Travaliul la a treia naștere - tot ce trebuie să știi

Travaliul la a treia naștere - tot ce trebuie să știi

Bianca Geica - Redactor Senior

Travaliul la a treia naștere te surprinde mai pregătită din punct de vedere emoțional și mental, pentru că deja știi la ce să te aștepți ținând cont că ai trecut deja prin două astfel de experiențe. Totodată nicio naștere nu seamănă cu alta, așa că este normal să îți pui câteva semne de întrebare când vine vorba de travaliul la a treia naștere. Va dura mai puțin? Va fi mai ușor? Află tot ce trebuie să știi despre momentul în care îți vei aduce pe lume cel de-al treilea copilaș!

Cât durează travaliul la a treia naștere?

femeie care isi tine o mana pe burta si pe cealalta la miijloc, acasa

Cu siguranță aceasta este prima întrebare pe care ți-o pui când vine vorba de travaliul la a treia naștere. Va fi mai ușor și mai scurt de această dată? Ei bine, depinde de nașterile anterioare, spun specialiștii.

Nu există o regulă în ceea ce privește durata travaliului la cea de-a treia naștere, însă gândește-te că media travaliului unei femei care naște pentru prima dată este de 18 ore. La cea de-a doua naștere, media scade la 8 ore. Prin urmare, așteaptă-te că în cazul următoarei nașteri, travaliul să dureze la fel sau poate mai puțin decât la a doua naștere.

Pentru că organismul tău a trecut deja prin două nașteri, dilatarea s-ar putea produce mai repede. Și expluzia bebelușului, adică faza de împingere, s-ar putea derula mai repede decât la celelalte nașteri, pentru că mușchii și ligamentele se vor relaxa mai rapid, iar copilul va coborî mai ușor.

Experiențele mămicilor la a treia naștere

Am fost curioase să aflăm chiar de la mămicile cu 3 sau mai mulți copii, cum a fost pentru ele travaliul la a treia naștere. Mai ușor, mai rapid, mai lung, mai dureros? Uite ce am aflat:

  • ”Travaliul nu a durat mult, am născut cam în 20 de minute, dar a fost cel mai intens de până acum” - jinnyandshantih
  • ”Al treilea travaliu a fost mai scurt (cam o oră a durat până am născut), dar a fost foarte dureros. Partea bună este că m-am recuperat rapid” - pagwatch
  • ”Al treilea travaliu a fost mai lung decât al doilea, care a durat 48 de minute de când mi s-a rupt apa până am născut. Al treilea a fost puțîn mai lung, în sensul că au pornit contracțiile de dimineață, apoi s-au oprit, după care am mai avut după-amiază și au început serios abia pe la 11 noaptea. Bebe a venit pe la 1:20 dimineața.” - 3plusbump
  • ”Mult mai scurt, dar foarte dureros. Durerile de după au fost îngrozitoare și nu dispar așa ușor, am avut nevoie de analgezice imediat cum am născut. Primul travaliu, la mine, a durat 18 ore, al doilea 12 ore, iar al treilea doar 5 ore.” - tortoisefairy

În concluzie, majoritatea mămicilor de pe mumsnet.com spun că travaliul la a treia naștere este, într-adevăr, mai scurt, dar mult mai dureros decât primele două.

De ce este diferit travaliul la a treia naștere

Dacă ai născut născut natural prima și a două oară și nu ai avut complicații, sunt șanse foarte mari că și de această dată să naști fără probleme, iar travaliul să fie unul normal, poate chiar mai scurt decât la a două naștere. Totul depinde și de pauza dintre sarcini, astfel că dacă rămâi însărcinată la 2-3 ani după ultima sarcină, s-ar putea ca travaliul și, implicit, nașterea celui de-al treilea copil să fie mai ușoare. Deși multe viitoare mămici își doresc ca diferența de vârstă dintre copii să fie cât mai mică, este indicat să existe un interval de cel puțin un 18 luni între sarcini, pentru a reduce riscurile pentru sănătatea mamei și a copilului. OMS recomandă mamelor o pauză între 18 și 24 de luni între sarcini!

Pentru mămicile aflate la prima sarcină, travaliul și nașterea induc o teamă absolut normală. Nu știi la ce să te aștepți, deși ai citit o mulțime de cărți, ai vorbit cu medicul tău și ai urmărit mai toate materialele posibile despre ce se va întâmplă când urmează să naști. La primipare (femeile aflate la prima sarcina), travaliul poate dura între 10 și 18, chiar și 20 de ore. Pentru unele femei, poate fi chiar mai lung.

