Copilul tău fură
Psihologii explică următorul fapt: copiiii de toate vârstele pot fi tentați să fure, din diverse motive. Dacă în cazul celor mai mici, furtul se leagă cel mai adesea de necunoașterea faptului că nu este bine să iei ceva fără să plătești și să întrebi, dar pe măsură ce aceștia cresc, motivele pentru care pot ajunge să fure devin mai complexe:• Copilul dorește să atragă atenția asupra sa
• Copilul este supus unui nivel mare de stres, atât în familie, cât și la școală
• Copiii mai mari doresc să-i imite pe cei ce fac așa
• Pre-adolescenții/ adolescenții sunt tentați să fure pentru a-și realiza anumite dorințe/nevoi pentru că părinții nu le dau bani în acest scop
Esențial este să nu lăsăm ca un mic furt petrecut în primii ani ai copilăriei să devină un comportament periculos, care să se perpetueze pe viitor. Iată ce măsuri ar trebui să luăm:
• Preșcolarii și copiii aflați în primii ani de școală ar trebui să înțeleagă faptul că trebuie să plătești pentru ceea ce îți dorești și să înapoieze de îndată, cu scuzele de rigoare, dacă au luat ceva fără să ceară permisiunea.
• Copiilor trebuie să li se explice următorul aspect: nimeni nu se simte bine când i se ia ceva fără să fie întrebat. În plus, trebuie puși să-și imagineze cum s-ar simți ei înșiși în această situație.
• Copiii trebuie să știe că există consecințe clare pentru comportamentul lor
În același timp, dacă observăm că tendința de a fura se repetă, este necesar să cerem sfatul unui psiholog, întrucât la baza acestui comportament pot sta motive foarte serioase.
Copilul are tendința de a nu fi respectuos
Nu de puține ți s-a întâmplat să fii martoră la tot felul de atitudini/comportamente nerespectuoase ale copilului, fie față de tine, fie față de cei din jur.
Specialiștii spun că astfel de comportamente devin mai frecvente în pre-adolescență și adolescență. Cel mai adesea, acestea se manifestă în felul următor: copilul ridică tonul, folosește cuvinte/ expresii urâte, ignoră, nu vrea să asculte, găsește replică la orice etc.
Când sesizăm un asemenea comportament, trebuie să intervenim imediat. Mai întâi ar trebui să vedem care ar fi cauzele ce stau la baza sa.
După aceea, trebuie să-i spunem că nu este acceptabil ceea ce spune/ceea ce face, în special față de persoanele străine.
În același timp, încearcă să fii calmă, dar fermă, să-i spui că un comportament inadecvat va avea consecințe, că el/ ea este singurul/ singura responsabil/responsabilă pentru acesta.
Nu în ultimul rând, nu uita să-l înveți pe copil să-și exprime sentimentele/emoțiile, dar că acest demers trebuie făcut între anumite limite,astfel încât să nu ajungem să-i rănim pe cei din jur. În plus, chiar dacă ești foarte tristă cu privire la un comportament al copilului față de tine, nu îl lua personal și continuă să-l asculți, să-i fii alături.
Copilul minte
Și în privința mințitului, specialiștii ne liniștesc și ne asigură că intră în firescul lucrurilor ca un copil să mintă. Astfel, un copil ajunge să mintă în toate etapele de dezvoltare, dar din motive diferite. De pildă, dacă la o vârstă fragedă un copil minte pentru că nu înțelege clar distincția dintre realitate și fantezie sau pentru că se teme că, dacă vor spune adevărul, vor fi pedepsiți, pe măsură ce cresc vor minți pentru a ascunde lucruri mai grave sau pentru a nu-i îngrijora pe părinți.
Putem evita însă ca al nostru copil să-și facă un obicei din a minți în mod constant dacă vom încerca să punem în aplicare următoarele sfaturi:
• Nu este bine să ne copleșim copilul cu prea multe reguli și așteptări- Cu cât mai multe vor fi acestea, cu atât copilului îi va fi mai greu să le îndeplinească, se va teme că nu a reușit și atunci va fi tentat să mintă.
