Partenerii pot provoca mai mult stres proaspetelor mame decât bebelușii, conform studiilor

Partenerii pot provoca mai mult stres proaspetelor mame decât bebelușii, conform studiilor

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Venirea pe lume a unui copil este o adevărată provocare, ce va aduce în viața noastră schimbări enorme. Cele mai afectate de acestea vom fi noi, mamele. Desigur, acest fapt nu înseamnă că partenerii noștri nu vor fi stresați, dar tot noi suntem cele ce vom fi mai greu încercate de această experiență. Așa cum vom afla și din articolul de mai jos, din diverse motive, putem ajunge, la un moment dat, să simțim că partenerii noștri ne creează mai mult stres decât o fac ai noștri bebeluși. Să vedem din ce motive se întâmplă așa, precum și ce am putea face pentru ca stresul din noua noastră viață, ca părinți, să se diminueze cât mai mult posibil, astfel încât să putem avea grijă așa cum trebuie de bebeluș, iar relația dintre noi să nu aibă de suferit.

„Baby blues" (Fluctuații de dispoziție de după nașterea copilului)

Specialiștii au ajuns la concluzia că aproximativ 80% dintre femei se confruntă cu această stare încă din prima săptămână de după nașterea bebelușului. Simptomele ce caracterizează așa-numitele „baby blues" sunt următoarele: sensibilitate, iritabilitate, anxietate, nevoia de a plânge mai des, schimbări bruște de dispoziție.
De regulă astfel de simptome se vor ameliora de la sine, pe măsură ce echilibrul hormonal începe să se refacă după naștere. Dacă nu se întâmplă însă așa, este nevoie să soliciți ajutor medical, întrucât poate fi vorba despre o depresie postnatală.
Poți trece însă mai ușor peste „baby blues" dacă vei beneficia de sprijin din partea partenerului, care ar trebui să te înțeleagă și să te susțină în îngrijirea bebelușului.
În plus, faptul că vei începe să te obișnuiești mai mult cu schimbările din viața ta te poate ajuta să resimți tot mai puțin simptomele menționate, ca în final să scapi complet de ele.

Probleme legate de adaptare

Oricare proaspătă mămică este nevoită să față schimbărilor uriașe din viața ei. Pe lângă faptul că grija pentru bebeluș îi va modifica fundamental rutina zilnică, mai trebuie să facă față și somnului insuficient.
Adaptarea la această nouă viață nu este simplă, iar orice sprijin din partea partenerului tău este binevenit.

Probleme legate de atașament

Deși te aștepți ca atât tu, cât și partenerul tău, să resimțiți de îndată un atașament enorm față de bebelușul vostru, se poate întâmpla să dureze câteva zile sau săptămâni până să reușiți. Din acest motiv, vă puteți simți vinovați, vă puteți acuza pe voi înșivă că nu vă iubiți suficient copilul și sunteți dezamăgiți.
Psihologii sunt de părere că este firesc ca o asemenea situație să dureze câteva zile, dar sprijinindu-vă reciproc și cu multă răbdare, veți reuși să vă simțiți tot mai legați de micuțul vostru.

Puteți experimenta anxietate

Anxietatea postnatală afectează cam 10% dintre femei și în unele cazuri poate fi responsabilă chiar de declanșarea unor atacuri de panică. Alături de acestea, ți se poate întâmpla să te lași dominată de sentimentul că nu vei fi niciodată o mamă bună și din acest motiv îți va scădea și stima de sine.
Poți depăși mai ușor astfel de momente dificile dacă îl vei avea alături și pe partenerul tău, care ar trebui să te încurajeze în mod constant. Dacă va reuși acest lucru, nu numai că vei începe să te simți mai bine și vei putea să te adaptezi schimbărilor, dar vă veți crea și  o legătură mai solidă cu bebelușul.

