Am 10 copii. Iată ce le gătesc în fiecare zi

Am 10 copii. Iată ce le gătesc în fiecare zi

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Mama a zece copii (cu vârste care variază de la primul an de viață până la 19 ani) a explicat cum procedează de obicei pentru a-i fi mai la îndemână să-și hrănească familia. În primul rând, copiii o ajută în fiecare vacanță de vară să gândească un meniu pentru următorul an școlar, cina fiind rotită în funcție de un program lunar. În al doilea rând, aceștia îi dau sugestii pentru a alege câte o temă pentru fiecare seară din săptămână și se stabilește cina de pe parcursul unei luni, totul în cadrul unei sesiuni de „brainstorming”. Printre teme se regăsesc: carne și cartofi, inspirație asiatică, taco, „seara tăițeilor”, seara americană, seara de pizza, seara de pește și fructe de mare, supe și sandvișuri, seara în stil italian, mâncare de confort, mâncare din jurul lumii, mic dejun pentru cină. Nu în ultimul rând, copiii își ajută mama la gătit și la orientarea către acele rețete care nu sunt nici foarte costisitoare și care au șanse mai mari să fie îndrăgite de toți ai casei. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi câteva dintre preparatele pentru care optează mama cu 10 copii. 

Nuggets de pui și piure de cartofi 

Nuggets fac parte dintre preparatele favorite ale copiilor, în special datorită faptului că sunt crocante și se mănâncă ușor (sunt „finger food”). Pot fi servite cu cele mai variate garnituri, dar mama care gătește pentru 10 copii a optat pentru piureul de cartofi. Aceștia sunt sursă de vitamina C, de potasiu, de vitamina  B6, de proteine, carbohidrați și fibre, iar servirea sub formă de piure este oricând binevenită. 

Pentru a economisi timpul, în timpul în care nuggets stau la cuptor, copiii sunt rugați să curețe cartofii pentru piure. Alături de piure, mama obișnuiește să le ofere acestora și o sursă suplimentară de legume (de obicei mazăre și porumb), care vor acompania piureul și carnea.

nuggets-in-forma-de-dinozaur-cu-piure-de-cartofi

Piure de cartofi cu sos de carne de pui

Pufos și cremos, piureul se pretează și cu un sos consistent de pui. În vederea preparării acestuia, mama se folosește de partea de sus a copanelor de pui (fără piele și fără oase), pe care le pune la fiert. Carnea și cartofii vor fi puse într-o oală sub presiune. Separat se va topi unt și făină, se vor adăuga lapte, sare și piper. După ce se va amesteca foarte bine sosul, se va lăsa la îngroșat. Cât fierbe sosul, puiul va fi tăiat cubulețe și pus peste sos. 

Cartofii sunt și ei gata pentru a fi zdrobiți. Peste piure va fi pus sosul de carne. 

Spaghete cu chiftele

Marele avantaj al spaghetelor este că pot fi amestecate cu ingrediente variate, de aceea copiii le îndrăgesc. În ceea ce privește îmbinarea dintre chiftele și spaghete, aceasta se pretează mai bine cu sos de roșii. 

După ce spaghetele sunt bine scurse, peste ele se pun chiftelele și sosul, servindu-se și alături de o salată sau de pâine cu usturoi (Aceasta poate fi obținută rapid din chifle unse cu unt, peste care s-a presărat usturoi și care au fost apoi prăjită). 

spaghete-cu-chiftele-si-sos-de-rosii-proaspat-gatite

Sandvișuri cu chiftele

Chiftelele sunt „vedete” și când sunt utilizate pentru obținerea unor sandvișuri. Cel mai bine este să se prepare sandvișuri calde, cu sos de roșii și cu chiftele calde, în bucăți de baghetă sau în chifle. Aceste sandvișuri se pot servi și lângă o salată. 

