88 de întrebări capcană care le pun mintea la contribuție copiilor

88 de întrebări capcană care le pun mintea la contribuție copiilor

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pe măsură ce copilul tău înaintează în vârstă, preocuparea de a-i dezvolta abilitățile cognitive va deveni tot mai mare. În acest scop, te vei strădui să găsești acele activități cu caracter ludic-educativ, menite să-i stimuleze curiozitatea de a descoperi lumea, de a învăța cât mai multe lucruri noi, dar și care să-i pună mintea la treabă, determinându-l totodată să se concentreze și să devină perseverent în a-și atinge un obiectiv. Dându-i ocazia să se străduiască să găsească răspunsuri la diferite întrebări capcană îl vei determina să realizeze conexiuni, să rememoreze lucruri și să încerce să găsească logica din spatele diferitelor probleme ce îi sunt puse în față. Din articolul de mai jos vei descoperi exemple de asemenea întrebări, care îl vor antrena nu numai pe copil, ci pe toți ai casei, motivându-vă să nu vă lăsați până când nu veți găsi un răspunsuri la ele.

Întrebări capcană

Ori de câte ori vrei să-ți antrenezi copilul într-o activitate inedită și utilă, apelează și la întrebări capcană. Pe de o parte, acestea îl vor ajuta să-și exerseze mintea, să realizeze conexiuni între lucrurile pe care le știe deja și să rețină mai rapid informații noi, pe care să le poată utiliza adecvat, în funcție de context. Pe de altă parte, îl vor motiva să se concentreze mai mult și mai bine, să aibă răbdare să-și păstreze concentrarea până când va putea veni cu o soluție. Nu în ultimul rând, datorită lor va fi nevoit să fie și creativ, în condițiile în care, pentru găsirea de răspunsuri la anumite întrebări, care aparent par fără răspuns pentru el, nu se va rezuma doar la gândirea logică, ci și la gândirea laterală (care presupune modalități neobișnuite de a aborda o problemă pentru a se încerca să se identifice o soluție).

fetita-care-incearca-sa-reflecteze-la-o-intrebare

Când vei începe să cauți întrebări capcană pentru copil, este indicat să ai grijă să găsești un echilibru între cele mai simple și cele mai dificile. Nu este cel mai important să găsești un număr mare, cum ar fi 100 de întrebări de exemplu, ci unele care să fie cât mai adecvate vârstei acestuia, oferindu-i posibilitatea să acumuleze și noi cunoștințe. În același timp, concentrați-vă împreună în căutarea răspunsurilor și ghidează-l pentru a putea să descopere treptat răspunsul, bucurându-vă de discuțiile pe care le veți avea în acest scop.

Pentru a-ți face o idee mai clară legată de cum ar putea arăta asemenea întrebări, care fără îndoială sunt și de inteligență, aruncă o privire și peste cele de mai jos:

  • „Un șoarece vrea să fie într-o formă bună. De aceea, va începe să urce scările. Începe de la etajul patru, urcă alte cinci etaje, coboară apoi șapte, urcă iar șase, coboară alte trei și apoi alte patru. La ce etaj a ajuns?” Răspuns: La etajul nouă
  • „Poți să te gândești la ceva care se află pe toți copacii, dar nu merge deloc în pădure?” Răspuns: Coaja copacilor
  • „Ce obiect nu ar trebui să se afle pe lista: trompeta, flautul, vioara, armonica, tuba?” Răspuns: Vioara
  • „Dacă mâine o să spun „Ziua de dinainte de ieri a fost duminică”, ce zi este azi? Răspuns: Marți
  • „Ce fel de pietre nu se găsesc niciodată în ocean?” Răspuns: Cele uscate
  • „Oamenii mă cumpără ca să mănânce, dar nu mă vor mânca niciodată. Cine sunt?”- Răspuns: Farfuria
  • „Nu sunt o ființă, dar am cinci degete. Cine sunt?”- Răspuns: Mănușa
  • „Dacă o să aruncăm o piatră verde sau albastră în Marea Roșie, cum o să devină?” Răspuns: O să fie udă
  • „Domnul Jones a văzut că buzunarele pantalonilor lui erau goale- dar tot mai era ceva. Ce era acolo?” Răspuns: O gaură
  • „Poți să numești trei zile, care urmează una după alta, fără să spui joi, vineri, sâmbătă?” Răspuns: ieri, azi și mâine
  • „Câte animale avea Moise pe arca sa?” Răspuns: Moise nu a avut arcă, doar Noe a avut
  • „Știi cumva unde poți să găsești orașe și țări, drumuri și lacuri, dar niciun om?” Răspuns: Harta
  • „Poți să te gândești la ceva care călătorește pe tot Globul, dar rămâne în același colț?” Răspuns: Timbrul
  • „Pe care instrument îl poți auzi mereu, dar nu îl poți vedea?” Răspuns: Vocea
  • „O casă are patru ziduri. Toți sunt orientați spre sud, iar un urs înconjoară casa. Ce culoare este ursul?” Răspuns: Este alb, că e la Pol
  •  „Dacă o să vezi un tren electric ce se îndreaptă spre vest și are o viteză de 70 km/h, dar este și vânt care are o viteză de 80 km/h, în ce direcție o va lua fumul de la locomotiva trenul?” Răspuns: Trenurile electrice nu scot fum
  • „Dacă ai o casă făcută din cărămidă roșie și o casă galbenă din cărămidă galbenă, din ce ar fi făcută o casă verde?” Răspuns: Din sticlă
  • „Este ușoară ca o pană, dar nici o persoană foarte puternică nu poate să o țină mai mult de cinci minute. Ce este?” Răspuns: Respirația
  • „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” Răspuns: Oul, pentru că dinozaurii făceau ouă înainte să existe puii 
  • „Un doctor și un băiețel erau la pescuit. Băiatul era fiul doctorului, dar doctorul nu era tatăl lui. Cine era doctorul?” Răspuns: Mama copilului
  • „Crește tot timpul, dar nu scade niciodată. Cine este?” Răspuns: Vârsta
  • „Unde este duminica înaintea sâmbetei?” Răspuns: În dicționar

