Cele mai bune sfaturi primite de la alti parinti

Cele mai bune sfaturi primite de la alti parinti

Gabriela Paladi - Redactor

Cand devii mama, tata, parinte, primele saptamani, poate chiar luni, esti oarecum ametit de aparitia copilului, de acel sufletel care depinde in intregime de tine. Incerci pe cat posibil sa captezi de peste tot cat mai multe sfaturi si sa incerci sa iti cresti copilul cat mai bine.

Nu exista, din pacate, dar si din fericire, reguli clare, stricte si bine definite privind cresterea copilului. Sfaturile pe care le citim si le primim sunt doar orientative, ele trebuie absorbite si folosite asa cum ne dicteaza instinctul de parinti. Desigur, sfaturile medicilor si ale specialistilor sunt cele care primeaza in ceea ce priveste sanatatea fizica si psihica a copilului, insa nici ei nu au solutii pentru toate situatiile care apar zilnic.

Sfaturile celorlalti parinti sunt cele care, de fapt, ne ajuta cel mai mult, ele fiind bazate pe o experienta care a dat si rezultate. Asa ca, dragi parinti, pentru ca prin prisma meseriei mele am avut placerea sa stau de vorba cu multi parinti, si sa primesc tot atat de multe sfaturi, expun mai jos acele sfaturi care s-au dovedit a fi de folos de-a lungul timpului, expunand adevaruri general valabile:

Nu te panica

Avem tendinta aceasta, dragi mamici, nu-i asa? Mai ales in primele luni, si mai ales cand copilul nu se simte bine. Imi amintesc clar primul moment de panica adevarata, cand fetita mea avea 2 luni, si se juca cu o pernuta rosie. Am vazut cateva scame pe buzele ei, si mi s-a oprit respiratia crezand ca este sange. Acum este amuzant, atunci a fost un moment ingrozitor. Apoi m-am invatat usor sa nu ma mai impiedic de fiecare moment care cred eu ca imi pune copilul in pericol, ci sa il depasesc, sarind peste el cu gratia instinctiva specifica unei mamici.

"Atata timp cat bebelusul tau mananca, face caca si respira, faci totul bine." - Sara, 32 ani, mama unei fetite de 1 an

"Daca bebelusul tau scanceste sau plange, inseamna ca respira. Asa ca termina-ti dusul." - Alina, mama unei fetite de 1 an si 2 luni

"A tusit? A vomitat? S-a impiedicat si s-a lovit? Ia-l in brate si asteapta sa vezi ce se mai intampla. Nu pune imediat mana pe telefon sa iti suni medicul." - Cristina, mama unui baietel de 2 ani

Renunta la perfectionism

Inainte de copii, casa oricaruia dintre noi arata mereu impecabil - totul aranjat la locul lui, fiecare sertar bine organizat, hainele spalate si calcate, aranjate la dunga. Copiii aduc multa fericire in viata noastra, insa si multe dezordine. Dezordinea vine la pachet, si este normal sa te impiedici de jucarii peste tot, sa gasesti perne prin bucatarie, telecomenzile in baie, telefonul mobil la cosul de gunoi sau poseta ta pusa in cuptor. Este timpul sa iti cobori standardele, si sa nu te mai superi de fiecare data cand copilul tau se murdareste cu iaurt, il arunca pe hainele tale, zgarie mobila, arunca jucariile prin casa, sparge o farfurie ... Este timpul sa renunti la perfectionism, pentru ca un copil nu poate si nici nu va fi perfect, iar acest detaliu face, de fapt, bucuria unui parinte.

"Daca ai de ales in a face curatenie si a petrece timpul cu copilul tau, alege sa stai cu copilul tau. Curatenia mai poate astepta." - Maria, mama unui baietel de 4 ani

"Jucandu-ma cu baietii mei pe iarba, mama lor a venit sa ne spuna - "Nu mai stati pe flori, ca le rupeti!". I-am raspuns "Crestem copii, nu flori.", Alex, tatal a doi baieti.

Totul este temporar

Problemele cu somnul, durerile de dinti, mersul, suzeta, olita, mofturile la mancare, articularea gresita a cuvintelor ... fiecare in parte sunt lucruri temporare, care vor trece fara sa iti dai seama. Orice problema ai intampina cu micutul tau, trebuie sa iti reamintesti de fiecare data ca totul va trece, ca nu va adormi cu suzeta sau ca nu va folosi scutec pentru totdeauna. Copilul creste, iar problemele se schimba.

"Nu face din somn un scop, sau din lipsa somnului o temere. Marius se trezea des noaptea si ma tinea si 4-5 ore treaza. Dormeam cand puteam si gata. Intr-o luna am si uitat de asta." Adina, mama a trei baieti.

"Totul este temporar. Trebuie sa iti reamintesti mereu ca al tau copil nu se va duce la altar cu scutece." Irina, mama unei fetite de 3 ani

"Cand crezi ca nu mai poti, se opresc si aduc ceva nou. Relaxeaza-te, bucura-te de momentele de liniste si aminteste-ti ca totul trece. Si ca vin altele noi." Camelia, mama unei fetite de 2 ani

"Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari." Adriana, mama unui baietel de 3 ani

Fii consistent!

