- 1. Să NU îi spui soției adevărul atunci când te înteabă cum arată.
- 2. Să NU omori asistentele care au grijă de copilul tău.
- 3. E important să NU ai pretenția că înțelegi ce ți se întâmplă.
- 4. Să NU mergi la cumpărături în această zi.
- 5. Să NU îi spui soției că Soarele tău nou-născut seamănă cu maică-ta sau cu altcineva din familia ta.
1. Să NU îi spui soției adevărul atunci când te înteabă cum arată.
Mai ții tu minte acel moment în care v-ați jurat să vă spuneți unul altuia adevărul indiferent cât de dureros sau supărător ar fi? E, acum e cel mai bun moment să începi s-o minți. Căci ea tocmai a trecut printr-o operație, hormonii urlă în ea, iar sentimentele dau pe dinafară. Stă întinsă într-un pat, conectată la multe fire și aparate. Pe scurt: nu e cea mai frumoasă priveliște de privit. Dar, nu uita, este mama copilului tău, Soarele tău, așa că adună-te, fii bărbat și...ocolește adevărul:
- Ce face, copilul?
- E foarte bine. (aici e un moment prielnic să plusezi): Și e la fel de frumos/frumoasă ca tine!
- E, exagerezi! Arăt ca dracu'!
- Așa e! (Băăăăăăă! Păi ce-am vorbit noi, Costele?? Reluăm): Hai, nu mai spune așa, odihnește-te...
- Ce, nu arăt prea bine, nu?
- Hai, odihnește-te...(Băăăă, tu chiar nu înțelegi ce-ți povestesc eu aici?? Păi vrei să tragi toată viața apoi?? Reluăm): Iubito, ești minunată, la fel ca și copilul nostru care a ieșit din burta ta imens...Nu, asta e, ești condamnat pe viață!
2. Să NU omori asistentele care au grijă de copilul tău.
Chiar dacă nu-ți va părea așa, asistentele au mai văzut nou-născuți la viața lor. Ceea ce pentru tine este noua rațiune de a fi, pentru ele este doar o altă chestie urlătoare, înfometată și căcăcioasă. Așa că se vor comporta ca atare, adică profesionist, dar fără toată atenția pe care consideri tu că o merită copilul tău. Nu de alta, dar peste 5 minute vine următoarea minune a altui tată și timpul chiar e limitat. Așa că îl vor lua, îl vor spăla ținându-l de un picior ca pe-o găină, îl vor înfășa și-l vor pune întru-un pătuț să stai tu să te zgâiești nemișcat la el/ea. Da, când le vei vedea că fac asta îți va veni să le smulgi părul, fir cu fir și să le adresezi înjurături de care nici tu n-ai mai auzit. Nu, nu-i o idee bună. Respiră! Respiră! Nu, nu sparge geamul acvariului! Respiră! Pentru că...
3. E important să NU ai pretenția că înțelegi ce ți se întâmplă.
Și ăsta e un mod frumos de a spune că n-ar trebui să ai pretenția că în această zi ai toate "țiglele pe casă". Că nu le ai! Ești ca un zombie, dar din aceia prietenoși, genul care mai degrabă inspiră milă și pe care toată lumea vrea să-l ajute. Ți se vor spune multe lucruri, ți se vor da multe sfaturi. Tu tot ce trebuie să faci este să zâmbești tâmp (asta îți va ieși natural) și să spui din când în când: Sunt un proaspăt tătic! Lumea va înțelege, te va mângâia empatic pe spate și te va lăsa în pace, știind că ești pur și simplu nefolositor, așa cum te învârți tu ca un ... într-o căldare prin spitalul ăla...Dar e bine să stai prin spital, căci orice ai face...
4. Să NU mergi la cumpărături în această zi.
Orice ai face, nu ține bani la tine și nu cumpăra nimic, nici măcar un pachet de gumă. Că uite așa, ieși să cumperi o gumă sau un suc și te întorci cu toată mobila schimbată în camera copilului că ți s-a părut ție că mai lipsea una, alta. Nu ți-am spus mai devreme că nu ești în deplinătatea facultăților mintale? Cum să te duci la cumpărături? Nu, nici măcar pentru scutece., că pleci după ele și, ți-am zis, te întorci cu o mașină mai mare și mai sigură, că aia dinainte era prea veche, avea deja 6 luni...Și te mai rog să nu faci ceva...
5. Să NU îi spui soției că Soarele tău nou-născut seamănă cu maică-ta sau cu altcineva din familia ta.
Doamne, asta e o greșeală capitală! Nu, indiferent cu cine seamănă copilul, el sau ea, de fapt, seamănă cu maică-sa...
Ce? Chiar seamănă cu maică-ta? Tu nu asculți nimic din ce-ți zic eu aici!?!?! Păi tu vrei să pățești precum cumnatul vecinului vărului vitreg pe care l-a alerga soția prin maternitate, cu toate firele și perfuziile alea după ea? Căci ce femeie dorește să audă că minunăția pe care a cărat-o 9 luni în burtă, care n-a lăsat-o să doarmă și care a jucat fotbal cu toate organele sale, seamănă ca două picături cu soacră-sa? Nu, pe bune???
Dacă totuși faci această impardonabilă greșeală, nu uita ce ți-am spus mai devreme: în timp ce fugi de soție, ascunde-te în spatele unei asistente (nu cea pe care ai amenințat-o c-o vei chinui 7 zile neîntrerupte dacă n-are grijă de copilul tău) și spune-i dintr-o răsuflare: Sunt un proaspăt tătic! Va ști ea ce să facă.
Mult noroc! Vei avea nevoie de el. Cu carul, nu așa oricum...
Puteți citi mai multe lucruri scrise de Alex pe blogul lui:
www.facebook.com/CelMaiBunTata

