Din grija pentru copilul tau

9 obiceiuri pe care ar trebui să le furi de la copilul tău

"Copiii descoperă totul în nimic, iar oamenii nu găsesc nimic în totul", spunea Giacomo Leopardi. Ce crezi că fac copiii în fiecare zi, iar adulţii au uitat complet? Copiii sunt curajoşi, încrezători, optimişti şi se bucură de fiecare zi. Ţi s-a întâmplat poate nu doar o dată, să-ţi doreşti să te întorci în copilărie, pentru că îţi aminteşti cât de mult te bucurai de viaţă, de faptul că atunci erai lipsită de griji?
Există obiceiuri ale copilului pe care le poţi prelua, ce pot da magie vieţii de adult, la fel ca în copilărie.

Nu ţine supărarea

Dacă ai fost atentă la cum se ceartă copilul tău cu un prieten, probabil ai observat că uită foarte repede motivul pentru care s-a supărat şi că nu ţine ranchiună. Chiar dacă pot ajunge de la armonie la ţipete şi replici dramatice cum ar fi "nu mai vreau să te văd niciodată", "nu mă mai joc cu tine niciodată", după 30 de minute, sunt din nou cei mai buni prieteni. Învaţă această lecţie de acceptare şi toleranţă de la copilul tău şi foloseşte-o data viitoare când te afli într-un conflict în care rişti să explodezi de furie.
femeie care zambeste

Păstrează-ţi curiozitatea

Dacă ai putea să vezi lumea aşa cum o vede copilul tău, ai înţelege că poate fi un loc minunat. Copiii apreciază tot ceea ce este în jur, nu se grăbesc să se îngrijoreze şi adoră să descoperea lumea. Atunci când eşti adult, ai tendinţa de a crede că ştii tot ceea ce ai nevoie şi te opreşti din a mai pune întrebări. A fi curios şi la maturitate îţi păstrează spiritul tânăr, îţi păstrează mintea ageră şi îţi dă o stare de bine.

Apreciază lucrurile mărunte

Copiii te învaţă cel mai bine această lecţie. Este uimitor cum li se luminează chipul şi cum zâmbesc din tot sufletul, chiar şi pentru lucruri pe care adulţii deseori nu le observă. Ţi s-a întâmplat să mergi pe stradă alături de copil şi acesta să se oprească să privească uimit o clădire sau un câine? Iar tu, probabil, neavând timp liber sau având alte griji, l-ai grăbit şi nu l-ai lăsat să savureze momentul. Astfel de clipe în care pur şi simplu te bucuri de ceea ce se întâmplă fac viaţa mult mai frumoasă. Învaţă să ai răbdare, să nu subapreciezi lucrurile importante pe care le ai în viaţă şi să vezi frumuseţea din spatele detaliilor mărunte.
 femeie cu flori

Nu-ţi fie teamă să întrebi ceea ce nu ştii

Adulţii au sentimentul că, dacă nu mai sunt copii, este ruşinos să nu ştie diverse lucruri şi mai ales să întrebe un alt adult. În realitate, un om poate acumula informaţii toată viaţa, fără să ajungă la saturaţie. A spune "nu ştiu" cu degajare este o dovadă de acceptare a imperfecţiunilor. Copiii au capacitatea de a pune întrebări despre lucruri la care nici măcar nu te-ai gandit, să "despice firul în patru", fără teamă legat de ce ar putea crede cei din jur. La fel, şi tu ai putea să pui întrebări fără să crezi că asta este o vulnerabilitate ce te face să pari inferior celorlalţi. Nu uita că cele mai mari descoperiri le-au făcut oamenii care nu au încetat să-şi pună întrebări.

Trăieşte prezentul

Probabil că te gândeşti la faptul că adulţii au foarte multe responsabilităţi şi asta îi face să fie mai puţin optimişti, mai absorbiţi de grijile zilnice, iar asta este firesc până într-un punct. Cu toate acestea, atitudinea contează foarte mult, dincolo de lucrurile care te frământă. Ai observat cum un copil se trezeşte în fiecare dimineaţă bine dispus şi se distrează, fără să se gândească la ce urmează? Ai putea să adopţi această atitudine şi să te bucuri de ceea ce trăieşti în fiecare zi. Ţine cont de faptul că prezentul este foarte important şi nu îl poţi recupera, în timp ce te blochezi în mii de gânduri.

Fii creativă

Nu toate persoanele sunt creative din fire, unele fiind mai tehnice şi pragmatice. Asta nu înseamnă că trebuie să pictezi opere de artă, să fii o bună dansatoare sau să ai abilităţi vocale. Creativitatea este şi despre libertatea de a face lucrurile altfel decât prin metodele convenţionale. Copiii nu se tem să facă lucrurile diferit şi se abat de la "reguli" cu o lejeritate adorabilă. Pentru ei, a face lucrurile diferit nu reprezintă un risc sau un motiv de anxietate. Încearcă să adopţi acest curaj şi lasă lumea înconjurătoare să te inspire. Poţi pune în aplicare spiritul creativ atât în lucrurile materiale, cât şi în felul în care gestionezi responsabilităţile de zi cu zi. Vei vedea că, exersând asta, vei avea idei din cei în ce mai bune.

