Din grija pentru copilul tau

Cele mai amuzante activități pe care să le faci cu bebelușul tău

Pentru a-ți ajuta bebelușul să se dezvolte armonios din toate punctele de vedere, este necesar și să-l implici în tot felul de activități ludice. Acestea vor avea rolul nu numai să-l binedispună, dar și să-i stimuleze dezvoltarea optimă. În alegerea unor asemenea activități te poți inspira și din sugestiile de mai jos, numai bune de pus în aplicare la voi acasă!

Implică-l pe bebeluș în activități ce vor stimula dezvoltarea senzorială și coordonarea mișcărilor

În mod cert că va fi amuzant să-i prezinți micuțului tot felul de jucării și să-l lași apoi să le descopere. Pentru a face activitatea mai interesantă, alege jucării cu forme, culori și texturi cât mai diverse.
În același timp, agață jucăriile în locuri diferite din pătuțul bebelușului și lasă-l să ajungă singur la ele. Vei vedea că va încerca să-și folosească mânuțele sau degetele de la picioare.
Datorită acestei activități, nu numai că vei stimula dezvoltarea senzorială a copilului, dar îl vei determina și să-și îmbunătățească mobilitatea, coordonarea mișcărilor și să învețe să se joace și singur.

Citește și: Jocuri si activitati pentru dezvoltarea senzoriala a bebelusului

Ieșiți pe-afară

Profită de vremea tot mai caldă și frumoasă pentru a petrece timp și în aer liber. Fie că vă duceți într-un parc, fie că vă duceți în împrejurimi, mergeți să vă simțiți bine în natură.
Spre exemplu, puteți să vă distrați prin intermediul oricăreia dintre activitățile de mai
jos:
Ia o păturică, pune-o pe iarbă și lasă bebelușul să se joace acolo. Îi poți da niște jucării sau îi poți arăta, de pildă, cum se suflă într-o păpădie sau îl vei gâdila cu un fir de iarbă
Dacă afară este foarte cald și pâmântul este perfect uscat, lasă-l pe bebeluș să se târască sau să meargă de-a bușilea prin iarbă. Va fi o experiență cu totul nouă pentru el!
Fă-i o coroniță sau un colier de floricele. Lasă-l să le atingă și să le miroasă.
Mergeți într-un loc unde sunt și copii mai mari și stați acolo câtva timp, astfel încât bebelușul să aibă răgazul să-i observe pe aceștia. În mod cert că va fi încântat de sunetele și culorile noi!

Mama se joaca pe-afara cu bebelusul ei

Faceți o „plimbare" prin toate cotloanele casei

Pentru a aduce un plus de varietate în programul unui copil și pentru a-l ajuta să cunoască tot mai bine universul înconjurător, poți să-l implici și în următoarea activitate: plimbați-vă prin toată casă. Ai însă grijă și ia-l pe bebe în brațe, pune-l în căruț sau premergător pentru a fi sigură că nu este în niciun fel de pericol.
Arată-i tot felul de lucruri, vorbește-i și explică-i la ce sunt de folos. Desigur, te vei limita la cele care sunt perfect sigure. Îl poți lăsa chiar să le atingă.
Repetând cât mai des acest demers îl vei ajuta pe copil să-și dezvolte memoria și să fie mai receptiv.

Cântați cât mai des

Dacă vrei să-ți implici micuțul într-o activitate cu adevărat amuzantă, care te va destinde și pe tine, alege cântecele pe care poți face și tot felul de mișcări.
Nu ezita să-i cânți, de exemplu, "Itsy Bitsy Spider" (în timpul acestui cântec vei putea să-ți urci degetele pe piciorușele/pe burtica bebelușului) sau orice alt cântecel care-ți va permite și să faci gesturi și mișcări variate pe parcursul său. Vei observa cum, pe măsură ce crește, bebelușul va încerca să te imite. În plus, astfel îl poți ajuta și să învețe să vorbească mai repede.

