Un bărbat și-a scos fiica din testament după ce aceasta a decis să renunțe la sarcină

Un bărbat și-a scos fiica din testament după ce aceasta a decis să renunțe la sarcină

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să reușești să lași un testament care să fie echitabil nu este la îndemână, cu atât mai mult cu cât ai mai mulți copii. Pentru a evita să-i rănești pe unul dintre ei, trebuie să ții cont de mai multe aspecte și să porți discuții sincere înainte de a lua o hotărâre definitivă. Tatăl a trei copii a avut însă ideea de a o scoate din testament pe una dintre fiicele sale după ce aceasta a făcut un avort. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi cum s-a luat o asemenea decizie!

Nu a fost de acord ca fiica lui să facă avort

Un bărbat care este tatăl a trei copii a povestit, pe o rețea de socializare, că nu a fost de acord încă de la început cu decizia fiicei sale (de 29 de ani) de a face un avort. Cu toate acestea, atât el, cât și soția sa, i-au promis fetei că o vor susține, indiferent de hotărârea pe care o va lua. Iată ce a dezvăluit tatăl, pentru „Reddit”:

„Am o fiică de 29 de ani, la care țin foarte mult și care a venit la mine și la mama ei pentru a ne anunța că era însărcinată în patru luni. A menționat că nu știa exact cine era tatăl copilului. Din informațiile pe care le am, nu obișnuiește să ia medicamente contraceptive și preferă ca partenerii ei să se protejeze. Lucrează într-una dintre companiile mele și primește un salariu bun în raport cu munca pe care o prestează, despre care eu zic că este minimă.

Când am stat de vorbă cu fiica noastră, i-am spus că urma să o susținem indiferent de hotărârea pe care o va lua, lămurind-o că dacă va păstra copilul o vom sprijini financiar și ne vom asigura că va avea suficienți bani, întrucât era foarte posibil să fie mamă singură. Ea ne-a spus că lua în calcul un avort, iar eu i-am explicat că, dacă, va proceda așa, va trebui să suporte singură cheltuielile, cu alte cuvinte o voi sprijini, dar nu din acest punct de vedere.

femeie tanara suparata in timp ce tatal ei se afla pe o canapea in spatele ei

Ea știa că nu sunt de acord cu avortul, prin urmare nu este de mirare că era foarte stresată. În final, m-am asigurat că își va da seama că, indiferent de ceea ce va face, noi o vom iubi la fel de mult. Am lăsat-o să stea de vorbă cu mama ei, iar după aceea am vorbit cu soția mea și am întrebat-o un singur lucru: dacă a fost vorba despre consimțământ sexual. Mi-a spus că ea credea că așa a fost. Întrucât fiica și soția mea au o relație apropiată, cred că i-ar fi mărturisit mamei sale dacă lucrurile ar fi stat altfel.”

Întrucât fiica lui a făcut avort, s-a gândit să o scoată din testament

După ce tatăl a aflat că fiica sa de 29 de ani renunțase la sarcină, s-a gândit că era cazul să o scoată din testament. A adăugat faptul că își anunțase cei trei copii că toată moștenirea va fi destinată scopurilor caritabile pentru a-i motiva pe aceștia să nu renunțe să muncească. Potrivit sursei citate, a venit cu următoarele precizări:

„La câteva zile după discuție, m-a sunat la o oră stranie și, când am întrebat-o cum se simțea, mi-a zis că nu mai era însărcinată. Am întrebat-o dacă a fost vorba despre o pierdere de sarcină și mi-a răspuns că nu. Am întrebat-o dacă voia să discute pe acest subiect și a refuzat. I-am zis și că putea să lipsească de la serviciu oricât avea nevoie și că mă voi descurca eu cu treburile ei. 

În ceea ce privește moștenirea lăsată copiilor mei, i-am anunțat că toată averea mea va fi donată în scopuri caritabile, dar de fapt am păstrat 35% din aceasta pentru ei și pentru viitoarele lor familii. Am ales să le spun așa ceva pentru a-i motiva în continuare și pentru a nu se gândi doar la moștenire. Și fiica mea de 29 de ani trebuia să aibă parte de o moștenire de la mine, dar mă gândesc să o scot din testament întrucât a făcut avort. M-am gândit astfel întrucât ea a săvârșit o faptă cu care eu nu sunt de acord din punct de vedere moral și nu o pot răsplăti pentru asta. Aș face așa și în cazul celorlalți copii ai mei, dacă ar lua o asemenea decizie. 

barbat in varsta care arunca o privire asupra testamentului sau

Mai am un fiu și o fiică, elevă de liceu. Amândoi lucrează pentru companiile mele și, dacă vor fi chibzuiți, vor fi independenți financiar și s-ar putea pensiona chiar înainte de moartea mea. Moștenirea variază de la 3 milioane pentru fiecare la aprox. 4,5 milioane pentru copiii mai mici.”

A fost criticat în mediul online pentru intenția sa

După ce și-a dezvăluit planurile, tatăl a avut parte de critici în mediul online. Dovezi în acest sens sunt comentariile apărute în materialul oferit de sursa citată anterior: 

  • „Cred că ești o persoană rea întrucât există o contradicție între ceea ce ai spus și ceea ce vrei să faci. Nu poți să susții că îți iubești copiii și după aceea să-i scoți din testament doar pentru că au făcut ceva cu care tu nu ești de acord. Nu este vorba despre dragoste, ci despre dorința ta de a deține controlul. Copiii tăi sunt entități diferite de tine. Nu îți aparțin și nu sunt extensii ale tale. Alegerile și opiniile lor nu trebuie să le reflecte pe ale tale. Faptul că îți scoți fiica din testament îi demonstrează că dragostea ta pentru ea este însoțită de șantaj și de manipulare. Practic, îi transmiți că, dacă nu joacă numai după regulile tale, nu va primi nimic de la tine”;
  • „Chiar ești o persoană rea. Îi spui că o iubești și că o vei susține indiferent de ce ar fi și ulterior, după ce ea are încredere în tine și se confesează, tu te gândești să o scoți din testament? Sper că nu am înțeles eu bine”;
  • „Fiica ta a avut încredere în tine și ți-a dezvăluit informații atât de personale, iar tu le vei folosi împotriva ei. La un moment dat i-ai spus că o vei susține indiferent de ceea ce va face. Nu ai făcut asta. Este clar că ai mințit-o. După ce tu nu vei mai fi, își va petrece toată viața întrebându-se de ce pe ea nu ai iubit-o la fel de mult ca pe frații ei”;
  • „Cred că este o persoană foarte rea pentru că practică manipularea financiară. Faptul că a susținut că „va plăti pentru orice, cu excepția unui avort” și că a încercat să o convingă să nu facă o alegere legată de corpul ei este dezgustător. De asemenea, a folosit manipularea drept o „pedeapsă” pentru că nu a împărtășit anumite puncte de vedere cu el”;
  • „Este vorba despre corpul ei și despre propriile alegeri. Nu contează opinia ta. Nu ar trebui să fii obligată să porți un copil în pântec timp de 9 luni. Intenția de a o scoate pe fiica ta din testament pentru că a făcut un avort este o dovadă de cruzime”;
  • „Este nevoie de mult curaj pentru ca o femeie să poată vorbi deschis despre avort. Nu pot să îmi imaginez cât de greu i-a fost fetei tale să stea de vorbă cu tine și acum tu vrei să folosești împotriva ei ceea ce ți-a spus. Cu toate acestea, nu ai curajul să-i spui totul în față, intenționezi ca ea să descopere totul când tu nu vei mai fi în viață. Ești o persoană rea, iar eu îi dăruiesc fiicei tale toate îmbrățișările întrucât are mare nevoie de ele în astfel de momente grele, cu atât mai mult cu cât tu nu îi ești alături, așa cum ai spus.”

 

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: news.amomama.com, reddit.com

Articolul urmator
După ora de educație sexuală de la școală fiica mea de 9 ani nu se mai oprește din a folosi un cuvânt
După ora de educație sexuală de la școală fiica mea de 9 ani nu se mai oprește din a folosi un cuvânt

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un bărbat și-a dat soția în judecată după ce a aflat că fiica lor de 20 ani nu este, de fapt, fata lui
    Un bărbat și-a dat soția în judecată după ce a aflat că fiica lor de 20 ani nu este, de fapt, fata lui

    După ce l-a strigat „tată” timp de 20 de ani, un bărbat a aflat cu stupoare că unica lui fiică nu este de fapt a lui! Supărat până peste poate, și-a dat în...

    O tânără de 18 ani a decis că aceasta este vârsta potrivită pentru a se opri din a mai avea copii
    O tânără de 18 ani a decis că aceasta este vârsta potrivită pentru a se opri din a mai avea copii

    Tylar Fertuck, o tânără din Canada, a născut-o pe fiica sa la 16 ani, iar pe fiul ei la 17. Deși abia a trecut de vârsta majoratului, are deja doi copii și plănuiește să...

    Un bărbat din Chiajna își ține ostatică fiica de 5 ani. Se poartă negocieri de aproape 24 de ore
    Un bărbat din Chiajna își ține ostatică fiica de 5 ani. Se poartă negocieri de aproape 24 de ore

    Un bărbat din Chiajna, județul Ilfov, își ține ostatică fetița de 5 ani de joi după-amiază, după ce s-a certat cu soția sa, a bătut-o și a alungat-o din casă, informează...

    Un bărbat și-a aruncat copiii într-un lac de acumulare din Bacău după ce s-a certat cu mama acestora
    Un bărbat și-a aruncat copiii într-un lac de acumulare din Bacău după ce s-a certat cu mama acestora

    Un bărbat din județul Bacău și-a aruncat copiii într-un lac de acumulare după ce o ceartă cu soția. Micuții - o fetiță de doar 4 luni și un băiețel de 5 ani - au murit...

    Mesajul elevei care a născut între probele de la BAC: „Să nu renunțe la școală orice ar fi. Copilul, chiar dacă vine, nu te oprește din nimic!”
    Mesajul elevei care a născut între probele de la BAC: „Să nu renunțe la școală orice ar fi. Copilul, chiar dacă vine, nu te oprește din nimic!”

    O elevă în vârstă de 19 ani care a născut între probele de la BAC transmite un sfat important tuturor mamelor minore: „Să nu renunțe orice ar fi la școală,...

    Am avut o aventură cu un bărbat căsătorit. Acum fiica noastră are 7 ani
    Am avut o aventură cu un bărbat căsătorit. Acum fiica noastră are 7 ani

    Este greu de crezut că în 2013 voiam să mor. A început totul când am cunoscut un bărbat căsătorit online, un blogger spiritual care m-a acostat pe Facebook și cu care...

    Mi-am pierdut fiica de 2 ani după ce a luat E.Coli în vacanța de 5 stele din Turcia
    Mi-am pierdut fiica de 2 ani după ce a luat E.Coli în vacanța de 5 stele din Turcia

    De 3 ani, Katie Dawson este o mamă îndurerată care așteaptă un răspuns, după ce fetița ei, Allie, a murit la numai doi ani, după ce s-au întors dintr-o vacanță din...

    Am 57 de ani și timp de 2 ani și 2 luni am fost "amanta" unui bărbat însurat. Când am decis să-i spun totul nevestei lui, am dat peste o altă amantă
    Am 57 de ani și timp de 2 ani și 2 luni am fost "amanta" unui bărbat însurat. Când am decis să-i spun totul nevestei lui, am dat peste o altă amantă

    Fac parte din generația veche și știu că prima regulă atunci când ai ceva de spus este să te prezinți. Mă numesc Didina, am 57 de ani și pot spune că am fost o femeie...

    © 2024 Qbebe