Cand vine vorba de educatia copilului, orice parinte simte ca nu face totul cum trebuie, ca ar putea sa faca mai mult sau ca greseste. Sentimente cat se poate de normale. Si tot ei, acesti parinti, cad de acord ca una dintre cele mai importante reguli in educatie este consistenta:

"Daca ii spui copilului tau ca il vei pedepsi, atunci pedepseste-l. Nu il ameninta cu vorbe, treci la fapte." Adina, mama a trei baieti.

"Cand ii impui copilului o regula, acea regula trebuie sa fie prezenta mereu, nu numai cand ai tu chef.", Roxana, mama unei fetite de 5 ani

Fii acolo!

De multe ori, fara sa ne dam seama, ne pierdem in ganduri si ne detasam de ceea ce se intampla in jurul nostru. Nu trebuie sa facem asta cand suntem alaturi de copii. Ei cresc repede, si vom tanji dupa acele moment pretioase petrecute alaturi de ei. Trebuie sa fim prezenti in viata lor in fiecare moment, sa ii ascultam, sa le raspundem, sa ii intelegem, sa le oferim ajutorul de fiecare data cand il cer.

"Pretuieste fiecare moment cu copilul tau cat este mic. Alapteaza-l, tine-l in brate, saruta-l, mangaie-l, vorbeste-i. Acum, cat poti. Se face mare si rar te vei mai bucura de imbratisarile lui.", Ioana, bunica.

"Intr-o zi vei privi inapoi si vei observa ca toate momentele dificile nu au fost chiar atat de dificile, si ai mai vrea sa treci prin ele inca o data, sa iti vezi copilul iar bebelus, si complet dependent de tine." Andreea, mama unui baiat de 15 ani

"Fa cat mai multe fotografii, fii acolo, langa copilul tau. Pretuieste fiecare moment. Peste ani, cand vei privi pozele, vei spune - Cand a trecut timpul asa repede?", Mihai, tatal unui baiat de 12 de ani

"Fa un program si respecta-l. Eu in fiecare seara, de la 7 la 10 stau cu fetita mea, iar in week-end, 4-5 ore pe zi le petrecem impreuna.", Andrei, tatal unei fetite de 2 ani

"Nu iti pune dorinte pe care sa le regreti. Nu iti dori sa ajunga mai repede sa mearga, sa vorbeasca sau sa mearga la gradinita. Cand ti se va implini dorinta, vei privi cu nostalgie in urma. Traieste momentul alaturi de copil, si nu te mai gandi la trecut sau la viitor." Laura, mama unei fetite de 7 ani

Tu iti cunosti propriul copil cel mai bine!

Asculta sfaturile celorlalti parinti, pe care ii admiri si care au mai multa experienta decat tine, insa ia decizii bazate in primul rand pe instinctul tau de parinte. Atunci cand ai in minte interesul copilului tau, nu ai cum sa dai gres si vei stii ceea ce ai de facut. Nu consuma energie pe sentimente de vina care nu isi au locul sau pe teorii care nu se potrivesc cu copilul tau. Nu exista un expert mai bun cu privire la copilul tau, decat propriul lui parinte.

"Daca intri intr-o gradinita si simti ca ceva este in neregula, atunci asculta-ti instinctul, si nu iti da copilul la acea gradinita.", Mihaela, mama a doua fetite

"Nimeni nu iti cunoaste copilul mai bine ca tine. Nici medicul, nici bunica, nici sora, nici fratele. Nu iti contesta deciziile niciodata." Sofia, mama unui baietel de 2 ani

"Daca ai copilul bolnav, si simti ca tratamentul prescris de medic nu functioneaza, ai dreptate. Apeleaza la alt medic sau/si alt tratament." Adriana, mama unei fetite de 5 ani

Acestea sunt acele sfaturi generale, pe care orice parinte cu experienta le va repeta unuia novice. Iata si cateva alte sfaturi, mai practice, care sigur vor fi de folos oricarui parinte:

"Nu cere sfatul unei mamici cu un copil mai mare ca al tau cu mai mult de 3 ani. Stadiile de crestere se uita." - Luana, mama a 3 copii

"Lasa copilul sa gaseasca rezolvari singur, sa isi stranga jucariile singur, sa foloseascsa un pahar singur. Chiar daca da pe el, il sparge, chiar daca nu face totul perfect." Maria, mama unui baietel de 4 ani

"Ia un carnetel si o carioca peste tot pe unde te duci cu copilul. Cand nu mai are stare pune-l sa deseneze.", Ioana, mama unui baietel de 4 ani

"Cand organizezi ziua de nastere a copilului tau, fa totul identic pentru toti copiii: pahare, farfurii, servetele, palarii, confetti, marimea feliei de tort." Amalia, mama unui baietel de 3 ani

