Cele 10 obiceiuri care te ajută să crești un copil responsabil

Care sunt secretele pentru a crește un copil responsabil de deciziile sale și conștient de impactul pe care îl are asupra celor din jur? În primul rând, trebuie să dorești să dezvolți capacitatea copilului tău de a acționa responsabil, motivația lui de a se implica și a face lucruri pozitive, în mod independent. Și trebuie să-ți asumi cu bucurie această sarcină, nu ca pe o povară. Toți copiii vor să fie văzuți ca persoane de încredere, puternice și capabile să răspundă solicitărilor celor mari. Ca și adulții, copiii au nevoie să știe că sunt importanți în lume, că pot aduce schimbări pozitive în jurul lor. Stima lor de sine trebuie întreținută în mod constant, pentru a pregăti terenul necesar pentru dezvoltarea unor comportamente responsabile. Părinții au datoria de a pune în practică obiceiuri solide și sănătoase, care modelează comportamentul copiilor și le întăresc buna purtare.

Iată care sunt cele 10 obiceiuri -cheie care te ajută să crești un copil responsabil:

1. Întărește comportamentele pozitive, responsabile și independente ale copiilor

Cu atâtea lucruri care ne distrag în jurul nostru, adesea îi observăm cu adevărat pe copii doar atunci când comportamentul lor ne sare în ochi, de regulă când se poartă nepotrivit și creează probleme. Ne concentrăm prea mult pe ceea ce copiii fac greșit, în loc să le dăm întreaga noastră atenție atunci când fac un lucru bun. Copiii primesc mult mai frecvent atenția părinților pentru comportamentele negative; ori, se știe faptul că atenția părintelui este o recompensă, indiferent că este vorba de mustrare sau critică. De aceea, este necesar să ne concentrăm pe purtarea responsabilă și pozitivă a copilului, dacă vrem să-i întărim astfel de comportamente. Întărind purtarea pozitivă, nu numai că răsplătim copilul, dar îi oferim siguranța că poate primi din nou atenția și aprecierea noastră, dacă se comportă similar. Mai mult, este bine să îi subliniem copilului, în mod specific, care aspecte din purtarea sa ne-au impresionat cel mai tare și să-i comunicăm că am fi foarte mulțumiți dacă le-ar repeta. Putem, de exemplu, să ne adresăm astfel: „Când ai dus gunoiul (sau ai făcut curat în cameră, etc.) fără ca eu să îți cer în mod expres, m-ai ajutat și mi-ai arătat că îți dorești să-mi aduci o bucurie." În ceea ce privește comportamentele negative, dacă nu sunt grave, cea mai bună atitudine este să fie ignorate, pentru că a nu li se da atenție conduce treptat la „stingerea" lor.

2. Dă copiilor oportunitatea de a participa la binele comun

Este important să îi creezi copilului oportunități de a se purta responsabil. Dîndu-i mici sarcini, pe măsura vărstei sale, de exemplu, este o modalitate de a-i spori simțul datoriei și sentimentul de a fi implicat și de a conta în familie. Toată lumea din casă poate fi responsabilă de anumite treburi. Chiar și copilașii de trei-patru ani trebuie să învețe să ajute, după puterile lor. Cu cât astfel de comportamente se dezvoltă mai de timpuriu, cu atât vor fi mai solide când copilul crește. Dă fiecărui copil o responsabilitate numai a lui, fie că este vorba de strânsul jucăriilor, spălatul vaselor sau datul cu aspiratorul, la copiii mai mari. Pe măsură ce copilul crește, contribuția sa trebuie să devină mai vizibilă și mai specifică, atât în casă cât și în treburile din afara casei. Copiii trebuie să învețe două tipuri de responsabilități: grija față de ei înșiși și contribuția la bunăstarea întregii familii. Nu te asștepta ca atitudinea lui să se formeze peste noapte. De la o vârstă la alta, tu ești cel care modelează această atitudine. Este necesar să crești treptat dificultatea responsabilității, în funcție de vârstă. De exemplu, copilașul de trei ani poate pune șervețelele pe masă sau așeza jucăriile în cutii; o fetiță de patru-cinci ani poate așeza farfuriile și tacâmurile sau poate să-și clătească șosetele; un copil de șase ani poate spăla câteva vase, unul de șapte ani poate uda plantele, iar cel de opt - nouă ani își poate face patul, poate pregăti un sandwich sau poate scoate cățelul la plimbare.