Citește și: De ce mamele sunt mai stresate decât tații

De ce partenerii pot constitui și ei un stres pentru proaspetele  mame

Studii recente au demonstrat că aproximativ jumătate dintre noile mame consideră că partenerii lor le provoacă mai mult stres decât bebelușii. De pildă, un studiu efectuat pe un grup de aproximativ 7000 de proaspete mămici a arătat că 46% dintre ele au afirmat că partenerii sunt o sursă de stres mai importantă decât micuții.
Tot în cadrul aceluiași studiu, participantele au afirmat că se simt stresate pentru că ele se ocupă cel mai mult de îngrijirea bebelușilor, dar și de treburile casnice. Doar 25% dintre mame au spus că împărtășesc în mod egal cu partenerii lor grija față de bebeluș și activitățile din gospodărie.
De asemenea, s-a ajuns la concluzia că majoritatea noilor mămici se simt stresate din cauza faptului că simt că nu pot face tot ceea ce și-au propus într-o zi din cauza lipsei de suport din partea taților copiilor. Mai mult, chiar ele se simt stresate pentru că trebuie să aibă grijă și de partenerii lor și că au de făcut treburi pe care aceștia ar putea să le facă și ei.
Experții ne îndeamnă, dacă suntem proaspete mămici, să încercăm, în primul rând, să avem o discuție serioasă cu partenerul nostru referitoare la cum ar putea să ne ajute și el pentru a gestiona mai ușor schimbările din viața noastră. Acesta va trebui să fie cât mai deschis față de noi și împreună să putem găsi cea mai bună soluție pentru familie.
Esențial este să găsim o posibilitate pentru a ne împărți cât mai bine resposabilitățile, astfel încât să nu ajungem să fim mult prea stresate și să nu mai putem avea grijă așa cum trebuie de bebeluș.
Totodată, o soluție ca noile mame să nu mai fie atât de stresate ar fi să învețe să aibă mai multă încredere în partenerii lor. De pildă, în ceea ce privește activitățile casnice, este necesar să ne lăsăm partenerul să se implice și el în unele dintre ele. Psihologii ne sfătuiesc să nu mai fim atât de critice față de acesta și să-l lăsăm să-și facă treburile, chiar dacă acestea nu ies mereu așa cum ne-am dori. Nici noi nu am făcut totul bine de la început, de aceea trebuie să avem răbdare și cu partenerii noștri și să le dăm răgazul de a învăța.
De cealaltă parte, și partenerul nostru trebuie să aibă inițiative menite să ne ajute să depășim una dintre cele mai stresante perioade din viața noastră: adaptarea la viața de mamă.

Sot ce doarme, in timp ce mama se ocupa de bebelusii

Ce ar putea să facă partenerul pentru o proaspătă mămică

În primul rând, partenerul nostru ar trebui să ne înțeleagă că nu ne este ușor să facem față schimbărilor din viața noastră și să fie mereu alături de noi, chiar și când vine vorba de lucruri aparent banale.
Iată ce ar putea face soțul/ partenerul pentru o nouă mămică, ajutând-o să fie mai puțin stresată:
• Ori de câte ori are ocazia, acesta ar trebui să-i aducă mamei micul dejun la pat și să o ajute, din când în când măcar, să nu mai aibă grija prânzului sau cinei (de pildă, ar putea să mănânce înainte să vină acasă, să comande ceva de mâncare, să încerce el să gătească etc.)
• Chiar și oferirea unui pahar de apă este binevenit din partea partenerului, mai ales dacă alăptăm și avem nevoie de o bună hidratare
• Când ne vede obosite și copleșite, partenerul nostru ar trebui să ne facă un masaj sau să ne îndemne să-l facem într-un cadru organizat (iar el să stea cu bebelușul în acel interval)
• Partenerul nostru nu ar trebui să facă presiuni asupra noastră în ceea ce privește reluarea activității sexuale după naștere
• Ar trebui să insiste asupra ideii că avem nevoie să comunicăm și cu alte mame și să ne stimuleze să socializăm cât mai mult
• Tatăl copilului ar trebui să ne încurajeze mereu, să ne spună cât de mândru este de noi și să ne asigure că împreună facem o echipă excelentă
În același timp, pentru a fi mai puțin stresate, ar fi nevoie ca partenerul nostru să se implice pe cât posibil în îngrijirea bebelușului. De pildă, s-ar putea ocupa de:
• Să scoată bebelușul la o plimbare și să-i permită noii mame să aibă parte de puțină destindere
• Să se trezească și el noaptea pentru a hrăni, pentru a schimba sau pentru a calma bebelușul

