- Ce se intampla in mintea unui copil atunci cand nu se grabeste?
- Graba strica treaba si... dezvoltarea copilului
- Fluturas din floare in floare: De ce se grabesc copiii si nu apuca sa se „aseze”?
- De ce sa NU grabim copiii: Ce se intampla in creierul copiilor mici?
- De ce avem nevoie sa nu grabim copiii... si nici pe noi, uneori?
Mihai, 3 ani, a coborat in vestiar sa isi schimbe hainele. S-a udat in timp ce transporta concentrat un ulcior cu apa catre chiuveta. Un coleg a facut o miscare brusca si toata apa a aterizat pe hainele lui. A iesit din clasa linistit si acum il asteptam inapoi. Dupa zece minute de asteptare, cobor sa vad ce face. Mihai priveste atent semnele desenate pe usile dulapurilor din vestiar, pe care desigur ca le-a mai vazut pana acum, in fiecare zi. Nu stiu ce se intampla in mintea lui, dar vad ca se uita lung, concentrat, face un pas in spate, se dezechilibreaza, isi revine, se apropie putin de usa dulapului, se scarpina, priveste in continuare, indreapta apoi privirea catre un alt dulap, iar se uita aici. Se misca pana la urma putin mai la dreapta si priveste un alt semn... In acest timp, are pe el un tricou uscat, dar aceiasi pantaloni uzi, chiar daca jos pe podea sta uitat un ghiozdanel cu haine de schimb. Cu siguranta, Mihai nu se grabeste nicaieri...
Ce se intampla in mintea unui copil
atunci cand nu se grabeste?
Si nici alti copii. La varsta prescolara, este nefiresc pentru un copil sa fie prompt, pragmatic, eficient. Poate fi rapid, atunci cand il arde nerabdarea; insa la fel de des il vom intalni in momente de „reluare”, in care timpul se dilata la maxim, iar mintea sa devine ocupata de procese adanci. Pe care noi, adultii grabnici, nu le putem viziona, ca sa ne convinga. Asa ca, dupa principiul „daca nu se vede, nu exista”, ne gandim ca micutii nostri pierd timpul si se uita dupa cai verzi pe pereti. La fel cum face Mihai acum, cand in loc sa se schimbe, se adanceste in „transa vizuala” a semnelor desenate de pe dulapuri.
 |
Batai putin din picior, dar imi amintesc repede ca sunt un adult citit si elevat, care stie ca in adancurile misterioase ale mintii copilului, au loc circuite neuronale semnificative – asa ca ma strauiesc sa-mi regasesc rabdarea, greu incercata in lucrul zilnic cu copiii. Imi dreg vocea, ca sa imi fac simtita prezenta, dar Mihai ramane absorbit. Oftez sincer, dar bineinteles ca nici asta nu il atinge. Invinsa, ma tarasc pana la bancuta din vestiar si ma asez, privindu-l. Copilul asta proceseaza ceva acum... oare voi avea vreodata idee ce?
Si, minune! Peste cateva clipe, molcom, Mihai isi ridica privirea din usa dulapului, priveste in jur, o vede pe a mea, apoi – ca si cum ar fi cel mai firesc lucru sa ma gaseasca in spatele lui, asteptand resemnata pe o banca – ma anunta, complet patruns: „Dar aici este o broasca verde, la fel ca dosarul meu!”
Aaaasta era...
Intr-adevar, semnul la care a privit fascinat in acest timp arata o broasca verde, aceeasi culoare ca dosarul din clasa, in care isi pune el picturile – dar, atentie, o alta nuanta! Dosarul este de un verde deschis, straveziu, iar broasca desenata pe dulap are un verde inchis si intens. Pentru noi o fi ceva banal, dar mintea de 3 ani si jumatate a trecut informatia printr-un proces complex: a observat, a analizat, a adus in constiinta o informatie similara, a comparat, a dedus. A urmat un moment de “Uau!”, pe care copilul a cautat imediat sa il impartaseasca. El a descoperit ceva pe cont propriu! Vedeti de ce copilul nu se grabeste?...
 |
Pentru ca procesele de descoperire a lumii au nevoie de timp. El este un mic cercetator, un explorator si un filozof. Creierul sau este mai activ decat al nostru! Doar ca noi nu il putem vedea. Putem, in schimb, sa avem rabdare, ca sa observam rezultatele – zilnice! - de felul celui de mai sus. Daca il bruscam, il grabim si il oprim, noi sabotam aceste procese. Il oprim din dezvoltare.