• Este nevoie să ne lăudăm copilul ori de câte ori ne spune adevărul
• Trebuie să ne străduim să fim noi înșine un model pentru copilul nostru- De exemplu, este necesar să ne ținem promisiunile
• Ori de câte ori putem, să-i explicăm că sinceritatea este foarte importantă în relațiile dintre oameni, că minciuna nu este ceva de tolerat și că poate avea consecințe serioase.
Dacă observăm că al nostru copil minte prea mult și cu lucruri grave, va trebui să luăm cât mai repede legătura cu un specialist, în condițiile în care poate fi vorba de motive serioase pentru care a ales să procedeze așa.
Citește și: Ghid pe vârste: de ce mint copiii?
Copilul ascunde faptele rele la care a fost martor
Specialiștii ne avertizează că un asemenea comportament al copilului este periculos și nu trebuie sub nicio formă ignorat de către noi, părinții.
Înainte de toate, trebuie să știm că un copil poate alege să tăinuiască diverse evenimente/comportamente negative din mai multe motive. Printre cele mai cunoscute ar fi:
• Crede că părinții vor avea o reacție exagerată și că îi vor cere prea multe detalii cu privire la ceea ce s-a întâmplat
• Crede că oricum nimeni nu îl va asculta și nu va ține cont de ceea ce a povestit
• Îi este teamă (mai ales dacă s-a întâmplat să fie foarte aproape de evenimentul respectiv sau dacă îi cunoaște pe cei implicați direct)
• Nu vrea să fie luat drept pârâcios
Pentru a evita o asemenea situație, primul demers pe care ar trebui să-l facem este să-i explicăm faptul că este o diferență între a fi pârăcios și a fi vigilent. Mai mult chiar, este necesar să insistăm asupra ideii că, dacă se vor da detalii asupra unui comportament/eveniment la care am fost martori, dăm dovadă de responsabilitate, iar vinovații vor putea fi sancționați.
Nu în ultimul rând, încearcă să rămâi calmă când copilul încearcă să-ți povestească, astfel încât să-l încurajezi să procedeze la fel și cu alte ocazii. Dă-i de înțeles că poate avea încredere în tine!
Ești mereu martoră la așa-numita „rivalitate între frați"
Specialiștii ne spun că rivalitatea dintre frați nu va putea fi eliminată complet niciodată, dar îi vom putea reduce intensitatea și modul de manifestare.
Este firesc să apară acest fenomen, mai ales dacă ai noștri copii vor simți că noi, părinții, tolerăm cumva anumite comportamente. Din păcate, dacă nu este monitorizată și nu se iau măsurile necesare, rivalitatea dintre frați poate da naștere unor comportamente periculoase, care să ducă inclusiv la apariția unor traume fizice și psihice și la deteriorarea serioasă a relațiilor familiale.Nu va fi ușor, dar este de datoria noastră să luăm cât mai multe măsuri care să împiedice să se ajungă la așa ceva.
Să vedem ce am putea face din acest punct de vedere:
• Să-i învățăm pe copii să se tolereze, să se înțeleagă unul pe celălalt
• Să încercăm să nu avem mai multă încredere în unul dintre ei
• Să-i ascultăm pe fiecare în parte
• Să ne străduim să nu le punem „etichete", ci să evidențiem calitățile fiecăruia
• Să stabilim un set de reguli, menit să ghideze comportamentul dintre frați
• Să-i învățăm cum să-și rezolve conflictele ce pot apărea între ei
• Să petrecem cât mai mult timp alături de ai noștri copii
Citește și: Cum elimini rivalitatea dintre frati
Copilul meu nu respectă bunele maniere
Orice mamă își dorește ca al ei copil să fie politicos, să folosească bunele maniere atât în familie, cât și în afara acesteia. Când suntem însă martore la nerespectarea acestora, nu este ușor să nu ne enervăm și să nu ne învinovățim pentru că al nostru copil se comportă astfel.
