X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Interviu cu Prof. Dr. Ana Muntean, despre copilăria mică și rolul vital al părinților

de Corina Naftanaila

Copilăria mică - O mare șansă, este tematica complexă și valoroasă pentru care Prof. Dr. Ana Muntean vine să întâlnească părinți și deopotrivă specialiști Bucureșteni într-o conferință organizată de Centrul de Educație Leagănul Vieții în cadrul Muzeului Țăranului Român.

În 16 iunie, pe parcursul a 6 ore, d-na Profesor Univ. Dr. Ana Muntean, cercetător, psiholog pentru copii, unul dintre specialiștii valoroși în domeniul Psihologiei dezvoltării umane și Teoriei Atașamentului, va prezenta publicului informații esențiale despre dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a copilului între 0 și 6 ani.

Ana Muntean este autoarea a peste 10 cărți de specialitate printre care se numără: "Psihologia dezvoltării umane", "Violență, traumă, reziliență", "Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici", autor și co-autor a peste 83 de articole de specialitate apărute în țară și străinătate, cercetător ce a desfășurat o perioadă lungă de timp activitate clinică în calitate de psiholog de copii. Avem această bucurie de a ne fi răspuns câtorva întrebări ca un preambul al conferinței Copilăria mică - O mare șansă!

La ce se referă faptul că mica copilărie este de fapt o mare șansă? Puteți să ne spuneți în câteva cuvinte la ce se referă această șansă?

Ana Muntean: "Mica copilărie reprezintă șansa fiecărui individ de a evolua într-un sens sănătos și chiar fericit în viața sa. Noi ne naștem cu un potențial dar modul în care acel potențial e valorizat sau nu e valorizat depinde de ceea ce ni se întâmplă în viață, iar copilăria mică este momentul prim și momentul cel mai important în modul în care va fi valorizat potențialul nostru nativ.

tata si fiica

În potențialul acesta, apare și un set de așteptări. Potențialul conține nu doar germenii inteligenței noastre, a posibilitățîi noastre de a fi fericiți, dar conține și un set de așteptări ale unor experiențe care condiționează valorizarea potențialului nativ. De exemplu, între aceste așteptări apare așteptarea de a fi iubit, sau mai concret spus de a fi ținut în brațe, de a fi protejat în momentele de frică, iar copilului îi este frică în multe momente. Aceasta este o așteptare cu care ne naștem, de realizarea căreia depinde modul în care va fi valorizat potențialul nostru în procesul dezvoltării. Dacă această așteptare va fi satisfăcută și copilul nu va fi lăsat pradă spaimelor, va fi calmat, luat în brațe și liniștit de către părinți, adică protejat, atunci copilul are condiția necesară pentru a se concentra și a explora ceea ce este în jurul său, în sine însuși, adică să învețe și să-și dezvolte intelectul.

De ce este specială copilăria mică? În copilăria mică în funcție de aceste întâmplări sau experiențe de viață care corespund mai mult sau mai puțin așteptărilor cu care ne naștem, se crează în creier anumite tipare sau cai neuronale. La început, copilul(creierul) este capabil să înregistreze orice. Are o imensă capacitate de a crea sinapse (conexiuni neuronale), de a face legături, în funcție de stimulii la care este expus și pe care creierul îi înregistrează. Însă experiențele selectează tiparele neuronale care rămân. Potențialul acesta infinit de a învață orice, nu mai este niciodată, de-a lungul vieții, atât de intens ca în copilăria mică.

