Vis devenit realitate pentru un băiețel cu cancer: a ajuns la Disneyland după ce mama i-a împărtășit povestea în mediul online

Vis devenit realitate pentru un băiețel cu cancer: a ajuns la Disneyland după ce mama i-a împărtășit povestea în mediul online
Andreea Guica - Redactor

Internetul și-a arătat încă o dată puterea, iar de data aceasta a făcut-o în cel mai frumos mod posibil. Astfel, visul unui băiețel bolnav de cancer a devenit realitate, după ce mama lui i-a postat povestea în mediul online. Acesta a ajuns la Disneyland și s-a distrat de minune, datorită rețelelor de socializare. Citește mai jos o mică povestioară înduioșătoare.

Uneori, cele mai simple gesturi pot face cea mai mare diferență în viața cuiva. Așa se face că micuțul Drew a avut parte de o experiență de neuitat la Disneyland.

Mama sa, Debbie, a postat pe un grup de Facebook, rugându-i pe toți cei care se vor afla la fața locului să-i trateze pe Drew și fratele lui, Tyler, ca pe niște adevărate vedete.

Motivul este că Drew are o formă rară de cancer cerebral, una care, din păcate, nu poate fi tratată. Astfel, familia sa își dorește să-i facă viața cât mai frumoasă și totodată, să-l facă să uite de spitale și tratamente. 

Kahn, o altă femeie care a văzut postarea, a anunțat pe profilul său de TikTok - @notkahnjunior - că cel mic se va afla la Disneyland împreună cu familia, rugându-i totodată să-i facă ziua specială…și mai specială. Și ce credeți?

Chiar așa s-a întâmplat!

„Dacă îl vedeți pe Drew și pe fratele lui, Tyler, prefaceți-vă că sunt persoane faimoase și salutați-i, faceți-vă ziua mai frumoasă. E un gest atât de simplu și care se poate realiza atât de ușor”, a spus femeia în filmulețul cu pricina.

@notkahnjunior PLEASE SHARE THEY WILL BE AT THE PARTY TONIGHT 9/29!!! SEE YOU THERE!! #castmember #disneyworld #waltdisneyworld ♬ original sound - kahn

La nici 10 minute din momentul în care au ajuns la destinație, cei doi băieți au fost întâmpinați de o mulțime de oameni care le-au cerut autografe, i-au salutat călduros, s-au pozat cu ei și le-au oferit stickere.

Khan a mai împărțit cu internauții și contul familiei, unde aceștia pot face diferite donații, pentru a-i ușura viața celui mic. 

„Sunt impresionată pentru faptul că am reușit să ne mobilizăm atât de repede cu ajutorul TikTok-ului, dar chiar am reușit. Nu am vorbit cu niciun apropiat de al meu, toate acestea au fost doar rezultatului mobilizării colective online”, a mai transmis femeia.

@notkahnjunior Replying to @kahn thank you to everyone for making this happen, magic exists. We love you #drewandtyler ♬ original sound - kahn

Familia lui Drew este extrem de recunoscătoare pentru gestul frumos al oamenilor și mărturisește următoarele: „cancerul este o boală grea atât pentru pacient, cât și pentru familia acestuia. Niște gesturi simple ca acestea, pot face o diferență enormă în starea de bine, iar în cazul nostru, chiar așa a și fost”.

Dacă te-a inspirat povestea, împarte-o și cu ceilalți și fă pe cineva să zâmbească!

Surse foto: Facebook

Surse articol: scarymommy.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe