai mult pot fi create chiar de către mamă prin faptul că nu își poziționează corect copilul la sân, iar el rămâne înfometat. Analizați orice schimbare apare la bebe, înainte de a afla cauza exactă a somnului său prelungit.

Cauze pentru care bebelușul doarme prea mult

Printre cele mai întâlnite cauze pentru care bebelușul doarme mult sunt:

  • Lipsa hranei: cea mai întâlnită cauză ce provoacă somnolență în rândul bebelușilor este hrana insuficientă. Este esențial să aveți răbdare atunci când alăptați și să nu opriți copilul forțat în timp ce mănâncă. Nu este o problemă dacă în primele luni de viață, un copil se scoală foarte des pentru a mânca, acesta este un semn că organismul său este sănătos. De asemenea, atașarea corectă la sân este un pas crucial. Dacă nu este pus corect la sân, bebelușul se va chinui să bea, iar în final va refuza să mai fie hrănit. Lipsa hranei duce la deshidratare și la pierderea în greutate. De asemenea, scutecul va rămâne curat prea mult timp. Dificultățile de alimentație apar, de obicei, când mama are probleme cu lactația și se apelează la suplimente și lapte praf. În acest caz, trebuie consultat un medic pediatru care va reuși să găsească o soluție prin care cel mic să fie hrănit suficient.
  • Icterul: acesta este un pas normal pentru orice bebeluș. Icterul este denumirea pentru culoarea galbenă pe care o au tegumentele bebelușului. Unii copii fac icter imediat după naștere, alții la câteva zile sau săptămâni. Icterul îl poate face pe nou-născut să doarmă foarte mult și să-și piardă apetitul pentru câteva zile. În burtica mamei, copilul are nevoie de mai mult oxigen, de aceea, se produc multe globule roșii care au rol în transportarea acestuia. După naștere, copilul trebuie să scape de aceste globule în exces. Tegumentele prind culoarea galbenă din cauza bilirubinei, un pigment produs de bilă, care degradează globulele roșii în exces din organismul nou-născutului.

bebelus-doarme-pe-spate-cu-gura-intre-deschisa-si-cu-mana-langa-obraz

  • Afecțiuni respiratorii: îți poți da seama dacă cel mic are probleme respiratorii dacă obosește atunci când respiră, se aude un șuierat sau un zgomot atunci când expiră, doarme prea mult, este apatic, are febră și vărsături. Problemele respiratorii pot apărea și din cauza mediului în care este ținut bebelușul. Trebuie să aerisești zilnic camera celui mic și să te asiguri că nu există praf în cameră.  De asemenea, respirația poate fi un semn că bebelușul suferă de afecțiuni cardiace, anemie, malnutriție sau diabet. În sezonul virozelor poate apărea respirația greoaie. În orice caz, trebuie să ajungi de urgență la un pediatru, pentru ca starea sa să nu se agraveze.
  • Infecții/Virusuri: corpul unui bebeluș nu este gata să lupte cu orice fel de virus sau bacterie, de aceea o anumită infecție îl poate face pe cel mic să doarmă pentru perioade lungi de timp. Pe lângă somnolență, în cazul unei infecții apar și alte simptome cum ar fi: febra, greața, vărsăturile și lipsa apetitului. Aceste probleme nu se pot trata acasă, de aceea este vitală prezența de urgență la medic.
  • Un puseu de creștere: până la 5 luni, bebelușul trece lunar prin pusee de creștere care îi provoacă nu doar somnolență crescută, ci și apetit mare și stare de irascibilitate. Puseele sunt perioade de creștere bruscă ale bebelușului. Mămicile trebuie să știe că în acele câteva zile în care bebe trece printr-un puseu trebuie să aibă multă răbdare, deoarece are nevoie de mai multă hrană decât de obicei, ceea ce îl va face să stea mai mult timp la sân. Așadar, în perioada puseelor de creștere este normal ca un nou-născut să doarmă foarte mult și să fie mofturos, important este ca voi să fiți lângă pruncii voștrii la fiecare pas.

