De ce primul an al bebelusului este atat de greu pentru mame

"Nu dormea noaptea. Avea colici. Stateam cu ea in brate si in mana cu cartea "Mama si copilul". Mai citeam putin, mai lasam cartea jos. O leganam si o plimbam de colo-colo prin toata camera, chioara de somn, dar plangea in continuare, de mi se rupea inima. Ea plangea la mine in brate si eu plangeam cu ea in brate, ca nu mai stiam ce sa-i fac... Mi-ar fi placut sa fie cineva alaturi. Amandoua batranele au venit in vizita (si mama mea, si mama lui), dar nu a ramas nici una. Soacra-mea a sosit cand eram intoarsa din spital de patru zile. Aveam niste dureri groaznice in ziua aceea, ma durea mijlocul, tot corpul, eram nedormita, si intindeam niste scutece si niste fete de masa pe balcon. Spalam si fierbeam scutecele, tin minte.

Ea a venit sa ma intrebe cum ma simt, a stat vreo doua ceasuri, mi-a dat sfaturi si a leganat-o putin, apoi a plecat. Nu a mai trecut, cat timp a fost copilul mic. Dupa ce a implinit un an, abia, a mai venit in vizita. Sotul meu avea intentii bune, dar nu se pricepea cine stie ce. O legana el cand eu nu mai puteam, apoi pleca sa se culce, nu rezista treaz. Dar m-a ajutat mult cand i-am facut prima baita. Era atat de mica, de firava, mi-era foarte teama sa nu o accidentez, sa nu ii fac vreun rau! Nu am indraznit sa o imbaiez. A venit el si a bagat-o in cadita, a tinut-o, eu am spalat-o, si apoi am facut cu schimbul. Asa de mult ii placea in apa, alintata!..." (Maria, 55 de ani)

Cam asa suna marturia unei mamici care a dat nastere acum mai mult timp, prin anii 80. Nici astazi, mamele nu au experiente mult diferite cu nou-nascutii. Primul an al bebelusului se dovedeste o proba de rezistenta, de vointa si de iubire.

Ce se intampla cu mama in primul an al bebelusului?

O companie farmaceutica britanica a demarat un studiu pe 2000 de mamici, pentru a afla cum a fost pentru ele primul an alaturi de bebelus. Pe scurt, cele douasprezece luni post-sarcina s-au dovedit "haotice, obositoare si stresante", o adevarata batalie - nu doar suprasolicitare - pe plan emotional si fizic. Marea majoritate a femeilor au declarat ca aspectele negative din acest interval au fost coplesitoare, depasindu-le pe cele pozitive: noptile nedormite, sentimentele de neajutorare, de a fi lasa singura si de neputinta in fata bebelusului care poate plange uimitor de des si de mult. In plus, mai mult de 1000 de mame au adaugat senzatia pregnanta ca "si-au pierdut identitatea".

Purtatoarea de cuvant a companiei farmaceutice care a demarat studiul, dr. Pixie McKenna, completeaza: "Impactul pe care aparitia copilului il are asupra vietii femeii este usor - si adeseori - subestimat. Inainte de a deveni mame, multe femei sunt implicate intr-un serviciu constant, au clar in minte ce trebuie facut in fiecare zi si au incredere in rolul pe care il joaca in propria viata. Sunt independente, nu raspund pentru altcineva decat pentru ele insele, iar abilitatile personale si deciziile pe care le iau sunt destul de clare, fara a fi puse la indoiala in mod constant.

In momentul in care un copil vine pe lume, lumea femeii este intoarsa cu susul in jos. Odata cu iubirea, cu starea de beatitudine si cu fiorii de adrenalina, in viata ei patrunde o mare de necunoscut - si acesta este amanuntul care poate, in scurt timp, sa ii spulbere tot echilibrul".

Iata si marturia unei mamici din Statele Unite: "Am citit tot ce s-a putut din seria "Tu si copilul tau", cata vreme am fost gravida. Nu exista carte sau brosura sa nu o fi frunzarit, macar. Credeam ca stiu tot ce am nevoie sa stiu. Dar cand fetita mea a venit pe lume, am inteles ca ea nu citise nimic din tot ce parcursesem eu... Acum pot spune ce lucruri m-ar fi ajutat mai mult, daca le-as fi gasit scrise pe undeva. Acum este randul meu sa le scriu: Draga proaspata mamica, in noul tau rol, o sa fii cea mai nepregatita si cea mai minunata, si amandoua in acelasi timp. Vei fi un parinte diferit in fiecare dimineata, pentru un copil care, la randul lui, va fi diferit de cel de ieri, ba chiar uneori se va "transforma" intr-un interval de ore, de minute sau chiar in fata ochilor tai! Vei avea parte de zile bune si de zile proaste, de minute bune si de minute proaste, de alegeri bune si de alegeri proaste. Vei face unele lucruri - probabil multe - gresit. Fii blanda cu tine insati, pentru ca esti iubita cu nemiluita si este, in continuare, incredibil de multa nevoie de tine. Practic, tu acum urci varful Everest fara aclimatizare: asteapta-te, deci, sa ai performante "groaznice" pentru o vreme. Dar esti tot frumoasa. Esti tot tu." (Karyn Thurston)

De ce primul an al bebelusului este atat de greu pentru mame?