Întrebări capcană pentru profesori

Cine nu este cuprins de satisfacție când vede că poate găsi răspunsuri la cele mai variate întrebări capcană? Dascălii noștri dragi nu fac nici ei excepție, în condițiile în care sunt mereu în căutare de soluții, de alternative, pentru a le putea transmite cunoștințele într-un mod cât mai atractiv și mai simplu elevilor. De aceea, în mod cert că ar fi încântați să își pună în valoare informațiile și, de ce nu, să redevină ei înșiși învățăcei datorită unor întrebări precum:

  • „Întoarce-mă într-o parte și sunt totul. Taie-mă pe jumătate și nu voi mai fi nimic. Ce sunt eu?” Răspuns: Numărul 8. Când este întors pe o parte, seamănă cu infinitul, așa că este totul. Tăiat pe jumătate, se va transforma în doi de zero.
  • „Dacă ai o clepsidră de 7 minute și una de 11 minute, cum ai putea să fierbi un ou în exact 15 minute?” Răspuns: Ambele clepsidre trebuie pornite când începi să fierbi oul. După ce acea clepsidră de 7 minute se golește, o vei întoarce pentru a-și continua mersul. După 4 minute, când cea de 11 minute s-a golit vei avea grijă ca prima clepsidră, de 7 minute, să măsoare iar timpul. Așteaptă 7 minute să se golească (va lua iar 4 minute) și vei reuși să ajungi la cele 15 minute de fierbere a oului.
  • „Patru oameni ajung la un râu pe un pod care poate să țină doar câte 2 persoane odată. Este întuneric și au la dispoziție doar o singură lanternă. Persoana A poate să treacă podul într-un minut, persoana B în 2 minute, persoana C în 5 minute și persoana D în 8 minute. Când două persoane traversează simultan podul, trebuie să meargă în funcție de ritmul persoanei mai lente. Pot să treacă podul în 15 minute sau în mai puțin timp?” Răspuns: Pot în 15 minute. Mai întâi, vor trece podul persoanele A și B, iar persoana A va duce lanterna înapoi, totul durând 3 minute. După aceea vor trece persoanele C și D, persoana B aducând lanterna, totul durând 10 minute. În sfârșit, A și B vor trece iar podul. Va dura 2 minute
  • „Un bătrân moare, iar ultima sa dorință a fost ca ambii lui fii să se întreacă într-o cursă călare, iar cel ce va fi ultimul la cursă va dobândi averea. Aceștia se întrec, dar strunindu-și caii pentru a merge încet. Se duc apoi la un înțelept ca să-l întrebe cum era mai bine să procedeze. După aceea se vor întrece iar, dar lăsându-și caii în ritmul lor. Ce sfat le-a dat înțeleptul?” Răspuns: Să facă schimb de cai. După schimbarea cailor, oricine ar câștiga cursa va obține moștenirea, în condițiile în care, din punct de vedere tehnic, deținea calul mai lent. 
  • „Vin dintr-o mină și sunt mereu înconjurat de lemn. Toată lumea se folosește de mine. Ce sunt eu?” Răspuns: Miezul unui creion (mina sugerează un diamant sau un cărbune)
  • „Mai întâi, gândește-te la culoarea norilor. După aceea gândește-te la culoarea zăpezii. În final, gândește-te la culoarea pe care o are luna plină. Acum răspunde repede: ce beau vacile?” Răspuns: Apă (Nu este nevoie să cauți răspunsuri complicate pentru a nu rămâne blocat/ă în diverse asocieri, uitând să realizezi conexiuni logice simple)
  • „Ce vine o singură dată într-un minut, de două ori într-un moment, dar niciodată într-o sută de ani?” Răspuns: Litera M
  • „A este fratele lui B. B este fratele lui C. C este tatăl lui D. Cum este D legat de A?” Răspuns: A este unchiul lui D (Ca să ajungi la o asemenea concluzie pentru această întrebare capcană, va fi suficient să urmezi firul logic și să înlocuiești numele literelor cu nume de persoane)
  • „Cum poate 8+8 să fie egal cu 4?” Răspuns: Se poate, dacă te vei raporta la timp (ora 8 dimineața plus alte 8 ore înseamnă ora 4 după-amiaza)
  • „O femeie stă pe un mal al unui râu, iar câinele ei pe celălalt. Nu există niciun pod. Femeia își cheamă câinele, care ajunge îndată la ea, dar fără să se ude. Cum a fost posibil?” Răspuns: Râul era complet înghețat