Bebelușul doarme prea mult după vaccin

Părinții sunt îngrijorați atunci când bebelușul doarme mult după vaccin și se întreabă dacă nu cumva pruncul lor are parte de o alergie la soluția injectată. Răspunsul este că perioadele de somn îndelungate după vaccin sunt normale, înseamnă că anticorpii bebelușului răspund cu succes la imunizare.

bebelus-cu-ochii-albastrii-sta-mirat-si-se-uita-iar-un-adult-il-injecteaza-in-mana

O astfel de perioadă după vaccin durează între 2 – 3 zile, timp în care cel mic va fi morocănos și va avea perioade dese de plâns. Nopțile vor fi mai obositoare pentru părinți, deoarece bebelușul se va trezi des. Este foarte important, ca mămici, să vă treziți puiul mai des pentru a-l hrăni. El are nevoie de toate vitaminele și fibrele din laptele matern, menite să contribuie la dezvoltarea sa armonioasă. Alte reacții după un vaccin pot fi: febra ușoară, inflamație la locul injectării, dureri musculare și frisoane. Atenție mare pentru părinți, deoarece toate aceste situații care durează mai mult de 3 zile sunt un semn că bebelușul vostru are o reacție adversă gravă la imunizare, iar starea sa de sănătate se poate deteriora cu rapiditate. Prezența la medic în aceste cazuri este vitală.

Bebelușul doarme prea mult noaptea

În primele luni de viață, bebe va avea un somn haotic și cu treziri indiferent de oră, deoarece organismul nu face diferența între zi și noapte. După vârsta de 4 luni, bebe deja începe să-și formeze foarte încet un program de odihnă, de aceea orele de somn noaptea vor crește, iar ziua va putea fi activ pentru măcar 3 – 4 ore, de aceea poți avea impresia că bebelușul doarme prea mult noaptea. După vârsta de 6 luni, copilul trebuie să doarmă în medie 11 ore pe noapte. Toate programele haotice de somn prin care trece sunt normale, de aceea mămicile trebuie să ia fiecare lună a lui bebe drept o perioadă nouă de schimbări. Unii nou-născuți nu se trezesc singuri pe timpul nopții pentru a mânca, iar mamele trebuie să își trezească cu atenție copilul pentru masă. Somnul de noapte este benefic pentru oricine, cu precădere pentru bebelușii care sunt în plină creștere.

Bebeșul doarme mai mult când este răcit

Un subiect mereu de actualitate între părinți este dacă nu cumva bebelușul răcit doarme mult și dacă acesta este un semnal care trebuie să-i trimită cu pruncul de urgență la pediatru. Însă, întrebarea care trebuie pusă este „de ce bebelușul doarme mult?”, iar răspunsul este că organismul se reface după ce a intrat în contact cu bacteriile care au provocat răceala.

o-femeie-tine-un-termometru-rosz-in-mana-pe-care-sunt-38-de-grade-iar-in-fata-ei-un-bebeus-doarme-pe-spate-cu-mainile-in-sus

Orice perioadă de răceală comună la bebeluși se manifestă prin congestie nazală, febră, scăderea apetitului și uneori tuse. Este important de știut faptul că răceala la bebeluși nu trebuie să țină mai mult de 7 zile, timp în care trebuie să se vadă clar o ameliorare a stării sale de sănătate. O perioadă mai mare de o săptămână, timp în care are episoade febrile cu temperatură peste 38 ℃, trebuie să se transforme într-un motiv de îngrijorare pentru părinți, deoarece este posibil ca bebelușul să fi intrat în contact cu un virus gripal agresiv. Este nevoie ca un pediatru să prescrie antibioticele potrivite vârstei celui mic.

Bebelușul doarme mult forum

„Bebelușul meu de 3 luni și jumătate se culcă adesea in jurul orei 24:00, după ce îi fac băiță și îi dau să mănânce. Problema este că doarme prea mult și îmi pun întrebarea dacă nu cumva stă prea mult nemâncat. Spre dimineață scoate câteva sunete (mârâite) cu ochii închiși, dar îi bag suzeta și adoarme la loc. Apoi se mai trezește în jurul orei 10:00 (asta daca nu îl trezesc eu)” – comunitate.desprecopii.com forum

„Fetița mea de 3 luni doarme aproape toată ziua și toată noaptea. Nu știu dacă stă trează maximum 5 - 6 ore în 24 de ore. Parcă dormea mai puțin când era mai micuță. De fapt, atunci nu mi se părea anormal, dar acum a mai crescut. Nici nu prea gângurește, doar puțin, când are chef. Dacă stă mai mult de o oră trează, mârâie și trebuie să o adorm. Dacă nu a dormit suficient într-o zi, seara plânge tare, de oboseală.” – parinti.com forum

„După vârsta de 3 - 4 luni, creierul bebelușilor se maturizează suficient de mult încât ei să-și poată consolida somnul de noapte la 5 - 8 ore fără întrerupere și somnul de zi la 3 – 4 ore.” – romedic.ro forum