Dansați prin casă

Alege diferite genuri de muzică, ia-l pe bebeluș în brațe și execută câteva mișcări de dans. În funcție de reacția acestuia, poți să dansezi mai repede sau mai încet.
Ai însă grijă mereu la pozițiile bebelușului, ține-l bine și fii atentă în special la poziția gâtului său.
Nu în ultimul rând, vezi pe ce suprafețe vei dansa, astfel încât să nu riști să cazi și să vă accidentați.

Hai să ne „maimuțărim"

Când bebelușul este odihnit și are chef de joacă, nu ezita să-i vorbești cât mai expresiv, apelând la tonalități și gesturi variate. Vei vedea cum reacționează bebelușul la toate acest schimbări. Poți chiar să întruchipezi tot felul de personaje haioase și chiar să imiți voci din desene animate.
Dacă vei desfășura cu copilul o activitate de acest tip, nu numai că îl vei ajuta să-și dezvolte de timpuriu limbajul, dar îl vei ajuta ca, pe viitor, să-i fie mai ușor să se familiarizeze cu tot felul de reacții/emoții.

Terapie prin muzică

Experții sunt de părere că bebelușii care ascultă muzică în mod constant sunt mai liniștiți, vor avea o memorie mai bună și vor fi mai inteligenți.
De exemplu, pune-i muzică de tot felul (când este treaz) și vezi ce gen îi place sau care îl plictisește/îl irită. De asemenea, poți observa care îl poate ajuta să adoarmă sau, dimpotrivă, care îl stimulează să rămână treaz.
Nu în ultimul rând, îți poți ajuta bebelușul să se relaxeza dacă îl vei implica în următoarea activitate: cântă și tu în timp ce se aude muzica, mângâindu-l sau făcându-i masaj. Vei vedea că vă veți simți bine amândoi, iar bebelușul va începe să râdă și să se joace cu tine.

Mama cu bebelusul in brateFotografiază tot felul de mișcări ale bebelușului

Poate fi o activitate cu adevărat amuzantă dacă îți vei constuma bebelușul și îl vei lăsa să facă tot felul de lucruri (de pildă, să se rostogolească, să se târască, să se joace ân pătuț). Nimic nu te împiedică nici să-i faci bebelușului diverse frizuri sau să-i dai să mânuiască diverse accesorii (bineînțeles, sub stricta ta supraveghere).
Apoi vei încerca chiar tu sau vei ruga pe altcineva să-i facă poze. Încearcă să repeți acest demers în etape diferite ale dezvoltării bebelușului, astfel încât să-l poți urmări cum crește. În mod sigur că va fi o mare plăcere ca, peste ani, să te uiți cu cei dragi la aceste fotografii!

„De-a v-ați ascunselea”

Pe măsură ce se dezvoltă, copiilor le plac jocurile ce presupun să ne ascundem. Profită de acest lucru și implică-ți bebelușul într-o variantă de „de-a v-ați ascunselea" numai bună pentru cei mici.
Vei proceda în felul următor:
• Ascunde-ți fața în palme sau o vei acoperi cu o eșarfă
• Strigă numele bebelușului, fie cu vocea ta, fie cu o voce simpatică- Bebelușul va recunoaște vocea ta sau va fi amuzant de o voce diferită și va încerca să afle de unde provine.
• Când își va da seama despre cine este vorba, stai de vorbă cu el, alintă-l și zâmbește-i permanent- În acest fel, între voi se va crea o legătură și mai puternică
Fii cât mai atentă la bebeluș și, dacă observi că se întristează și începe să plângă, nu te mai ascunde de el.

„Excursie" prin șifonierul mamei

Îl poți distra pe copilul tău și îi vei stimula curiozitatea și dezvoltarea senzorială dacă îl vei duce într-o mică „excursie" prin șifonierul tău.
Tot ce vei avea de făcut este să scoți de-acolo tot felul de articole vestimentare și de accesorii de culori și texturi diferite. Mai mult, lasă-l pe copil să le atingă sau, de exemplu, mângâie-l pe față cu o bluză de cașmir sau lasă-l să pipăie o broderie.
Cu certitudine că activitatea îi va stârni interesul și va fi bucuros ori de câte ori o veți repeta!