profesoara-sau-invatatoare-zambitoare-care-este-inconjurata-de-cativa-elevi

Întrebări capcană de logică

Psihologii atrag atenția asupra următorului fapt: copiii încep să-și dezvolte gândirea logică în jurul vârstei de 5-6 ani, în condițiile în care încep să înțeleagă probleme și să caute variante de soluții pentru rezolvarea lor, folosind raționamente. De asemenea, încep să-și utilizeze limbajul ca bază pentru raționamentele logice și încearcă să ajungă la concluzii. În acest context, este un moment potrivit să fie puși în fața unor întrebări de logică, binevenite pentru a le dezvolta capacitatea de a realiza operațiuni la nivel mental, de a putea învăța mai ușor lucruri noi. 

copii-care-stau-pe-ganduri

Variante de întrebări de logică, pe care le poți adresa copilului tău, poți să găsești și printre aceste întrebări capcană:

  • „Poți să-mi spui trei lucruri care se vând numai în perechi?” Răspuns: șosete, mănuși, pantofi
  • „Ce devine ud în timp ce se usucă?” Răspuns: Un prosop
  • „Cu cât iei mai mult din ea, cu atât devine mai mare. Despre ce este vorba?” Răspuns: Despre o groapă
  • „Familia Jones a început să se deplaseze cu mașina spre sud când a plecat în vacanță, trecând prin cinci state diferite. Familia Bradford a luat-o în direcția opusă, dar a trecut numai prin trei state. În ce direcție a luat-o familia Bradford?” Răpuns: Spre nord
  • „Mama lui Megan are cinci fete. Pe una o cheamă Peggy, pe alta Donna, pe una Betty, pe cealaltă Joan. Care este numele celei de-a cincea fiice?” Răspuns: Megan
  • „Lisa este nepoata lui William, dar nu este și nepoata lui Emily- chiar dacă Emily este sora lui William și William nu este căsătorit. Cum este posibil?” Răspuns: Lisa este fiica lui Emily
  • „Dacă 5 crodili mănâncă 5 pești în 3 minute, cât va dura până când 18 crocodili vor mânca 18 pești?” Răspuns: 3 minute 
  • „Trei medici spun că Robert este fratele lor. Robert spune că nu are niciun frate. Cine minte?” Răspuns: Nimeni. Medicii sunt femei
  • „Într-un acvariu sunt 10 pești: 2 se îneacă, 4 dispar din vedere, 3 se sufocă. Câți pești mai rămân?” Răspuns: 10 pești, întrucât niciunul nu a părăsit acvariul
  • „De ce trag clopotele la biserică?” Răspuns: De o funie
  • „Ce trece printre munți și orașe, dar nu se mișcă niciodată?” Răspuns: Drumul
  • „Câinele- 3, pisica-4, măgarul- 3, peștele-0. Care va fi numărul pentru cocoș și de ce?” Răspuns: Pentru a rezolva această întrebare capcană, copilul va trebui să vadă care sunt sunetele specifice fiecărui animal, iar în funcție de acestea își va da seama care număr îi corespunde fiecăruia (de exemplu: câinele- „ham”, pisica- „miau”, măgarul-„iha”). După aceea va ajunge și la cocoș, care strigă „cucurigu”. Cuvântul „cucurigu” este format din 8 litere, răspunsul la întrebare fiind 8. 
  • „Ce merge în sus și în jos, dar nu se mișcă?” Răspuns: Scara
  • „O pisică albă urcă într-un copac. Cum coboară?” Răspuns: Albă
  • „Câte mere poți mânca dimineața pe stomacul gol?” Răspuns: Unul, întrucât restul nu vor mai fi pe stomacul gol
  • „Un iepure se află în pădure. A început ploaia. Sub care copac se va ascunde iepurele?” Răspuns: Sub copacul ud
  • „Ce se află între Soare și Pământ?” Răspuns: Cuvântul „și”
  • „De câte ori poți, cel mai mult, să îndoi o singură bucată de hârtie?” Răspuns: O singură dată
  • „O învățătoare le întreabă pe două eleve, care arată la fel: „Sunteți din aceeași familie? Aveți aceiași părinți? V-ați născut în aceeași zi?” Fetele au răspuns „Da” la toate întrebările, dar ele nu erau gemene. Cum a fost totul posibil?” Răspuns: Pentru că erau triplete
  • „Laura spune că poate să arunce o minge, care va ajunge departe de ea, care își va schimba brusc direcția și după aceea va reveni singură la ea. Este posibil așa ceva?” Răspuns: Da, dacă mingea este aruncată în sus
  • „Ești într-o cameră întunecoasă în care se află o plită pe gaz, o lampă de gaz și o lumânare. Ai doar un singur chibrit. Ce vei aprinde în primul rând?” Răspuns: Chibritul
  • „Într-un coș sunt 3 mere verzi și 4 roșii. Câte mere sunt în coș?” Răspuns: 3, întrucât 4 sunt legume

Întrebări de logică grele

Nivelul de dificultate al întrebărilor de logică variază în funcție de vârstă, de capacitatea de a rezolva astfel de ghicitori, dar și de nivelul de cultură generală al unei persoane. De multe ori, pentru a putea rezolva întrebări de logică dificile este nevoie să fim în primul rând atenți și să ne folosim în același timp de bagajul de cunoștințe pe care l-am acumulat. Iată 10 întrebări de logică grele care stimulează atenția și cunoștințele generale ale tuturor membrilor familiei.

  • „Este ora 12 după-amiaza, e timpul să-mi iau pastilele. Trebuie să iau 4 pastile, câte una la fiecare oră. La ce oră o iau pe ultima?” Răspuns: La ora 3
  • „Un medic a îngrijit peste 1000 de pacienți, dar nimeni nu i-a mulțumit. De ce?” Răspuns: Pentru că era medic legist.
  • „În ce lună sărbătoresc rușii Revoluția din octombrie?” Răspuns: În noiembrie.
  • „Ce poate trece printr-o fereastră fără să o spargă vreodată?” Răspuns: Lumina.
  • „Dacă sunt mut, orb și surd, câte simțuri mai am?” Răspuns: 3 (mirosul, gustul și simțul tactil, deoarece a fi mut nu este un simț primar)
  • „Alaltăieri, Ion avea 17 ani, iar anul viitor va avea 20 de ani. Cum este posibil?” Răspuns: Ieri a fost 31 decembrie, a împlinit 18 ani. Anul acesta va avea 19 ani și anul viitor 20.
  • „Se plimbă toată ziua, dar nu are picioare să meargă. Are gură, dar nu poate vorbi. Ce este?” Răspuns: Un râu.
  • „Cât a durat Războiul de 100 de ani?” Răspuns: 116 ani.
  • „Dacă un cioban are 15 oi și toate, cu excepția celor 9 mor, cu câte mai rămâne în total?” Răspuns: Cu 9.
  • „De ce un bărbat de 42 de ani a putut sărbători doar 10 zile de naștere?” Răspuns: S-a născut pe 29 februarie, în an bisect.