Iată de ce copilăria mică este marea șansă a fiecăruia dintre noi de a ne dezvolta sănătos, ca niște indivizi predispuși spre a fi fericiți în viață, sau dimpotrivă. Am să dau un exemplu în legătură cu tiparele neuronale : printre așteptările cu care se naște copilul, se regăsește așteptarea de a fi iubit, protejat, de a trăi într-un mediu calm, stabil, predictibil, în care să-și găsescă locul, să se simtă valorizat. Acestea sunt așteptări cu care vine pe lume, copilul. Dar din păcate se poate întâmpla ca părintele să nu fie suficient de calm, răbdător. Știm cu toții că a te ocupa de un copil nu-i o sarcină ușoară. Copiii pot fi o mare provocare pentru fiecare părinte! Să ne imaginăm o noapte în care copilul este bolnav și plânge într-una iar părintele a doua zi trebuie să fie apt pentru a merge la muncă. Părintele trebuie să țină copilul în brațe, să-l calmeze, să-i dea medicamente. E îngrozitor de greu! Dar când ai în minte proiectul de a deveni părinte trebuie să ai în vedere și astfel de momente dificile cărora va trebui să le faci față. Nu toți părinții fac față la fel de bine unor astfel de situații. Și când nu fac față, situațiile acestea extrem de frustrante, le pot stârni agresivitate. Am auzit părinți spunând: " îmi venea să-l arunc pe geam! După ce am încercat totul și n-am reușit să-l potolesc îmi venea să-l arunc pe geam". În astfel de momente, care la unii părinți vin mai târziu pentru că au mai multă răbdare, la alții mai repede, (de exemplu în cazul părinților imaturi, care se simt foarte repede frustrați de solicitările copilului) pot apărea reacții agresive. În astfel de cazuri, mâna care ar trebui să mângâie, să calmeze, să protejeze, să liniștească, va fi mâna care amenință, poate lovește și provoacă spaima și durere.

Într-un astfel de caz în care părintele lovește, el o face fără a conștientiza pe deplin, sub imperiul marii frustrări ce o resimte în această situație în care copilul prin plânsul lui necontenit îi transmite : « nu șții să fii părinte ! nu-mi faci ceea ce trebuie ca să mă calmez sau să nu mă mai doară ! » Efectul este că în acel moment de durere și spaimă provocat de părinte, în creierul copilului se setează tipare neuronale în care mâna ce se apropie are semnificația de a lovi și induce gestul de retragere.

Se pot vedea copii, chiar de vârstă școlară sau de grădiniță, pe care vrei să-i mângâi pe cap iar când te apropii cu mâna îi vezi că se retrag imediat. De ce? Pentru că tiparul neuronal creat în experiențele anterioare spune că mâna e ceva amenințător. Deci aceste tipare neuronale create în copilăria mică ne fac să vedem lumea, să trăim prin prisma lor, să trăim astfel chiar dacă uneori ele nu reflectă realitatea de aici și acum. În astfel de situații, semnificația realității este alta decât cea pe care tiparele neuronale o dau situației. Deci copilăria mică este o mare șansă, pentru că părinții care reușesc să fie suficient de buni, (n-avem nevoie de părinți ideali, ci doar suficient de buni încât să nu compromită prea tare așteptările înnăscute), vor crea în creierul copilului tipare neuronale care-i vor îngădui acestuia o dezvoltare sănătoasă, ceea ce înseamnă curiozitate față de mediul înconjurător, curiozitate față de sine, interes față de relațiile cu ceilalți, adică îi vor spori șansele pentru dezvoltarea unui intelect sănătos, atunci când potențialul există. Un părinte care nu reușește să dea curs așteptărilor cu care se naște copilul și oferă copilului altceva (gesturi inadecvate) va bloca punerea în acțiune a potențialului mare, pozitiv, sănătos cu care se naște copilul".

Care credeți că ar trebui să fie prioritățile părinților în creșterea copiilor în primul an de viață? Disciplinarea? Formarea independenței? Legătură afectivă? Formarea unor deprinderi de bază?

Ana Muntean: "Toate sunt importante și deși noi le enumerăm așa și uneori ne ocupăm doar de una dintre ele (aceasta fiind o separare didacticistă) în realitate ele merg toate împreună. Iubindu-ți copilul și având un anumit stil și practici parentale îl disciplinezi, îl faci să fie independent, îl ajuți să cunoască. Deci, toate lucrurile acestea se împletesc, merg împreună, sunt sincrone, nu le poți separa unul de celălalt. La anumite vârste, anumite aspecte pot fi mai importante, dar de fapt toate sunt acolo, toate funcționează întrețesut. Să luăm ca exemplu, adolescența : e foarte importantă autonomizarea copilului, îndepărtarea sa de sfera familiei. Ca părinte, e greu să înțelegi că trebuie să lași spațiu copilului, pentru că așa-i sănătos. Părintele se simte frustrat de îndepărtarea copilului de mediul familiei. În situații concrete, părintele face greu față întârzierilor copilului atunci când acesta nu vine acasă la 10 seara, la 12 noaptea. Este greu, dar e momentul în care formarea independenței apare pe primul planul creșterii copilului. Dar nevoile de iubire, de disciplină, de bune deprinderi rămân în continuare active.

