Care sunt cele mai importante reguli de siguranță când mergem cu copilul la grătar
Nu vă lăsați copilul nesupravegheat
Cea mai importantă metodă de a vă proteja copilul când faceți grătar este să nu-l lăsați nesupravegheat. Fie că este vorba despre voi, părinții, fie că este vorba despre un alt adult de încredere, copilul nu trebuie lăsat singur.
Stai de vorbă cu copilul, spune-i că este periculos să meargă singur prea aproape de grătar și nu-l lăsa să se joace în apropierea acestuia. Dacă este un spațiu mic, precum o grădină, preferabil este ca acesta să nu alerge pe lângă grătar. În schimb, dacă este un spațiu mai mare, poți să stabilești o zonă mai largă destinată jocurilor.
De asemenea, nu uita să nu-ți lași copilul să alerge după vreun animal de casă când sunteți în apropiere de grătar. În acest caz, explică-i de ce trebuie să stea departe de acesta și supravegheați cu atenție și animalul respectiv. De altfel, un copil mai mic de 4 ani nu ar trebui sub nicio formă să stea în apropiere de grătar, chiar și dacă este un adult pe lângă el.
Nu în ultimul rând, pentru a reduce tentația copilului de a se duce spre grătar poți să-l implici în niște jocuri atractive. Alături de jucăriile preferate, jucați-vă cu mingea sau anumite jocuri de masă, care-l vor ține pe loc pe copil.
Plasează grătarul în mod corespunzător
Pentru a fi sigură că al tău copil va fi cât mai puțin expus riscurilor când mergeți să faceți grătar, este foarte important ca grătarul să fie așezat corect. De exemplu, va trebui pus pe o suprafață cât mai plană, iar ustensilele ce țin de el vor trebui montate conform instrucțiunilor. În plus, grătarul va fi aprins corect și numai începând cu momentul în care știi sigur că vei pune pe el preparatele.
O regulă de siguranță de care nu trebui să uitați niciodată este următoarea: un grătar ar trebui amplasat la cel puțin 3 m distanță de orice construcție de lemn (garduri, grămezi de lemne etc.), precum și de obiecte ale copilului (haine, jucării etc.), evitând astfel ca, din anumite motive, flăcările să ajungă la oricare dintre acestea.
Ce ar trebui să faci pentru ca un copil să nu fie în pericol la grătar
Specialiștii ne îndeamnă, pentru cât mai multă siguranță a copilului, să procedăm în felul următor când mergem la un grătar:
• Cel mai bine este să folosim cărbune și să acoperim cu acesta baza grătarului (cam 5 cm în adâncime)
• Dacă este vânt puternic, nu aprinde grătarul. Așteaptă ca acesta să se mai calmeze, iar atunci ai grijă ca al tău copil să nu fie în niciun caz în direcția în care ar putea ajunge la el flăcările purtate de vânt
• Când aprinzi grătarul, copilul nu ar trebui să fie în apropiere de el
• Nu folosi substanțe ce pot înteți focul, cum ar fi benzina sau parafină
• Ține la îndemână o găleată cu apă
• Nu uita să ai la tine și un extinctor, în eventualitatea în care flăcările ar scăpa la un moment dat de sub control
• Nu lăsa grătarul nesupravegheat și nu încerca să-l muți odată ce l-ai aprins
• Nu-i permite copilului să se apropie de grătar nici după ce acesta s-a aprins
• Nu mergeți la grătar într-un spațiu acoperit (cum ar fi un garaj), întrucât riscul unui incendiu sau pentru intoxicațiile cu fum este mai mare acolo. Optați pentru spații cât mai deschise, în care aerul circulă !
• Încearcă să nu folosești carne prea grasă- Nu numai că aceasta este dăunătoare și pentru copii, dar excesul de grăsime ce se scurge din ea poate ațâța focul, iar carnea se poate arde pur și simplu. În unele cazuri, focul poate scăpa de sub control!
• Nu îi da copilului instrucțiuni ce țin de prepararea grătarului, evită să-l implici în această activitate- Chiar dacă micuților le place să facă treabă, apropierea de grătarul încins poate fi un real pericol. Când vrei să-l faci să se simtă util și să eviți să plictisească, poți să-l rogi să: te ajute să așezați masa, să aleagă legumele ce vor fi puse la grătar, să te ajute să pui cărbunii până vei da drumul grătarului, să monteze bețele de frigărui etc. Desigur, oricare dintre aceste activități vor fi făcute sub stricta supraveghere a unui adult și se adresează copiilor de la 4 ani în sus.