Tacos

Mama ce gătește pentru 10 copii a ajuns la concluzia că servirea de tacos va fi mereu primită cu mare bucurie din acest motiv: fiecare poate să-și aleagă ingredientele pentru propriul său taco. De aceea, în intervalul în care copiii își selectează ingredientele și contribuie la prepararea sosurilor, mama va înăbuși carnea cu puțină ceapă și cu mirodenii. 

Tacos sunt servite de fiecare dată cu garnituri precum orezul mexican, porumbul sau chips-uri și salsa.

Quesadillas cu brânză

Chiar și un copil mic poate fi implicat în pregătirea acestui fel de mâncare simplu. De pildă, mama a dezvăluit că fiul ei în vârstă de 4 ani o ajută de fiecare dată când pregătește quesadilla. „Misiunea” lui este să împrăștie brânza rasă pe tortilla și să pună quesadillas în cuptorul cu microunde. Cu ajutorul mamei lui, va îndoi mai târziu quesadillas, care vor fi distribuite fiecărui membru al familiei. Lângă ele se servesc legume proaspete sub formă de sticks-uri și eventual un sos alb. 

Sandvișuri cu pește

Nici peștele, plin de nutrienți valoroși (precum vitamina D, vitamine din grupul B-urilor, fosfor, proteine de calitate) nu lipsește de pe masa celor 10 copii. Pentru a-i atrage cât mai mult, le sunt preparate sandvișuri cu crochete de pește, adesea pe chifle de hamburger, adăugându-se și maioneză și frunze de salată.

Sandvișurile se vor servi atât cu legume gătite la aburi, cât și cu cartofi prăjiți. 

sandvis-cu-crochete-de-peste-alaturi-de-cartofi-prajiti

Copane de pui cu cartofi

Prima dată vor fi date copanele de pui la cuptor. Cartofii tăiați cubulețe vor fi și ei dați la cuptor, dar nu înainte de a fi asezonați cu sare, piper și cu ulei de măsline. 

Carnea și cartofii bine rumenite sunt de obicei servite cu sosuri variate (barbecue, de portocale, dulce-acrișor etc.), dar și alături de o salată.  

File de porc și cartofi

Mama ce gătește pentru cei 10 copii ai ei prepară adesea carnea și cartofii cu ajutorul unui vas special pentru gătirea lentă. Mai întâi este gătită carnea, ce va fi pusă peste cartofi. După ce se frăgezește perfect, iar cartofii sunt și ei bine făcuți, va fi tăiată felii subțiri și servită cu o salată, în special pentru cină. 

Carne de vită „corned” cu varză

Carnea de vită „corned” este un preparat realizat din piept de vită, ce se lasă mai întâi la marinat (până la 10 zile) într-un fel de sos cu sare și diverse mirodenii. După aceea se poate găti în diverse tipuri de vase (de exemplu, în oală sub presiune sau în vase speciale pentru gătirea lentă), carnea fiind așezată în acestea cu partea cu grăsime așezată în sus.

Pentru a-i conferi cărnii un gust deosebit, lângă ea se vor pune legume precum morcovi, cartofi și mai ales varză, până când se vor frăgezi și ele bine.

Cârnați și tăiței

În vederea obținerii acestui preparat se vor căuta cârnați groși (ideali sunt cei polonezi), care vor fi însă feliați subțire și rumeniți ușor. Tăițeii se vor da la fiert, iar printre ei se va strecura și mazăre. Odată ce s-au gătit, vor fi adăugați peste cârnați, peste întregul amestec recomandându-se și puțin unt și usturoi.

Esențial este ca felul de mâncare să fie servit cât mai cald. Pentru cine dorește, poate fi acompaniat și de o salată.

Mic dejun pentru cină

Preferata din familia mamei care gătește pentru 10 copii este o cină bazată pe feluri de mâncare ce se servesc de obicei la micul dejun. În general, pentru această cină se pregătesc vafe, clătite (tip pancakes), omletă și bacon rumenit. Atât vafele, cât și clătitele, sunt îndrăgite de toată lumea întrucât se pregătesc rapid și sunt foarte versatile. 

Ceea ce o încântă pe această mamă este și că micuții ei se străduiesc să o ajute cât mai mult când pregătesc acest tip de cină. Spre exemplu, una dintre fiicele sale pregătește ouăle pentru omletă în timp ce baconul se rumenește sau unul dintre băieți încearcă să prepare vafele la aparatul special. Totodată, copiii sunt foarte încântați când decorează așa cum vor clătitele sau vafele.

clatite-de-doua-feluri-si-vafe

Surse: insider.com, keviniscooking.com, msn.com, mummypages.co.uk, news.yahoo.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Articolul urmator
Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu
Sunt pediatru: iată cele 5 lucruri pe care nu le-aș face niciodată copilului meu

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu, nu vreau să-i gătesc soțului în fiecare seară. Am patru copii de crescut
    Nu, nu vreau să-i gătesc soțului în fiecare seară. Am patru copii de crescut

    Când ai o familie mare, te aștepți ca partenerul de viață să-și asume și el anumite responsabilități care țin de treburile casnice. Din păcate, viața te poate pune în...

    Femeile din zodiac care gătesc cel mai bine. Primesc șorțul de Master Chef
    Femeile din zodiac care gătesc cel mai bine. Primesc șorțul de Master Chef

    Ce ar spune Gordon Ramsay dacă ar gusta din mâncarea gătită de tine? Te-ar lăuda și ți-ar spune că ești o bucătăreasă desăvârșită sau ti-ar arunca farfuria la...

    Economie de mamă: trucul meu ca să nu mai gătesc degeaba și să arunc mâncarea
    Economie de mamă: trucul meu ca să nu mai gătesc degeaba și să arunc mâncarea

    Multă vreme m-am confruntat cu o frustrare pe care doar mamele o înțeleg cu adevărat: găteam mult și 70% din ceea ce găteam ajungeam să arunc. Vă spun sincer că îmi...

    Iubitului meu nu-i plac legumele, așa că le pun pe ascuns în mâncarea pe care o gătesc. Sunt o iubită rea?
    Iubitului meu nu-i plac legumele, așa că le pun pe ascuns în mâncarea pe care o gătesc. Sunt o iubită rea?

    Ca părinte, știi foarte bine cât de greu poate fi să îți convingi copilul să mănânce legume. Uneori parcă nici nu știi ce combinații culinare ingenioase să mai...

    Vești bune: 100 de lei în plus pentru fiecare copil înscris la școală, grădiniță sau creșă. Iată care sunt condițiile
    Vești bune: 100 de lei în plus pentru fiecare copil înscris la școală, grădiniță sau creșă. Iată care sunt condițiile

    Din ianuarie 2023, părinții salariați beneficiază de o reducere în valoare de 100 de lei a impozitului pe venit, pentru fiecare copil înscris la creșă, grădiniță sau...

    Socrii mei mă tratează ca pe o menajeră. Mi-au cerut să le gătesc și când am fost bolnavă
    Socrii mei mă tratează ca pe o menajeră. Mi-au cerut să le gătesc și când am fost bolnavă

    Sătulă să fie menajera și bucătăreasa socrilor și a soțului, o femeie a luat o decizie care i-a luat pe toți prin surprindere! Pentru că nu a avut niciun pic de înțelegere...

    Soțul meu m-a întrebat ce am de gând să gătesc în timp ce eram în travaliu
    Soțul meu m-a întrebat ce am de gând să gătesc în timp ce eram în travaliu

    În momentele în care îți aduci copilul pe lume, aștepți susținere din partea persoanelor apropiate, în special de la partenerul de viață. Din păcate, nu toate...

    Soțul meu risipește mâncarea pe care o gătesc eu, în semn de protest că nu mai vreau să vorbesc cu părinții lui
    Soțul meu risipește mâncarea pe care o gătesc eu, în semn de protest că nu mai vreau să vorbesc cu părinții lui

    Unul dintre motivele pentru care pot izbucni tensiuni în viața de cuplu este și acesta: relația dintre noră și socrii nu este tocmai bună. Chiar dacă, la prima vedere,...

    © 2024 Qbebe