Tata ce s-a trezit noaptea pentru a avea grija de bebelus
• Să-i facă baie bebelușului cât mai des
• Să aibă grijă de copiii mai mari, astfel încât mama să se ocupe mai mult de bebeluș și să nu se simtă prea stresată pentru că nu se poate ocupa suficient și de ceilalți
• Să se implice în orice alte activități legate de îngrijirea bebelușului, dacă mama îi va cere așa ceva (de pildă, să meargă cu el la medic)
Nu în ultimul rând, o nouă mamă ar putea să nu mai fie atât de stresată dacă partenerul ei s-ar obișnui să preia și anumite treburi casnice. Spre exemplu, ar putea să se ocupe de:
• Dacă nu se pricepe la curățenie sau nu găsește deloc timp pentru așa ceva, ar trebui să angajeze pe cineva care să se ocupe constant de așa ceva
• Partenerul ar trebui să se asigure că în jur casă este ordine și că mama poate avea cu ușurință la lucrurile ce țin de îngrijirea bebelușului
• Partenerul ar trebui să se ocupe de cumpărături
• Ar trebui să se obișnuiască să pună rufele la spălat, să strângă rufele uscate, să calce etc.
• Pentru a te ajuta să nu mai fii stresată, partenerul ar trebui să nu te refuze când îi soliciți ajutorul la anumite treburi casnice pe care nu le-ai putea face de una singură.

Citește și: Cele mai eficiente moduri prin care tatăl poate ajuta o mamă care alăptează

Voi mai știți și alte motive pentru care noile mame sunt stresate de partenerii lor mai mult decât sunt stresate de către copii?

Surse:
www.bellybelly.com.au, www.healthywa.wa.gov.au, www.peacequarters.com

Articolul urmator
De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică
De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am doi copii cu ADHD și pot spune că este mult mai mult decât o simplă lipsă de concentrare
    Am doi copii cu ADHD și pot spune că este mult mai mult decât o simplă lipsă de concentrare

    Printre marile provocări cu care se poate confunta un părinte se regăsește și aceasta: să vadă cum copilul său este diagnosticat cu ADHD. Cu atât mai mult cu cât nu este...

    Patru lucruri și situații care îți pot afecta copilul mai mult decât crezi
    Patru lucruri și situații care îți pot afecta copilul mai mult decât crezi

    Cu toții vrem să facem ceea ce este mai bine pentru copiii noștri. De multe ori, însă, din dorința de a-i ține cât mai departe de orice i-ar outea răni emoțional sau...

    Ce veste grozavă! Atletele mame care alăptează pot să își aducă bebelușii cu ele la Olimpiadă
    Ce veste grozavă! Atletele mame care alăptează pot să își aducă bebelușii cu ele la Olimpiadă

    Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor permite de acum înainte atletelor care sunt mame și care alăptează să își aducă bebelușii cu ele la Jocurile de vară de...

    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?
    Este normal să-ți iubești animalul de companie mai mult decât copilul?

    Uneori, oamenii spun lucruri la care nu te aștepți. E normal ca o mamă să-și iubească câinele mai mult decât copilul? Discutăm mai jos.

    Cele 7 tipuri de mame la naștere, conform moaşelor
    Cele 7 tipuri de mame la naștere, conform moaşelor

    Nașterea reprezintă, fară îndoială, unul dintre cele mai frumoase și emoționante momente din viața unei femei, dar şi unul dintre cele mai dificile din punct de vedere fizic...

    Sfatul unei mame din Ucraina către alte mame: Nu le spuneți copiilor că un popor este mai rău decât altul
    Sfatul unei mame din Ucraina către alte mame: Nu le spuneți copiilor că un popor este mai rău decât altul

    Oferiți informații adecvate pentru vârsta copiilor, ascultați sfaturile psihologilor, evitați să oferiți foarte multe detalii și nu le spuneți copiilor că un popor ar fi mai...

    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta
    De ce femeile plang mai mult decat barbatii: Ce spune stiinta

    Stim cu totii tendinta femeilor de a fi mai emotionale si de a-si exprima mai des trairile si sentimentele, spre deosebire de barbati, care incearca mai mult sa-si reprime anumite emotii....

    Un studiu dovedește că bărbații poluează planeta mai mult decât femeile. Iată cum!
    Un studiu dovedește că bărbații poluează planeta mai mult decât femeile. Iată cum!

    Bărbații poluează mai mult decât femeile, este concluzia unui studiu recent realizat în Suedia. Obiceiurile lor contribuie la creșterea emisiilor de carbon, ei poluând...

    © 2024 Qbebe