Chimicalele din apă pot conduce la o schimbare de sex?

Chimicalele din apă pot conduce la o schimbare de sex?

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Una dintre cele mai importante amenințări pentru sănătatea noastră este și poluarea apelor. Așa cum veți afla și din articolul de mai jos, aceasta este un fenomen care a luat o amploare tot mai mare, inclusiv în urma unor activități umane aparent banale. Printre ele se numără și luarea unor medicamente, urmată de neglijența cu privire la modul în care acestea sunt aruncate. În aceste condiții, se poate vorbi despre o prezență tot mai mare a micropoluanților, care, alături de cei proveniți din activități precum agricultura și industria, pot afecta serios calitatea apelor. De aceea, în apă vor fi prezente tot felul de chimicale, despre care s-a constatat, în urma unor cercetări, că pot să conducă inclusiv la transformări în planul caracteristicilor sexuale, ajungându-se chiar până la modificarea de sex.

Chimicalele din ape pot favoriza schimbări de sex la pești- Concluziile unor studii

Un studiu realizat în SUA a ajuns la concluzia că majoritatea populațiilor de pești răpitori (în special specii de biban negru) din cursurile de apă din regiunea Nord- Est au caracteristici ale sexului opus. Spre exemplu, s-a observat la masculi inclusiv prezența ouălor. Această tendință, de preluare a caracteristicilor feminine la peștii masculi, a fost semnalată la aproximativ 85% din totalul peștilor testați. Specialiștii consideră că factorul care favorizează acest fenomen este prezența unor cantități mici de estrogen, provenite de la anticoncepționalele ajunse în apă.Sub influența acestui hormon, peștii masculi se pot feminiza, ceea ce îi va face să producă același tip de hormoni ca femelele.

Conform unui raport recent, schimbările de sex la pești nu au fost înregistrate doar în apele situate în apropierea locuințelor sau fermelor, ci și în apele din rezervațiile naturale, considerate mai puțin poluate. De asemenea, anomalii ale caracteristicilor sexuale au fost sesizate, în ultimii ani, inclusiv la broaște obișnuite, la broaștele țestoase sau la aligatori.

Cercetătorii din Marea Britanie au realizat și ei un studiu anul trecut, ajungând la concluzii similare cu cei din SUA. Astfel, în cadrul „Universității din Exeter" a fost analizat impactul deversării unor chimicale provenite din medicamente luate de către oameni asupra peștilor răpitori din câteva râuri. Rezultatele au fost următoarele: peștii masculi produceau spermă de calitate mai slabă, având totodată și un comportament mai puțin agresiv. Aceste caracteristici îi fac mult mai vulnerabili în fața atacatorilor și mai puțini capabili să-și obțină hrana, ceea ce poate duce la dispariția lor treptată. Peștii analizați au fost considerați transgenderi, întrucât la peste 20% dintre ei s-au observat caracteristici feminine, inclusiv capacitatea de a depune ouă.

Banc de pesti

Studiul efectuat în Marea Britanie a readus în actualitate o problemă recentă, care afectează în ultimul deceniu peștii din apele dulci:prezența poluaților  proveniți de la pilulele contraceptive, de la produse cosmetice, de la produse de curățenie sau de la masele plastice. Oricare dintre aceștia pot conduce, așa cum s-a observat în cadrul analizelor de specialitate, la schimbări de sex ale peștilor. De asemenea, specialiștii englezi au sesizat că, alături de acești poluanți, un rol important în modificările sexuale ale peștilor îl au și medicamentele antidepresive, care sunt eliminate prin urină, ajung în apele din toalete și apoi în cele reziduale care poluează și apele din natură.

Se poate spune despre chimicalele din apă că pot interveni și asupra caracteristicilor sexuale ale oamenilor?

Atât experții din SUA, cât și cei din Marea Britanie, consideră, în urma concluziilor tuturor studiilor realizate, că poluanții din ape pot produce transformări legate de caracteristicile sexuale inclusiv la oameni. Mai mult decât atât, riscul de producere a unui asemenea fenomen este mai mare din cauza poluării apelor cu diverse pesticide, cel mai cunoscut dintre ele fiind atrazine. Cercetările efectuate referitor la acesta din urmă au ajuns la concluzia că poate duce la creșterea nivelului de estrogen, producând grave tulburări hormonale. Unele studii din SUA au arătat deja o scădere semnificativă a calității spermei la bărbații care locuiau în zone cu ape în care s-au găsit concentrații mari de atrazine.
La nivelul Uniunii Europene a fost interzisă deja utilizarea atrazine în agricultură, iar în SUA se pregătesc tot felul de măsuri menite să stopeze recurgerea la acest pesticid, utilizat până acum pe scară largă.

Ce fel de hormoni pot fi prezenți în apă și cum ne pot afecta aceștia

Așa cum s-a precizat deja, activitățile umane pot duce la deversarea în ape a tot felul de poluanți, inclusiv proveniți de la unele medicamente. Printre aceștia  se numără și cei rezultați din consumul de pilule contraceptive sau de la alte medicamente destinate tratării unor disfuncții hormonale. De aceea, testele efectuate pentru calitatea apei  au semnalat prezența oricăror dintre următorii hormoni:
Estrogenul
De obicei poate apărea în apa de băut sub forma sa numită estradiol (Acesta este responsabil de formarea caracterelor sexuale secundare feminine, fiind produs în principal de către ovare. La bărbați, el este produs în testicule și în glandele suprarenale). El poate ajunge în apă în condițiile în care este eliminat prin urină și prin materiile fecale.
Specialiștii spun că estradiolul din apă este capabil să influențeze în mod negativ formarea caracteristicilor sexuale în cadrul perioadei de pubertate, afectându-i inclusiv pe băieți, care pot fi mai târziu predispuși spre probleme legate de funcționarea prostatei. Nu în ultimul rând, unele cercetări au legat prezența estradiolului din apă de scăderea nivelului de fertilitate.

Progesteronul
Acest hormon are roluri multiple, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Printre acestea se numără: reglarea ciclului menstrual, pregătirea uterului pentru sarcină, dezvoltarea glandelor mamare, combate inflamațiile, ajută la funcționarea normală a creierului, reglează inclusiv activitatea pancreasului pentru a produce insulină.
Ca medicament, progesteronul poate fi inclus în rândul celor ce pot întârzia menstruația sau ce pot preveni apariția sarcinii. Întrucât în corpul nostru sunt prezenți mulți receptori de progesteron, orice exces din acesta poate fi periculos.

Citește și: Semne care îți arată că suferi de un dezechilibru hormonal

Testosteronul
Și acest hormon poate să ajungă în apă din cauza consumului unor medicamente. El este produs atât de către femei, cât și de către bărbați, dar cantități mai mari apar la bărbați. Rolul său cel mai important ține de sinteze proteinelor în direcția consolidării masei musculare.
Dacă în organism ajunge mai mult testosteron decât este normal, riscăm să ne confruntăm cu oricare dintre următoarele probleme: dezvoltarea unui comportament agresiv (atât la femei, cât și la bărbați), dereglări menstruale semnificative.

Glucocorticoizii
Sunt hormoni produși la nivelul suprarenalelor, iar ca medicamente sunt sintetizați pentru tratarea bolilor reumatismale, în condițiile în care pot trata inflamația. Odată ce am veni cu ei în contact din cauza apei poluate, riscăm să ne confruntăm cu dereglări serioase în organism, cum ar fi: pierderea densității masei musculare, scăderea imunității, creșterea riscului de a dezvolta osteoporoză, afectarea memoriei și atenției etc.

Cum ne putem proteja de efectul nociv al chimicalelor din apă

Prima măsură pe care ar trebui să o luăm în acest sens este să nu mai aruncăm medicamente la întâmplare, cu atât mai mult în toaletă sau la coșul de gunoi. Mult mai bine va fi să alegem oricare dintre următoarele variante:
• Dacă mai sunt încă în termen le putem dona unei instituții

Cutie cu medicamente pentru o donatie

• Le putem duce la o farmacie (aici medicamentele expirate sunt duse în locuri speciale)
• Le putem sfărâma și combina cu zaț de cafea sau cu nisip pentru pisici, astfel încât să nu fie duse la locurile obișnuite în care se deversează gunoaiele, ci să fie eventual incinerate

