Tusea care nu se mai vindecă. Sau cum ajungi la nebuni când ești mamă

Tusea care nu se mai vindecă. Sau cum ajungi la nebuni când ești mamă

Irina Olteanu - Redactor Senior

Un moment de cumpănă din viața de părinte îți poate deschide ochii în moduri nebănuite. Iar când tusea copilului nu vrea să se oprească, în pofida tuturor tratamentelor încercate, ajungi să înțelegi atât lucruri despre tine, cât și despre cei din jur. 

Sunt câteva momente definitorii în viața de părinte, din punctul meu de vedere. Cu excepția minunatului moment al nașterii, ce poartă desigur o semnificație deosebită, în listă se includ și momentele mai puțin fericite, precum cele de cumpănă. Până acum copilăria băiețelului meu a fost greu încercată de viroze respiratorii, dat fiind faptul că are o sensibilitate pulmonară care îl determină să tușească extrem de des. Astfel, orice banală răceală pentru un copil obișnuit se transformă într-un adevărat calvar în cazul nostru, cu accese de tuse chinuitoare, nopți nedormite și un întreg arsenal de doctorii.

Cei care ne cunosc deja poate știu că în aproape 10 ani de viață ne-am confruntat cu aproximativ 150 de viroze (la un moment dat nu le-am mai numărat, că m-ar fi considerat să zicem nu în toate mințile), dar cumva am reușit ca pe toate să le rezolv cu tratament la domiciliu. Doar o singură dată însă m-am mai simțit atât de lipsită de orice speranța ca acum, atunci când băiețelul meu a avut bronșită astmatiformă; a fost nevoit de altfel să urmeze un tratament timp de 2 ani pentru prevenirea astmului bronșic. Pe scurt, avea o tuse care nu dispărea, indiferent ce aș fi făcut, iar soluția finală, extremă de altfel, a constat în tratament cu cortizon cu administrare orală (timp de o săptămână nu a avut voie să mănânce absolut nimic sărat).

tusea care nu se mai vindeca

Poate și din cauza faptului că nu am niciun ajutor în creșterea băiețelului meu, timp de aproape 10 ani nefiind despărțiți mai mult de câteva ore, momentele de cumpănă se resimt mult mai acut. Iată că acest episod de boală este, din punctul meu de vedere, cel mai dificil de până acum în ceea ce privește starea sa de sănătate.

La început o aparentă viroză respiratorie, pe care știam deja să o gestionez, a ajuns să fie însoțită și de febră după câteva zile, o febră intermitentă, iar tusea a atins un prag paroxistic. A ajuns să tușească practic de câteva sute de ori pe zi, în pofida medicației pe care i-am administrat-o, a celor două consultații medicale și a analizelor de sânge aferente, nimic nu avea efect. Am ajuns să recurg la toate remediile naturiste disponibile în farmacii de teama unor potențiale reacții adverse (unul dintre medicamente i-a provocat tahicardie care nu ne-a lăsat să dormim timp de vreo 3 zile, iar un al doilea greață și vomă). Eram pur și simplu disperată, cu nervii la pământ, mai ales că eu trebuia în acest interval de aproape 2 săptămâni să îmi mențin concentrarea pentru a-mi rezolva diverse sarcini profesionale. Pentru cei care consideră că este un lux să lucrezi de acasă, atunci când ai copilul bolnav și creierul tău este împărțit în 20 de direcții (numeri de câte ori tușește, te gândești ce doctorie i-ai dat și ce nu i-ai dat, ce doctorie ai putea să mai încerci etc.), nu mai ești capabil de niciun fel de concentrare.

Am ajuns în cele din urmă la Spitalul Grigore Alexandrescu, la recomandarea unuia dintre cei doi medici care i-au urmărit băiețelului meu evoluția. A fost din nou analizat, radiografia pulmonară era normală, nu a reieșit gripă la testul specific, prin urmare singura variantă care mai rămânea valabilă era antibioticul. Și acest medic suspecta, ca și ceilalți doi, o infecție cu un virus foarte puternic, prin urmare era necesar un antibiotic activ asupra tulpinilor nespecifice. Și antibioticul la rândul său a avut reacții adverse, diaree și stare de greață, dar cumva am reușit să trecem peste ele și să scăpăm de internarea la institutul de boli infecțioase.

tusea care nu se mai vindeca

Stăteam și mă gândeam de ce mi se pare ideea de spital atât de respingătoare. Până la urmă toți copiii ajung, cel puțin o dată în viață acolo. Cred că m-aș fi simțit incompetentă ca mamă, aș fi simțit că am eșuat în a-i oferi copilului meu îngrijirea de care are nevoie; că toate cunoștințele medicale pe care le-am acumulat involuntar în acești ani ar fi fost în van, iar eu nu mi-am făcut treaba cum ar fi trebuit.

De asemenea, am concluzionat că am în jur mulți, foarte mulți oameni cărora le pasă de noi. Au sărit dornici să ne ajute cu medicamente, recomandări de medici, precum și cu preluarea diverselor sarcini de serviciu (sincer, am rămas profund impresionată că cineva ar fi dispus să renunțe la confortul vieții sale pentru a-mi rezolva mie diverse treburi). Le mulțumesc din suflet tuturor.

