12 semne că suferi de reflux gastroesofagian

12 semne că suferi de reflux gastroesofagian

Irina Olteanu - Redactor Senior

Refluxul gastroesofagian este o problemă cu care se pot confrunta și adulții, nu doar copiii. Deși simptomele sale par ușor de identificat, pot fi mai puțin evidente decât crezi sau mai ușor de confundat. În cazul în care nu sunt tratate pot conduce la complicații la nivelul esofagului și chiar cancer. Iată ce trebuie să urmărești.

Informații despre refluxul gastroesofagian

Un număr extrem de mare de cazuri de reflux gastroesofagian este observat în prezent; această boală presupune ca conținutul acid sau non-acid al stomacului să revină în esofag, simptomele apărând în urma expunerii repetate sau prelungite a mucoasei esofagului la acestea. Simptomele variază de la o persoană la alta, marea majoritate prezentând simptome ușoară, fără dovezi clare ale leziunilor și cu risc redus de complicații.

Trebuie să te îngrijorezi dacă simptomele menționate și în special senzația de arsură în capul pieptuului apare de 2 sau mai multe ori pe săptămână, dacă se agravează, dacă apare noaptea sau te trezește din somn, dacă ai avut simptome pe o perioadă de mai mulți ani, dacă întâmpini dificultăți sau durere la înghițire, dacă disconfortul sau durerea influențează activitățile tale zilnice.

semne reflux gastroesofagian

1. Durerea în piept

Durerea în piept apare deoarece acidul din stomac ajunge în esofag; acesta este un simptom clasic de reflux acid. Însă această durere poate continua și deveni mai intensă decât crezi. Multe persoane ajung să o confunde cu un atac de cord. Nu o poți ignora, în special dacă se agravează la efort fizic. În orice caz, trebuie să fii consultat de un medic pentru a te asigura că nu este vorba despre un atac de cord, recomandă medicul gastroenterolog Walter J. Coyle din California.

2. Regurgitare

Un simptom comun pentru reflux este reprezentat de regurgitare sau senzația de acid care revin în gât sau în gură. Aceasta poate produce un gust amar sau acru și poți experimenta o râgâială umedă sau chiar puțin conținut de vomă al conținutului stomacului.

3. Durerea se agravează când te odihnești

Acidul gastric, care se presupune că se află în stomacul tău, are șanse mai mari să urce pe esofag când stai întins sau te apleci, conducând la senzația de arsură în piept. Dacă stai drept gravitația ajută la menținerea alimentelor în stomac. Dacă dispare gravitația ești mai predispus refluxului gastroesofagian, subliniază medicul Walter J.Coyle. Din acest motiv persoanele care suferă de reflux trebuie să stea cu capul mai ridicat decât restul corpului când dorm și să nu consume mese copioase înainte de culcare.

4. Durerea apare după masă

Durerea care se instalează imediat după o masă, în special o masă bogată, indică faptul că stomacul este supraîncărcat și conținutul său nu are unde să circule decât în sus. Specialistul în gastroenterologie subliniază că nu trebuie să mănânci mese mari, grase și să limitezi consumul de alcool și tutun. 

5. Gust amar

Uneori acidul care iese din stomac poate să circule în spatele gâtului, lăsând un gust amar în gură. În cazuri cu adevărat extreme acest aspect poate cauza înecare. Dacă ți se întâmplă acest lucru, în special noaptea, trebuie să fii consultat de un medic. Există medicație care suprimă acidul gastric precum inhibitori ai pompei de protoni, blocante H2 și antiacide.

6. Răgușeală

Poți crede că este vorba despre simptome specifice unui debut de răceală când vocea începe să se modifice, dar iată că răgușeala poate reprezenta un alt simptom al refluxului gastroesofagian. Dacă acidul din stomac ajunge în esofag poate să îți irite corzile vocale, subliniază medicul gastroenterolog din Texas, D.Pfaneer. Acordă atenție acestui simptom, mai ales dacă apare după ce mănânci.

7. Durere în gât

O durere în gât este un alt simptom clasic de răceală sau gripă care poate fi cauzat de problemele digestive. Dacă gâtul tău are tendința să doară doar după mese, poți avea reflux gastroesofagian. Spre deosebire de o răceală sau o gripă acest tip de durere de gât poate să fie una cronică. Dacă nu dezvolți alte simptome, precum strănut sau rinoree, aceasta este explicația.

8. Tuse

Multe simptome respiratorii, precum tuse și strănut cronice, pot să se datoreze acestei probleme de sănătate, ca urmare a accesului acidului gastric în plămâni. Dacă suspectezi că este vorba despre reflux, mai ales dacă problemele respiratorii apar imediat după masă, este indicat ca medicul să îți efectueze un test pH. Acesta este o procedură externalizată care măsoară cantitatea de acid in esofag în decurs de 24 de ore și poate stabili un diagnostic cert.

