Am născut de două luni și sunt judecată pentru felul în care arăt

Am născut de două luni și sunt judecată pentru felul în care arăt

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Primele luni de după naștere sunt pline de provocări și de aceea aștepți să te bucuri de cât mai multă susținere din partea celor din jur, în special din partea familiei. Din păcate, lucrurile nu stau întotdeauna așa cum speri și tocmai persoanele care îți sunt apropiate nu te susțin așa cum ai avea nevoie. Într-o asemenea situație se află și o mamă de peste hotare, care a născut recent. Parcurgând articolul de mai jos poți descoperi de ce cumnata ei o critică și care a fost reacția soțului ei în urma criticilor venite din partea surorii lui. 

O proaspătă mămică este criticată de cumnata ei pentru cât și ceea ce mănâncă

O femeie care a devenit pentru prima dată mamă acum două luni a apelat la o rețea de socializare pentru a povesti de ce cumnata ei o critică de fiecare dată. Astfel, aceasta din urmă insistă asupra ideii că mănâncă prea mult și că se poate îngrășa, oferindu-se să-i aducă ea ceva de mâncare. Iată ce a relatat mama, în confesiunea de pe „Reddit”:

„Am născut în urmă cu două luni și toată lumea îmi spune că ar trebui să mănânc mai puțin întrucât nu mai este nevoie de mâncare „pentru doi”, însă apetitul meu este mai crescut decât înainte de naștere. Cumnata mea mi-a povestit că și ei îi era foarte foame după ce născuse, însă mi-a spus că organismul îți „joacă feste” și trebuie să-l ignori. De asemenea, m-a atenționat să am grijă, în condițiile în care sunt mult mai scundă decât ea și aș putea să mă îngraș în scurt timp.

La un moment dat, s-a oferit ea să-mi aducă de mâncare ca să mă ajute. Așa că ieri ne-a adus mâncare pentru prânz, o salată...”

Cumnata ei i-a reproșat că a transformat un fel de mâncare sănătos într-unul plin de calorii

Pentru că îi era foame, mama a hotărât să adauge în salata primită de la cumnata ei ouă și brânză, așa cum se poate sesiza și din materialul disponibil pentru sursa citată: 

„Mie îmi era foarte foame întrucât nu mâncasem nimic de la micul dejun, așa că am adăugat peste salată ouă fierte și brânză. Cumnata mea mi-a zis că transformasem un preparat lipsit de grăsimi într-unul ce este sursă de așa ceva și mi-a reproșat că adusese mâncarea special pentru mine. În același timp, a ținut să sublinieze faptul că soțul meu, care este mai înalt și mai musculos decât mine, nu a adăugat nimic în salată.”

platou dreptunghiular pe care se afla o salata cu oua fierte, cu masline, cu branza, cu salata verde

Soțul ei este de partea surorii lui

După ce mama i-a explicat cumnatei sale că a adăugat în salată ouă și brânză întrucât îi era foarte foame, soțul ei i-a reproșat că nu ar fi trebuit să procedeze așa pentru a nu o supăra pe sora lui. Pentru sursa citată anterior, proaspăta mămică a venit și cu aceste explicații: 

„I-am explicat cumnatei mele că îmi era foame și că de aceea am simțit nevoia să mai adaug ingrediente în acea salată. Ea s-a supărat pe mine și a plecat. Soțul meu mi-a spus că ar fi trebuit să mănânc salata așa cum era și că puteam să iau o gustare după aceea, astfel încât să nu-i supăr sora. Poate că are dreptate și că am fost nerecunoscătoare. Însă în momentele în care îmi este foame țin să mănânc ceea ce îmi doresc.”

parteneri de cuplu tristi stand unul langa altul pe o canapea

Mama are parte de susținere în mediul online

După ce au văzut confesiunea celei care a născut acum două luni, numeroși utilizatori de „Reddit” sunt de acord cu modul în care a procedat când cumnata ei i-a adus salata. Exemple de comentarii în acest sens sunt disponibile tot în aceeași sursă: 