Întrebări de logică matematică

Formarea inteligenței bazate pe logica matematică se referă la modul în care utilizăm logica, numerele și raționamentele pentru a înțelege cum funcționează ceva, cum poate fi detectat un tipar/o model care există sau pentru a crea ceva. Odată ce un copil își va dezvolta și această latură a inteligenței, îi va fi mai la îndemână să se descurce din următoarele puncte de vedere: 

  • Pentru a identifica ordinea în situații complexe (clasificând, identificând modele/tipare, stabilind o succesiune logică)
  • Pentru a ajunge la soluții prin analiză, prin raționamente logice
  • Pentru a opera mai bine cu numerele
  • Pentru a identifica relația cauză-efect

Contribuie și tu la perfecționarea abilităților de logică matematică ale copilului tău provocându-l să încerce să găsească răspuns și la întrebări capcană, mai ușoare sau mai complexe.

baietel-care-incearca-sa-faca-diverse-calcule-numarand-pe-degete

Logica matematică în întrebări capcană simple

Odată ce stăpânește calcule matematice variate, copilul ar putea răspunde și la întrebări precum:

  • „Care este cea mai mare cifră pe care o poți forma ajutându-te de numerele 3, 5 și 7?” Răspuns: 753
  • „Care sunt numerele impare care se află între 10 și 16?” Răspuns: 11, 13, 15
  • „Care numere dau același rezultat dacă le vei înmulți sau le vei aduna?” Răspuns: 2+2=4 și 2X2=4
  • „Dacă mă vei înmulți cu orice alt număr, rezultatul va rămâne mereu același. Care număr sunt?” Răspuns: 0
  • „Ce numere, multiplii lui 4, se regăsesc între 10 și 19?” Răspuns: 12 și 16
  • „Câte timbre de 2 lei sunt într-o duzină?” Răspuns: 12 timbre
  • „O rachetă de tenis și o minge de tenis costă împreună 110 euro. Cât costă fiecare, știind că racheta este exact cu 100 de euro mai scumpă decât mingea?” Răspuns: racheta- 5 euro, mingea-105 euro
  • „O găleată cu zăpadă a fost adusă în cameră la ora 5. La ora 6, zăpada din găleată s-a topit și s-a transformat în apă. Cât durează zăpada?” Răspuns: 1 oră
  • „La ora 10 copilul s-a trezit. Când s-a dus la culcare dacă a dormit 2 ore?” Răspuns: La ora 8
  • „Sora are 4 ani, iar fratele ei are 6 ani. Câți ani va avea fratele când sora lui va ajunge la 6 ani?” Răspuns: 8 ani (Întrucât va dura 2 ani până când sora va avea 6 ani)

Logica matematică în întrebări capcană complexe

În cazul în care copilului tău îi place să lucreze cu cifrele și adoră provocările, încurajează-l să vină cu răspunsuri și dacă îl pui în fața unor întrebări ce ne pun dificultăți și nouă, celor mari:

  • „Într-o pungă cu jeleuri în formă de ursuleț se află 3 jeleuri roșii, 3 verzi, 3 galbene și 3 albe. Câte jeleuri ar trebui să iei din pungă pentru a putea să ai 3 de aceeași culoare?” Răspuns: 9
  • „Un autobuz pleacă de la depou fără niciun pasager. Pe traseu, la prima oprire, în el se vor urca două persoane, iar la următoarea alte cinci. După aceea se vor mai urca alte șapte și trei vor coborî. La următoarea oprire, se vor urca alte cinci persoane și se vor da jos șase. La ultima oprire s-au urcat în autobuz trei persoane și a coborât una. Câte opriri a făcut autobuzul?” Răspuns: 5
  • „5 prieteni se întrec. Lisa are un avans de 4 ore în fața lui Tony, iar Peter are un avans de 8 ore față de Max. Max a avut nevoie, pentru a termina, de 6 ore în plus față de Lisa. În ce ordine termină ei cursa?” Răspuns: Peter, Lisa, Tony, Max
  • „Un profesor spune că are în clasă mai puțin de 30 de elevi, dar mai mult de 20. Ei pot fi împărțiți în grupe de câte 2, de câte 3, de câte 4, de câte 6, de câte 8, fără a rămâne nimeni în afara grupelor. Câți elevi erau de fapt în clasă?” Răspuns: 24
  • „Dacă 4 persoane pot repara 4 biciclete în 4 ore, câte biciclete pot să repare 8 oameni în 8 ore?” Răspuns: 16 biciclete
  • „Dacă durează 5 minute pentru ca 5 mașini să facă 5 piese, cât timp durează ca 100 de mașini să facă 100 de piese?” Răspuns: 5 minute
  • „Cum scrii 23 folosind doar cifra 2? Dar 34 folosind doar cifra 3? Dar 56 folosind doar cifra 5? Dar 100 folosind doar cifra 9?” Răspuns: Poți să le scrii folosindu-te de fracții: 22+2/2=23, 33+3/3=34, 55+5/5=56, 99+9/9=100.
  • „Un băiețel și sora lui stăteau de vorbă. Băiețelul spuse: „Dacă aș lua 2 ani din vârsta mea ca să ți-i dau ție, ai avea dublul vârstei mele.” Sora lui a adăugat: „De ce nu mi-ai dat un an în plus și atunci aș avea de trei ori vârsta ta?” Câți ani au frații? Răspuns: Amândoi au 6 ani
  • „Care este următorul număr din succesiunea: 2, 5, 9, 14?” Răspuns: 20 (2+3=5, 5+4=9, 9+5=14, 14+6=20)
  • „Privește aceste numere: 66, 22, 99, 33, 44, 55. Care număr, mai mare decât 1, poate fi împărțit la toate aceste numere fără a lăsa rest?” Răspuns: 11