„Băiețetelul meu obișnuia să doarmă extrem de puțin, mai ales ziua, în primele 2 luni abia dacă dormea 2 sau 2 ore și jumătate pe zi, iar noaptea cam 6 - 8 ore, evident nu continuu. Apoi, s-a mai reglat cu somnicul, a început sa doarmă cam 4 - 5 ore ziua, iar noaptea tot ca înainte, dar cu mai puține pauze. Problema este că de aproape o săptămână doarme aproape non-stop. Abia dacă se trezește 4 - 5 ore ziua. A împlinit 3 luni sâmbătă și m-am gândit că poate e un puseu de creștere.” – forum.desprecopii.com

„Al meu adoarme tot în jurul orei 24, dar se trezește în jur de ora 13:00, cu toate că eu mă trezesc dimineața și mai fac zgomot cu treburile prin casă, pe el nu-l deranjează deloc. Și eu m-am cam neliniștit la început și tot încercam să-l trezesc, dar doctorul mi-a zis că din moment ce nu doarme ziua, e normal să-și facă orele de somn într-o singură perioadă.” – forum.desprecopii.com

Cât trebuie să doarmă un bebeluș - ghid pentru primele luni de viață

Somnul bebelușului la 1 lună

În prima lună de viață copii au un program de somn haotic, deoarece ei nu fac diferența între zi și noapte. Un bebeluș de 1 lună trebuie să doarmă în total între 16 – 18 ore, dintre care cele mai multe noaptea, între 9 – 10 ore. Un bebeluș atât de mic se trezește des pentru a mânca și pentru a-l schimba și adoarme la fel de repede la loc. Ziua, pruncul tău trebuie să doarmă în medie 8 ore, dar sunt cazuri când se ajunge chiar și la 10, în cazul celor născuți prematur. Colicii sunt o altă provocare pentru părinți, fiindcă îl fac pe cel mic morocănos și obosit, de aceea poate să se trezească mai des noaptea și să doarmă mai mult ziua. Colicii apar în jurul vârstei de 1 lună sau în apropierea vârstei de 2 luni.

un-bebelus-in-body-bleu-cu-dungi-albe-doarme-pe-spate-cu-o-mana-sub-cap-si-alta-in-sus

Somnul bebelușului la 2 luni

Numărul total de ore de somn pentru un bebe de 2 luni este între 13 – 15. Ziua ar trebui să doarmă în jur de 6 ore, iar noaptea între 8 – 10 ore, cu pauze scurte pentru mâncare. La 2 luni, bebelușul deja distinge fețele părinților, iar simțul olfactiv se dezvoltă foarte mult. Programul de somn începe să se schimbe încet, iar orele de somn de care bebelușul tău are nevoie încep să scadă. Față de luna anterioară, un bebe de 2 luni va fi mai activ și va avea nevoie să-și consume energia și jucându-se. Dacă i-au apărut colicii la această vârstă, este cert că organismul copilului tău se adaptează la noua alimentație. Un bebe de 2 luni trebuie deja să stea mai mult timp ridicat și să fie atras de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Copilul va vrea să atingă orice lucru i se va părea interesant.

Somnul bebelușului la 3 luni

Un bebeluș de 3 luni are nevoie de aproximativ 12 – 14 ore de somn în total. De la 2 la 3 luni este un salt uriaș, deoarece bebe începe să distingă diferența între zi și noapte și apare așa-numitul „somn de veghe”, care îl face ca ziua să doarmă maxim între 2 – 4 ore. Mămicile trebuie să înceapă să aibă răbdare mai mare cu cel mic, deoarece este perioada când vrea să se joace pentru a-și consuma energia, să petreacă mult timp cu mama lui și să scoată primele sunete. Un bebeluș de 3 luni începe să-și folosească și membrele foarte bine, să apuce cu ele jucăriile și să-și miște picioarele frenetic în toate părțile. Este foarte bine dacă bebelușul tău va respecta cele 14 ore de somn indicate, pentru că are nevoie și de alte ore în care să fie treaz și activ, timp în care este indicat să vă petreceți cât mai mult timp comunicând cu el.

un-bebelus-care-se-sprijina-in-maini-si-are-un-body-negru-cu-dungi-albe-se-stramba-cu-buzele

