Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit

Cei mai iuți ardei: cum îi deosebești și cum îi integrezi în rețetele zilnice?

Cei mai iuți ardei sunt și cei mai gustoși și cu cele mai multe beneficii pentru sănătate. Ardeiul iute (Capsicum annuum) conține capsaicină, substanța care îl face să fie iute și care este, de fapt, o modalitate de protecție a plantei de dăunători. Capsaicina este benefică pentru organismul uman, având proprietăţi anti-bacteriene, anti-cancerigene şi analgezice, ceea ce este mare lucru, pentru că doar noi și o specie de rozătoare numite scorpii de pădure, suntem atât de nesăbuiți să consumăm ardeii iuți. Iar specia din urmă, de fapt, s-a dovedit că este imună la efectele capsaicinei, substanța ale căror molecule se prinde de receptorii durerii din gură. Prin urmare, specia umană este singura care consumă ardeii iuți tocmai pentru gustul lor. Dar să vedem care sunt cei mai iuți ardei din lume, de la noi din țară, care sunt beneficiile lor și cum îi conservăm și gătim.

Cei mai iuți ardei din lume

Farmacistul american Wilbur Scoville inventa în 1912 scare de măsurare a gradului de iuțenie al unui ardei iute, calculând nivelul de capsaicină din acesta. Scara Scoville a devenit de atunci standardul pentru a măsura ”forța iute” a unui ardei. Astfel, un ardei gras este neutru, având 0 pe scara Scoville. Ardeii capia ajung la aproximativ 300 de unități pe scara Scoville, cu un gust iute abia perceptibil. Ardeii cayenne, care sunt și cei mai comuni ardei iuți, au 40.000 de unități Scoville și aceștia sunt pentru cei care abia ce încep să se inițieze în ”picanterii”.

„Răsuflarea dragonului” - cel mai iute ardei din lume

Oficial, cel mai iute ardei din lume, intrat în Cartea Recordurilor în  noiembrie 2013 este Carolina Reaper, care poate ajunge de la 1 milion 400 de unități Scoville la 2 milioane 200, fiind recunoscut mai ales pentru gustul său fructat - asta dacă poți să reziști iuțimii lui. Din 2017 a intrat în atenția publicului o altă vedetă, ”Răsuflarea Dragonului”, un ardei ale cărui niveluri de capsaicină ajung la 2,480,000 unități Scoville. Acesta nu se află încă în topurile oficiale, însă, neoficial, este cel care conduce clasamentul celor mai iuți ardei din lume:

1. Răsuflarea Dragonului - 2,480,000 unități Scoville
2. Carolina Reaper - 2,200,000 unități Scoville
3. Komodo Dragon Pepper - 2,100,000 unități Scoville
4. Trinidad Moruga Scorpion - 2,000,000 unități Scoville Habanero seminte ardei iute (20 seminte), soi mexican, cel mai iute din lume, Florian
5. Pot Douglah - 1,853,986 unități Scoville
6. Dorset Naga -1,598,227 unități Scoville
7. Naga Morich - 1,500,000 unități Scoville Chilli Pepper Seed 'Naga Morich' | Capsicum chinense | Buy Online
8. Trinidad Scorpion ”Butch T” - 1,400,000 unități Scoville Butch
 9. Naga Viper - 1,382,000 unități Scoville  
10. Pot Brain Strain - 1,350,000 unități Scoville

Cei mai iuți ardei din România

Liderii incontestabili ai pieței ardeilor iuți sunt India și Mexic, însă, în 2014, la Congresul Mondial de Horticultură din Brisbane, Australia, România a câștigat primul loc în cursa pentru cel mai iute ardei. ”Specialiștii au măsurat concentrația de capsaicină și au rămas blocați. Ardeiul propus de India, campioana en-titre, avea o concentrație de un milion, nouă sute și ceva pe Scara Scoville. Al meu, al României, a avut două milioane, patru sute și ceva de mii pe Scara Scoville. O diferență zdrobitoare”, povestește Constantin Vânătoru pentru Evenimentul Zilei, inginerul agronom și cercetătorul care a lucrat aproape 20 de ani la încrucişarea mai multor tipuri de ardei iuţi din întreaga lume pentru a-l obține pe cel mai iute. ”Am ajuns să avem un ardei care ajunge la două milioane de unităţi pe scara Scoville, faţă de 1.000, cât are unul normal. Acest tip nu se mănâncă în ţara noastră, pentru că noi nu tolerăm o asemenea usturime. Gazul emanat la tăierea unui astfel de ardei ar provoca strănut în masă şi stare de lăcrimare excesivă”, spune inginerul.