3. Dacă un copil se oferă să ajute sau să facă lucrurile singur, încurajează-l

Chiar dacă asta înseamnă o treabă în plus pentru tine! Copiii își doresc din tot sufletul să manipuleze obiectele lumii fizice, să-i poată imita pe adulți. Nu spune niciodată unui copil Nu ești în stare să faci asta, ci permite-i să facă lucrurile atât cât poate. Chiar dacă face mici greșeli, chiar dacă trebuie să vii să strângi în urma lui, nu uita să-l încurajezi și să-i dai ocazia să facă anumite treburi cot la cot cu tine. Îi vei crea un sentiment de competență care va fi cel mai fertil teritoriu pentru a crește responsabilitatea și independența. Uneori este greu, dar trebuie să-ți propui să lucrezi cu copilul tău, pentru ca el să descopere satisfacția de a contribui, de a fi folositor. Este mult mai important decât ca lucrurile să fie făcute perfect. Permițând copilului să facă lucruri împreună cu tine, întărești și legătura cu el, ceea ce reprezintă o motivație în plus pentru el de a te ajuta din nou și de a se implica.

4. În loc să-i dai ordine, ajută-l pe copil să se gândească ce este bine să facă

De exemplu, dimineața, în loc să-l zorești pe un ton ridicat: „Spală-te pe dinți! Ți-ai făcut ghiozdanul? Nu-ți uita pachetul!" , îl poți lua pe copil drept colaborator și să-i ceri părerea, pas cu pas, ce trebuie făcut pentru a se pregăti pentru școală. Învață-l să aibă în minte o listă de responsabilități care îi aparțin și pe care nu trebuie să i le amintească nimeni altcineva. Întreabă-l, mai degrabă: „Ce facem mai departe, ca să fii gata pentru școală?" și lasă-l pe el să gândească fiecare etapă. Va dura mai mult, dar până la urmă îți vei atinge scopul, de a-l face pe copil să se concentreze pe lista lucrurilor necesare în fiecare dimineață, până ce va internaliza etapele necesare și va începe să-și gestioneze singur sarcinile și responsabilitățile.

5. Asigură o rutină clară și o structură în familie

Regulile, rutina și limitele sunt cruciale în viața unui copil, din multiple motive, nu în ultimul rând pentru că îi dau ocazii repetate de a-și asuma sarcini, pe care nu trebuie să i le reamintească mereu cineva. Reguli de bază sunt cele legate de ora de culcare și de strânsul jucăriilor, precum și de respectarea rutinelor matinale. Cu ajutorul acestor reguli și rutini, copilul dezvoltă obiceiuri sănătoase, legate de auto-îngrijire, de organizarea spațiului său personal și de respectarea cerințelor legate de școală. Prin repetarea rutinelor casnice, fiecare copil deprinde abilități de viață fundamentale, care îl vor susține în drumul său spre autonomie.

6. Învață-l pe copil să fie responsabil în interacțiunea sa cu alții

Ajută-l, în primul rând, să-și recunoască și să-și gestioneze emoțiile. Atunci când, de exemplu, copilul tău jignește un alt copil sau se poartă urât cu el, când este furios sau are o criză, nu-l pune imediat să-și ceară iertare. Cu siguranță nu o va face în mod autentic, atâta timp cât nu înțelege exact întreaga situație și toate consecințele ei. Mai întâi ascultă-l pe copil, ajută-l să-și exprime emoțiile și să le priceapă. Apoi, când se simte mai bine, întreabă-l cum ar putea face lucrurle altfel, să fie mai bune pentru toți. Treptat, copiii pot învăța cum să găsească soluții și alternative la reacțiile lor nepotrivite, pot înțelege că și ceilalți au sentimente și pot dezvolta empatie, observă consecințele comportamentelor lor și învață din ele. Își dau, totodată, seama că ei sunt cei responsabili să repare neajunsurile făcute. Pentru că nu l-ai forțat tu să aducă aceste reparații, copilul simte că el a ales și este mult mai probabil că astfel își va asuma responsabilitatea și va repeta comportamentele pozitive inserate.