„Balonașe peste tot"

Să faci balonașe de săpun și să-l lași pe bebeluș să le atingă și să le spargă este o activitate nu numai amuzantă, dar și foarte simplă. Puteți să o desfășurați fără probleme atât acasă, cât și în aer liber.
Cu siguranță că al tău copil va fi fascinat de ele, ca să nu mai spunem că acestea sunt accesibile ca preț, ușor de transportat, nu sunt periculoase și îl vor stimula în dezvoltarea senzorială.

„Avionul"

Odată ce bebelușul este capabil să-și țină singur capul sus și are mușchi ai spatelui și ai brațelor mai puternici, poți să te joci cu el în felul următor: ținându-l bine în brațe, ridică-l din poziția pe burtică (susține-l cum trebuie), ajută-l să stea cât mai întins și deplasează-l înainte, spunând : „Vine, vine, avionul". În timp ce procedezi așa, poți imita și sunete ale avionului în zbor.
Va fi distractiv pentru bebeluș să „aterizeze" apoi pe o suprafață cât mai moale sau chiar pe genunchii tăi!

Mama il ridica in sus pe bebelus

Citește și: 10 Jocuri pentru dezvoltarea motricitatii la bebelus

„Cursa cu obstacole"

După ce bebelușul tău s-a familiarizat bine cu mersul de-a bușilea, puteți desfășura următoarea activitate amuzantă: pur și simplu pune prin casă (dar numai în locuri sigure) niște perne, niște grămezi de rufe etc. și vezi ce va face bebeșulul. Arată-i cum le poate ocoli sau cum poate să se cațere pe ele.
Vă veți distra amândoi și, în plus, copilul va fi stimulat să-și dezvolte motricitatea.

Voi mai aveți și alte idei de activități amuzante, pe care să le puteți face oricând cu bebelușul?

Surse:
www.babycenter.com; www.blogs.mom365.com; www.momjunction.com

Top 10 cele mai indicate „finger food” pentru bebelușul tău

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? 10 raspunsuri amuzante ale copiilor
    Ce vrei sa te faci cand vei fi mare? 10 raspunsuri amuzante ale copiilor

    Una dintre cele mai des folosite intrebari pe care adultii le pun copiilor este: „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?". Raspunsurile pot fi care mai de care mai serioase sau, dimpotriva,...

    Cele mai amuzante citate despre părinți
    Cele mai amuzante citate despre părinți

    Să fii părinte nu este deloc simplu și, după știm, nu există un „manual" care să te învețe tot ce presupune parentingul. Dincolo de implicațiile profunde ale...

    Cele mai amuzante perle de la BAC 2019
    Cele mai amuzante perle de la BAC 2019

    Profesorii de limba română sunt cu adevărat uimiți de noile perle de la BAC. Se pare că elevii petrec mult prea mult timp pe telefon și internet și nu mai investesc atât de...

    Activități pe care să le faci cu copilul de 1 iunie
    Activități pe care să le faci cu copilul de 1 iunie

    Încă puțin și Ziua Copilului bate la ușă. Da, ziua în care trebuie să te asiguri că piticul tău este cu zâmbetul pe buze de dimineața până seara. Sigur,...

    Dezvăluiri amuzante: cele mai neinspirate cadouri de Crăciun
    Dezvăluiri amuzante: cele mai neinspirate cadouri de Crăciun

    Să alegi un cadou potrivit pentru Crăciun nu este tocmai ușor. De tine depinde să te organizezi eficient și să faci alegerile potrivite, astfel încât să nu fii în...

    Ce să faci când bebelușul tău are nasul înfundat
    Ce să faci când bebelușul tău are nasul înfundat

    Nasul înfundat este una dintre cele mai frecvente cu care se confruntă mama unui bebeluș. Aceasta îi provoacă mult disconfort micuțului și adesea ne întrebăm ce...

    Cele mai importante cheltuieli pe care trebuie sa le faci pentru un copil de gradinita
    Cele mai importante cheltuieli pe care trebuie sa le faci pentru un copil de gradinita

    Cresterea unui copil reprezinta unul dintre cele mai frumoase si mai provocatoare aspecte din viata parintilor, inclusiv pentru ca intr-o perioada indelungata de timp vor modela destinul...

    © 2019 Qbebe