Întrebări hazlii pentru familie

Timpul de calitate petrecut în familie poate fi pus mai mult în valoare și dacă îi vei antrena pe cei dragi într-o activitate inedită, total diferită de jocurile clasice derulate de obicei când vă strângeți laolaltă. În acest scop, încearcă să faci o selecție printre întrebări capcană care să fie și distractive astfel încât, cu mic, cu mare, să vă puneți mintea la contribuție în timp ce vă veți binedispune. În același timp, asemenea întrebări amuzante sunt binevenite și pentru prieteni, fiind o soluție pentru „a sparge gheața” și pentru a avea parte de o reuniune amicală memorabilă:

  • „Cum ai numi un om care nu are toate degetele la o mână?” Răspuns: Normal, întrucât avem la fiecare mână câte 5 degete
  • „Dacă păunul doamnei Hamilton va face ouă în curtea domnului Smith, cine deține ouăle?” Răspuns: Păunii nu fac ouă
  • „De ce o femeie aleargă seara în jurul patului ei?” Răspuns: Ca să prindă somnul
  • „Conduci un autobuz. La prima oprire, în el se urcă două femei. La a doua oprire, se urcă în el trei bărbați și coboară o femeie. La a treia oprire, se urcă în autobuz trei copii cu mama lor, iar un bărbat se va da jos. Autobuzul e gri și afară plouă. Ce culoare are părul șoferului?” Răspuns: Culoarea pe care o are părul tău
  • „Ce îi spune un cartof prăjit celuilalt?” Răspuns: „Mergem la un sos?”
  • „De ce bondarul își pune miere sub pernă?” Răspuns: Pentru a avea vise dulci
  • „Care este cel mai bun leac pentru mătreață?” Răspuns: Să fii chel
  • „De ce o curea este arestată?” Răspuns: Ca să poată ține pantalonii
  • „O fată a căzut de pe o scară lungă, dar nu s-a rănit. De ce?” Răspuns: A căzut de pe ultima treaptă a scării
  • „Un avocat, un instalator și un pălărier mergeau pe stradă. Cine avea pălăria cea mai mare?” Răspuns: Cel care avea capul cel mai mare  

fetita-care-sta-in-fata-familiei-ei-care-sta-pe-canapea

Alte întrebări care pot fi puse la reuniunile cu cei apropiați și care pot constitui adevărate întrebări capcană sunt și cele de tip am-n-am. Foarte amuzante sau dimpotrivă, incomode, ele înviorează oricând atmosfera și le pot fi adresate și copiilor. Inspiră-te și din aceste exemple:

  • „Am/N-am făcut niciodată farse la telefon”
  • „Am/Nu m-am strâmbat niciodată la părinți/la profesori”
  • „Am/N-am dansat niciodată în fața oglinzii”
  • „Am/N-am căzut niciodată din pat când dormeam”
  • „Am/N-am cântat niciodată la duș”
  • „Am/Nu m-am întrebat niciodată cum e să fii câine”
  • „Am/N-am copiat niciodată la teste”
  • „Am/N-am vărsat niciodată cafea/suc pe caiete”
  • „Am/N-am ascuns niciodată mâncare sub pat”
  • Am/N-am desenat niciodată ceva caraghios pe fața fratelui meu/a surorii mele când aceștia dormeau”

Ghicitori amuzante

Să îi propui copilului diferite ghicitori îi va fi de folos mai mult decât îți închipui întrucât:

  • Îi va îmbunătăți gândirea critică (necesară pentru a-l ajuta să găsească răspuns la ghicitorile pe care le va auzi)
  • Îl va determina să fie creativ în găsirea soluțiilor
  • Îi va îmbogăți vocabularul
  • Îi va oferi oportunitatea să împărtășească și să acumuleze cunoștințe, întărindu-și legăturile cu cei din preajma sa
  • Îi va stimula dorința de cunoaștere

