Nu, nu-i minciună! Cele 10 semne clare că ești o mama bună!

Nu știu alte mame cum sunt, dar eu sunt una dintre acele mame care are un strop de OCD, care la mine se manifestă într-o manie a ordinii și curățeniei. Am învățat că trebuie să las de la mine dacă vreau să conviețuiesc în liniște cu familia mea. Așa că nu îi agasez cu pretențiile mele care sunt un pic exagerate și încerc, cel puțin fiicei mele, să îi dezvolt simțul ordinii și al curățeniei într-un mod cât mai normal. Pe principiul: Ai voie să faci dezordine, dacă tot tu ești cea care strânge după. 

Săptămâna aceasta, azi fiind vineri, după 4 zile de lucrat de acasă și școală online, când OCD-ul meu nu mai are energie și nici timp să strângă după toată lumea, am surprins cu niște fotografii ce înseamnă viața de familie, viața de mamă, viața ... în general.

Și vreau să vă provoc și pe voi să surprindeți astfel de momente, care, culmea, pe mine una, cea care are obsesia curățeniei, nu mă supără deloc. Pentru că îmi arată că am o familie, am o casă locuită de oameni pe care îi iubesc, care sunt dezordonați, dar sunt ai mei. Sunt familia mea. Și toate aceste fotorgafii de mai jos, fiecare în parte, îmi demonstrează că sunt o mamă bună. Pentru că sunt convinsă că toate mamele au surprins astfel de momente:

1. Obiecte care apar în locuri în care nu ar trebui să fie

Acesta a fost momentul când am decis că este timpul să imortalizez astfel de momente: când am vrut și eu să mă întind pe canapea și am dat de un capac de oală. Răspunsul pentru prezența lui acolo a fost: ”Nu mai știu, mami! Cred că am vrut să cânt la el!”. Asta mă face o mamă bună pentru că pot să mă bucur să văd câtă imaginație are copilul meu!

2. Resturi de la micul dejun care încă mai sunt prezente și la prânz

Asta e o chestie prezentă în fiecare zi. Dacă eu nu strâng ce s-a mâncat la micul dejun, voi găsi cu siguranță resturile și la prânz și la cină. Mi s-a spus de nenumărate ori că eu le strâng cel mai bine. Așa că asta sigur mă face o mamă mai bună, pentru că sunt lăudată și pentru că am o părere foarte bună despre mine.

3. Coji de banane și cotoare de mere oriunde, dar nu în coșul de gunoi

Spuneți voi dacă poza de mai jos nu merită înrămată? Este ca o operă de artă! Sunt convinsă că și voi ați adunat coji de banane și cotorare de măr de prin cele mai bizare locuri în care ar putea să apară. Am găsit coaja de banană în chiuveta de la baie sau în coșul de rufe, sau cotoare de măr în ghivecele florilor. Sunt o mamă mai bună așa, pentru că învăț să apreciez arta. 

4. Geci și jachete, oriunde, dar nu în cuier

Măcar a ieșit pe afară! Asta mi-am spus când am adunat geaca Anyei de pe masa din living. Cuierul era la intrare, era la îndemână să își pună geaca acolo. Dar m-am bucurat că a ieșit la aer, mai ales că la vârsta ei, de 11 ani, ieșitul afară nu mai este deloc interesant. Așa că, iată, cum o geacă mă face o mamă mai bună, ajungând să apreciez simbolica din spatele gestului. 

5. Coșuri, coșulețe și castroane cu cele mai bizare obiecte adunate laolaltă

Nu există casă care să nu aibă celebra pungă cu pungi și celebrul coș unde se aruncă toate nimicurile de care ai nevoie zilnic. Avem și noi asta, ca orice familie care se respectă. Acolo vei găsi orice nu îți trece prin minte. Și nu te gândi că există numai coșul de mai jos. Mai există și castroane și alte coșuri unde se pun diverse obiecte, fie ele de școală sau de uz casnic, de la șurubelnițe, la gume de mestecat, carduri, ascuțitori, pietricele colorate, șuruburi ... dacă și tu ai asta, să știi că ești o mamă bună!

6. Sertarul cu de toate, unde se găsește orice

Acolo se aruncă dezordinea și se găsește orice. Este sertarul fără fund specific fiecărei case. Și nu trebuie neapărat să ai copii ca să ai un astfel de sertar. Eu sunt împăcată cu el, pentru că oricât am încercat să îl țin în ordine nu am reușit. Pentru că, slavă Domnului, locuiesc cu familia mea care are acces la acel sertar. Și fiecare membru al familiei știe că acolo este universul lucrurilor pe care nu le găsești. 