Graba strica treaba si... dezvoltarea copilului
In primii sase ani de viata, copiii sunt... programati sa invete. Creierul uman este astfel proiectat incat are nevoie de o perioada lunga in care doar sa asimileze: lumea inconjuratoare, limbajul, relatiile de cauza si efect, secventialitatea si mersul lucrurilor, si cate si mai cate. Abia dupa aceasta perioada in care copilul absoarbe din mediu toate informatiile accesibile, vine un timp (incepand cu varsta de 6 ani) cand copilul incepe sa foloseasca toate aceste achizitii pentru proiecte mai ample de viata, de genul mersului la scoala. Desigur, inclusiv in primii ani de viata, copilul proceseaza si actioneaza pe baza a ceea ce deja a asimilat - pe masura ce devine tot mai independent, mai rational si mai cooperant. Reuseste sa rezolve situatii, sa se descurce singur, sa cerceteze si sa descopere cum functioneaza lucrurile. Dar acesti ani sunt destinati in special invatarii, asimilarii, si nu evaluarilor din afara, nu obtinerii unor anumite rezultate, nu competitiei. Cu deosebire in primii ani de viata, graba incetineste sau chiar blocheaza dezvoltarea copilului.
 |
Ce trebuie sa mai stim este ca momentele in care copiii nostri sunt concentrati pe ceva, in care sunt rupti de timp si sunt furati cu totul de experienta imediata, sunt momente pretioase, pe care nu vrem sa le pierdem. Ceea ce ne dorim de la copii este tocmai acest lucru: ca ei sa ajunga capabili de aceasta concentrare, de focusarea atentiei. Atentia lor este foarte dispersata, si faptul ca reusesc sa si-o adune si sa o centreze pe un singur stimul trebuie respectat si cultivat. Acesta este un progres. Sa nu intrerupem aceasta sfortare si reusita a creierului, sa nu il grabim!
Fluturas din floare in floare:
De ce se grabesc copiii si nu apuca sa se „aseze”?
Copii care se misca mental (si fizic adeseori) de la un punct de interes la altul, fara sa se aseze – la propriu si la figurat . Care par ca nu reusesc sa isi gaseasca un loc; care sunt “rapiti” de stimuli exteriori; care uita de la mana pana la gura ce le-am spus, pentru ca s-au lasat purtati de un alt glas, de o alta informatie care ajunge intamplator la ei. Care pornesc spre chiuveta sa spele o lingura si pe drum se opresc de patru ori, uitand cu desavarsire ce isi propusesera sa faca. Ati observat un copil mic intr-un magazin (mare)? Alearga de la un raft la altul, vrea si una, si alta, uita de cea dinainte, trece mai departe, pune mana pe orice, exclama, intreaba, striga...
De fapt, nu copiii se grabesc, ci stimulii ii grabesc pe copiii. Un univers al stimulilor si al noutatilor, caruia creierul lor nu este echipat sa ii faca fata. Inhibitorii si filtrele le lipsesc. Capacitatea lor de atentie este, de fapt, enorma: ei absorb toate cele la care ii expunem. In campul lor experiential intra in acelasi timp: oamenii care se perinda prin magazin, labirintul de rafturi, culori, sunete, mirosuri, atingeri, miscarile din jur, expresiile verble si vizuale, dorintele pe care toate acestea le starnesc in ei... Copiii sunt bulversati, sa stiti, caci ei nu stiu cum sa isi focuseze atentia si cum sa se apere de aceasta invazie. De aceea devin agitati, incoerenti, neascultatori. Sau din contra: dezorientati, pierduti, „cascati”, cum le mai spun parintii. „Hai, domnule, misca-te odata! Vorbesc cu tine, nu ma auzi?” Nu, nu prea. Si nu este vina lor. Iar faptul ca ii grabim, nu ii ajuta deloc. Deja sunt grabiti si dati peste cap de mediul inconjurator. Ce au nevoie este, mai degraba, de multa rabdare si sa le vorbim pe un ton jos, constant, asezandu-ne la nivelul lor si realizand contact fizic si vizual, pentru a-i readuce cu blandete in aici si acum.
