Cele mai comune 5 frici ale copiilor

Cele mai comune 5 frici ale copiilor

Brigitta Szebenyi - Redactor

Frica copiilor este ceva cu care se confruntă toţi părinţii. Nu e copil care să nu experimenteze, cel puţin o dată, un episod de frică. Iar noi, ca părinţi, trebuie să-i învăţăm să-şi depăşească aceste frici. Până la urmă, curajul înseamnă să îţi înfrângi teama.

Iată, aşadar, cele mai comune 5 frici ale copiilor şi ce trebuie să faci pentru a le depăşi.

1. Frica copiilor de întuneric
De ce? Copiii se simt în nesiguranţă pentru că nu văd ce e în jur.

Ce poţi face? Învaţă-ţi copilul să depăşească această frică permiţându-i să aibă controlul asupra luminii. Îi poţi pune în cameră o lampă cu lumină de veghe. Cu timpul, se poate renunţa la această lumină. O altă metodă este să mergi cu copilul în camera lui şi, pe întuneric, să vorbiţi şi să descoperiţi câte alte lucruri interesante se pot "vedea" în întuneric (stele, luna, umbre etc.).

2. Frica copiilor de monştri
De ce? Se mai întâmplă ca unii părinţi, bunici, bone, educatori să sperie copiii cu diverse personaje fantastice. Mai mult, imaginaţia foarte bogată a copiilor poate transforma orice norişor, umbră, într-un mic monstru gata să-l atace.

Ce poţi face? Verifică împreună cu copilul dormitorul. După ce v-aţi asigurat că totul este în regulă puteţi să-i lăsaţi la îndemână "spray-ul" antimonştri (un recipient cu pulverizator plin cu apă). Odată pulverizat în încăpere nici un monstru. Îl mai puteţi pune să confecţioneze un semn antimonştri pe care să-l agaţe pe uşă. Pe măsură ce va creşte îşi va da seama singur că monştrii nu există decât în imaginaţia lui.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO

Articolul urmator
De ce îmi doresc ca fiica mea să aibă frici
De ce îmi doresc ca fiica mea să aibă frici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cele mai mari 5 frici ale proaspeților părinți. Ce poți face să le depășești
    Cele mai mari 5 frici ale proaspeților părinți. Ce poți face să le depășești

    Atunci când urmează să devii părinte, treci prin tot felul de stări și emoții. Printre extaz, uimire și bucurie, apare și teama de a nu fi un părinte suficient de bun....

    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare
    „Am murit de una singură, când eram cu cealaltă mămică”. Cele mai neobișnuite povești ale copiilor care își amintesc viețile anterioare

    Unii copii mici, de obicei cu vârste cuprinse între doi și șapte ani, vorbesc despre amintiri ale unei vieți anterioare pe care pretind că au trăit-o. În același...

    Tăticii gestionează mai bine decât mamele crizele de furie ale copiilor? Ce spun experții
    Tăticii gestionează mai bine decât mamele crizele de furie ale copiilor? Ce spun experții

    Când vine vorba de creșterea copilului, mamele sunt cele care gestionează cele mai multe situații dificile. Însă, dacă vorbim despre crizele de furie ale copilului, care te...

    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”
    Am aflat cele mai intime gânduri ale soțului meu și mă simt distrusă: „Te iubesc, draga mea, dar asta nu mai e de ajuns”

    Sunt într-un mare impas, stare de șoc și de teamă. În week-end, pe când făceam curățenie prin șifonierul soțului meu, am dat de o coală împăturită în...

    Cele mai norocoase zodii ale noului an
    Cele mai norocoase zodii ale noului an

    La începutul unui nou an, fiecare dintre noi își dorește cel mai mult să se bucure de sănătate și de reușite în toate aspectele vieții. Dacă anumite zodii trebuie...

    Cele mai norocoase zodii ale lui 2024. Le merge totul ca pe roate
    Cele mai norocoase zodii ale lui 2024. Le merge totul ca pe roate

    Trei zodii primesc binecuvântarea astrelor în anul 2024! Norocoșii vor avea succes în tot ceea ce fac și drumul pavat cu oportunități! Să vedem ce norocoși au tras...

    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!
    Cele mai amuzante fotografii din natură ale anului 2021. Avem nevoie și de zâmbete!

    Chiar și în vremuri tulburi, natura își urmează nestingherită cursul ei. O dovadă clară în acest sens este oferită și de fotografii realizate pe parcursul acestui...

    Festivalul Internațional de film KINOdiseea revine la Tulcea cu cele mai premiate filme ale anului, pentru publicul tânăr
    Festivalul Internațional de film KINOdiseea revine la Tulcea cu cele mai premiate filme ale anului, pentru publicul tânăr

    După ce își încheie programul la București, Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea, ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediție, sosește...

    © 2024 Qbebe