Nevoia de iubire e la toate vârstele. Dar aș spune că fără dragoste, un copil moare. Se naște biologic, dar nașterea psihologică nu mai are loc. El moare. Moartea este adeseori și fizică, nu doar psihologică. Pentru a se dezvolta sănătos , copilul trebuie să fie iubit și dorit încă înainte de a se naște. Modul în care iubirea este pusă în practică este dat de practicile parentale și stilul parental (pentru că stilul parental este ceva destul de abstract, iar în viața de zi cu zi, în interacțiunile dintre copil și părinte, vedem practicile parentale). Practicile parentale care se bazează pe iubire și pe ce știe părintele (foarte adesea din copilărie, de la proprii părinți ) în aceleși timp educă, disciplinează, crează șanse de autonomie și toate celelalte lucruri. Ele merg împreună dar în anumite stadii de dezvoltare, anumite aspecte primează".

mama si fiica

Deci, până la urmă, nu e important să mergem doar într-o anumită direcție și să fim fixați doar în ceva care ni se pare important, să rămânem rigizi, ci să împletim toate acestea punând accent pe ceea ce într-un moment anume este important în dezvoltare? Sunt părinți care pun accent pe independența în mod deosebit și scapă din vedere restul celorlalte aspecte, pierzând astfel împletirea și echilibrul.

Ana Muntean: "Cel mai dureros în toată povestea aceasta, este că există părinți care își iubesc copilul, doresc să fie foarte buni, să nu facă rău copilului, dar acționează greșit în virtutea a ceea ce au învățat. Adeseori aceșți părinți care au aflat de exemplu că pe copil nu trebuie să-l iei în brațe atunci când plânge, chiar dacă li se rupe sufletul (părintele însuși ar avea nevoia de a lipi copilul de el, de a-l alina) nu va face asta, pentru că i s-a spus că nu e bine. E dureros să vezi astfel de situații în care toată lumea pierde".

Ce greșeli majore ar trebui să evite parintii în primii ani de viață ai copilului?

Ana Muntean: "Una dintre aceste greșeli, pe care mulți părinți le fac, este aceea de a merge pe mâna celui care te învață ceva și de a deveni rigid în aplicarea informațiilor venite de la o persoană știutoare sau un expert. Asta este una din greșeli. Ca părinte, trebuie să ai tot timpul ochii deschiși asupra copilului tău. Să aplici ce ai învățat doar în măsură în care nu face rău și nu provoacă suferință copilului.

Ca psiholog de copii, cel mai dureros mi se pare atunci când părinții procedează profund greșit, profund nesănătos în creșterea copilului, pentru că așa au învățat, deși își iubesc copilul și de fapt, vor să învețe cât mai multe strategii, tocmai pentru că-l iubesc foarte tare. Ori pentru mine, ca psiholog, este dovada unei mari neîncrederi a părintelui în propria lui capacitate de a-și crește copilul, ceea ce este foarte rău, pentru că se simte ilegitim ca părinte. De fapt, dorința de a avea un copil, iubirea față de copil te legitimează că părinte și nu ceea ce ai aflat de la specialist sau de pe internet. În momentul în care îți iubeșți copilul, n-ai cum să nu reacționezi și n-ai cum să nu simți când copilul este într-o mare tristețe, într-o mare supărare, nu eșți în stare să-l lași în supărarea respectivă. Dacă te simți sigur pe tine ca părinte, și ar trebui să te simți sigur pentru că ți-ai dorit copilul și pentru că-l iubești, în momentul acela, deși vei învăța diverse strategii din diverse locuri, de la diverși învățați, persoane importante, vei ști să ții măsura. Să știi până unde să urmezi strategia respectivă, căci face bine și începând de unde trebuie să faci așa cum simți în virtutea iubirii tale părintești care te determină să-ti dorești să-l vezi fericit și să-l protejezi. Lucrurile trebuiesc nuanțate și strategiile părinților în interacțiunile cu copilul trebuie să țină seama de nevoile copilului, de cunoștințele copilului, de vârsta lui sau mai degrabă de stadiul de cunoaștere în care se află acesta, precum și de mediu. Sunt lucruri extrem de nuanțate, deși și eu ca psiholog de copii spun lucruri generale, generalul acesta s-ar putea să fie valabil pentru un anumit copil, într-un moment și cu un anumit părinte într-un anumit moment și s-ar putea să nu fie valabil pentru un alt părinte, alt copil. Ca părinte care și-a dorit copilul, ești dator să încerci să afli, să cunoști cât mai multe lucruri, dar, încă o dată, părintele are rolul de a lua decizia păstrând echilibrul între ceea ce simte ca părinte iubitor și ceea ce a aflat de la specialiști. Părintele este cel care răspunde de dezvoltarea sănătoasă a copilului. Nu doctorul sau specialistul care dau sfaturi te legitimează ca părinte, ci copilul te face de fapt părinte, copilul te legitimează. Tu ești acela care păstrezi cumpăna între ceea ce știi și situația de acum și aici cu copilul tău".