"Nu judeca alti parinti. Cand vezi un copil obraznic, nu te gandi ca este mult mai rau decat al tau. In secunda urmatoare copilul tau va fi mult mai rau decat celalalt." Cristian, tatal unui baietel de 2 ani

"Fii mereu pregatita. Ia cu tine in geanta mereu setul de paie pentru baut. Copiii mici cu pahare neacoperite ... dezastru! Insa un simplu pai te poate salva!" Anca, mama unei fetite de 2 ani

"Ofera-i mereu doua optiuni. Vrei rochita roz sau rosie? Vrei mazare sau morcov? Vrei in parc sau la film? Nu intreba copilul ce vrea el, pentru ca s-ar putea sa nu vrei sa stii raspunsul.", Madalina, mama unei fetite de 4 ani

"Daca ai un copil mofturos, asigura-te ca ai mancat tu inainte de a-i da lui sa manance. Asa vei avea rabdarea necesara sa stai pe langa el pana cand isi termina portia.", Raluca, mama unui baiat de 2 ani

"Spune-i ce sa faca, nu ce sa nu faca. In loc de -nu mai lovi catelul- spune-i -hai sa mangaiem catelul-.", Gabriela, mama unei fetite de 2 ani

"Nu arunca jucariile vechi. Pune-le intr-o cutie pe care sa o tii mereu in portbagajul masinii. Va fi perfecta cand mergi pe undeva cu copiii, la restaurant sau in vizita. Jucariile demult uitate ii vor tine ocupati.", Catalina, mama a doua fetite

"Foloseste cat poti de des principiul briciul lui Occam in cresterea copilului: cand ai mai multe alegeri de facut, cea mai simpla este cea mai buna alegere. Simplifica totul, este mai bine si pentru tine si pentru copilul tau.", Amalia, mama unui baietel de 3 ani


Dragi parinti, nu primim medalii pentru cresterea copilului nostru, nu primim premii, nici diplome. Noi venim cu instinctul de parinti, cu responsabilitatea, cu puterea de ne informa, si primim incantarea de a ne vedea copilul crescand sanatos si fericit. Si, voi incheia, asa cum inchei aproape fiecare editorial: iubiti-va copilul si totul vine de la sine! Iar daca aveti sfaturi pentru parintii Qbebe, nu ezitati sa le expuneti spre folosire.

Cu drag,
Gabriela Paladi
Redactor Sef Qbebe

 

Articolul urmator
Sfaturi pentru părinți de la experții în educație sexuală
Sfaturi pentru părinți de la experții în educație sexuală

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți
    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți

    O mamă a devenit populară pe TikTok după ce a postat un videoclip în care dezvăluie regulile de parenting după care se ghidează când vine vorba de copilul său. Ea spune...

    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă
    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă

    Cum alegem cele mai bune uleiuri esențiale? Uleiurile esențiale aduc o mulțime de beneficii sănătății noastre, având un spectru larg de utilizare. Sunt eficiente atât...

    Sfaturi de la experți: Ce poți face pentru a evita ca cel mic să fie agresiv cu alți copii?
    Sfaturi de la experți: Ce poți face pentru a evita ca cel mic să fie agresiv cu alți copii?

    Probabil ți s-a întâmplat să descoperi că piticul tău a fost lovit de alți copii, fie la grădiniță, la școală, fie în parc, poate chiar sub ochii tăi. Copiii au...

    Cele mai detestate zodii și de ce ele sunt, de fapt, cele mai bune zodii
    Cele mai detestate zodii și de ce ele sunt, de fapt, cele mai bune zodii

    La fel cum s-a întâmplat în cazul altor aspecte ale vieții, și în ceea ce privește zodiile s-au creat, de-a lungul timpului, diverse stereotipuri. Acestea țin de...

    Iată de ce mamele sunt cele mai bune antreprenoare
    Iată de ce mamele sunt cele mai bune antreprenoare

    „Ce avem la cină? Ew, te rog, nu pește!”, „Pot să mă uit la asta? Pot să mă uit la asta? Dar mamă! Prietenii mei au voie!” Vă sună cunoscut? Mamele au cea...

    Top 10 cele mai bune metode de a slăbi sănătos fără să ții dietă
    Top 10 cele mai bune metode de a slăbi sănătos fără să ții dietă

    Deși poți fi tentată să recurgi la diete restrictive, care promit eliminarea rapidă a kilogramelor în plus, medicii nutriționiști îndeamnă ca, pentru obținerea unor...

    Ulei pentru riduri adânci: cele mai bune variante
    Ulei pentru riduri adânci: cele mai bune variante

    Uleiurile de față pot fi folosite ca parte a unei rutine de îngrijire a pielii pentru a ajuta la reducerea aspectului ridurilor adânci. Aceste uleiuri conțin substanțe...

    Cele mai bune soții din zodiac. Te numeri printre ele?
    Cele mai bune soții din zodiac. Te numeri printre ele?

    Te-ai visat mireasă încă din copilărie, dar oare ai acea „stofă de soție”? Unele femei sunt pur și simplu născute pentru a fi partenere de încredere și soții...

    © 2024 Qbebe