Iubește-te pe tine, în primul rând, chiar dacă ești mamă. Adu-ți aminte că ești, în primul rând, femeie

Iubește-te pe tine, în primul rând, chiar dacă ești mamă. Adu-ți aminte că ești, în primul rând, femeie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Viața de mamă nu vine doar cu bucurii enorme, ci și cu provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. În aceste condiții, te vei simți adesea copleșită, centrul universului tău devin copiii, familia, adesea parcă uiți de tine și te vei lăsa purtată de ritmul trepidant al vieții de zi cu zi. De aceea, pot trece perioade foarte lungi în care nu te vei mai ocupa și de tine, încercând să vii doar în sprijinul celor care îți sunt apropiați, punând mai presus de orice nevoile lor. Psihologii susțin însă că este necesar să se găsească, pe cât posibil, un echilibru între sarcinile specifice unei mame, sarcinile de serviciu și momentele pe care să ți le poți dedica și ție. Odată ce vei reuși în acest demers, îți vei face un bine nu doar ție, încărcându-te cu energie și cu forțe noi, ci și celor pe care îi iubești, care vor avea parte de cea mai bună versiune a ta. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi cum ai putea să procedezi pentru a-ți atinge acest obiectiv atât de important!

Realizează faptul că și tu contezi

Chiar dacă vei fi prinsă în vârtejul grijilor zilnice, în multitudinea de sarcini de acasă și de la locul de muncă, pentru binele tău și al celor apropiați ție este indicat să înveți treptat să te iubești mai mult. Cu cât nu vei încerca să procedezi așa, cu atât vei fi mai predispusă frustrărilor, resentimentelor, stărilor de epuizare, nu vei mai putea să te bucuri suficient de surprizele pe care ți le dăruiește viața de mamă și vei ajunge și să-ți neglijezi partenerul.

Principalul motiv pentru care ar trebui să înveți să te iubești pe tine însăți când ești mamă este acesta: o mamă ce are grijă și de ea, care își ia în seamă propriile nevoi, care se îngrijește, care își face timp și pentru ea, are șanse mai mari să fie fericită. Dacă va fi așa, le va transmite o stare de bine, energia ei pozitivă și copiilor care, la rândul lor, vor avea în ea un model legat de cum să ai grijă de tine, model ce le va fi deosebit de util pe parcursul vieții de adulți. De asemenea, mamele fericite, mulțumite, vor promova o stare de bine, de relaxare și în familie.

Pentru a reuși să îți acorzi și ție importanța cuvenită, ar trebui ca în fiecare zi să reușești să faci un lucru care să arate că te iubești pe tine însăți. Fie că este vorba de un mic-dejun delicios, fie că este vorba despre mersul la o plimbare sau de câteva minute de exerciții fizice, de yoga sau de ascultat muzică, oricare dintre acestea te vor ajuta să te binedispui și să-ți reîncarci bateriile. De asemenea, în scopul de a-ți manifesta mai multă iubire față de tine, ar trebui să ai grijă să te vezi într-o lumină cât mai pozitivă, să te accepți așa cum ești și să te respecți. Odată ce vei acționa pe toate aceste niveluri vei putea, treptat, să te simți mai în largul tău, să fii mai optimistă, mai puternică.

mama-care-incearca-sa-faca-yoga-in-timp-ce-copiii-ei-sar-pe-canapea

Învață să spui și „NU”

Fără să îți dai seama, poți ajunge să spui mereu „Da” din obișnuință, ferindu-te ca, în momentele în care simți nevoia, să spui și „Nu”. De cele mai multe ori, preferi să nu refuzi întrucât: nu vrei să rănești pe nimeni, nu vrei să pari egoistă, nu ai vrea să te simți vinovată, nu ai vrea să superi pe cineva sau îți este teamă de ceea ce vor gândi ceilalți despre tine.

Tendința de a nu recurge la „Nu” este cu atât mai mare în fața celor pe care îi iubești, cu atât mai mult cu cât este vorba despre copiii tăi. Nu îți dorești să le refuzi nimic, în condițiile în care consideri că fericirea lor este fericirea ta și nu ai vrea sub nicio formă să-i dezamăgești. Dar pentru a răspândi în jurul tău fericire, este necesar să te simți la rândul tău fericită, împlinită, iar aceste stări pozitive provin și din momentele în care vei veni în întâmpinarea nevoilor, a dorințelor tale. Dar să poți ajunge aici înseamnă să mai spui și „Nu”.

Psihologii consideră că să poți fi capabilă să și refuzi când tu simți că așa trebuie este o altă dovadă a faptului că ai învățat să te iubești pe tine însăți, să stabilești limite. Ține minte că a spune „Nu” cuiva nu înseamnă lipsă de respect, ci înseamnă că ești sinceră, că ești autentică. 

Mai mult decât atât, când ești mamă gândește-te că dacă vei ști să zici „Nu” la momentul potrivit, înseamnă că ai spus „Da” unui alt lucru. De pildă, când vei avea curaj să refuzi sarcini suplimentare de la locul de muncă ai făcut un pas înainte pentru a petrece mai mult timp alături de familie și pentru a-ți putea organiza mai bine programul ca să ai și răgaz pentru a avea grijă de tine.