Un alt demers foarte important este să ne străduim, pe cât posibil, să mai reducem din consumul de carne despre care știm că nu este organică, întrucât la creșterea animalelor se utilizează tot felul de hormoni. Aceștia pot ajunge în ape și le pot polua considerabil.
În același timp, nu ar trebui să consumăm apă despre care nu știm cât de bine a fost tratată. Inclusiv apa de la chiuvetă poate să fie foarte nocivă, iar dacă insistăm să o bem  va trebui să o fierbem foarte bine.
Nu în ultimul rând, este ideal să ne achiziționăm filtre de apă cât mai de calitate. Acestea au capacitatea să purifice bine apa, inclusiv de rămășițele de micropoluanți, așa cum sunt și cei proveniți de la medicamente sau de la pesticide.

Voi ați auzit până acum de faptul că există chimicale din apă care pot produce inclusiv schimbări de sex?

Citește și: 4 substanțe toxice la care sunt expuși zilnic copiii

Surse:
www.naturalnews.com, www.ncbi.nlm.nih.gov, www.phys.org,www.water-for-health.co.uk

Articolul urmator
Specialiștii avertizează! De ce nu este bine să bei apa care a stat la soare într-o sticlă de plastic
Specialiștii avertizează! De ce nu este bine să bei apa care a stat la soare într-o sticlă de plastic

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Apa plată și minerală din comerț pot declanșa probleme grave de sănătate! Conțin o substanță toxică
    Apa plată și minerală din comerț pot declanșa probleme grave de sănătate! Conțin o substanță toxică

    Conform specialiștilor, apa plată și minerală pot provoca probleme grave de sănătate dacă nu este depozitată corespunzător. Există riscul să provoace chiar cancer, din cauza...

    Zodiile care se tem cel mai mult de schimbare
    Zodiile care se tem cel mai mult de schimbare

    Dacă pentru anumite persoane schimbarea este acceptată cu ușurință și chiar așteptată, pentru altele înseamnă îngrijorare, teama că vor pierde controlul asupra...

    Care sunt zodiile care vor conduce lumea
    Care sunt zodiile care vor conduce lumea

    Ai stofă de lider? Crezi că ai putea conduce lumea? Deși fiecare nativ are un set de calități și puncte forțe care îl ajută să exceleze în ceea ce face și să fie cel...

    Mihai Craiu despre cum trebuie protejați copiii pe plajă. „Copiii nu trebuie să stea prea mult în apă sărată. Se pot deshidrata!”
    Mihai Craiu despre cum trebuie protejați copiii pe plajă. „Copiii nu trebuie să stea prea mult în apă sărată. Se pot deshidrata!”

    Atunci când plecăm la mare cu cei mici, de multe ori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Deși visăm la o vacanță fără peripeții, se...

    De ce trebuie să speli zilnic recipientul din care bea apă copilul tău
    De ce trebuie să speli zilnic recipientul din care bea apă copilul tău

    Știm că sănătatea copilului tău este prioritară pentru tine, așa că te întrebăm: știi cât de des ar trebui să speli recipientul din care acesta bea apă? Ei bine,...

    Crăciunul acesta este momentul pentru o schimbare – un altfel de cadou pentru copilul tău!
    Crăciunul acesta este momentul pentru o schimbare – un altfel de cadou pentru copilul tău!

    Ce ai zice dacă anul acesta ai vorbi cu Moș Crăciun și i-ai sugera să așeze sub brad un cadou în plus pentru copilul tău? Și nu orice cadou, ci unul care să îi permită...

    Un copil din București a căzut în groapa săpată de Radet pentru conducta de apa caldă. A suferit arsuri de gradul 3
    Un copil din București a căzut în groapa săpată de Radet pentru conducta de apa caldă. A suferit arsuri de gradul 3

    Un copil de 9 ani a căzut într-o groapă săpată de RADET pentru conducta de apă caldă, în Sectorul 1 al Capitalei. Apa era extrem de fierbinte, având avea 95 de grade...

    Ghicitoare despre apă
    Ghicitoare despre apă

    Descoperă cea mai frumoasă ghicitoare despre apă care va pune la contrinuție mintea copiilor și a adulților deopotrivă.

    © 2024 Qbebe