Care sunt, mai pe larg, rezultatele studiului citat? Mai mult de jumatate din proaspetele mamici se confrunta cu o scadere vertiginoasa a increderii in sine, pentru ca isi dau seama ca nu au nici o idee despre ceea ce fac, in ciuda tuturor informatiilor absorbite inainte sa nasca.

Toate mamicile au agreat ca post-natalitatea ar fi mult mai usoara si mai placuta, daca ar veni la un loc cu un manual valabil de instructiuni si cu un set de brate "extra". De ce? Pentru ca sprijinul s-a dovedit necesar nebanuit de important, atunci cand ai de-a face cu atat de multe aspecte din ingrijirea unui nou-nascut. De asemenea, ar fi nepretuita o carte cu raspunsuri si explicatii legate de cand sa chemi doctorul si cum sa administrezi medicamentele. Una din trei mame a mentionat confuzia care o cuprinde atunci cand se trezeste in situatia de a trata un bebelus bolnav.

"Intr-adevar", adauga dr. Pixie McKenna, "cand vine vorba despre sfaturi de sanatate, foarte putine femei se simt confortabil sa discute cu alte mame despre cand sa apelezi la doctor, cum sa recunosti un copil bolnav - nu doar indispus - sau cand vine momentul sa ii dai medicamente. Nu cred ca eu, una, am inteles cu adevarat cum este sa ai copilul bolnav, pana cand proprii mei copii nu s-au imbolnavit."

Ce ar mai fi necesar? Un ghid cu solutii si informatii punctuale, despre cum sa gatesti, sa faci curatenie prin casa, sa scoti rufele de la spalat, sa speli vasele si sa ai grija de bebelus, toate in acelasi timp.

Jumatate din mamele investigate au un mare "of" si dor: ca cineva sa le explice, cu adevarat, de ce plang bebelusii. Iar 43% dintre femei merg si mai departe cu indrazneala: isi doresc ajutor in acele nopti albe, in care copilul confunda cele 8 ore de somn, cu plansul. Aproape 70% din mamici declara ca le-a venit deosebit de dificil sa faca fata privarii de somn , pe care au experimentat-o in primul an al bebelusului.

4 din 10 mame recunosc ca nu au avut nici un plan si nici o idee pentru a instaura o rutina de somn a bebelusului, si aproape tot atatea spun ca au adoptat, din mers, o rutina de masa proprie, pentru cel mic. Un sfert din numarul femeilor investigate marturisesc ca nu erau sigure ce etapa anume din evolutie traversa (sau nu?...) bebelusul lor.

Aproape toate mamicile spun ca, in momente grele, si-au sunat propriile mame. 55% din ele recunosc ca au dus dorul vietii sociale pe care o aveau inainte de a fi parinte, 35% au simtit lipsa activitatii de la serviciu, iar 51% au tanjit dupa corpul pe care il vedeau in oglinda, inainte de a ramane gravide si a da nastere. In mod nesurprinzator, 89% din femei au declarat ca viata lor s-a schimbat complet, dupa ce au adus pe lume un pui de om.

Cand a inceput viata mamei sa devina mai usoara?... Concluzia studiului arata ca dupa aproape un an de-al bebelusului, dupa 11 luni de la nastere, mamicile au inceput sa resimta fericirea de a trai alaturi de un copil mic.

Dar cum este primul an al bebelusului pentru... bebelus?

Cele 2000 de femei participante in studiu nu au fost intrebate si acest lucru, dar poate ca atat ele, cat si restul mamicilor, ar fi curioase sa afle raspunsul la aceasta intrebare. Ca se na facem o idee despre experienta bebelusului in primele sale luni de viata, si mai exact in primele saptamani - atunci cand totul este nou pentru el - am selectat cateva fragmente din fascinanta carte a Selmei H. Fraiberg, "Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor".

