Am știut că voi naște un bebeluș fără picioare și cu o singură mână. Nu am avortat, am ales să îl iubesc

Am știut că voi naște un bebeluș fără picioare și cu o singură mână. Nu am avortat, am ales să îl iubesc

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O femeie din Marea Britanie a dezvăluit că, deși a fost sfătuită să facă avort după ce la o ecografie s-a descoperit că bebelușul ei suferea de o afecțiune rară, care presupunea să se nască având dizabilități fizice severe, a ales să își păstreze copilul. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi povestea lui Rosie Higgs și a fiului ei, Henry.

La ecografie a aflat că bebelușul ei suferea de „sindromul de benzi amniotice”

Aflată în cea de-a 20-a săptămână a celei de-a treia sarcini, Rosie Higgs (din Marea Britanie) a aflat că fătul suferea de „sindromul de benzi amniotice” (cunoscut și sub numele de „sindromul de bride amniotice), care presupune ca anumite părți ale corpului (în special membrele și degetele) să rămână blocate în uter între benzile fibroase de la nivelul sacului  amniotic. Din această cauză, părțile corpului afectate nu se mai pot dezvolta normal și se poate ajunge la necesitatea de realizare a amputațiilor.

Mama a fost îndemnată să facă  avort întrucât afecțiunea rară de care suferea copilul ei presupunea dizabilități severe, ea a refuzat, iar în prezent afirmă că a fost „cea mai bună decizie”. Potrivit „DailyMail”, Rosie luase următoarea hotărâre: „Nu am avut nicio îndoială să îl păstrez- indiferent de sfaturile pe care le-am primit...Când mi s-a spus că bebelușul meu va avea o singură mână- și nu va avea picioare-am fost îngrijorată și supărată.”

mama-jucandu-se-cu-baietelul-ei-fara-o-mana-si-fara-picioare

Sursă poză: captură youtube.com

Având experiență de lucru cu copiii cu nevoi speciale (întrucât lucrează ca asistentă la o școală pentru copii cu nevoi speciale), dar bucurându-se și de susținerea partenerului ei, Peter, a fost sigură încă de la început că decizia de a păstra copilul era potrivită. Din datele oferite de „The Mirror”, mama de trei copii a precizat: „Eu și Peter am decis că Henry merita o șansă. Peter m-a susținut atât de mult și am luat fiecare decizie împreună. Am știut că nu vom renunța la sarcină. Întrucât lucram în fiecare zi cu copii cu nevoi speciale, știam că Henry va fi bine.”

După ce a aflat cu ce probleme se confrunta bebelușul, grija ei a fost să-și facă ecografii cât mai des, pe tot parcursul sarcinii, mărturisind, pentru „The Mirror”: „Pe perioada sarcinii am fost speriată. Am făcut ecografii la fiecare patru săptămâni...”.

Henry s-a născut prin cezariană

Băiețelul lui Rosie Higgs, Henry (acum în vârstă de 11 ani), s-a născut în perioada de lockdown, prin cezariană. Mama sa a povestit, așa cum reiese și din informațiile din „Daily Mail”, că nu i-a fost ușor să nu o aibă alături la naștere pe mama ei din cauza restricțiilor. A adăugat însă că a avut noroc datorită asistentelor de la spital: „A fost cumplit de trist să nu o am pe mama mea aproape, mai ales pentru că știam că Henry era într-o situație de mare risc. Din fericire, asistentele au fost fantastice. Am fost atât de stresată pe parcursul sarcinii, iar când Henry s-a născut asistentele m-au întrebat dacă vreau să îl văd chiar atunci, întrucât eram foarte agitată.” Rosie a ținut să precizeze că și-a iubit bebelușul născut fără picioare și cu o singură mână din prima clipă în care l-a ținut în brațe: „M-am îndrăgostit de îndată ce Peter mi-a pus băiețelul în brațe.”

Mama a vorbit despre progresele băiețelului ei

La un moment dat, Henry a suferit o intervenție chirurgicală la o mână la „Great Ormond Street Hospital”, ceea ce l-a ajutat să fie capabil să atingă lucruri și să se poată juca în cadă cu apa. Una dintre provocările cu care se confruntă mama bebelușului fără picioare și cu o singură mână este găsirea hainelor potrivite. Conform „The Sun”, aceasta nu s-a ferit să spună că: „Îmbrăcatul este foarte dificil, este nevoie să rulezi totul, în caz contrar va arăta ridicol. Mamei mele îi place să tricoteze, așa că îi face ea hăinuțe. Îl adoră și spune că este uimitor...” Rosie a adus în prim-plan și faptul că nu se poate recurge la un premergător: „Nu poate să utilizeze un premergător, nu ar fi sigur pentru el întrucât nu are membrele inferioare.”

Henry are parte și de dragostea surorii sale mai mari, Alice, încă din primele clipe în care a ajuns acasă frații mai mari (Alice și Michael) acordându-i atenție. „Alice îl tratează ca pe propriul ei copil. Îl iubește atât de mult. Este a doua mamă pentru el. Fiul meu, Michael, suferă de autism, așa că nu îi dă atât de multă atenție precum Alice, dar amândoi îl iubesc”, relata Rosie (potrivit „TheMirror”). 