  • „Alăptarea implică o suplimentare a caloriilor, pe zi, cu câte 350-400 (sau chiar cu 450-500, în funcție de situație). Nu este de mirare. Cât privește caloriile adăugate peste salată, acestea sunt sănătoase (provin de la ouă și de la brânză). Cred că această cumnată se implică prea mult iar eu, dacă aș fi în locul acestei mame, nu aș mai accepta mâncare de la ea dacă nu își ține gura în legătură cu ceea ce mănânc”,
  • „Stai de vorbă cu soțul tău. Ar trebui să discute cu familia lui și să le spună că nu este treaba lor ce mănânci tu, că ar trebui să stea deoparte. Ar fi cazul ca membrii familiei soțului tău să se implice în așa ceva dacă tu ai avea probleme cu greutatea, ceea ce nu cred. Ar trebui să-ți asculți corpul, mai ales dacă alăptezi”;
  • „Această mamă se află în perioada de refacere, de vindecare după naștere. Acest proces va dura o vreme. Iar dacă alăptează, într-adevăr are nevoie de „mâncare pentru doi”, cum spune cumnata ei, iar corpul mamei trebuie să țină seama de nevoile bebebelușului. În aceste momente, mama trebuie să îi dea corpului ei ceea ce îi spune acesta și să fie atentă la nevoile sale, nu la ceea ce încearcă să-i transmită cumnata, o concepție nesănătoasă asupra corpului. Mama își cunoaște corpul. Doar ea poate să hotărască dacă poftele ei sunt de origine emoțională sau pur și simplu nevoia firească de proteine, de calorii și de legume proaspete. Și chiar dacă ar fi vorba despre pofte emoționale, este problema ei, poate să mănânce orice își dorește”;
  • „Fie că această mamă alăptează, fie că nu, este o persoană adultă și este capabilă să-și dea seama de câtă hrană are nevoie. Dacă nu poate, atunci are nevoie de un medic, de un nutriționist sau de un psihoterapeut. În niciun caz nu este treaba cumnatei sale să intervină și oricum nu în modul în care procedează aceasta. Cumnata este obsedată de control și este insuportabilă. În plus, mama a optat pentru ouă și pentru brânză, surse de proteine. Acestea din urmă sunt esențiale în procesele de vindecare, așa că este nevoie de ele după naștere. Este esențial ca organismul să se vindece, să se refacă”;
  • „Nu ești deloc o persoană rea. Alăptezi? Când mă aflam în peioada de alăptare, îmi era tot timpul foame. Chiar dacă nu alăptezi, nu cred că organismul tău „îți joacă feste”;
  • „Dacă alăptezi, chiar este nevoie să mănânci mai mult, cumnata ta ar face bine să nu mai intervină. De ce soțul tău își face probleme că sora lui s-a supărat? Ar fi trebuit să intervină și să o determine să-și țină gura. Crezi că ai putea să ai o discuție cu cumnata ta? Dacă este cazul, vino cu argumente primite de la medicul tău, legate de faptul că ai nevoie de mai multe calorii când alăptezi, spune-i că apreciezi dorința ei de a te ajuta, dar că o să urmezi sfaturile medicului pe viitor.”

Mărturii de mămici: lucrurile care m-au deranjat cel mai tare după naștere

Surse foto:

Surse articol: cafemom.com, reddit.com

Articolul urmator
Această femeie a născut în timpul unei cine în familie și nimeni nu a observat
Această femeie a născut în timpul unei cine în familie și nimeni nu a observat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă a dat în judecata spitalul la care născut, după ce bebelușul ei a rămas paralizat în urma unei nașteri traumatizante
    O mamă a dat în judecata spitalul la care născut, după ce bebelușul ei a rămas paralizat în urma unei nașteri traumatizante

    Momentul în care o proaspătă mămică își strânge pentru prima data la piept puiul, după o naștere istovitoare, ar trebui să fie unul special, unic, emoționant....

    Eu sunt acea mamă care nu bea alcool și sunt constant judecată!
    Eu sunt acea mamă care nu bea alcool și sunt constant judecată!

    Prima dată când am fost întrebată de ce nu beau a fost la prima aniversare a fiului meu. L-am sărbătorit în curtea din spate și îmi amintesc că eram atât...

    Jennifer Garner, sinceritate de admirat: "Arăt ca o femeie care a născut 3 copii. Voi avea mereu burtica de bebe. Numele ei este Violet, Sam si Sera"
    Jennifer Garner, sinceritate de admirat: "Arăt ca o femeie care a născut 3 copii. Voi avea mereu burtica de bebe. Numele ei este Violet, Sam si Sera"

    La 50 de ani, Jennifer Garner este una dintre vedetele de la Hollywood care este admirată pentru talentul ei dar și pentru că se menține în formă, chiar și după ce a născut 3...

    Nu mă ascund de copiii mei. Înjur și beau de față cu ei și nu îmi pasă că sunt judecată de celelalte mame
    Nu mă ascund de copiii mei. Înjur și beau de față cu ei și nu îmi pasă că sunt judecată de celelalte mame

    În timp ce unii părinți evita să vorbească urât, să bea alcool sau să mănânce nesănătos în fața copiilor lor, ca aceștia să nu urmeze exemplul lor, alți...

    O femeie este judecată în mediul online pentru că a participat la un concurs de frumusețe la două săptămâni de la naștere
    O femeie este judecată în mediul online pentru că a participat la un concurs de frumusețe la două săptămâni de la naștere

    La doar două săptămâni după ce a dat naștere celui de-al optulea copilaș, o femeie în vârstă de 33 de ani a participat la un concurs de frumusețe. Și nu este vorba...

    Sunt judecată pentru că nu vreau să petrec timp cu copiii prietenelor mele
    Sunt judecată pentru că nu vreau să petrec timp cu copiii prietenelor mele

    Dacă anumite persoane nu sunt deranjate deloc de faptul că prietenii lor își aduc și copiii la reuniunile de grup, altele preferă să rămână doar în compania...

    Sunt judecată pentru faptul că-mi las copilul de 11 ani să bea cafea
    Sunt judecată pentru faptul că-mi las copilul de 11 ani să bea cafea

    O mămică de peste hotare a povestit pe internet că îi dă cafea fiului ei în vârstă de 11 ani. Mulți oameni au fost scandalizați la citirea spuselor femeii,...

    Sunt o mamă surogat care a născut gemeni și am rămas cu ei. Părinții lor nu au mai venit după ei
    Sunt o mamă surogat care a născut gemeni și am rămas cu ei. Părinții lor nu au mai venit după ei

    O mamă surogat din SUA, care a născut gemeni anul trecut, îi crește acum împreună cu soțul ei, după ce părinții lor nu au mai venit după ei.

    © 2024 Qbebe