9. Astm

Tusea și wheezing-ul care rezultă în urma refluxului gastroesofagian pot să se agraveze atât de mult încât devin un factor declanșator pentru astm. Nu este însă clar mecanismul prin care oamenii ajung să dezvolte astm. Deși multe persoane cu reflux prezintă astm și viceversa, motivele nu sunt destul de clare. Experții consideră că acidul din stomac poate determina nervii să contracte bronșiolele (părțile cele mai mici de la nivel pulmonar) pentru a împiedica pătrunderea acidului gastric. și în această situație este suficient un simplu test pH pentru a identifica existența acidului din esofag.

refluxul gastroesofagian

10. Greață

Greața este asociată cu o mulțime de probleme de sănătate, fiind dificil de atribuit doar refluxului. Însă, conform medicului Walter J. Coyle, la unele persoane singura manifestare a refluxului este greața, mai ales când se instalează exact după mese. Un tratament antiacid standard poate să reducă în această situație disconfortul resimțit.

11. Salivă abundentă

Dacă gura ta începe dintr-odată să producă salivă în exces, poate fi vorba despre un alt simptom al refluxului gastroesofagian, subliniază doctorul Walter Coyle. Sunt implicați aceiași nervi și reflexe ca și voma. Este vorba despre corpul tău care încearcă să elimine un factor iritant din esofag. Dacă saliva pătrunde în plămâni poți dezvolta pneumonie.

12. Probleme cu înghițirea

În decursul timpului, ciclul continuu de lezare și vindecare după reflux determină apariția cicatricilor. Acestea, în consecință conduc la inflamația în țesutul din zona inferioară a esofagului, la o îngustare a acestuia și la dificultăți în înghițire ce poartă denumirea de disfagie (este o senzație ca și cum s-ar fi blocat o bucată de mâncare în gât); apare durere sau disconfort la înghițirea alimentelor.
Alte simptome: inflamația gingiilor, erodarea smalțului dentar, respirație urât mirositoare, sughițuri care nu dispar ușor.

Citește și: Reflux gastroesofagian: tratament naturist si alimentatie 

Surse: www.health.com; www.aboutgerd.org; www.webmd.com; www.prevention.com

refluxul gastroesofagian

 

Articolul urmator
Semne clare că ești o "mamă migdală"
Semne clare că ești o "mamă migdală"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce alimente poți oferi bebelușului dacă suferă de reflux gastroesofagian?
    Ce alimente poți oferi bebelușului dacă suferă de reflux gastroesofagian?

    Refluxul gastroesofagian poate fi prezent la bebeluși întrucât sfincterul esofagian inferior (mușchiul ce face legătura dintre stomac și esofag) nu este încă pe deplin...

    Semne clare că suferi de „sindromul cuibului gol": „Este ultimul Crăciun acasă înainte de plecarea fiului meu la facultate și deja îi simt lipsa"
    Semne clare că suferi de „sindromul cuibului gol": „Este ultimul Crăciun acasă înainte de plecarea fiului meu la facultate și deja îi simt lipsa"

    Copiii nu rămân veșnic mici. Cresc și își întind aripile pentru a zbura către alte orizonturi, dornici de a-și părăsi cuibul părintesc și a da piept cu viața,...

    8 semne care îți arată că ai un copil stresat
    8 semne care îți arată că ai un copil stresat

    Probabil te gândești că un copil nu are motive să fie stresat. Adevărul este, însă, că cei mici sunt și ei expuși stresului, care deseori poate lua forma anxietății....

    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi
    5 semne că ești un părinte narcisist și cum afectezi copilul fără să știi

    O persoană care este narcisistă se distinge prin următoarele trăsături de personalitate: se simte deasupra tuturor, crede că este cea mai importantă, are nevoie să fie mereu...

    27 de semne ca esti vindecator spiritual. Atentie la punctul 10!
    27 de semne ca esti vindecator spiritual. Atentie la punctul 10!

    Vindecatorul spiritual este considerat sacru in multe culturi. Unii oameni cred ca acest dar este transmis din generatie in generatie, asemenea codului ADN. Totusi, darul vindecarii...

    6 semne ale adolescentului îndrăgostit. Sfaturi de la psihologul Lenke Iuhos
    6 semne ale adolescentului îndrăgostit. Sfaturi de la psihologul Lenke Iuhos

    Adolescenţii sunt acei copii mari, care se îndrăgostesc repede, pe sistemul aici şi acum. Nu e de ajuns că părinţii se obişnuiesc destul de greu cu schimbările fizice bruşte,...

    8 semne că sunteți cu un bărbat cu adevărat bun
    8 semne că sunteți cu un bărbat cu adevărat bun

    Barbatii buni sunt prosperi in mai multe zone decat isi dau seama majoritatea. Exista si oameni mai putin buni, dar daca stiti ce vreti si aveti stabilite limite adecvate, nu este imposibil...

    6 semne că ești captiv într-o relație de cuplu nefericită
    6 semne că ești captiv într-o relație de cuplu nefericită

    Construirea unei relații solide, în care ambii parteneri să se simtă confortabil, nu se poate realiza fără eforturi din partea amândurora. Uneori însă, unul dintre...

    © 2024 Qbebe