Ideale sunt ghicitorile de logică pentru copii, dar care să aibă și o notă amuzantă, astfel încât să se realizeze o îmbinare între ludic și educativ. Iată câteva exemple în acest sens, printre ele regăsindu-se și întrebări capcană:

  • „Ghicește de ce Mickey a vrut să se ducă în cosmos!” Răspuns: Ca să îl viziteze pe Pluto 
  • „Ce este alb, negru și albastru?” Răspuns O zebră tristă
  • „Ghicește care este cel mai bun lucru ce trebuie să ajungă pe un tort delicios!” Răspuns: Gura ta
  • „Ce i-a spus curcanul unui cocoș când s-au luptat?” Răspuns: „Tu ești cumva un pui?”
  • „Ai 5 mere într-o mână și 5 în cealaltă. Acum ce ai?” Răspuns: O mână mare
  • „De ce Mira căra un cufăr ca să se ducă la școală?” Răspuns: Pentru că școala ei era liceul
  • „Ce este mare cât un elefant, dar nu cântărește nimic?” Răspuns: Umbra elefantului
  • „O maimuță, a veveriță și o pasăre se întrec până în vârful unui cocotier. Cine va lua primul o banană?” Răspuns: Nimeni, bananele nu cresc în cocotier
  • „Cine își pierde capul dimineața, dar îl recapătă noaptea?” Răspuns: Perna
  • „Ce e neagră când e curată și albă când e murdară?” Răspuns: Tabla 
  • „Te urmează peste tot și îți copiază fiecare mișcare. Dar nu vei putea să o atingi sau să o prinzi. Ce este?” Răspuns: Umbra ta
  • „Ce are gât, dar nu are cap?” Răspuns: Sticla 
  • „Am diverse culori și mă fac mai mare când sunt plin. O să plutesc dacă nu mă vei lega și voi face zgomot puternic dacă mă sparg. Ghicește cine sunt!” Răspuns: Un balon

mama-tata-si-copiii-lor-cuprinsi-de-veselie-si-uitandu-se-pe-laptop

Teste de logică amuzante

Odată ce un copil înaintează în vârstă și începe să-și formeze abilitatea de a realiza conexiuni logice, creează-i cât mai des contexte care să-l provoace să facă raționamente, să vină cu soluții creative, exersându-și totodată capacitatea de concentrare și de atenție. Printre asemenea contexte se numără și rezolvarea unor teste de logică amuzante, care îi vor asigura oricând un bun antrenament al minții.

Spre exemplu, copiii mai mici (de până la 8-9 ani) pot fi introduși în universul testelor de logică amuzante cu ajutorul unora precum sunt cele de forma:

„Ghicește care e umbra corectă”- Copilul va trebui să se gândească la pasărea care se află în locul umbrei

tucan-strut-paun-pelican

Sursă poză: captură youtube.com

„Al patrulea e în plus”- Dintr-o serie cu animale, copilul va trebui să-și dea seama care nu are ce să caute în seria respectivă

pisica-urs-polar-pinguin-caine

Sursă poză: captură youtube.com

Pentru a găsi testele de logică menționate, uitați-vă și aici:

„Găsește diferențele”- Jocurile cu diferențe sunt mereu captivante pentru cei mici, ajutându-i să-și îmbunătățească spiritul de observație și capacitatea de a fi atenți la detalii:
Copiii mai mari pot fi provocați să răspundă și la întrebări capcană, cum sunt cele din exemplele de mai jos:
  • „În care pahar este mai multă apă după ce în ele au fost puse obiectele din imagine?” Răspunsul corect va fi aflat dacă se va recurge la acest raționament: Cu cât vor fi mai voluminoase obiectele aruncate în pahare, cu atât se va pierde mai multă apă din ele odată ce obiectele ajung în acolo. De aceea, cantitatea cea mai mare de apă se află în paharul cu obiectul cel mai ușor și cel mai mic: cu agrafa de birou.
patru-pahare-in-care-se-afla-obiecte-diferite
captură youtube.com
 