Despre cum se descurcă Henry în momentul de față, „DailyMail” dezvăluie, în funcție de ceea ce a povestit Rosie Higgs, următoarele: „Este capabil să ia obiectele fără probleme, ceea ce este surprinzător. Progresează foarte bine. Este fericit, îi place să stea pe scăunelul lui, dar trebuie să avem grijă. Bolborosește tot timpul câte ceva ca și cum ar vorbi cu tine și dă replici. Mă trezește dimineața cu vorbăria lui. Este un copil atât de fericit și nu permite dizabilităților pe care le are să îl țină în loc...Are un zâmbet șmecher și râde tot timpul. Își adoră sora mai mare.”

bebelus-fara-picioare-si-cu-singuram-mana-care-incearca-sa-apuce-o-suzeta

Sursă poză: captură youtube.com

Mama a menționat că beneficiază de sprijinul unei fundații care îi ajută pe copiii care au probleme din cauza diferențelor dintre membrele superioare. Ea a explicat că este conștientă de o altă mare provocare cu care familia ei se va confrunta pe măsură ce Henry va crește: adaptarea locuinței la nevoile acestuia. Așa cum se poate afla și din „DailyMail”, a subliniat următoarea idee: „Trebuie să adaptăm casa pe măsură ce va crește întrucât în momentul de față nu este pregătită din acest punct de vedere. Acest demers stârnește ceva îngrijorare.”

Rosie Higgs privește cu optimism spre viitorul lui Henry, considerându-și copilul perfect, în ciuda dizabilităților sale: „Știu că întotdeauna va fi un pic diferit, dar luăm lucrurile pas cu pas zi de zi și știu că va fi capabil să treacă peste toate. Nu are toate membrele, dar pentru mine este perfect.” (DailyMail)

Surse: dailymail.co.uk, msn.com, mirror.co.uk, rmj.com.ro, thesun.co.uk

Sursă poză principală: captură youtube.com

Surse foto: youtube.com

Articolul urmator
Îmi alăptez și acum băieții de 5 si 6 ani și mă voi opri când îmi vor spune ei
Îmi alăptez și acum băieții de 5 si 6 ani și mă voi opri când îmi vor spune ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie nu a știut că naște. Pompierii i-au salvat bebelușul din hazna
    O femeie nu a știut că naște. Pompierii i-au salvat bebelușul din hazna

    Caz șocant într-o localitate din Constanța! O femeie a născut în toaleta din curtea gospodăriei sale și a scăpat bebelușul nou-născut în hazna. Potrivit...

    Minunile de sărbători există! O fetiță care s-a născut fără o mână a primit cel mai frumos dar posibil
    Minunile de sărbători există! O fetiță care s-a născut fără o mână a primit cel mai frumos dar posibil

    Printre cele mai frumoase momente ale copilăriei, care se transformă în amintiri prețioase, se regăsește și acesta: desfacerea darurilor în dimineața de Crăciun. Din...

    Mi s-a spus că voi naște un copil fără șanse de supraviețuire și între timp mi-am pierdut soțul
    Mi s-a spus că voi naște un copil fără șanse de supraviețuire și între timp mi-am pierdut soțul

    Când vezi că ești pe cale să îți urmezi visul de a deveni mamă, bucuria este imensă și nu te gândești că viața poate avea cu totul alte planuri cu tine. Printr-o...

    Povestea tatălui fără mâini și picioare care și-a crescut fetele singur, după ce mama le-a abandonat
    Povestea tatălui fără mâini și picioare care și-a crescut fetele singur, după ce mama le-a abandonat

    Dragostea și devotamentul sunt valori ce se transmit din generație în generație și care trebuie prețuite. De aceste valori a dat dovadă toată viața o mamă din Paraguay, care...

    Am ales să nu am copii și simt că mă urmărește imaginea bebelușului pe care l-am avortat când aveam 18 ani
    Am ales să nu am copii și simt că mă urmărește imaginea bebelușului pe care l-am avortat când aveam 18 ani

    O decizie greșită luată în tinerețe poate schimba complet și drastic destinul oricui. Din impulsivitate, rușine, din cauza situației de moment, o tânără a curmat viața...

    Eu sunt acest bebeluș. Mama mea m-a avortat și am supraviețuit. Sunt aici să vă spun povestea mea
    Eu sunt acest bebeluș. Mama mea m-a avortat și am supraviețuit. Sunt aici să vă spun povestea mea

    M-am născut într-o cadă rece, în baia părinților mei, având 900 de grame și nicio șansă la viață, nici măcar cea de la mama mea. Trebuia să fiu moartă,...

    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit
    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit

    O tânără mamă și-a pierdut mâna la scurt timp ce a născut, după ce medicii i-au pus o branulă greșit în mână. Citește articolul de mai jos pentru mai multe...

    O fetiță s-a născut cu picioare  de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată
    O fetiță s-a născut cu picioare de „sirenă” și nu a primit mari șanse de viață. Cinci ani mai târziu, fetița a mers pentru prima dată

    Una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece un părinte este să afle că va avea un copil fără mari șanse de supraviețuire. Într-o asemenea situație s-a...

    © 2024 Qbebe