7. Nu te grăbi să-ți salvezi mereu copilul din situațiile dificile

Câteodată, este necesar să lași copilul să găsească singur soluții, pentru a depăși anumite obstacole și probleme. Bineînțeles că ești mereu acolo pentru el și îi poți da sfaturi, îl poți susține atunci când se teme sau când are nevoie de cineva față de care să-și exprime sentimentele. De asemenea, reasigură-l că poate trece peste orice dificultate. Dar nu te repezi să-l scoți din orice situație problematică, mai ales atunci când are ceva de învățat din acea situație. Dacă trebuie să-și ceară scuze pentru ceva sau să aducă reparații pentru un lucru pe care l-a provocat ori dacă, pur și simplu, trebuie să depășească anumite frici și să identifice răspunsuri la unele dileme, susține-l din umbră, dar lasă-l să-și asume responsabilitatea.

8. Fii tu exemplul de responsabilitate și asumare

Ori de câte ori ai ocazia, explică-i copilului de ce îți asumi anumite lucruri, chiar dacă sunt dificile sau neplăcute. De exemplu, îi poți spune: „Este neplăcut să car aceste resturi de la picnic după mine până la mașină, dar nu văd nici un coș de gunoi, iar noi nu lăsăm niciodată mizerie în urma noastră." Sau: „Semnul acela spune că locul de aici este rezervat pentru persoane cu dizabilități, așa ca nu ne vom așeza aici, chiar dacă nu avem alt loc de parcare." Este important pentru copil să înțeleagă toate motivele pentru care trebuie să fim responsabili, precum și consecințele care rezultă din neasumarea responsabilității. Ține-ți mereu promisiunile față de copilul tău și nu încerca să găsești scuze. Dacă tu nu vii la timp, când i-ai promis că veți merge împreună la un film sau nu-i cumperi ceva de care are mare nevoie, deși i-ai garantat acest lucru, de ce ar fi el mai responsabil în a-și ține promisiunile și angajamentele față de tine?

9. Niciodată nu-ți eticheta copilul ca iresponsabil

De fapt, niciodată nu folosi o etichetă cu copilul tău, pentru că adesea funcționează ca o profeție ce se auto-împlinește. Mai degrabă, învață-l care sunt abilitățile pentru a deveni responsabil. De exemplu, dacă își pierde mereu lucrurille, stabilește împreună cu el să dezvolte un ritual: să se oprească întotdeauna înainte de a pleca dintr-un loc - de la școală, de la prieteni, de la antrenamente- și să treacă în revistă tot ce este necesar să aducă acasă, pentru a vedea dacă-i lipsește ceva.

10. Elimină învinovățirile din casa ta

Noi toți avem tendința, atunci când ceva merge prost, de a găsi un vinovat. Dacă punem vina asupra cuiva, este ca și cum nu s-ar mai întâmpla din nou aceeași greșeală sau ca și cum am fi absolviți de orice responsabilitate. În realitate, învinovățirea îi face pe toți defensivi, mai predispuși să-și păzească spatele sau să atace, decât să încerce să repare un lucru. Este motivul numărul 1 pentru care copiii își mint părinții. Mai mult, atunci când îi învinovățim , copiii caută tot felul de motive pentru a demonstra că nu este vina-și responsabilitatea- lor. Pentru că ei nu ajung să-și asume responsabilitatea erorilor, fiind prea ocupați să se dezvinovățească, problema tinde să se repete iar și iar. Este bine ca noi înșine să ne recunoaștem o parte, oricât de mică, dintr-o anumită problemă, pentru a-i face și pe copii să-și asume responsabilitatea. Dacă în familia ta nu va domni teama de învinovățire și pedepse, dacă vor vedea că tu îți asumi propriile erori, fără a încerca să-i responsabilizezi pe alții cu ele, și copiii vor fi mai deschiși în a-și recunoaște greșelile și a-și asuma responsabilitatea.

Surse: https://www.mother.ly; https://www.liveabout.com ; https://www.workingmother.com