Râzi în fiecare zi

Majoritatea adulţilor sunt încrâncenaţi şi de foarte multe ori pe bună dreptate. Cu toate astea, a fi pesimist şi trist nu te ajută în rezolvarea problemelor, din contra, te face să vezi lucrurile mai puţin clar, să iei mai greu decizii înţelepte. Charlie Chaplin spunea că "o zi în care nu ai râs este o zi pierdută". Copiii se bucură din tot sufletul de tot ceea ce îi înconjoară, deseori fericirea lor fiind molipsitoare. Aceste obiceiuri ale copiilor îţi fac viaţa mai frumoasă, chiar şi în momente de cumpănă.

Preţuieşte prieteniile

La maturitate, este foarte greu să păstrezi o relaţie de prietenie, mai ales când majoritatea oamenilor se concentrează pe aspectul financiar al vieţii, pe problemele de zi cu zi, dând dovadă deseori de egoism şi lipsă de implicare. Copiii se bucură atunci când se joacă cu prietenii şi adoră să cunoască unii noi. Aceştia practică sporturi, merg la petreceri aniversare sau schimbă anturajul, de cele mai multe ori fără efort. Acelaşi lucru ar trebui să-l facă şi adulţii, în loc să se limiteze la unul sau doi prieteni cu care petrec tot timpul liber. Un alt aspect important este preţuirea prieteniilor, dând dovadă de altruism şi loialitate.
femei care se imbratiseaza

Încearcă lucruri noi

Rezistenţa la schimbare este un fenomen extrem de prezent la adulţi. La vârsta maturităţii îţi cunoşti destul de bine personalitatea şi limitele, nu prea îţi place să înveţi lucruri noi, doar simplul gând provocându-ţi anxietate. Şi pe seama faptului că cei mici nu conştientizează pericolul, nu resimt atât de mult sentimentul de teamă. Cu toate astea, ai putea să înveţi ceva din asta şi să ai mai mult curaj să descoperi lucruri noi. Aminteşte-ţi că înainte să înveţi un lucru în care poate acum excelezi, la început ţi-a fost teamă. Depăşirea limitelor te face să simţi că trăieşti cu adevărat.

Chiar dacă tu eşti cea care trebuie să-ţi ajuţi copilul să se dezvolte optim şi să ajungă un adult echilibrat şi fericit, asta nu înseamnă că tu nu poţi să înveţi de la el. Un copil îţi poate schimba atitudinea faţă de viaţă, dacă îi acorzi încredere, respect şi atenţie.
 
 
3 obiceiuri care îmbunătățesc relația părinte-copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    14 obiceiuri si traditii din Grecia pe care ar trebui sa le cunosti
    14 obiceiuri si traditii din Grecia pe care ar trebui sa le cunosti

    Iata ce obiceiuri si traditii din Grecia ar trebui sa le cunosti, daca vrei sa petreci vacanta in aceasta tara. Pune-te la punct cu cateva obiceiuri si traditii din Grecia, citind cele...

    4 obiceiuri sănătoase pe care orice copil ar trebui să le învețe de la părinți
    4 obiceiuri sănătoase pe care orice copil ar trebui să le învețe de la părinți

    Una dintre marile responsabilități ale unei mame este să își învețe copilul cum să adopte obiceiuri sănătoase, iar cel mai bun moment pentru a-i învăța aceste...

    Specialiștii au aflat vârsta la care copilul tău ar trebui să traverseze singur strada
    Specialiștii au aflat vârsta la care copilul tău ar trebui să traverseze singur strada

    Momentul în care decidem să îi "dăm drumul" puiului nostru din cuib este unul înfricoșător, chiar și pentru cei mai calmi și încrezători părinți.

    Ceaiuri pe care copilul tău nu ar trebui să le bea niciodată
    Ceaiuri pe care copilul tău nu ar trebui să le bea niciodată

    Deși ceaiul este considerat a fi o sursă ideală de antioxidanți și îi poate aduce numeroase beneficii unui copil (precum reducerea anxietății, calmarea unei crize de colici,...

    Detalii interesante pe care copilul tău ar trebui să le știe despre elementele din natură
    Detalii interesante pe care copilul tău ar trebui să le știe despre elementele din natură

    Pe măsură ce copiii devin tot mai receptivi și mai curioși la tot ceea ce îi înconjoară, este momentul perfect să începem să le vorbim despre natură. Mai exact,...

    11 obiceiuri pe care ginecologul tău nu le suportă
    11 obiceiuri pe care ginecologul tău nu le suportă

    Pentru a ne bucura de o stare de sănătate optimă este necesar, ca pe lângă analize uzuale periodice, să nu neglijăm nici vizitele la medicul ginecolog. În vederea...

    5 obiceiuri care iti pot distruge relatia de cuplu
    5 obiceiuri care iti pot distruge relatia de cuplu

    Cu totii avem plusurile si minusurile noastre, obieceiuri care incanta partenerul sau care, dimpotriva, aproape ca il scot din minti. Pentru a mentine relatia, cel mai bine ar fi sa existe...

    © 2019 Qbebe