Adică cumva să nu aplici orbește ceea ce auzi sau ești sfătuit, ci să iei în calcul că este o muncă de cunoaștere de reflectare și de aplicare ținând cont de toți factorii, nuanțele situaționale , dar și o muncă de autocunoaștere?

Ana Muntean: "Meseria de părinte este cea mai importantă pentru viață și cea pentru care, din păcate, sunt foarte puține școli speciale care să te pregătească.

Știu de la absolvenții de diverse de studii (psihologie, asistență socială, cele în care am fost implicată) că absolvenții când se văd cu un brevet de profesionist în mână cer cu disperare instrumente de evaluare, tehnici de intervenție, lucruri foarte practice și foarte precise. De ce cer? Pentru că acestea sunt ca niște cârje, ei simt că știu foarte multe, dar în fața realității, nu știu să aplice nimic și sunt depășiți și cer lucruri foarte precise, cum ar fi : fă un pas în dreapta și nu în stânga. Ca părinte ești în exact aceeași situație! Majoritatea părinților ar vrea să li se dea ca niște pastile de lucru, de abordare, de interacțiune cu copilul, de a te raporta la copil. Ei bine, nu există așa ceva! Poți învăța foarte multe lucruri și cu cât știi mai mult cu atât mai bine, pentru că informațiile ce le deții îți vor îngădui să fii mai flexibil în diverse situații și îți vor da posibilitatea de a alege între mai multe strategii. Dar tu, părintele, ești cel care are sarcina de a-și proteja copilul, tu ești cel care are posibilitatea de a-și disciplina copilul, tu ești cel responsabil pentru fericirea copilului tău".

Mulți părinți se tem că dacă răspund nevoilor copiilor de vârstă mică se învață așa și devin alintați sau răsfățați.

Ana Muntean: "E o confuzie aici. Un copil cu un comportament de răsfățat, alintat și un copil iubit nu sunt același lucru. Un copil cu comportament răsfățat, este acel copil care a dezvoltat tehnici de manipulare. Și atunci știe că dacă plânge foarte tare sau țipă, obține ce vrea. Sau dacă enervează pe cineva obține ce vrea. Aceștia sunt copii care nu s-au simțit de fapt iubiți, nu au avut încredere deplină în permanentă dragostei pentru ei și au învățat să manipuleze tocmai pentru a primi dovezi că este iubit. Deci este o mare diferență de comportament la ceea ce numim un copil răsfățat, alintat comparativ cu un copil iubit. NU atunci când răspunzi constant nevoilor copilului, pe care ți le semnalează, vei avea un copil răsfățat, alintat, ci atunci când odată răspunzi, odată nu ( vrea în brațe și-l iei în brațe, dar altă dată când îți arată că vrea în brațe, tu n-ai chef sau nu poți). Comportamentul acesta inegal al părintelui îl va face pe copil să încerce, prin toate strategiile, să-l oblige pe părinte să facă gestul dorit de copil. Un părinte iubitor este însă un părinte care NU reacționează doar la comportamentul copilului, la nevoile semnalate de acesta, ci este proactiv. Adică, îi dezvăluie chiar și copilului motivul pentru care face acest lucru. "Tu mă loveșți acum pentru că vrei să te iau în brațe, pentru că altă dată când m-ai lovit te-am luat în brațe, dar tu trebuie să știi că eu te iau în brațe pentru că te iubesc, nu pentru că tu mă loveșți. Și acest lucru trebuie să-l știi, că eu te iubesc tot timpul, chiar dacă uneori din diverse motive (și-ți voi explică totdeauna de ce) nu te voi lua în brațe". Deci e o mare diferență între un copil ce se știe iubit în permanență (și este copilul care va dezvoltă atașament securizant) și un copil care niciodată nu are încredere căeste iubit și va dezvoltă tehnici de manipulare că să provoace mereu dovezi de iubire (acesta e copilul răsfățat, alintat).

