Ce sunt bolile autoimune
În mod normal, sistemul imunitar este capabil să protejeze organismul de bacterii, viruși, microbi sau de celule dezvoltate anormal. Când apare însă o boală autoimună, sistemul imunitar nu le mai recunoaște pe acestea și începe să distrugă, în mod eronat, țesuturile și organele .În cazul bolilor autoimune pot fi afectate: globulele roșii, vasele de sânge, țesutul conjunctiv, sistemul endocrin, sistemul muscular, articulațiile, centrii nervoși sau pielea.
De regulă, asemenea boli sunt ereditare, dar există și alți factori (mai ales factorii de mediu și stresul) care pot duce la instalarea acestora.
Iată câteva exemple dintre cele mai cunoscute boli autoimune:
• lupusul
• diabetul zaharat de tip I
• boala celiacă
• Parkinsonul
• scleroza multiplă
• Tiroida Hashimoto și Boala lui Grave
• diverse afecțiuni dermatologice (precum psoriazisul)
• anemia pernicioasă
• artrita reumatoidă etc.
Exemple de vedete care suferă de boli autoimune
Toni Braxton
Cu siguranță că nu v-ați gândit până acum că această cântăreață americană suferă de mai mulți ani de lupus (numele acestei boli a fost dat din cauza modificărilor de la nivelul pielii, care devine roșie-violacee și sensibilă la soare, în zona pomeților de obicei, amintind de mușcătura de lup. Printre simptomele acestei boli se numără: articulații inflamate și dureroase, stare de oboseală accentuată, inflamația pleoapelor, gleznelor sau chiar febră ).
Prima dată ea a mărturisit că suferă de această boală autoimună în cadrul propriei emisiuni, „Braxton Family Values”. A urmat apoi o confesiune mai recentă a vedetei, în contextul organizării a „8 th Annual Lupus Bag Ladies Luncheon” (Este unul dintre cele mai așteptate evenimente mondene de la Hollywood, ce constă în conferințe, alcătuirea unor grupuri de sprijin și concerte susținute de personalități ce suferă de lupus. Scopul principal al acestui eveniment este însă strângerea de fonduri destinate cercetărilor legate de această boală autoimună, fonduri care se strând datorită unei licitații cu genți ce aparțin unor brand-uri celebre) din Los Angeles.
Cu ocazia acestui eveniment, Toni Braxton a recunoscut că această boală i-a adus o mulțime de complicații, printre care și o infecție la nivelul inimii, numită pericardită. De altfel, din acest motiv, ea a fost în spital de două ori.
Cântăreața le-a explicat participanților la eveniment că este „o supraviețuitoare și că nu vrea să-și piardă speranța”.
Imediat după această reuniune, Toni Braxton a postat pe Twitter alte mărturisiri legate de boala de care suferă, declarându-le mai ales fanilor că se simte „foarte ușurată" pentru că a recunoscut că se luptă de ani de zile cu lupusul.
Selena Gomez
Nu este mult de când vedeta în vârstă de numai 24 de ani a anunțat că îți anulează turneul mondial din cauza efectelor pe care lupusul le are asupra sa. Mai exact, Selena a declarat, pe rețelele de socializare, că suferă de depresie, de atacuri de panică și că nu a trecut mult de când a trebuit să facă un tratament bazat pe chimioterapie.
Ea a spus și că a fost diagnosticată cu această boală autoimună în urmă cu aproximativ 1 an, dar că acum consideră că este momentul cel mai potrivit să ia o pauză pentru a-și vedea mai mult de sănătatea sa..
Nu în ultimul rând, Selena a precizat că le mulțumește fanilor pentru mesajele de susținere.
Citește și: Mame vedete și fiice care le seamănă
Lady Gaga
Și ea face parte dintre celebritățile care se confruntă cu lupusul.
După cum a declarat chiar ea, se pare că lupusul i s-a transmis pe cale genetică, întrucât în familia ei au fosta mai multe cazuri. Chiar una dintre mătușile ei a murit din cauza acestei maladii.
Vestea bună este, așa cum spune și vedeta, că boala ei a fost depistată în stadiu incipient.
Lady Gaga spune că, până acum, unul dintre cele mai serioase simptome ale bolii este faptul că articulațiile de la picioarele sale au fost afectate, astfel încât, uneori, ar avea nevoie de ajutorul cuiva pentru a se deplasa în siguranță.
În plus, cu ocazia unui concert din Tokyo din primăvara acestui an, cântăreței i s-a făcurt rău pe scenă, în sensul în care a avut senzații de sufocare.
Lady Gaga este însă optimistă, speră că va ține boala sub control și își asigură fanii să nu își facă griji în privința ei.
Kim Kardashian
Probabil că ne este greu să credem că una dintre cele mai populare vedete din lume suferă de o boală autoimună.
Dar așa cum povestește însăși Kim pe site-ul ei personal, încă din anul 2010 a fost diagnosticată cu psoriazis. Se pare că diagnosticul a fost primit după ce s-a prezentat la medic din cauza unor pete roșii pe corp.