u lucrat aproape 20 de ani la încrucişarea mai multor tipuri de ardei iuţi din întreaga lume
Citeşte întreaga ştire: Cel mai iute ardei din lume creşte la Buzău

În România se cultivă majoritatea speciilor de ardei iuți, de la banalul Paprika, la faimoasele soiuri folosite pe pizza precum Jalapeno, Peperoncino şi Tabasco și chiar și reginele iuţelilor precum Habanero sau Madame Janette, până la campionii mondiali Trinidad Scorpion şi Carolina Reaper.

A cultivat numeroase soiuri de ardei iuţi. De la banalul Paprika, la cunoscutele soiuri folosite pe pizza precum Jalapeno, Peperoncino şi Tabasco, trecând la reginele iuţelilor Habanero sau Madame Janette, până la campionii mondiali Trinidad Scoprion şi Carolina Reaper.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcya9

Cum îți dai seama cât de iute este un ardei

Un ardei iute proaspăt cules este mai puțin iute decât unul lăsat la uscat. Iuțimea cea mai ridicată se află în semințe. De asemenea, un ardei iute verde este mai puțin picant decât unul copt. Din păcate, nu prea îți poți da seama cât de iute este un ardei dacă nu știi care este specia lui sau dacă nu îi faci cele două teste pe care producătorii de ardei iuți sunt obligați să le facă. Aceste teste sunt importante deoarece efectul capsaicinei asupra oamenilor poate să fie prea puternic, și atunci producătorii trebuie să scrie ce nivel de iuțeală au ardeii lor. Cele două teste care se fac pentru a stabili gradul de iuțenie sunt Testul Organoleptic Scoville și testul High Performance Liquid Chromatography (HPLC).

Cum manevrezi un ardei iute

Cu mare băgare de seamă, mai ales dacă manevrezi ardei din cei mai iuți din lume. Poartă mănuși chirurgicale pentru a te proteja de efectele capsaicinei asupra pielii tale dar și ochelari de protecție pentru a-ți feri ochii. Mulți dintre cei care s-au jucat cu focul ardeilor iuți au prezentat arsuri la nivelul tegumentelor sau chiar ale ochilor când au preparat ardeii iuți și aburii au atins retina. După ce ai terminat de tăiat ardeii, spală bine toate ustensilele pe care le-ai folosit.

Cum stingi iuțeala

Dacă ai intra în contact cu ardeii super-iuți și ai gustat sau ai atins pielea, vei avea o problemă cu adevărat arzătoare. Și apa, din păcate, nu este o soluție, deoarece capsaicina nu se dizolvă în apă. Prin urmare, folosește lapte, iaurt, kefir, vin sau spirtoase (nu bere!).

Beneficiile ardeiului iute pentru sănătate

ardei iute

Un studiu desfășurat în 2019 în Italia pe 23.000 de persoane a demonstrat că cei care consumă ardei iute regulat prezintă un risc redus de atac de cord sau de accident cerebral, cu până la 40%. „Ceea ce am observat este că indiferent de tipul de alimentaţie, una mediteraneană sau una mai puţin sănătoasă, consumul de ardei iute a avut aceleaşi efecte benefice”, a declarat Marialaura Bonaccio, autoarea studiului. Mai precis, reduce colesterolul și trigliceridele, astfel încât previne formarea cheagurilor de sânge. Însă beneficiile ardeiului iute nu se opresc aici:

  1. Ajută în curele de slăbire - ”Recomand introducerea ardeiului în dieta pacienţilor ce vor să scadă în greutate. În primul rând pentru că are un conţinut scăzut de calorii, iar în al doilea rând pentru că activează metabolismul, facilitând arderea caloriilor în exces. Este preferabil să fie gătit puţin timp şi la o temperatură scăzută”, spune Dr. Florin Ioan Bălănică, specializat în Medicină Personalizată şi Nutriţie pentru CSID.
  2. Ameliorează inflamațiile și durerile - Datorită capsaicinei, care blochează eficient substanţa P, asociată cu procesele inflamatorii din corp, consumul de ardei iute reușește să reducă inflamațiile dar și durerile cauzate de artrită, psoriazis și de neuropatia diabetică. 
  3. Întărește imunitatea - „Ardeiul iute are multă vitamina A şi C şi poate întări sistemul imunitar. Este foarte bun şi la răceli, mai ales dacă aveţi dureri de cap din cauza nasului înfundat sau al inflamării sinusurilor. Există chiar picături de nas naturale pe bază de ardei iute care ajută mult în cazul răcelilor comune care apar des în perioada de toamnă“, declară Dr. Andrei Mitran pentru Adevărul.
  4. Aliat al sistemului digestiv - Deși există un mit conform căruia ardeiul iute poate da probleme digestive, toate studiile realizate în ultimii ani au demonstrat că, de fapt, acesta ajută digestia pentru că distruge mai multe bacterii care duc la boli ale sistemului digestiv și în același timp stimulează secreția de sucuri gastrice cu rol protector.
  5. Previne diabetul și cancerul - Un studiu din 2017 a demonstrat că substanța din ardeiul iute, capsaicina, poate să scadă nivelul glucozei din sânge, prin reducerea nevoii organismului de secreţie a insulinei. Mai mult, capsaicina poate distruge în mod eficient celule canceroase. Un alt studiu a dovedit că, în urma unei terapii de patru săptămâni, capsaicina a oprit dezvoltarea celulelor cancerului de prostată.
    „Ardeiul iute are multă vitamina A şi C şi poate întări sistemul imunitar. Este foarte bun şi la răceli, mai ales dacă aveţi dureri de cap din cauza nasului înfundat sau al inflamării sinusurilor. Există chiar picături de nas naturale pe bază de ardei iute care ajută mult în cazul răcelilor comune care apar des în perioada de toamnă“,

    Citeste mai mult: adev.ro/pbdath
    „Ardeiul iute are multă vitamina A şi C şi poate întări sistemul imunitar. Este foarte bun şi la răceli, mai ales dacă aveţi dureri de cap din cauza nasului înfundat sau al inflamării sinusurilor. Există chiar picături de nas naturale pe bază de ardei iute care ajută mult în cazul răcelilor comune care apar des în perioada de toamnă“,

    Citeste mai mult: adev.ro/pbdath

Ardeiul iute în alimentația copilului

Recomandarea este să oferiți mâncare picantă celor mici după vârstă de 1 an, treptat și cu precauție, începând cu cantități mici și alimente cu o iuțeala redusă și urmărind cu atenție reacțiile copilului, precum spun regulile diversificării. Țineți cont de modul în care acesta reacționează la mâncărurile noi, în general. Dacă are un istoric de sensibilitate crescută la alimente noi, amânați introducerea mâncărurilor picante. Copiii ai căror mame mănâncă picant în mod regulat pot încerca aceste tipuri de alimente mai devreme, în jurul vârstei de 10 luni. Întotdeauna respectați regulă celor 4 zile și consultați medicul specialist la introducerea unui aliment nou.”, spune Dr. Claudia Marin, Medic Primar Medicina de Familie, Medic Specialist Gastroenterologie. Ardeiul iute, conform tuturor studiilor efectuate, nu dăunează în niciun fel sănătății organismului uman, prin urmare, nici copiilor. Este doar o chestiune de gust și de obișnuință. Desigur, nu se recomandă să oferim copilului ardei iuți care sunt demni de Cartea Recordurilor, însă putem folosi fără teamă cantități mici de specii gustoase precum paprika, peperoncino sau jalapeno.

Rețete cu ardei iute

Ardeiul iute este condimentul principal din orice bucătărie care se respectă. Pe lângă beneficiile clare asupra sănătății, trebuie să știm că substanța care produce gustul de iute, capsaicina, este cea care nu numai că stimulează centrii nervoși să simtă durere, dar îi stimulează să simtă și plăcere în același timp. Și se pare că gradul de stimulare diferă de la om la om, de aceea sunt persoane care adoră mâncărurile iuți (fiind cele care sunt stimulate mai mult pe partea de plăcere) și persoane care se feresc de iuțeală (fiind cele la care iuțeala stimulează mai mult centrii durerii). Cercetorii spun că este o chestiune de obișnuință, și că oricine, cu ”antrenament”, va putea să aprecieze o mâncare iute cu timpul, mai ales că beneficiile sunt numeroase, iar un preparat unde ardeiul iute și-a adus contribuția este mult mai gustos. Pentru a aduce aroma unui ardei iute în mâncăruri poți folosi fulgii de ardei iute uscați, praf de ardei iute sau, pur și simplu, ardeiul iute ca atare, proaspăt sau uscat. Iată câteva dintre cele mai cunoscute rețete unde ardeiul iute este printre vedete:

Penne Arabbiatta

penne arabiata

Ingrediente:

  • 500 g paste
  • 2 linguri ulei măsline
  • 4 ardei iuți
  • 4 căței de usturoi
  • o conservă de rosii în bulion (aprox. 400g)
  • 1 jumătate de cană de vin roșu
  • 2 bucăți de anșoa
  • 1 lingură de zeamă de lămâie
  • 2 linguri de parmezan ras
  • 4-5 fire de pătrunjel verde
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Pune apă la fiert cu 1 linguriță de sare iar când dă în clocot adaugă pastele și lasă-le să firabă 8-10 minute
  2. Pune la încins într-o tigaie uleiul de măsline și adaugă ardeii iuți tocați mărunt și curățați de semințe
  3. Adaugă usturoiul tocat mărunt și lasă 1-2 minute, adaugă vinul roșu și lasă pe foc până se evaporă alcoolul
  4. Adaugă roșiile și lasă să fiarbă 7-9 minute până ce roșiile au devenit pastă
  5. Adaugă sare, anșoa, pătrunjelul, zeama de lămâie, pastele, amestecă bine.
  6. Asezonează cu parmezan. Poftă bună!

Fructe de mare cu ardei iute

Ingrediente:

  • 500 g de fructe de mare (creveți, scoici)
  • 7-8 căței de usturoi pasați
  • 1 lingură de ardei iute tocat
  • 1 lingură de boia dulce
  • sare și piper după gust
  • 100 g de unt
  • ulei de măsline
  • câteva fire de pătrunjel

Mod de preparare:

  1. Curăță fructele de mare.
  2. Pune îtr-o tigaie la încins ulei de măsline și cubulețul de unt
  3. Adaugă usturoiul, ardeiul iute, boiaua dulce și are după gust
  4. Adaugă fructele de mare și lasa-le 2-3 minute, mai ales dacă sunt prefierte și adaugă puțină sare și piper
  5. Poți servi fructele de mare cu ardei iute cu risotto sau cu paste.

Cartofi cu ardei iute

cartofi cu ardei iute

Ingrediente:

  • 500 g de cartofi
  • 1 lingură de boia dulce
  • 1 linguriță de boia iute sau de fulgi de ardei iute
  • 4 căței de usturoi sau 1 lingură de praf de usturoi
  • 1 cană de bulion
  • 1 linguriță de semințe de susan
  • 1/2 de cană de ulei de măsline
  • 1 lingură de miere
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Spală și curăță cartofii și taie-i în felii lungi groase cât degetul.
  2. Amestecă într-un castron uleiul de măsline cu condimentele: bulion, usturoi, ulei de măsline, miere, boiaua iute si dulce
  3. Pune cartofii peste amestec și masează-i bine și lasă-i la rece în firgider în amestec o oră.
  4. Între timp tapetează o tavă cu hârtie de copt, aliniază cartofii în tavă, aruncă peste ei semințe de susan și pune-i la cuptor pentru aproximativ o oră. Urmărește-i să nu se ardă, dacă ai un cuptor mai puternic.
  5. Servește-i cu poftă! SUnt buni și calzi și reci.

Mâncare de post cu ardei iute

mancare de post cu ardei iute

Ingrediente:

  • 3 ardei kapia
  • 1 dovlecel mare
  • 1 conservă de fasole roșie
  • 2-3 ardei iuți curățați de semințe
  • 1 ceapă
  • 5 căței de usturoi
  • 1 lingură de boia dulce
  • 4-5 linguri de ulei
  • 1 cană de bulion
  • 1/2 de cană de vin roșu
  • sare, piper, chimen - după gust

Mod de preparare:

  1. Spală și curăță legumele.
  2. Toacă mărunt ceapa și usturoiul, iar separat taie în cuburi dovlecelul și ardeii kapia
  3. Pune într-o cratiță la încins uleiul și adaugă ceapa și usturoiul la călit
  4. Adaugă ardeiul iute, boiaua, sare, piper, chimen și ardeii kapia și mai lasă 2-3 minute
  5. Adaugă apoi vinul, bulionul, fasolea cu tot cu zeama din conservă și mai lasă 3-4 minute, până ce scade sosul
  6. Adaugă dovlecelul și lasă să fiarbă 4-5 minute
  7. Servește cu poftă! Poate fi un sos excelent pentru paste sau pentru orez.