Prin comportamentul său insistent, centrat pe sine, copilul răsfățat e deranjant, nu doar pentru părințîi lui, ci și pentru ceilalți copii și adulți din jur. El nu ține seama de ceilalți, el vrea tot timpul atenția tuturor. Copilul răsfățat, alintat este incapabil să respecte regulile".

De la ce vârstă putem să vedem comportamente de manipulare?

Ana Muntean: "De la vârsta la care putem vedea tipul de atașament. Adică la un anși jumătate copilul poate să te manipuleze, să dezvolte comportamente agresive. Agresivitatea este numai o formă de manipulare ; strategiile de manipulare merg de la comportamentele seductive: "Uite ce drăguțsunt", "uite cum te pup" și până la comportamente agresive "dacă nu faci asta, atunci mă dau cu fundul de pământ". Deci la un an jumate sunt vizibile și apoi se accentuează sau diminuează în funcție de vârstă".

Care din întâmplările majore din viața unui copil mic (alăptatul, înțărcatul, despărțirea de părinți,renunțarea la scutec, intrarea în colectivitate) au repercusiuni asupra viețîi de mai târziu a copilului?

Ana Muntean: "De departe, cea mai importantă e separarea de părinți. De departe. Toate celelalte sunt subsumate separării de părinți. În primii trei ani de viață, copilul ar trebui să fie în același mediu de viață și să nu fie separat de părințîi lui. În primele 4 luni din viața copilului, mama n-ar trebui niciun minut să se separe de copil (nici măcar să-l pui într-o cameră să doarmă și tu să fii în cealaltă camera unde faci mâncare sau să faci curat).

Efectul separării are cel mai intens impact în viață individului".

mama si copii

Și atunci, care ar fi vârsta copilului la care mama poate începe munca?

Ana Muntean: "De la trei ani, dar chiar și de la 2 ani, când mama are posibilitatea de a lăsă copilul cu cineva care are relațîi foarte bune cu copilul, știe să se ocupe bine de el și îl iubește.

Dacă ne gândim la atașament, aș zice că deja de la un an jumate poate să facă asta. Dar cu condiția de a lasă copilul acasă, în mediul sau familiar de viață și cu o persoană iubitoare".

Chiar contează experiența din prima copilărie în dezvoltarea viitorului adult, mai ales că el este încă mic și nu își va aminti de ele?


Ana Muntean: "Noi avem prejudecăți de felul următor:

1. Copilul mic nu înțelege.

2. Ceea ce se întâmplă în copilăria mică se uită.

Ei bine, nu așa funcționează sistemul nervos; absolut nicio experiență nu se uită. Ea se încrustează, ea creează tiparele acelea neuronale despre care am vorbit. Experiența ce se repetă crează tipare neuronale. Dacă sunt lucruri prea dureroase ca să rămână la nivelul conștientului, ele sunt împinse în inconștient și nu ți le vei aminti, în mod normal. Când sunt împinse în inconștient sunt foarte dificil de accesat, prelucrat, schimbat. Dar ele există, ele constituie fundamentul sinelui. Și când acest fundament e bolnav, poți înnebuni sau poți să te sinucizi. Adică fundamentul acela îți destramă sensul existenței tale ca adult".

Cât de fragili suntem?