Citește și: Cand stim ca suntem in travaliu?

Travaliul la a doua naștere durează, de obicei, jumătate din timpul primei nașteri sau chiar mai puțin, respectiv undeva la 6-8 ore. Dacă prima dată ai născut natural, există șanse foarte mari, aproape de 100%, ca și de această dată să naști tot pe cale naturală. De asemenea, etapa de împingere este posibil să dureze o oră-două, în comparație cu două-trei ore prima dată. 

Citește și: Ce trebuie să știi despre travaliul la a doua naștere

La a treia naștere, lucrurile se schimbă puțin. Chiar dacă majoritatea informațiilor indică faptul că travaliul la a treia naștere ar putea fi mai ușor și mai rapid decât la prima și a două, adevărul este că nu vei șți sigur până la momentul respectiv. Asta pentru că fiecare naștere este diferită. Cert este faptul că lucrurile vor veni de la sine mult mai ușor și cu siguranță atitudinea ta va fi mult mai relaxată pentru că vei ști deja, în mare parte, la ce să te aștepți.

Semne care anunță travaliul

femeie insarcinata la medic

Semnele care anunță travaliul la a treia naștere sunt, în mare parte, aceleași pe care le cunoșți deja:

  • ruptura membranelor, care înseamnă, de fapt, că sacul amniotic care înconjoară bebelușul se rupe, iar lichidul amniotic se scurge prin vagin. Acesta este primul semn care apare la doar 15-25% dintre gravide;
  • apar contracțiile regulate. Primele contracții se simt că niște dureri menstruale și pot fi însoțite și de dureri ale spatelui inferior, la distanțe de 20-30 de minute. Dacă intervalul dintre contracții este de 3-5 minute, înseamnă că ai intrat în travaliu. Cu cât te apropii de naștere, cu atât contracțiile vor deveni mai puternice, mai lungi și mai dese;
  • dopul gelatinos se pierde, însă acest lucru se poate întâmpla și cu două săptămâni sau cu câteva zile înainte de a intra în travaliu. Sunt și femei care nu observă pierderea dopului gelatinos, în timp ce altele îl pierd când li se rupe apă. Ca și aspect, dopul gelatinos poate avea culoare maro, roz sau roșie și nu măsoară mai mult decât o moneda de 50 de bani;
  • apar frisoanele, care pot continua și în timpul nașterii, și după. Prin aceste frisoane, corpul se eliberează de tensiune și poți scăpa de ele dacă faci ceva care să te relaxeze. Personalul medical îți va da mai multe indicații în acest sens;
  • vei simți că poți respira mai ușor, datorită fundului uterin care facilitează extinderea mai lejeră a plămânilor.

Travaliul propriu-zis începe o dată cu apariția contracțiilor uterine dureroase, regulate, care progresează în intensitate și frecvența și eliminarea dopului gelatinos (dacă nu a fost eliminat deja).

Travaliul cuprinde 3 stadii în care se produc anumite schimbări la nivelul organismului tău:

  1. Primul stadiu începe de la debutul travaliului propriu-zis și durează până când cervixul se dilată complet până la 10 cm. Acest stadiu se împarte în:

    - faza latentă, în care are loc ștergerea și dilatarea colului uterin. Durează până când colul are o dilatăție de 3 cm și este faza cea mai variabilă de la femeie la femeie. La primipare poate dura și până la 20 de ore.
    - faza activă, când cervixul începe să se dilate mult mai rapid, iar contracțiile sunt mai lungi, mai puternice și au loc la intervale mai scurte. Cervixul se va dilată până la 8-10 cm și este faza ea mai predictibilă, având o durata de până la 5 ore la femeile aflate la prima sarcina. Contracțiile durează, de regulă, 40-60 de secunde, cu pauze de 3-5 minute între ele.

  2. Al doilea stadiu începe când eșți dilatată complet și durează până când se naște copilul. Mai este numit și stadiul de împingere (expulzie). La prima sarcina, poate dura și până la 45 de minute. Contracțiile uterine, care în acest stadiu sunt, de fapt, contracții expulzive, au loc la 2-5 minute și durează între 60 și 90 de secunde.

    Vei simți un imbold natural de a împinge și vei simți o presiune puternică la nivelul rectului. Este foarte important să te relaxezi între contracții, astfel încât să îți recapeți energia. Folosește-ți toată forța pentru a împinge. Capul copilului va deveni vizibil, moment în care vei simți o senzație de arsură sau înțepătură. Medicul te va sfătui să nu împingi, în acel moment. Copilul este tras în totalitate afară și... gata! Ești mămică!

