Prachi
Aceasta dezvăluie faptul că a trecut printr-un divorț, iar cel mai important lucru pe care l-a învățat din această experiență este că este esențial să-ți asculți inima. De altfel, ea mărturisește că a făcut tot posibilul ca, pe parcursul căsniciei sale, să ofere toată afecțiunea de care este capabilă și că a încercat să dea totul pentru ca lucrurile să meargă bine.
De asemenea, ceea ce avem de învățat din povestea lui Prachi și care ar trebui să ne inspire, este că, pentru a reuși să fii iubită de ceilalți, cel mai important este să ajungi să te iubești suficient pe tine însăți. Numai așa vei ajunge să simți că și ceilalți îți dăruiesc din plin iubirea lor.
Mai presus de toate însă, Prachi ne transmite următorul mesaj: noi suntem cele mai importante pentru noi însene, noi contăm cel mai mult. De noi depinde să învățăm să ne prețuim, astfel încât să-i determinăm și pe cei din jurul nostru să facă la fel.
Citește și: Divortul si copiii: ghid de indrumare
Shibani
Confesiunea pe care aceasta o face se referă la faptul că ea nu s-a simțit niciodată bine în propria piele. Din acest motiv, adesea nu a reușit să poarte nici hainele preferate, nici să se ducă acolo unde își dorește, temându-se că va fi mereu criticată de ceilalți.
În plus, Shibani povestește că se simte mereu nesigură din cauza faptului că nu este împăcată cu ea însăși.
Povestea ei ar trebui să ne pună pe gânduri în legătură cu modul în care ne construim propria imagine, precum și cum ne vom raporta la ea. Pentru a fi sigure pe noi, dar și mulțumite de noi, contează cel mai mult să ne percepem noi în mod pozitiv, fără să așteptăm confirmarea celorlalți.
Totodată, este necesar să ne străduim să ne diminuăm teama de critică, pe care o are și Shibani, gândindu-ne că această critică le aparține doar anumitor oameni, că ea poate fi făcută doar ca să fie făcută, fără să aibă neapărat la bază motive întemeiate. Cu atât mai mult cu cât aceste critici sunt legate de aspectul fizic, ele ar trebui depășite mai ușor!
Kusha
Similar cu Shibani, nici ea nu este mulțumită de ea însăși. Din acest motiv, are momente în care este dură cu ea, precum atunci când povestește că niciun băiat nu dorea să se apropie de ea, ci de prietenele sale.
Kusha nu se ferește să spună că, din cauza nesiguranțelor și temerilor ei, a preferat adesea să se izoleze de ceilalți.
Principala ei teamă a fost mereu că va fi criticată pentru aspectul ei exterior, că nu va fi nicicând apreciată pentru ceea ce reprezintă de fapt, pentru modul în care gândește.
Din povestea ei ar trebui să învățăm că, înainte de toate, noi trebuie să ne iubim pe noi însene și că avem libertatea de a acționa așa cum simțim. Părerile celorlalți despre noi pot fi oscilante, esențial este ca noi să știm să ne prețuim și să ne punem în valoare, determinându-i și pe aceștia să se raporteze altfel la noi.
Dolly
Și din povestea lui Dolly ar trebui să învățăm să ne iubim pe noi însene și să nu avem complexe din cauza fizicului nostru.
În ceea ce o privește pe Dolly, aceasta a fost mereu criticată pentru faptul că este mult prea slabă, că nu are forme. Ceea ce a marcat-o cel mai mult a fost însă momentul în care niște fetițe i-au spus că este urâtă.
Fata încearcă să se resemneze, spunându-și mereu că este percepută ca urâtă întrucât standardele de frumusețe indiene promovează ideea unei siluete mai plinuțe, cu forme.
Dessidre
Povestea ei ar trebui să ne inspire întrucât fata este un exemplu pentru modul în care a reușit să se împace cu defectul ei fizic.
Dessidre are o deformare accentuată pe una dintre părțile capului și, din acest motiv, are o deformare și la una dintre urechi. Deși i s-a propus o operație, ea a refuzat, fiind conștientă de complicațiile și durerile pe care le-ar avea.
Mesajul ei este următorul: chiar dacă ești fată, nu este obligatoriu să fii perfectă. De asemenea, ea spune că defectele noastre fizice ar trebui să fie puse cumva în umbră și trebuie să ne păstrăm mereu speranța. Aceasta din urmă este cel mai valoros lucru, mult mai presus decât orice alte bunuri materiale și chiar decât prezența multor oameni în jurul nostru.
Kaadambary
Este cea mai matură dintre femeile care au ales să ne împărtășească povestea lor (are 61 de ani). Astfel, ea povestește despre experiența pe care a avut-o la nașterea celei de-a doua fiice.
După naștere, personalul medical nu a vrut să-i spună că este mama unei fetițe. Din acest motiv, femeia a trecut prin emoții foarte mari, gândindu-se că este ceva în neregulă cu copilul ei. În realitate însă, reacția acestora a fost determinată de faptul că nu știau cum va primi vestea că are din nou o fată. Explicația este următoarea: în comunitățile tradiționale din India, există următoarea mentalitate: bărbații sunt mult mai importanți decât femeile, iar pentru ca o fată să se căsătorească, este necesar ca părinții ei să-și dea o bună parte din avere familiei viitorului soț. În plus, fata trebuie să se mute obligatoriu în casa soțului ei, alături de părinții acestuia, pe care el este dator să-i îngrijească atâta timp cât sunt în viață.
Nu de puține ori, specialiștii spun că femeile din comunitățile tradiționale indiene preferă să facă avort sau să-și abandoneze fetele după ce se nasc.
Kaadambary nu a primit rău vestea că este din nou mamă de fată.
Nu în ultimul rând, ceea ce dorește să ne transmită ea este că inclusiv la vârsta ei este încă naivă și crede că, dacă le vom da toată afecțiunea și atenția celor din jur, fără să așteptări, acestea se vor întoarce automat către noi. În realitate, lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum am vrea noi.
Citește și: Povești de femei celebre care au făcut mai întâi copii și apoi au făcut carieră
Voi ați mai auzit și de alte povești inspiraționale ale unor femei încercate de viață, dar care sunt puternice?
Surse:
www.facebook.com
Surse poze:
www.facebook.com