De ce sa NU grabim copiii:
Ce se intampla in creierul copiilor mici?
Iata cum descrie Alison Gopnik, psiholog specializat pe dezvoltarea copilului, modul de functionare al creierului infantil, intr-o prezentare expusa in cadrul conferintelor TED (TED Talks), sub titlul La ce se gandesc bebelusii? (What do babies think?) In ciuda titlului, ea vobeste despre procesele care au loc si in creierul copiilor de varsta mica, nu doar al celor de cateva luni – si chiar ofera exemple savuroase si descrierea unor experimente ale oamenilor de stiinta, daca aveti rabdare sa ascultati (sau sa cititi – exista sectiunea “transcript interactiv” cu traducere in limba romana).
„Cand noi acordam atentie unui lucru, o facem folosindu-ne de cortexul prefrontal, care este un fel de parte executiva a creierului nostru. Acesta trimite un semnal si ajuta o mica parte a creierului sa devina mult mai flexibila, mai plastica, mai predispusa la a invata, in timp ce blocheaza toata activitatea din restul creierului. Ca urmare, dispunem de un fel de atentie foarte focalizata pe motivele noastre.
 |
Daca ne uitam la bebelusi si la copiii mici, vedem cu totul altceva. Cred ca bebelusii si copiii mici au mai degraba un evantai de constiinta, decat un punct fix al constiintei. Ca urmare, sunt foarte stangaci cand vine vorba sa se concentreze asupra unui singur lucru. Dar sunt foarte buni la a folosi, in acelasi timp, o multime de informatii luate dintr-o multime de surse diferente. Si daca ne uitam inauntrul creierului lor, se pot observa multimea neurotransmitatorilor - care au un cuvant de spus in procesul de inductie a plasticitatii si a invatarii, concomitent cu lipsa inhibitorilor. Acestia inca nu exista. Asa ca, atunci cand se spune ca bebelusii si copiii mici nu sunt atenti, ceea ce vrem de fapt sa spunem este ca atentia lor nu este focalizata, ca nu sunt capabili sa de descotoroseasca de toate acele lucruri interesante care ar putea sa insemne ceva pentru ei, si pur si simplu sa se concentreze la un singur lucru important in acel moment.
Daca am cauta o cale prin care sa experimentam, ca adulti, constiinta copiiilor mici, cred ca cel mai bun lucru ar fi sa ne imaginam in situatii noi, in care nu ne-am mai aflat pana atunci. De exemplu, ca atunci cand ne indragostim de cineva necunoscut sau cand ne aflam intr-un oras nou pentru prima data. Pentru ca, in astfel de situatii, constiinta noastra nu se contracta, ci se dilata: de aceea, acele trei zile in Paris par sa fie mai pline de viata si de experiente, decat toate lunile in care am fost niste zombi care se duc la facultate, vorbesc, participa la reuniuni si se intorc acasa. Si apropo, cafeaua aceea extraordinar de buna pe care ati baut-o jos in hol, imita de fapt efectul acelor neurotransmitatori din creierul bebelusilor si copiilor mici...
 |
Deci, cum e sa fii un bebelus sau un copil in primii ani de viata? Este ca atunci cand esti indragostit, in Paris, pentru prima data, dupa ce ai baut trei cafele mari! Este un fel fantastic de a exista, care, intr-adevar, tinde sa te faca sa te trezesti plangand la trei dimineata…" (Alison Gopnik, What do babies think)
De ce avem nevoie sa nu grabim copiii... si nici pe noi, uneori?
"Este bine sa fii si adult. Nu vreau sa fac prea multa reclama la cat este de bine sa fii mic. Este bine sa fii adult. Iata, putem sa facem singuri lucruri de felul: sa ne facem funda la siret sau sa traversam precaut strada. Si este normal ca investim mult efort in a-i ajuta pe copii sa gandeasca precum adultii. Dar, daca dorim sa fim ca acesti fluturasi: sa fim deschisi la minte, deschisi la a invata, sa avem imaginatie, sa fim creativi si inovatori – atunci probabil ca, cel putin din cand in cand, ar trebui sa incercam sa gandim precum copilasii…” (Alison Gopnik, What do babies think)
Bibliografie: http://www.ted.com/
Articolul urmator
Pentru părinții care sunt pe grabă: 8 povești scurte pentru pitici
Urmareste-ne pe Google News