• Odată ce termini de preparat grătarul și vei stinge focul, este foarte important să nu depozitezi cenușa rămasă în locuri precum o găleată de plastic sau o roabă din același tip de material. Vei crește posibilitatea apariției unui incendiu. În schimb, vei aștepta să arunci resturile când s-au răcit, preferabil direct pe pământ, într-un loc cât mai îndepărtat de copilul tău. Desigur, ai grijă ca acesta să nu fie prin preajmă când vei face acest demers.
• Fii tu un model pentru copilul tău pe măsură ce pregătești grătarul- Un copil va înțelege mai bine cum ar trebui să se comporte la pregătirea unui grătar dacă și tu te vei comporta corect. Spre exemplu, arată-i cum citești instrucțiunile de folosire a grătarului, fii atentă numai la ceea faci, nu te vei juca cu focul, nu vei face diferite „experimente" etc. Este esențial ca micuții noștri să înțeleagă faptul că prepararea unui grătar nu este o joacă!
Citește și: Ghidul complet pentru siguranta copilului
Ai mare grijă la fumul degajat de grătar
Fumul provenit de la grătare conține monoxid de carbon și alte substanțe periculoase. De pildă, acestea pot deveni cancerigene prin ardere.
În același timp, trebuie să știi că fumul poate afecta ochii, părul, căile respiratorii și chiar plămânii. Din acest motiv este foarte important ca un copil să stea cât mai departe de fumul degajat de la grătar, iar dacă se întâmplă să inhaleze, du-l repede într-un loc cu aer proaspăt și pune-l să respire adânc.
Alege haine potrivite pentru copil când mergeți la grătar
Specialiștii în domeniu consideră că multe dintre accidentele care se petrec în preajma grătarelor ar putea fi evitate dacă micuții ar purta haine adecvate.
Pe de o parte, când megi la grătar cu copilul, evită să-i dai haine largi, care sunt depărtate de corp. Acestea din urmă sunt riscante întrucât pot ajunge mai ușor în contact cu flăcările dacă s-ar întâmpla ca un copil să se afle în apropiere de grătarul aprins.
Pe de altă parte, materialele din care sunt confecționate hainele copilului vor face diferența dintre siguranță și pericol. Spre exemplu, fii atentă ca pe etichete să fie trecut simbolul că sunt puțin periculoase când vin în contact cu flăcările. În plus, evită materialele pufoase, cu blană sau cu accesorii precum panglici, volane, falduri etc. care se pot aprinde primele în caz de contact cu focul.
Reguli de siguranță pentru copil, privitoare la modul în care se vor găti preparatele puse pe grătar
Alături de regulile de mai sus, nu uita că și cele ce țin de igiena preparării mâncării sunt esențiale pentru siguranța copiiilor. Numai așa vei evita ca aceștia să se contamineze cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella sau E. Coli.
Iată de ce ar trebui să ții cont când faci grătar:
• Nu uita să te speli foarte bine pe mâini înainte să manipulezi alimentele ce vor ajunge pe grătar
• Folosește ustensile separate pentru alimentele crude și pentru cele preparate
• Nu pune mâncare gătită pe același vas pe care a stat carnea crudă
• Pe grătar nu este bine să așezi carnea crudă alături de cea gătită parțial sau complet
• Dacă un sos pentru marinat a fost folosit pentru carnea crudă, nu îl folosi și la cea care a fost deja gătită
• Ține la distanță carnea crudă de preparatele ce sunt gata a fi servite
• Nu începe să gătești până când cărbunii nu au devenit roșii, cu o pulbere fină gri peste ei
• Asigură-te că preparatele de pe grătar sunt bine pătrunse
Voi știați până acum care sunt cele mai importante reguli de siguranță, pe care trebuie să le respectăm dacă mergem și cu copiii la grătar?
Citește și: Retete la gratar
Surse:
www.dekra-solutions.com, www.kidshealth.schn.health.nsw.gov.au, www.safekids.co.uk, www.thespruceeats.com