Psihologii ne recomandă însă, pentru a nu permite ca al nostru copil să se obișnuiască să nu țină cont de bunele maniere și să dobândească, în timp, comportamente indezirabile, periculoase chiar, să punem în aplicare „Regula celor 3 C". Aceasta se referă la a ne menține calmul, a fi consistentă și a expune clar consecințele.
Astfel, când vedem că al nostru copil nu respectă bunele maniere, nu este recomandat să ne enervăm. Mult mai util va fi să respirăm adânc, să numărăm în gând până la zece, să ne spunăm că nu suntem noi vinovate pentru ceea ce a făcut/ a spus copilul nostru. Calmul nostru va fi „contagios", așa că nu vom risca să-l irităm pe copil, care deja a fost nepoliticos.
Consistența se referă la următorul aspect: de fiecare dată când al tău copil încalcă vreo regulă ce ține de bunele maniere, încearcă să-i atragi atenția imediat și nu cu altă ocazie. În acest fel, îi vei arăta în mod clar că a greșit și că nu este convenabil să repete comportamentul respectiv. Desigur, fii calmă și uită-te în ochii lui când îi atragi atenția.
În privința consecințelor, mai ales copiii mai mari trebuie să învețe că sunt responsabili pentru ceea ce au făcut/ au spus și că vor exista anumite consecințe. Nu-l amenința pe copil, nu ridica tonul, dar fii fermă și spune-i că anumite comportamente nu sunt de tolerat.
Copilul tău se smiorcăie
Smiorcăitul nu este un comportament ieșit din comun pentru un copil, dar, ne avertizează experții poate deveni periculos dacă nu intervenim asupra lui. Cu alte cuvinte, smiorcăitul este mai mult un comportament învățat, iar noi părinții, jucăm un rol important în stoparea/ perpetuarea sa.
În condițiile în care, cel mai adesea, smiorcăitul este o solicitare a copilului pentru a primi atenția noastră, trebuie să avem grijă, pe cât posibil să-i răspundem cât mai rapid copilului în acest sens. Dacă nu reușim, cel puțin este nevoie să-i arătăm că suntem disponibile pentru el, doar că trebuie să mai aștepte puțin. De pildă, dacă vorbești la telefon și copilul îți cere ceva, nu te enerva, stabilește un contact vizual cu el și ridică un deget, arătându-i că-i vei răspunde solicitării.
În plus, trebuie să fim conștiente și de următorul aspect: când copilul se smiorcăie, nu face așa pentru a ne irita. Pur și simplu nu știe cum să-și exprime o nevoie sau are nevoie de ajutor.
Totodată, fii calmă, dar fermă și spune-i copilului doar atât: „Poți să-mi ceri lucrul X și fără să te smiorcăi. Nu-mi place când faci așa”.
Dacă și după ce i te adresezi astfel, al tău copil continuă să se smiorcăie, gândește-te dacă nu cumva resimte un disconfort fizic sau nu este prea obosit. Mai ales copiii mici, ce nu se pot controla, au tendința de a se smiorcăi când nu se simt bine.
Nu uita și să te întrebi pe tine: „Oare nu mă mai ocup la fel de mult de copilul meu?", „Am fost mai distantă cu el în ultimul timp?", „Sunt eu prea obosită și nu mai am răbdare" etc. Astfel, îți va fi mai ușor să identifici acele cauze care au determinat ca al tău copil să se smiorcăie mai mult ca de obicei.
Nu în ultimul rând, întrucât smiorcăitul este mai ales o solicitare a atenției noastre, a părinților, străduiește-te să petreci cât mai mult timp alături de copilul tău. Vei vedea că relația dintre voi se va consolida, iar micuțul va fi mai puțin predispus toanelor, crizelor emoționale și altor comportamente mai puțin plăcute.
Voi ați mai auzit și de alte comportamente ale copiilor, ce pot deveni periculoase și care nu trebuie sub nicio formă să fie ignorate?
Surse:
www.brightside.me; www.childrenscenter.sa.ucsb.edu;www.empoweringparents.com; ww.kidshealth.org;
www.quickanddirtytips.com; www.pacerteensagainstbullying.orgwww.webmd.com