  • „Tatăl Mariei are cinci fete: Ana, Irina, Nina și Alina. Cum o cheamă pe a cincea?” Răspuns: Maria
  • „În ce an Crăciunul și Anul Nou pică în aceeași zi?” Răspuns: În fiecare an
  • „Cum pui o girafă în frigider?” Răspuns: Deschizi frigiderul, pui girafa și el și apoi închizi ușa
  • „Un bărbat și fiul său au avut un accident de mașină. Fiul a fost accidentat și a ajuns de urgență la spital. În sala de operații, medicul chirurg a exclamat: „Acesta este fiul meu !” Poate fi adevărat?” Răspuns: Da, medicul chirurg este mama băiatului
  • „Maria s-a născut pe 27 decembrie. Cu toate acestea, ziua ei de naștere e mereu vara. Cum este posibil acest lucru?” Răspuns: Maria locuiește în emisfera sudică 
  • Dacă alergi într-o cursă și o vei întrece pe acea persoană care se află pe locul al doilea, tu pe ce loc vei fi?” Răspuns: Pe locul al doilea
  • „Dacă doi frați și un cățel nu erau sub o umbrelă, cum de nu s-au udat?” Răspuns: Nu ploua
  • „De ce un pui traversează strada?” Răspuns: Ca să ajungă pe partea cealaltă

Indiferent de vârsta pe care o avem, încercarea de a veni cu răspunsuri pentru întrebări capcană ne va solicita să ne mobilizăm, în sensul în care trebuie să ne „punem la bătaie” nu doar capacitatea de a face raționamente logice, de a gândi creativ, ci și să ne concentrăm. Practic, datorită lor vom avea parte de un exercițiu al minții excelent, care ne va aduce satisfacții nebănuite, dăruindu-ne și timp de calitate alături de cei dragi. 

Surse: allprodad.com, amras.eu, anidescoala.ro, brighside.me, everythingmom.com, icebreakerideas.com, insider.com, kidsactivity.net, kidsworldfun.com, libertatea.ro, m.cugetliber.ro, parade.com, parenting.firstcry.com, rd.com, popsugar.co.uk, parentree.in, squiglysplayhouse.com, stpetersprep.co.uk, tpu.ro

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Articolul urmator
Fiul meu suferă de o întârziere în limbaj și comunicare. Nu reușesc să înțeleg mereu ce îmi transmite, dar nu mă pun la zid pentru asta
Fiul meu suferă de o întârziere în limbaj și comunicare. Nu reușesc să înțeleg mereu ce îmi transmite, dar nu mă pun la zid pentru asta

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată
    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată

    Iau decizii sub impulsul momentului, nu au deloc răbdare și sunt foarte încăpățânați. Chiar dacă sunt adulți în toată firea, unii nativi nu dau semne că s-ar...

    Test de parenting: 11 întrebări capcană pentru Șerban Copoț
    Test de parenting: 11 întrebări capcană pentru Șerban Copoț

    Să ridice mâna toate mămicile care au fost complet îndrăgostite de Hienă de la Animal X în anii de glorie 2000! Eu țin mâna ridicată de ceva timp. O cobor ca...

    Test de parenting: 11 intrebări capcană pentru Robert Diaconeasa (DaddyCool)
    Test de parenting: 11 intrebări capcană pentru Robert Diaconeasa (DaddyCool)

    L-am cunoscut pe Robert într-o zi de primăvară acum 2 ani când a acceptat să ne viziteze în redacție pentru un live. Am simțit de parcă el a adus primăvara la noi....

    10 moduri prin care alăptarea se joacă cu mintea mamei
    10 moduri prin care alăptarea se joacă cu mintea mamei

    Perioada în care îți alăptezi micuțul este una dintre cele mai speciale din viața ta, dar vine însoțită și de numeroase provocări. Astfel, alături de...

    Sunt mama a doi copii și regret că l-am făcut pe al doilea. Mă simt ca într-o capcană și nu știu ce să fac
    Sunt mama a doi copii și regret că l-am făcut pe al doilea. Mă simt ca într-o capcană și nu știu ce să fac

    Să fii mamă reprezintă o bucurie enormă, dar și numeroase griji și responsabilități. De aceea, în anumite situații, poți ajunge să te simți epuizată, copleșită. Printr-o...

    Zodiile care își pun mereu partenerul pe primul loc
    Zodiile care își pun mereu partenerul pe primul loc

    Pentru anumite persoane, o relație de cuplu reușită înseamnă ca ambii parteneri să coopereze pentru ca lucrurile să meargă bine. În schimb, pentru altele contează cel mai...

    Momentul în care copiii pun monopol pe cercul social al părinților...
    Momentul în care copiii pun monopol pe cercul social al părinților...

    Toți părinții știu că odată ce faci un copil, lumea ta se schimbă la 360 de grade, nu-i așa? Dintr-o dată, tu nu mai contezi la fel de mult, iar copilul tău e prioritatea numărul...

    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația
    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația

    Indiferent de durata relației în care te afli, nu poți niciodată să îl cunoști pe celălalt în totalitate. Oamenii se schimbă și evoluează constant, așa că...

    © 2024 Qbebe