Ana Muntean: "De fapt, suntem atât de fragili cât ne-au construit părinții noștri".

Se spune că un copil mic nu știe și nu-și dă seama de ce se întâmplă în jur. Este adevărat acest lucru? Ce știe și ce nu știe un copil mic?

Ana Muntean: "Să plecăm de la dezvoltarea intelectuală, deși cea mai importantă latură a vieții copilului e latura emoțională; latura emoțională însă poate fi controlată doar din perspectiva intelectului copilului, a capacității lui de cunoaștere. De exemplu: Mi-e foarte frică să o aștept pe mama până când vine să mă ia de la grădiniță pentru că vine mai târziu și toți ceilalți copiii pleacă înainte. În fiecare zi mi-e foarte frică, dar știu că nu mi se întâmplă nimic rău și am certitudinea, știu asta din experiență și mai ales știu din faptul că mama m-a asigurat în fiecare zi că vine să mă ia. Aici se crează un echilibru, o balanță între emoțiile ce le am și care sunt cele de spaimă, specifice copilăriei și ceea ce știu, informația ce mă ajută să-mi depășesc emoțiile. Cu cât știu și înțeleg mai puține lucruri cu atât îmi este mai frică. Orice lucru nou, pe care nu-l știu, mă sperie.... până și surprizele plăcute! Absolut totul, tot ce nu înțeleg, ce depășește capacitatea mea de a înțelege, mă sperie. Să luăm un exemplu : vizita unui prieten al familiei. Dar un prieten pe care copilul îl vede pentru prima dată. Copilul cu un atașament securizant, nu se duce imediat la o persoană străină. El va rămâne la distanță până cunoaște mai bine persoana, până se familiarizează cu ea și nu-i mai este frică".

Ce îl face pe un copil mic în mod deosebit să se simtă văzut și iubit de către părinți?

Ana Muntean: "Sunt timpii aceia de calitate petrecuți cu copilul. Când faci ceva cu copilul, discuți cu el, faceți ceva împreună: reparați amândoi ceva, mergeți la pescuit amândoi sau la bucătărie, gătim împreună.

Timpii de calitate în care discuți cu copilul, dar nu discuți în sensul în care îi dai lecții sau ordine, ci discuți copilul în sensul în care vezi cum gândește el despre lucrul respectiv sau ce și-ar dori el, îl pui să aleagă. Aceșți timpi în care cooperezi cu copilul, în care reflectezi împreună cu copilul pe anumite situații, în care îi asculți poveștile și îl stimulezi să povestească sau îl stimulezi chiar să inventeze lucruri pentru că atunci îi stimulezi și creativitatea, imaginația. Creativitatea, imaginația nu se pot dezvolta decât în deplină siguranță, atunci când copilul se simte valorizat, protejat, în deplină siguranță cu tine ca adult".

Către ce le-ați spune părinților că ar fi important să-și canalizeze energia în creșterea copiilor?

Ana Muntean: "Ar trebui să-și canalizeze energia pentru a proteja copilul de situații care pot speria copilul, deci asta ar trebui să fie în primul rând. Și în general vorbim de limite și de cale de mijloc. La o limită să zicem standard minim, asta ar fi obligația minimă, să dea copilului sentimentul că e protejat, că nu i se poate întâmpla nimic rău, că mama și tată îl iubesc. Mai departe ar fi sfatul de a petrece un timp de calitate cu copiii.

În realitate, dacă stai ca o mobilă în preajma copilului, văzându-ți de ale tale, asta nu va ajuta sănătatea emoțională a copilului. Există un mesaj de publicitate prezentat frecvent de o anumită televiziune : « pentru sănătatea emoțională a copilului d-tra, petreceți cât mai mult timp împreună cu copilul ! » Îndemnul acesta ar fi foarte înțelept dacă s-ar adăuga" timp de calitate împreună", adică să faci ceva cu copilul, să discuți, să fiți amândoi concentrați pe aceeași sarcina pe care tu o înțelegi din perspectiva ta iar copilul din perspectiva lui. Și în primul rând să înțelegi tu perspectiva lui punându-i întrebări și ajutându-l să-și exprime perspectiva. Dar, toate aceste lucruri nu se pot întâmpla decât într-o atmosferă de iubire, de siguranță, de protecție în care nimic rău nu se poate întâmplă. Deci fără spaimă.