Un alt lucru pe care l-am aflat despre mine în aceste momente grele, de nopți nedormite, de neliniște, teamă continuă este că multe, majoritatea mamelor nu pot, oricât de mult și-ar dori să mă înțeleagă. Pentru că ele nu sunt singure. Toate au un soț, respectiv un tată al copilului alături, cel puțin un bunic și așa mai departe. Prin urmare, în clipele în care simt că cedează este întotdeauna cineva care să le ia locul. La mine sunt doar eu. Îmi este și teamă de multe ori ce s-ar întâmpla cu copilul meu dacă eu aș păți ceva. Teoretic, am persoane la care pot apela în caz de nevoie, dar eu nu cer, aproape niciodată ajutorul nimănui (am și fost dezamăgită de multe ori de persoane de încredere, prin urmare mă bazez numai pe mine). Sunt prima care îl oferă în impas, dar mecanismul meu de funcționare mă împiedică să îl solicit la rândul meu vreodată.

Am auzit de la diverse persoane apropiate aproape zilnic sfaturi de a mă relaxa, de a fi mai optimistă, de a încerca să văd partea bună a lucrurilor, de a nu mai fi atât de încordată. Toate aceste sfaturi, aparent binevoitoare, sunt extrem de ușor de dat. Dar atâta timp cât toți au pe cineva alături nu vor putea înțelege cum mă simt și cum gândesc eu. Nu au cum. Nu vreau să mă plâng pentru că știu că Dumnezeu îmi va da, așa cum mi-a dat și până acum, putere. Însă în clipele de cumpănă, decât să mă simt criticată, judecată sau să mi se dea niște sfaturi inutil de aplicat, prefer să fiu lăsată în pace. Să sufăr singură, să mă urc în propria-mi incoerență, fără a fi deranjată de nimeni, pe pereți. Evit orice contact cu orice persoană, tocmai că știu că nu sunt prea agreabilă în aceste momente. Îmi doresc doar liniște. La un moment dat îmi voi reveni, tot singură, așa cum fac de fiecare dată.

Cred că orice mamă are acest drept, de a suferi, așa cum vrea ea. Unele simt nevoia să vorbească cu cineva, altele să meargă la cumpărături și mai sunt și unele care preferă să se închidă în ele. Acesta este mecanismul lor de apărare contra greutăților vieții. Nu le judecați aspru și nu le îndepărtați. Înțelegeți-le suferința și nu uitați că, dacă vă vor cere ajutorul, abia atunci și-l doresc cu adevărat.

 

Articolul urmator
Când am întâlnit-o prima dată pe mama, aveam 59 de ani, iar ea avea 80. Niciodată nu e prea târziu să știi cine ești
Când am întâlnit-o prima dată pe mama, aveam 59 de ani, iar ea avea 80. Niciodată nu e prea târziu să știi cine ești

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce fel de pacient ai fi la spitalul de nebuni, în funcție de zodia ta
    Ce fel de pacient ai fi la spitalul de nebuni, în funcție de zodia ta

    Cât de nebun ești în funcție de zodie? Ce fel de pacient ai fi la spitalul de nebuni? Ți-am pregătit un material pe care nu ai voie să îl citești decât cu...

    Ce se întâmplă când un copil este respins de părinți? Un studiu spune că este o rană care nu se mai poate vindeca
    Ce se întâmplă când un copil este respins de părinți? Un studiu spune că este o rană care nu se mai poate vindeca

    Există o percepție conform căreia, atunci când vine vorba de dezvoltarea copiilor, afecțiunea mamei este cea mai importantă, iar tații sunt pe locul doi. Cu toate acestea, un...

    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu
    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu

    Cuvintele omofone „m-ai” și „mai” îți pot crea o ușoară confuzie, deoarece, așa cum le spune denumirea, ele se pronunță la fel, dar se scriu diferit...

    Cum o să ajungi să te îmbogătești, în funcție de zodie
    Cum o să ajungi să te îmbogătești, în funcție de zodie

    Cum poți să te îmbogățești în funcție de data nașterii și de semnul zodiacal care te reprezintă? Regăsește-ți calități nebănuite în rândurile ce...

    Medicul mi-a scăpat în cap bebelușul, care s-a născut fără viață. „Ești tânără! O să mai faci copii! Ești bine."
    Medicul mi-a scăpat în cap bebelușul, care s-a născut fără viață. „Ești tânără! O să mai faci copii! Ești bine."

    O poveste de viață cutremurătoare a unui cuplu tânăr, la început de drum și de relație, care și-au pierdut fiul la 21 de săptămâni de sarcină din cauza unei...

    Cum te vindecă somnul?
    Cum te vindecă somnul?

    Știai că, atunci când dormi, corpul tău, de fapt, lucrează intens la propria recuperare și reparare, pentru ca tu să te trezești odihnită și gata de o nouă zi de muncă?...

    Poveștile copiilor din toată lumea care vor să trăiască mai bine: „Ori ajungi în Europa, ori mori pe mare”
    Poveștile copiilor din toată lumea care vor să trăiască mai bine: „Ori ajungi în Europa, ori mori pe mare”

    În ultimii ani, auzim tot mai des de sute de mii de migranți care ajung în fiecare an în Europa în căutarea unei vieți mai bune. Aceștia vin fie din zone grav...

    Dragul meu soț, mulțumesc pentru că ești motivul pentru care copiii mei încă mai au o mamă
    Dragul meu soț, mulțumesc pentru că ești motivul pentru care copiii mei încă mai au o mamă

    Am doi copii (13 și 17 ani), 45 de ani și un soț minunat. Acum 3 ani am fost diagnosticată cu cancer de sân și fără soțul meu nu aș mai fi aici să scriu aceste rânduri....

    © 2024 Qbebe