7. Încălțăminte descălțată oriunde, dar nu pe gresia de la intrare

Când vii acasă și uiți că trebuie să te descalți se întâmplă asta. Dar eu sunt o mamă bună și las de la mine, pentru că apreciez că membrii familiei mele au, totuși, memorie bună, pentru că își amintesc să se descalțe. Chiar dacă nu o fac la ușă!

8. Toate cănile și paharele de apă pentru setea a 3 persoane

Dacă ți-e sete ce faci? Iei un pahar din dulap și îți pui apă și o bei. Apoi lași paharul de apă pe blatul de la bucătărie. Când ți-e sete iar, ce faci? Iei alt pahar, îți pui apă și o bei. Și lași paharul pe blatul de la bucătărie. De câte ori pe zi îți este sete? Eu știu răspunsul, mă uit la final de zi pe blatul de la bucătărie. 

9. Masa din living folosită pentru orice altceva decât pentru cină

Avem o masă maaaare! Și tot nu este suficient. Pe ea se pun de toate pentru toți și este multifuncțională. Pe ea se fac teme și în același timp se mănâncă, se lucrează la laptop și în același timp se șurubărește la ceva mecanic, se joacă jocuri de societate, se pun toate cumpărăturile și coletele. Masa asta ne face pe noi toți mai buni, mai apropiați, pentru că este centrul familiei noastre.

10. Când deschizi laptopul dimineața și găsești asta

Și vă spun acum și de ce fac toate aceste compromisuri. Poza de mai jos vă spune tot! Pentru că făcutul ordinii și al curățeniei, spălatul de vase și de rufe, orele de gătit în bucătărie, toate acestea sunt modul în care eu arăt familiei mele că o iubesc. Așa cum zilnic primesc dovezi ale iubirii din partea lor. Și asta este tot ceea ce contează: iubirea!

 

Voi ce dovezi aveți că sunteți mame bune?

Citește și: Vrei să fii o mamă bună? Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți 

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    27 de semne ca esti vindecator spiritual. Atentie la punctul 10!
    27 de semne ca esti vindecator spiritual. Atentie la punctul 10!

    Vindecatorul spiritual este considerat sacru in multe culturi. Unii oameni cred ca acest dar este transmis din generatie in generatie, asemenea codului ADN. Totusi, darul vindecarii...

    Cele 6 detalii care nu te fac o mamă suficient de bună
    Cele 6 detalii care nu te fac o mamă suficient de bună

    Te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva nu ești o mamă suficient de bună? Fii fără grijă, faptul că te preocupă acest lucru este deja un punct în plus pentru tine. Nu...

    8 semne clare care îți arată că nu ai un somn de calitate
    8 semne clare care îți arată că nu ai un somn de calitate

    Potrivit unui raport al ”National Sleep Foundation”, realizat pe baza a 277 de studii legate de somn, s-au putut stabili criterii care să definească un somn de calitate....

    Mamă prinsă cu minciuna! Șocul unui bărbat când testul ADN a dezvăluit că gemenii lor au ADN de la tati diferiți
    Mamă prinsă cu minciuna! Șocul unui bărbat când testul ADN a dezvăluit că gemenii lor au ADN de la tati diferiți

    O mamă infidelă a fost prinsă cu minciuna în momentul în care s-a descoperit că gemenii ei au ADN de la tati diferiți.

    7 semne că ești o mamă cool. Tu știi cum să fii COOL?
    7 semne că ești o mamă cool. Tu știi cum să fii COOL?

    Să fii o mamă cool presupune multe lucruri, dar una dintre cele mai importante calități ale tale ar trebui să fie următoarea: să poți îndeplini atât rolul de figură...

    Nu mai trăi în minciună! Ca mamă casnică nu vei fi niciodată fericită
    Nu mai trăi în minciună! Ca mamă casnică nu vei fi niciodată fericită

    Recunosc că totul a început când băieții mei (da, am patru) au crescut. Mai precis, cel mai mic a împlinit 9 ani. Și mi-am dat seama că nu mai au nevoie de mine ca...

    Minciună sau imaginaţie bogată? Sfaturi pentru părinţi să le deosebească
    Minciună sau imaginaţie bogată? Sfaturi pentru părinţi să le deosebească

    Ţi s-a întâmplat să îţi auzi copilul spunând tot felul de lucruri care par incredibil de neadevărate? Atunci aceste sfaturi pentru părinţi s-ar putea să te...

    Ce să NU faci atunci când prinzi copilul cu o minciună
    Ce să NU faci atunci când prinzi copilul cu o minciună

    Mulți părinți sunt exasperați de minciunile copiilor lor. Acest lucru se întâmplă pentru că uităm că noi înșine mințim. Și am mințit de multe ori în...

    © 2021 Qbebe