Iubește-ți corpul

În special în primele luni de la naștere, unei mame nu îi vine de cele mai multe la îndemână să se privească în oglindă și să spună lucruri pozitive despre corpul ei, în condițiile în care schimbările postpartum sunt încă vizibile. Este nevoie de timp, de răbdare, ca să se poată accepta așa cum este și să vadă și transformările pozitive. Ca să îți fie mai ușor din acest punct de vedere ghidează-te și după aceste sfaturi:

  • Fii recunoscătoare în fiecare zi- Una dintre cele mai la îndemână metode ca să îți accepți corpul și să înveți să te iubești pe tine însăți este să-ți arăți recunoștința pentru că ai putut să-ți porți copilul în pântece, să mulțumești pentru miracolul de care te poți bucura în fiecare zi, acela că ești mamă. Gândește-te că trupul tău poartă în el grijă, dragoste și că de aceea este special
  • Gândește-te că sănătatea ta este cea care contează cel mai mult- Ai răbdare cu tine și ascultă sfaturile unui medic pentru a ști exact când este cel mai bine să începi un program de exerciții fizice. Nu te vei suprasolicita, ci te vei îndrepta spre acele activități care îți fac plăcere, care îți vor crește energia și care te vor binedispune
  • Nu te uita numai la cifre- Spre exemplu, număratul caloriilor, faptul că te vei urca zilnic pe cântar pentru a vedea dacă ai reușit să pierzi în greutate, nu îți vor fi utile, ci dimpotrivă. Ia în seamă faptul că organismul tău a cunoscut transformări timp de 9 luni și că nu este posibil să treacă rapid prin altele
  • Ia-ți anumite repere pe măsură ce te implici în activități fizice- Pentru a-ți respecta corpul, rostește cuvinte precum: „ușor”, „cu blândețe”, „cu calm”, „acceptare”, „sănătos”
  • Acordă-ți mai multe momente libere- Să îți iubești corpul nu înseamnă doar să faci multă mișcare. Simplul fapt de a-ți cumpăra haine care să te avantajeze, să te duci la spa sau pur și simplu să ai parte acasă de o baie relaxantă sunt dovezi că încerci să ai mai multă grijă de el. Apelează și la cei dragi pentru a reuși să ai mai multe perioade libere, în care să poți să te ocupi și de tine

Străduiește-te să-ți faci mai mult timp pentru tine

Ideal ar fi să ai pentru tine o zi întreagă în fiecare săptămână sau câteva ore în fiecare zi. Când devii mamă, gândește-te că și câteva minute pe care să ți le dedici sunt binevenite pentru a te energiza și pentru a te binedispune. Desigur, nu va fi ușor, dar în acest scop ai putea lua și măsuri precum sunt cele de mai jos:

  • Monitorizează-ți toate activitățile pe care le faci într-o săptămână, încercând să-ți răspunzi la întrebări precum: „Ce activități mi-au ocupat cel mai mult timp?”, „Au existat și perioade de timp irosite?”, „Simți că ți-ar trebui mai mult ajutor?”, „Crezi că faci prea multe lucruri?”, „La ce activități ai putea renunța într-o zi?”, „Cât de obosită de simți zilnic?” etc.
  • Păstrează-ți timp și pentru tine dimineața- Spre exemplu, când poți, trezește-te înaintea celorlalți și încearcă să te implici în activități pe care le îndrăgești
  • Încearcă să te implici în activități care-ți plac după ce micuțul tău s-a culcat
  • Profită de intervalele în care aștepți (De pildă, dacă aștepți să intri la medic poți folosi acel răgaz pentru a medita, pentru a-ți plănui activități pe care le îndrăgești, pentru a scrie într-un jurnal etc.)
  • Încearcă să-ți petreci timpul cu persoane care au și ele copii (Procedând așa, îi vei oferi copilului un model legat de cum să socializeze, de cum să lege prietenii etc.)

Alege-ți intervale în care să stai departe de tehnologie

În tumultul activităților cotidiene de mamă, ca să reușești să te mai deconectezi, este recomandat să ai și momente în care să închizi televizorul, radioul și să nu te mai uiți pe computer, pe tabletă sau să vorbești la telefon. Învață să te iubești mai mult pe tine însăți luând în calcul și următoarele sfaturi:

  • Petrece timp alături de cei dragi fără a avea la îndemână telefoanele- Fără să vă dați seama, telefoanele vă vor distrage atenția și vă vor determina să nu comunicați suficient între voi. De aceea, ar fi bine să vă alegeți zile în care să mergeți afară fără telefoane, în care să stați de vorbă, să râdeți și să vă bucurați unii de alții. În acest mod, vă veți relaxa cu toții, iar relațiile dintre voi vor deveni mai strânse
  • Scrie într-un jurnal- În loc să lucrezi cu telefonul sau să scrii ceva la calculator, alege să fii cu gândurile tale în fața unui jurnal. Notându-ți impresiile și ideile acolo îți vei limpezi gândurile, vei simți că te poți confesa și te vei exprima așa cum îți place. Datorită unui jurnal îți va fi mai comod să-ți faci planuri și să fii mai conștientă la ceea ce se întâmplă în viața ta
  • Stabilește limite- Străduiește-te să stabilești pentru tine și pentru cei dragi perioade din zi în care să nu folosiți niciunul niciun fel de device-uri. Nu numai că veți avea posibilitatea să petreceți mai mult timp de calitate împreună, dar vei reuși să te relaxezi mai bine și chiar să faci mai multe treburi, în condițiile în care atenția nu-ți va mai fi distrasă de telefon sau de televizor