"Probabil nu gresim prea mult in privinta bebelusului, daca incepem de la cateva supozitii si daca ne bazam pe putinele informatii pe care le obtinem din observatii directe. In primele luni, bebelusul nu face diferenta intre corpul lui si alte corpuri, sau intre imagini mentale si perceptii, intre interior si exterior. Lumea este o unitate nediferentiata, cu centrul in bebelus.

In primele saptamani, bebelusul functioneaza in mare masura pe baza nevoii si a satisfactiei. Foamea lui este nesatioasa, tensiunile pe care le produce sunt insuportabile, iar satisfacerea foamei este imperativa. Copilul functioneaza pe o baza interactiva, gura cauta sfarcul cand foamea este intensa, dar nu "recunoaste" biberonul sau sanul vizibil, cand i se prezinta. Incapacitatea lui de a vedea obiectele in aceasta etapa ne spune ca memoria inca nu a inceput sa functioneze.

Daca ne putem imagina aceasta lume sau daca o putem reconstitui, este numai pentru ca gasim analogii in lumea viselor. Obiecte neclare intra lin in campul vizual, apoi se indeparteaza si se topesc in neant. O fata umana pluteste deasupra lui ca o masca fantomatica, apoi dispare. Evenimentele din viata lui nu au legatura unul cu altul. Nici macar satisfacerea foamei nu a fost inca pusa in legatura cu figura mamei, ca sa nu mai vorbim de persoana mamei. (...)

Desi si-a intalnit mama in mai multe ocazii, memoria copilului nu este antrenata pentru a tine minte figurile - la patru saptamani. Lui ii este foame si i se pune in gura ceva care il multumeste. Daca ne este ingaduita o analogie, masa ii vine la fel ca in basmele cu carafe si pocaluri fara fund, din care se revarsa intotdeauna o licoare parfumata si care se afla intotdeauna la indemana, cand ai nevoie de ea sau cand este rostita silaba magica.

Iar adevarul dezamagitor este ca in aceasta etapa, copilul nu se gandeste la furnizor, asa cum nici noi nu ne gandim la compania de utilitati atunci cand dam drumul la robinet ca sa curga apa sau cand apasam pe comutator ca sa facem lumina."

Cat de mult CONTEAZA mama pentru copil, in primul an al bebelusului

"Din primele saptamani de viata, in jurul copilului si a mamei lui se tese o legatura invizibila, care porneste de la mama si prin care i se transmit copilului cele mai subtile impresii. Si cu toate ca acesta nu isi "cunoaste" mama si nu o recunoaste cand o vede, el primeste un numar infinit de impresii, prin intermediul contactului fizic cu ea, care conduc treptat la formarea imaginii lui despre ea.

Inca nu exista memorie vizuala, in primele saptamani, dar intimitatea fizica dintre mama si copil produce deja reactiile ce vor conduce la asocierea mamei cu placerea, satisfactia si protectia. Prezenta mamei aduce in mod miraculos calmul, atunci cand copilul este agitat. Tatal, sau alte persoane din familie, poate avea, de asemenea, acelasi efect. Un contact fizic cu mama sau cu tatal reprezinta pentru copil protectia. Un zgomot prea puternic sau orice alt stimul intens, la care micutul ar putea reactiona tresarind sau plangand, daca este singur in leagan, va avea un efect foarte slab asupra lui atunci cand copilul se afla in bratele mamei sau ale tatalui.

Vom observa ca si disconfortul fizic sau durerea vor fi suportabile, atunci cand el se afla in contact fizic cu parintii sai. Injectia din cabinetul doctorului pare sa produca un efect de soc mai redus cand copilul se afla in bratele mamei, decat daca sta pe masa de examinare. Disconfortul tulburarilor digestive slabe din primele saptamani poate fi suportat mult mai usor, dupa cum stim cu totii, daca bebelusul este tinut in brate.

Putem presupune ca stabilitatea ulterioara a sistemului nervos, care primeste si reactioneaza la stimuli puternici, nu este o evolutie neurologica independenta, ci este legata de ingrijirile mamei si de satisfactia si sentimentul de protectie pe care mama i-l da copilului. Este fapt demonstrat ca bebelusii lipsiti de ingrijire materna sunt mai irascibili si se sperie mai usor in primii ani ai copilariei, decat copiii care au avut parte de ingrijirile mamei." (Selma H. Fraiberg, "Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor")

Primul an al bebelusului este greu si pentru copil, si pentru mama, dar mai ales mama este cea lucida si constienta de tot travaliul post-nastere. Cat de greu a fost primul an al bebelusului pentru tine, si ce anume crezi ca te-ar fi ajutat?

Bibliografie: Selma H. Fraiberg, Anii magici: Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor, editura TREI, Bucuresti, 2009; http://blog.thebump.com, http://www.huffingtonpost.com