7 trucuri eficiente de la părinții care și-au convins copiii să mănânce legume

7 trucuri eficiente de la părinții care și-au convins copiii să mănânce legume
Irina Olteanu - Redactor Senior

Toți părinții își doresc ca ai lor copii să mănânce legume, însă de cele mai multe ori nu reușesc să îi determine să facă acest lucru. Iată în continuare concluziile la care a ajuns un studiu în acest sens, precum și cele mai importante trucuri la care poți apela pentru a te asigura că cel mic/cea mică are parte de o nutriție potrivită. Jill Charlton, șef de nutriție, a declarat despre studiu că “este extrem de interesant să vezi cum părinții strecoară legumele în cină, iar copiii nu își dau seama. Am făcut la fel cu cei trei copii ai mei. Este de asemenea amuzant să observi că cei mici vor considera alimente nesănătoase drept relativ bune deoarece conțin un fruct sau o legumă, precum prăjitura cu morcovi. Scopul acestui studiu a fost să oferim părinților o mână de ajutor pentru a oferi copiilor o alimentație sănătoasă și pentru a le ușura aportul zilnic de vitamina D și calciu“. Dar să vedem la ce trucuri au apelat părinții pentru a-i convinge pe copii să mănânce legumele:

Surse: www.mirror.co.uk, webmd.com, BBC.co.uk

1. Implică copilului în activități culinare pe care părintele le desfășoară deja, precum gătit  Vezi galeria foto » 3. Gătește sau pregătește mesele împreună cu copilul pentru a-l bucura și încuraja să mănânce alimentele pe care le-a preparat. 4. Întotdeauna trebuie să își termine masa principală înainte de desert/dulce.
Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe