Alimentele functionale: o noutate in alimentatie

Alimentele functionale: o noutate in alimentatie

Irina Olteanu - Redactor Senior

Alimentele functionale cuprind o gama vasta de produse, iar pe multe din ele probabil le-ati consumat deja fara a constientiza avantajele de care dispun. Iata mai exact ce sunt alimentele functionale, care sunt cele mai importante de mentionat si ce beneficii confera ele.

Ce sunt alimentele functionale?

Alimentele functionale sunt acele alimente care dispun de un efect potential pozitiv asupra sanatatii, dincolo de nutritia de baza (prin adaugarea de noi ingrediente sau suplimentarea celor continute deja). Prima oara termenul a fost folosit in Japonia in anul 1980, fiind desemnate Alimente pentru Uz Specific in sanatate. Un exemplu familiar este ovazul, deoarece contine in mod natural fibre solubile ce ajuta la reducerea nivelelor de colesterol. Unele alimente sunt modificate pentru a prezenta beneficii sanatatii, cum este sucul de portocale fortifiat cu calciu.

alimente functionalePrivind in ansamblu, poate parea ca de fapt toate alimentele sunt functionale, deoarece ofera nutrimente si energie pentru a sustine cresterea sau procesele vitale. Insa, in realitate, alimentele functionale sunt acelea considerate a oferi beneficii suplimentare ce pot reduce riscul de imbolnavire sau promova sanatatea optima (beneficii demonstrate stiintific) prin continutul lor de compusi biologic activi. Aceasta este o definitie vasta, insa nu exista alta cunoscuta; in SUA, FDA incadreaza alimentele in alimente conventionale, aditivi alimentari, suplimente alimentare, alimente medicale sau alimente pentru uz special alimentar.

Multe persoane desemneaza drept alimente functionale si alimentele procesate sau cele imbogatite/fortifiate cu vitamine; insa reglementarile nu consimt asupra acestui lucru (un exemplu fiind iodul din sarea de masa sau vitamina D in lapte). Alimentele fermentate cu culturi lactice vii sunt insa functionale, conferind beneficii probiotice. Ele dobandesc o popularitate tot mai mare datorita consumatorilor constienti de propria sanatate si abilitatii companiilor publicitare de a crea un interes sporit in produsele existente.

Scepticismul consumatorului persista in principal datorita faptului ca beneficiile asociate consumului pot fi dificil de comensurat. Examinarea stricta a alimentelor functionale poate dimpotriva descuraja companiile sa isi lanseze produsele.

Citeste si: Suplimentele alimentare la copii: sfatul specialistilor

Exemple de alimente functionale

Alimente functionale din surse vegetale:
Ovazul: este o sursa intens studiata de fibre solubile ce scad colesterolul datorita compozitiei de beta-glucan
Soia: este considerata a juca un rol preventiv si terapeutic in bolile cardiovasculare, cancer, osteoporoza si simptomele menopauzale
Semintele de in: contin acidul gras omega 3, acidul alfa-linoleic, dar si compusi similari din punct de vedere structural estrogenilor sintetici considerati a poseda un rol in prevenirea formelor de cancer dependente de estrogen.
Rosiile: datorita continutului in licopen, principala carotenoida cu proprietati in reducerea riscului de cancer
Usturoiul: dispune de beneficii multiple, inclusiv chemoprotectoare, are rol antibiotic, antihipertensiv si de scadere a colesterolului
Broccoli si alte crucifere: consumul lor a fost asociat cu reducerea riscului de cancer, in special datorita continutului ridicat de glucozinolatialimente functionale
Afinele: functioneaza ca agent protector impotriva mai multor forme de cancer, continand vitamina C, folat si fibre
Merisoarele: sucul de merisoare este recunoscut pentru tratarea infectiilor urinare, inhibandu-se aderenta E.coli la celulele uroepiteliale (fructoza si compusul polimeric nondializabil sunt reponsabile de beneficii)
Ceaiul: s-a acordat atentie in special compusilor polifenolici din el, mai ales in cazul ceaiului verde (antioxidanti cu proprietati anticancerigene)
Vin si struguri: reduc riscul de boli cardiovasculare

Alimente functionale din surse animale
Pestele: acizii grasi omega 3 sunt un tip de acizi grasi polinesaturati cu rol important intr-o serie de boli, in special in cancer si boli cardiovasculare, dar si in dezvoltarea timpurie a fiintei umane
Lactatele: datorita compozitiei in calciu, previn osteoporoza si chiar cancerul de colon. Probioticele sunt benefice organismului prin imbunatatirea echilibrului microbian intestinal
alimente functionaleCarnea de vita: acidul linoleic conjugat (acid gras) dispune de proprietati anticancerigene si a fost izolat din carnea de vita la gratar

Beneficii

Pentru un plus de atractivitate, alimentele functionale au specificate adesea chiar pe ambalaj beneficiile pe care le ofera. De exemplu: "cerealele sunt o sursa importanta de fibre. Studiile au demonstrat ca un consum sporit de fibre poate reduce riscul anumitor tipuri de cancer." In unele state, exista reglementari specifice cu privire la aceste etichete, precum si mentiuni ca produsul nu este menit sa diagnosticheze, sa trateze, sa vindece sau sa previna anumite boli (de obicei se observa mentiunea doar pe suplimente). Iata ce aspecte ale sanatatii se considera a fi imbunatatite de alimentele functionale:

Dieta mamei - alimentatia din timpul sarcinii si al lactatiei pot influenta dezvoltarea pe termen scurt si lung a copilului, dar poate fi legata si de boli cum sunt hipertensiune, boala de inima si diabet ulterior in viata
Dieta copiilor si adolescentilor - alimentatia in timpul copilariei si al adolescentei poate influenta abilitatile cognitive, dar si comportamentul. Functiile senzitiva si vizuala pot fi influentate; dezvoltarea scheletica este influentata de calciu, vitamina D si K si fluor, dar si de fructani. Dezvoltarea gastrointestinala poate fi influentata de pro si prebiotice cum sunt oligozaharidele si inulina.
Functia imunitara - pe durata intregii vieti poate fi influentata de nutritie
Sanatate gastrointestinala - tractul gastrointestinal depinde de un echilibru potrivit de bacterii sanatoase pentru a preveni invazia celor nocive.
Sanatate mentala - unele alimente functionale pot promova o stare si o performanta mentala optima si influenta comportamentul: performanta cognitiva, dispozitia si vitalitatea, reactia la stres, memoria pe termen scurt, alimente functionalevigilenta si atentia, modificarile din memorie si alte procese mentale asociate imbatranirii.
Imbatranire - in prezent exista o prevalenta de boli cronice asociate inaintarii in varsta (boli cardiovasculare, cancer, cataracta, degenerescenta maculara, boala Parkinson, boala lui Alzheimer, osteoartrita).
Performanta sportiva - unele alimente pot juca un rol intr-o activitate fizica sporita. De exemplu lichidele speciale ofera un echilibru potrivit de electroliti si energie intr-un mod convenient si usor digerabil, mai ales pentru atleti.
Obezitate - multe ingrediente din alimentele functionale actioneaza inainte ca produsul sa fie asimilat de tractul gastrointestinal.
Boli cardiovasculare - sanatatea inimii poate fi ajutata de multe ingrediente din alimente, in special de grasimi. Alimentele cu putini acizi grasi saturati si acizi trans pot ajuta la reducerea nivelului de colesterol LDL. Alimentele functionale mai prezinta si beneficii in ce priveste diabetul, bolile musculoscheletice si sanatatea oaselor.

Doamna Liana Contiu nutritionist dietetician, specialist in nutritie clinica si comunitara:

"Alimentele functionale aduc nenumarate beneficii organismului. Contin substante biologic active care au efecte pozitive. Previn aparitia bolilor sau a obezitatii. Favorizeaza dezvoltarea armonioasa si imunitatea organismului. Pot chiar intarzia liana contiuprocesul de imbatranire. Pe langa asta pot avea si efecte pozitive asupra psihicului.
Efectele alimentelor functionale apar in timp si de aceea este recomandat ca ele sa fie incluse in alimentatia noastra cat de des posibil. Este de stiut ca este mai importanta preventia decat tratarea.
In general, alimentele functionale sunt recomandate a fi consumate deoarece, dupa cum am spus, ajuta in tratamentul anumitor afectiuni. Desigur, exista anumite patologii care necesita un meniu personalizat si nu sunt premise sau sunt limitate unele alimente. De asemenea, nu pot fi consumate de persoanele care au alergii sau intolerante."

De retinut

Trebuie sa stiti ca beneficiile oferite de alimentele functionale sunt inca investigate, nefiind inca determinata eficacitatea acestora. In plus, o serie de studii pe animale au demonstrat ca unele fitochimicale se pot dovedi cancerigene in cantitati mari. Prin urmare, riscurile si beneficiile trebuie cantarite in ansamblu si in deplina cunostinta (de exemplu, izoflavonii pot modula metabolismul estrogen, la animale cauzand tumori).

Si nu uitati ca alimentele functionale nu actioneaza ca o bagheta magica sau panaceu pentru obiceiuri alimentare defectuoase. O alimentatie bazata pe vegetale, cu multe fibre si putina grasime animala, ce include 5-9 portii de fructe si legume pe zi reprezinta varianta ideala de regim alimentar echilibrat. Trebuie luate in considerare si alte obiceiuri pentru imbunatatirea starii generale de sanatate cum sunt fumatul, activitatea fizica si nivelul de stres.

Multumim doamnei Liana Contiu pentru informatiile oferite. 

Surse:

http://en.wikipedia.org; www.mayoclinic.org; www.nutriwatch.org; ftp://ftp.cordis.europa.eu

Articolul urmator
Carbohidrații nu sunt dușmanii! Ce trebuie să știi despre indicele glicemic dacă vrei să slăbești
Carbohidrații nu sunt dușmanii! Ce trebuie să știi despre indicele glicemic dacă vrei să slăbești

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Diversificarea alimentatiei si alimentele interzise
    Diversificarea alimentatiei si alimentele interzise

    Diversificarea alimentatiei e o chestiune care necesita grija si multa inteligenta. Din partea parintilor!

    Ce trebuie să știi despre metalele grele în alimentele pentru copii
    Ce trebuie să știi despre metalele grele în alimentele pentru copii

    Metalele grele au densitate ridicată și se găsesc în aer, în apă și în sol. De aceea, pot ajunge cu ușurință în alimente și, pe măsură ce se acumulează...

    Șefa creșelor din Ploiești acuzată că fură mâncarea copiilor. Ea și 4 educatoare ascundeau alimentele în pod
    Șefa creșelor din Ploiești acuzată că fură mâncarea copiilor. Ea și 4 educatoare ascundeau alimentele în pod

    Caz revoltător la Ploiești! Mai multe educatoare și îngrijitoare ale unor creșe sunt bănuite că ar fi furat mâncare și produse de igienă care ar fi trebuit să ajungă la...

    Despre diversificare: cum putem susține o floră intestinală sănătoasă printr-o alimentație echilibrată
    Despre diversificare: cum putem susține o floră intestinală sănătoasă printr-o alimentație echilibrată

    Pe măsură ce bebelușul va fi introdus în universul a noi gusturi și texturi în procesul de diversificare a alimentației, în organismul său se vor produce schimbări...

    Cele mai bune legume cu frunze verzi pe care să le incluzi în alimentație
    Cele mai bune legume cu frunze verzi pe care să le incluzi în alimentație

    Legumele fac parte dintre cele mai sănătoase alimente, contribuind oricând la asigurarea unei diete variate și echilibrate. În ceea ce privește legumele cu frunze verzi,...

    Dieta anti-imbătrânire: ce să mănânci ca să te menții tânără
    Dieta anti-imbătrânire: ce să mănânci ca să te menții tânără

    În ultimul deceniu, cercetările din domeniul dietei și dermatologiei au explodat. Deși se cunoștea de mult timp legătura dintre factorii alimentari și modificările cutanate,...

    Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?
    Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?

    Intoxicația alimentară poate apărea atunci când consumi un aliment sau o băutură care conține bacterii dăunătoare organismului. Aceste microorganisme pot produce toxine ce se...

    Efectele carenței de vitamina K la copii
    Efectele carenței de vitamina K la copii

    Vitamina K este o vitamină importantă care favorizează coagularea sănătoasă a sângelui și previne sângerările excesive. De asemenea, este folosită pentru a promova...

    © 2024 Qbebe