Așadar, sarcina numărul 1 sau standardul minim de părinte suficient de bun, ar fi să reușeșți să-ți protejezi copilul de spaime și să nu-l înspăimânți. Să nu fie speriat de situații, să știe că se poate baza pe tine și oricât de rea ar fi situația, el să știe că eșți acolo și-l salvezi. Pe de altă parte, să nu-l sperii pur și simplu arătându-i cât de speriat ești tu, părintele. Copilului nu trebuie să-i induci niciodată sentimentul de spaimă sau să-l lași pradă spaimei, pentru că aceasta este toxică pentru sistemul nervos. Iar consecința va fi incapacitatea de a dezvolta încredere în relațiile cu ceilalți, incapacitatea de a interacționa sănătos cu ceilalți, cu partenerul de viață, cu proprii copii, cu prieteni, colegi, etc.

Deci acesta este standardul minim.

Mai departe, ar fi necesară petrecerea unui timp de calitate cu copilul, cea ce înseamnă cooperare cu copilul în sarcini comune, exerciții de reflecție împreună, a dezvolta diverse acțiuni împreună, a discuta despre lucruri împreună, a gândi asupra lucruri împreună cu copilul, a-l stimula să-ți spună povești, a-i stimula imaginația și creativiatea, a-l sprijini să repare rupturile în relațiile cu ceilalți, atunci când acestea apar".

Dacă v-am stârnit curiozitatea pentru ceea ce înseamnă anii valoroși din mica copilărie, dragi părinți sau specialiști, vă invităm alături de noi la conferința «Copilăria mică - O mare șansă», unde psihologul Ana Muntean ne va ghida prin provocările copilăriei și ne va învăța despre modul corect și bun prin care noi, adulții jucăm un rol determinant în viața unui copil.

 

 

 

 

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Mamici vedeta: Interviu cu Oana Ionita Mamici vedeta: Interviu cu Oana Ionita
Mamici de cariera: Interviu cu Tanya Solomitchi Mamici de cariera: Interviu cu Tanya Solomitchi
Mamici peste hotare: interviu cu Mihaela, stabilita in Olanda Mamici peste hotare: interviu cu Mihaela, stabilita in Olanda
Mamici de cariera: Interviu cu Raluca Mohora Mamici de cariera: Interviu cu Raluca Mohora

Articole Lifestyle

Zodii care pierd totul până la sfârșitul anului Zodii care pierd totul până la sfârșitul anului
Oja neagră este out of style. Nuanța de ojă HOT a toamnei 2018 Oja neagră este out of style. Nuanța de ojă HOT a toamnei 2018
3 semne zodiacale care se întorc la fosta iubire, în 2019 3 semne zodiacale care se întorc la fosta iubire, în 2019
13 întrebări la care oamenii deștepți răspund în mai puțin de 10 secunde 13 întrebări la care oamenii deștepți răspund în mai puțin de 10 secunde

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Top 10 dubioșenii pe care le experimentează o mamă de preadolescentCu siguranță mulți dintre voi se întreabă ce caută un articol legat de preadolescență pe un site destinat mămicilor și bebelușilor. Ei bine, chiar dacă copiii cresc, în ochii părinților vor rămâne...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Tot ce trebuie sa stii despre vaccinul antigripal in sarcina

Tot ce trebuie sa stii despre vaccinul antigripal in sarcina

In sezonul rece in special, dar si in restul anului vaccinul antigripal in
MAI MULT

Veste buna pentru gravide: Entonoxul a fost introdus de anul acesta in Recomandarile de Practica in Anestezia pentru Obstetrica

Veste buna pentru gravide: Entonoxul a fost introdus de anul acesta in Recomandarile de Practica in Anestezia pentru Obstetrica

Entonox sau protoxidul de azot este
MAI MULT

Gravidele care fac vaccinul antigripal isi protejeaza si bebelusii

Gravidele care fac vaccinul antigripal isi protejeaza si bebelusii

Vaccinul antigripal administrat in timpul sarcinii ajuta nu doar la protectia
MAI MULT

Bebee

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net