Cel mai iute sos din lume

cel mai iute sos din lume

Ca să prepari cel mai iute sos din lume ai nevoie de cei mai iuți ardei din lume. Așa că poți alege oricare dintre speciile de ardei iuți din topul de mai sus, precum Carolina Reapers sau Trinidad Scorpions. Dacă vrei un sos super-iute, dar nu neapărat cel mai iute, poți să urmărești rețeta de mai jos, dar să folosești ardei mai ”cuminți”, precum jalapeno, peperoncino, tabasco, sau vedetele super-iuți care se găsesc peste tot, precum habanero. Ai grijă să folosești mereu mănuși când prepari cel mai iute sos din lume, chiar și ochelari de protecție, deoarece vei coace ardeii și aburii lor pot provoca usturimi ale ochilor

Ingrediente:

  • 500g de ardei iuți - ce te încumeți să folosești - de preferat, dacă vrei ceva într-adevar iute să aibă peste 700.000 de unități Scoville
  • 7-8 căței de usturoi
  • 12 frunze de busuioc sau 1 lingură mare de busuioc uscat
  • 3 linguri de oțet de mere
  • 1 linguriță de sare
  • 1 lingură de miere
  • 1 lingură de ulei de măsline

Preparare:

  1. Încinge cuptorul la 200 de grade Celsius
  2. Pune ardeii pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și usturoiul necurățat și coace timp de 15-20 de minute, pînă ce se desprinde piele de pe ardei
  3. Scoate tava din cuptor, cu mare grijă, să nu ajungă aburii la ochii tăi
  4. Îndepărtează cozile ardeilor și coaja de la usturoi și pune totul într-un blender
  5. Adaugă busuiocul, uleiul de măsline, mierea, oțetul, sare și omogenizează totul bine
  6. Strecoară sosul obținut de semințe, dacă vrei, pune-l în sticluțe de sos sterilizate sau în borcănele mici și depozitează-l la frigider. Poate să reziste și 6 luni.
 

Surse: Pepperscale.com, BBC Food, CSID, Adevărul, Libertatea, ChilliPeppersMadness.com, TasteOfHome.com, Food.com

17 obiceiuri zilnice care te ajută să scazi riscul cancerului de sân

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mere cu substanțe cancerigene, pe băncile elevilor din România! Vezi unde s-a întâmplat asta și cum le deosebești
    Mere cu substanțe cancerigene, pe băncile elevilor din România! Vezi unde s-a întâmplat asta și cum le deosebești

    ANPC a avertizat că în școlile din România au ajuns mere care conțin substanțe cancerigene.

    Dop de cerum sau ureche înfundată. Cum le deosebești?
    Dop de cerum sau ureche înfundată. Cum le deosebești?

    Unele dintre cele mai comune probleme legate de sănătatea urechilor, cu care ne putem confrunta la orice vârstă, sunt acumulările de cerumen și urechile înfundate. Parcurge...

    Cu Tefal Access’ Steam supraviețuiești goanei zilnice
    Cu Tefal Access’ Steam supraviețuiești goanei zilnice

    Sună alarma, apeși de câteva ori butonul ‘'snooze'' dar dintr-o dată te trezești brusc! Ședința pentru care te-ai pregătit intens în ultima perioadă are...

    Copilul este suprasolicitat? Ajută-l să facă față cu brio provocărilor zilnice
    Copilul este suprasolicitat? Ajută-l să facă față cu brio provocărilor zilnice

    La fel ca noi, cei mari, copiii noștri sunt din ce în ce mai solicitați, adesea petrecând prea multe ore în cadrul diferitelor activități, rămânându-le...

    Simptome gripa. Cum faci diferenta intre raceala si gripa. Cand sa mergi DE URGENTA la medic
    Simptome gripa. Cum faci diferenta intre raceala si gripa. Cand sa mergi DE URGENTA la medic

    Simptome gripa. Informatiile care circula cu privire la sezonul de gripa 2019 nu sunt deloc pozitive. De aceea este foarte important sa stii cum recunosti simptomele de gripa si pe cele de...

    Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020
    Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020

    Postul Paștelui e lung și greu, iar dacă te încumeți să-l ții pe tot, trebuie să ai grijă să consumi o varietate mare de alimente astfel încât să fii sigură...

    4 rețete de vară propuse de Jamie Oliver
    4 rețete de vară propuse de Jamie Oliver

    Pe Jamie Oliver îl cunoaștem nu numai din show-urile sale, ci și din numeroase campanii ce vor să atragă atenția asupra adoptării unei alimentații cât mai sănătoase,...

    © 2019 Qbebe