  3. Al treilea stadiu începe după nașterea bebelușului și termină când placenta este expulzată. Este cel mai scurt stadiu, durand undeva între 5 și 30 de minute. În acest stadiu va fi expulzată placentă și anexele fetale. Va secționa cordonul ombilical, aplicând o clamă sterilă și va aștepta până când vor începe mici contracții uterine, slabe ca intensitate.

Citește și: Travaliul de la A la Z explicat de specialist

Apoi, medicul va controla cavitatea uterină pentru a se asigura că nu mai sunt resturi placentare sau membrane în uter. De asemenea, va verifica și țesuturile pe unde a trecut copilul - perineul, vaginul și colul - în așa fel încât să se asigure că nu mai sunt rupturi care să trebuiască cusute.

Simptomele apropierii nașterii

Există câteva semne care te anunță că urmează să nașți și care apar cu 1-4 săptămâni înainte de travaliul propriu-zis. Aceste semne sunt resimțite în special de mămicile aflate la prima sarcina:

  1. Bebelușul începe să coboare în pelvis, motiv pentru care s-ar putea să resimți o presiune mai mare și vei simți nevoia unor incursiuni dese la toaletă deoarece capul copilului apasă pe vezica ta urinară;
  2. Cervixul se dilată și începe să se subțieze cu câteva zile sau săptămâni înainte de naștere;
  3. Ai crampe și simți o durere de spate puternică, iar aceste semne apar mai ales la a două sau a treia sarcina;
  4. Îți simți articulațiile mai slăbite;
  5. Vei avea scaune mai moi, pentru că la fel cum mușchii uterului se relaxează pentru naștere, la fel vor face și ceilalți mușchi din corp, inclusiv cei din rect. Hidratează-te foarte bine dacă se întâmplă asta;
  6. Te simți mai obosită că oricând din cauza dimensiunii burticii și din cauza vezicii comprimate care te împiedică să te odihnești corespunzător în ultimele săptămâni de sarcină.

Sunt și câteva semne care apar cu câteva ore înainte de travaliu, cum ar fi:

- scurgerile vaginale își modifică culoarea și consistența, iar aspectul lor va fi mai îngroșat;
- simți contracții mai puternice și mai dese;
- ți se rupe apa, acesta fiind unul dintre semnele care te anunță că începe travaliul.

Fiecare femeie este diferită, fiecare organism este diferit, la fel cum și la fiecare naștere vei experimenta trăiri și senzații diferite. Nu ai de unde să știi sigur cum se desfășura travaliul la a treia naștere, însă de un lucru poți fi sigură: bucuria pe care ai resimțit-o la prima și la a doua naștere apare, fără nicio îndoială, și de această dată.

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Scrisoare deschisă către toate mamele care au avut parte de o naștere traumatizantă
Scrisoare deschisă către toate mamele care au avut parte de o naștere traumatizantă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent
    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent

    Tehnologia avansează în mod constant în ceea ce privește știința medicală, așa încât asistăm, an de an, la introducerea pe piață a unor noi vaccinuri, cu...

    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi
    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi

    Chiar dacă ești tentată să crezi că anxietatea de separare se întâlnește doar la copii, de fapt ea poate fi prezentă și la persoanele adulte. De alfel, în anumite...

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    Tot ce trebuie să știi despre colici
    Tot ce trebuie să știi despre colici

    Viața de părinte vine la pachet cu o multitudine de provocări, colicile bebelușului fiind una dintre ele. Colicile abdominale se numără printre cele mai frecvente afecțiuni ale...

    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii
    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii

    Zigotul reprezintă prima celulă formată prin fertilizarea ovulului de către spermatozoid. 9 luni mai târziu, acesta devine o mică persoană, care vine pe lume...

    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi
    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi

    Te gândești să adopți un prieten pe viață pentru tine și familia ta? Ei bine, mărimea este un factor important de care trebuie să ții cont atunci când decizi că vrei...

    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament
    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament

    Atașamentul apare încă din primele zile de viață și reprezintă conexiunea emoțională puternică între bebeluș și persoana care îl îngrijește. Acest concept...

    Tot ce trebuie să știi despre testarea IQ la copii
    Tot ce trebuie să știi despre testarea IQ la copii

    Testarea IQ este realizată pentru a măsura inteligența umană. Părinții care bănuiesc că au un copil înzestrat cu un coeficient de inteligență peste medie, pot apela la...

    © 2024 Qbebe