De atunci, Kim nu se ferește să-și ascundă boala și spune că de multe ori aspectul pielii de pe membrele sale inferioare a fost afectat de psoriazis.
Nu în ultimul rând, Kim a explicat că a moștenit boala de la mama ei.
Citește și: 10 ocazii când Kim Kardashian ne-a șocat cu stilul ei de parenting
Seal
Este o altă vedetă care suferă de lupus. Nu de puține ori acesta a povestit că are această boală încă de când era adolescent și că aceasta i-a afectat în special pielea. Cele mai clare dovezi în acest sens sunt, după cum explică și cântărețul, lipsa părului și cicatricile rămase pe față.
În prezent, așa cum a menționat și Seal, boala sa este în remisie, în ciuda cicatricilor încă vizibile.
Seal este admirat pentru curajul cu care a vorbit despre boala sa în cadrul concertelor și altor evenimente la care a participat, dar și pentru că se folosește de celebritatea sa pentru a aduna fonduri necesare cercetărilor legate de lupus.
Venus Williams
Cine s-ar fi gândit că una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume suferă de o boală autoimună gravă?
Astfel, încă din 2011, Venus a fost diagnosticată cu Sindromul Sjögren (o boală autoimună ce afectează glandele exocrine, uscând ochii, provocând dureri articulare, musculare, tuse și rigiditatea membrelor). După cum povestește sportiva, vestea acestei boli a șocat-o, mai ales în condițiile în care medicii o suspectaseră că suferă de artrită reumatoidă sau de astm.
Chiar dacă suferă de această boală, Venus a continuat să practice sport și se străduiește să aibă un stil de viață cât mai sănătos. De pildă, a devenit vegeteriană și exclude din alimentația sa tot ce este procesat.
Michael J.Fox
Acest actor suferă de o boală autoimună gravă, și anume Parkinson. El a fost diagnosticat cu această boală pe când avea doar 29 de ani (în anii '90), dar a recunoscut public faptul că suferă de ea abia după anul 2000.
De când a fost diagnosticat cu Parkinson și până în prezent, actorul s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate, printre care și cu alcoolismul. Toate acestea au fost însă depășite, iar acesta a încercat să-și amelioreze simptomele bolii cu ajutorul unor medicamente, a unor intervenții chirurgicale și cu un stil de viață cât mai sănătos.
Michael J.Fox a reușit inclusiv să deschidă o fundație destinată cercetării în domeniul Parkinsonului (''Michael J.Fox Foundation for Parkinson's Research") și speră să se obțină niște rezultate mai concrete în privința tratamentului pentru această boală.
Missy Elliott
Și celebra vedetă a muzicii rap se luptă cu o boală autoimună: Boala lui Grave. Despre această boală specialiștii spun că afectează tiroida și se manifestă prin: senzație de oboseală accentuată, păr fragil, tremor (mișcare anormală, caracterizată prin oscilații ritmice, involuntare, ale unei părți a corpului: membre, trunchi sau față), exoftalmie, inflamarea tiroidei (astfel încât acest lucru se vede și în exterior). În plus, poate împiedica absorbția calciului în organism și afectează buna funcționare a inimii.
Missy Elliott a fost însă diagnosticată într-un stadiu incipient al bolii (încă din anul 2008), astfel încât și-a putut continua cariera muzicală.
În ultimii ani, cântăreața s-a simțit din ce în ce mai bine pentru că a urmat un tratament cu radioterapie, cu medicamente și un program de exerciții fizice.
Așa cum a declarat nu de mult, tiroida ei funcționează mai bine și nu mai este nevoie să ia toate medicamentele pe care le lua până acum.
Jennifer Esposito
Actrița americană a fost diagnosticată acum mai mulți ani cu boala celiacă , o altă boală autoimună.
Boala celiacă este un răspuns al sistemului imunitar la consumul de gluten, afectează intestinele (iar din acest motiv acestea nu mai pot absorbi corespunzător nutrienții din hrană), și principalele sale simptome sunt: anemie, deteriorarea smalțului dinților, oboseală permanentă, fragilizarea unghiilor, părului etc. .
Jennifer Esposito a ajuns la medic după ce i s-a făcut rău pe platourile de filmare și inițial a fost suspectă de afecțiuni psihice. Abia după mai mult timp, interval în care i-au căzut părul, genele și i s-au rupt aproape toate unghiile, i s-a pus diagnosticul de boală celiacă și de atunci, după cum a declarat ea inclusiv în cadrul emisiunii lui Oprah, „Fiecare zi este o luptă...sunt zile în care mă simt bine și zile în care simt dureri în toți mușchii[...] Trebuie să fiu mereu în gardă!”.
Voi mai știți și alte vedete ce ce confruntă cu boli autoimune?
Surse:
www.4allmindsandbodies.com; www.billboard.com; www.businessinsider.com;
www.blog.itriagehealth.com; www.dailymail.co.uk; www.huffingtonpost.com; www.metro.co.uk; www.nydailynews.com; www.express.co.uk; www.theguardian.com; www.sfatulmedicului.ro
Surse poze:
www.splashnews.com