Nu-ți neglija activitățile preferate

Pe măsură ce grijile de mamă te-au copleșit, parcă ai și uitat ce activități favorite ai avut înainte. Deși nu îți va fi la îndemână să te întorci la ele sau să-ți descoperi noi pasiuni, ia în calcul faptul că acestea te „hrănesc”, te binedispun, te energizează și te ajută să te menții în formă pentru copilul tău. Din acest motiv, nu vei greși dacă vei face eforturi pentru a le readuce în viața ta. Poți să te ajuți și urmând pașii de mai jos:

  • Organizează-ți timpul cât mai eficient
  • Nu te feri să ceri și ajutor când simți nevoia
  • Mizează pe hobby-uri ce se pot realiza și stând acasă
  • Nu te simți vinovată
  • Întoarce-te la vechile tale pasiuni 

mama-tanara-cu-ochelari-de-soare-ce-are-sacose-de-cumparaturi-si-isi-tine-bebelusul-intr-un-port-bebe

Surse: businessinsider.com, losethecape.com, loveprojectlove.com, mother.ly, mytherapynyc.com, parentcircle.com, psychcentral.com, rockyourhomeschool.net, sleepingshouldbeeasy.com, thebump.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Dacă ești un magnet pentru țânțari, grupa ta de sânge este de vină
Dacă ești un magnet pentru țânțari, grupa ta de sânge este de vină

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am avut 10 copii. Rând pe rând, au murit din cauza unei toxiinfecții alimentare în numai câteva ore
    Am avut 10 copii. Rând pe rând, au murit din cauza unei toxiinfecții alimentare în numai câteva ore

    O tragedie a lovit din plin o familie din Nigeria. Toți cei 10 copii ai familiei au pierit, rând pe rând, după ce au fost afectați de o toxiinfecție alimentară.

    6 semne că stă cu tine nu pentru că te iubește, ci pentru că ești ușor de manipulat
    6 semne că stă cu tine nu pentru că te iubește, ci pentru că ești ușor de manipulat

    Chiar dacă îți vine greu să crezi că ești în situația de a fi manipulată de partenerul tău, nu este exclus ca în timp să îți dai seama că acesta îți...

    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80
    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80

    Dacă ești născut în anii 80 te învârți în jurul vârstei de 40 de ani. Și nu te gândești încă să folosești cuvântul...

    Primul travaliu a durut puțin, al doilea a fost un chin! Când crezi că ești expertă în nașteri după primul copil și ți se dovedește contrariul
    Primul travaliu a durut puțin, al doilea a fost un chin! Când crezi că ești expertă în nașteri după primul copil și ți se dovedește contrariul

    Nicio sarcină nu seamănă una cu cealaltă, iar mitul conform căruia durerile la a doua naștere se simt mai ușor, nu a fost valabil și în cazul meu!

    „Dacă ești însărcinată, nu înseamnă că ești scutită de la treburile casnice.” Răspunsul soției la afirmația soțului ei
    „Dacă ești însărcinată, nu înseamnă că ești scutită de la treburile casnice.” Răspunsul soției la afirmația soțului ei

    Cele nouă luni de sarcină vin la pachet cu o mulțime de provocări pentru multe cupluri. În timp ce unele relații se consolidează în această perioadă, pentru alte cupluri,...

    A ignorat scrisorile mamei ani la rând, până când a primit o invitație la înmormântarea ei
    A ignorat scrisorile mamei ani la rând, până când a primit o invitație la înmormântarea ei

    Charlie nu prea mai ținea legătura cu mama lui. I se părea plictisitor să citească toate scrisorile pe care aceasta i le trimitea. Într-o zi, a decis că nu mai vrea să le...

    Soțul meu m-a înșelat zilnic, luni la rând, după ce copilul nostru a murit...
    Soțul meu m-a înșelat zilnic, luni la rând, după ce copilul nostru a murit...

    Pierderea unui copil este, poate, cea mai dureroasă experiență pe care o poate trăi o persoană. Dar când vine „la pachet” și cu o dezamăgire din partea persoanei...

    „Serios, ești mama ei? Chiar este copilul tău?” Prin ce situații stânjenitoare trec cuplurile interrasiale
    „Serios, ești mama ei? Chiar este copilul tău?” Prin ce situații stânjenitoare trec cuplurile interrasiale

    Un cuplu interrasial ne povestește despre viața lor de părinți cu 4 copii, dintre care unul adoptat, care nu seamănă neapărat nici cu mama, nici cu tata.

    © 2024 Qbebe