Somnul bebelușului la 4 luni

La vârsta de 4 luni, orele de somn se mențin tot în jurul a 12 – 13. Trebuie să ții cont de faptul că lunar, până la 5 luni, bebelușul tău va trece prin pusee de creștere care îl vor face mai mârâit și somnoros. Acele pusee nu trebuie să dureze mai mult de câteva zile. Față de luna anterioară, la 4 luni bebe este atent la ceea ce rostesc părinții și începe să scoată sunete tot mai des, de asemenea, trebuie să fie activ și să mănânce bine. Un copil care petrece prea mult timp dormind la această vârstă, transmite un semnal de alarmă către părinți cu privire la starea sa de sănătate. Poate fi vorba despre o răceală , gripă, infecție sau alte afecțiuni mai grave. În cazul în care bebelușul tău doarme prea mult și nu are poftă de joacă, este momentul să vă adresați de urgență unui medic care va stabili care este motivul apatiei sale.

În primul an de viață, este normal ca un copil să-și petreacă o bună parte din timp dormind, chiar dacă programul lui de somn este haotic. Bebe nu face diferența între zi și noapte la început și va dormi până la 18 ore în prima lună de viață, urmând ca mai apoi să devină tot mai activ, să-și reducă programul de odihnă și să descopere așa-numitul „somn de veghe”. Mămicile trebuie să fie totuși atente, întrucât prea mult timp petrecut în pătuț poate semnala niște probleme de sănătate ale micuțului, care necesită o cosultație din partea unui medic. Infecțiile, răcelile și afecțiunile respiratorii sunt câteva dintre probleme de sănătate pe care le poate avea un bebeluș care doarme prea mult.

Surse: whattoexpect.com, naninanibebelus.ro, providentamedical.ro, desprecopii.com, babysleepsite.com, hipp.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Cum este normal să alăptezi în public? Fotografia care a stârnit scandal pe internet
Cum este normal să alăptezi în public? Fotografia care a stârnit scandal pe internet

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cât de des este normal ca cel mic să se împiedice sau să cadă atunci când învață să meargă? Când trebuie să te îngrijorezi?
    Cât de des este normal ca cel mic să se împiedice sau să cadă atunci când învață să meargă? Când trebuie să te îngrijorezi?

    De la primii pași nesusținut de părinți și până la primii pași făcuți cu încredere în forțele proprii există multe căzături și lacrimi pe obraji (atât...

    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu
    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu

    Cuvintele omofone „m-ai” și „mai” îți pot crea o ușoară confuzie, deoarece, așa cum le spune denumirea, ele se pronunță la fel, dar se scriu diferit...

    Normal că simți că te scoate din minți copilul, din când în când. Important este CUM depășești acest moment de furie
    Normal că simți că te scoate din minți copilul, din când în când. Important este CUM depășești acest moment de furie

    Cum depășești momentele în care copilul te scoate din minți? Are el nevoie de un părinte mereu calm, sau trebuie să vadă și reacțiile normale ale adultului în situații...

    Vorbitul în somn la copii: cauze și motive de îngrijorare
    Vorbitul în somn la copii: cauze și motive de îngrijorare

    Printre cele mai cunoscute tulburări de somn la copii se regăsesc udarea patului noaptea (enurezis nocturn), sindromul picioarelor neliniștite, scrâșnitul dinților, mersul...

    „Surpriza” de care a avut parte o femeie când a aflat că partenerul ei de 26 de ani încă doarme în pat cu mama lui
    „Surpriza” de care a avut parte o femeie când a aflat că partenerul ei de 26 de ani încă doarme în pat cu mama lui

    O femeie de peste hotare a avut parte de o veste total neașteptată de la iubitul ei. A aflat că acesta încă doarme în pat cu mama lui. Bărbatul are 26 de ani.

    Usturime la urinare: cauze și motive de îngrijorare
    Usturime la urinare: cauze și motive de îngrijorare

    Usturimea la urinare este o problemă frecvent întâlnită și poate avea multiple cauze, variind de la infecții ale tractului urinar până la afecțiuni mai grave. Este...

    Palpitații în sarcină: cauze și motive de îngrijorare
    Palpitații în sarcină: cauze și motive de îngrijorare

    Palpitațiile în timpul sarcinii reprezintă senzația neobișnuită de bătăi rapide, puternice sau neregulate ale inimii pe care femeile însărcinate le pot experimenta....

    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?
    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?

    Uneori, oamenii spun lucruri la care nu te aștepți. E normal ca o mamă să-și iubească câinele mai mult decât copilul? Discutăm mai jos.

    © 2024 Qbebe