De ce refuz să îmi las copiii să doarmă la alți copii

De ce refuz să îmi las copiii să doarmă la alți copii

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pe măsură ce un copil crește și va deveni tot mai dornic să fie independent, nu este de mirare faptul că își va dori să petreacă din ce în ce mai mult timp în afara casei, alături de prietenii săi. În aceste condiții, te poți afla oricând în situația de a auzi cum copilul tău te roagă să rămână peste noapte în casa unuia dintre amicii săi. Așa cum vei descoperi și din articolul de mai jos, faptul că îi vei îndeplini această dorință are atât avantaje, cât și dezavantaje, cel mai important fiind să vezi dacă micuțul tău este într-adevăr pregătit pentru așa ceva. 

Confesiune de mamă

Mama unei fetițe a ales ca printr-o confesiune să dezvăluie „De ce refuz îmi las copiii să doarmă la alți copii.” Încă de la debutul confesiunii sale, a precizat că: „Gata cu dormitul la alți copii. Nu o să mai fac asta.” Pentru a se asigura că nu va mai lua o asemenea decizie, i-a solicitat partenerului ei să-i atragă atenția ori de câte ori ar mai fi tentată să cedeze rugăminților fiicei ei: „Fetița mea de șapte ani plângea pe canapea. Era epuizată, irațională, acestea fiind motivele pentru care ziua noastră scăpase de sub control. L-am determinat pe partenerul meu să-mi promită că o să mă țin de cuvânt data viitoare când copilul meu cel mare mă va ruga să îl las să doarmă la un prieten...Nu o să mai permit asta pentru o perioadă lungă ...”.

Nu s-a ferit să spună că a ajuns să-și lase fetița să doarmă la alți copii întrucât îi era foarte greu să-i spună „nu”: „Am o problemă în a-i spune „nu” celui mai mare dintre copiii mei... când mă privea cu ochii aceia mari albaștri, așezați deasupra obrajilor perfecți cu pistrui în mijloc, cerându-mi ceva, era incredibil de greu să o refuz.”

A menționat care a fost momentul în care a cedat rugăminților copilului ei și i-a dat voie să se ducă să doarmă la o prietenă, chiar dacă inițial intenționa să refuze: „...Aveam încredere în această familie, copiii noștri se înțelegeau de minune și știam că fetele își vor face de cap. Am ezitat. I-am spus fiicei mele că nu o credeam capabilă să facă față.”

Motivele care stăteau la baza refuzului ei de a-și lăsa fetița să doarmă la un alt copil se refereau la: „Ea nu mânca deloc bine sau nu mânca deloc- și nu se întâmpla așa întrucât familiile la care se ducea nu aveau grijă de ea; ajungea să fie atât de prinsă la joacă, încât pur și simplu nu recunoștea faptul că îi era foame. Stătea așa până când se prăbușea. I-am spus că întotdeauna se culcă seara prea târziu și că se trezește prea devreme. A doua zi este răutăcioasă și morocănoasă. Pur și simplu nu funcționează.”

trei-fetite-distrandu-se-in-timp-ce-stau-intr-un-pat-supraetajat

Fetița a continuat să insiste pe lângă mama sa spunându-i că ultima dată când a primit un copil pentru a dormi în casa lor totul a fost în regulă. Pentru a o convinge, copila i-a adresat mamei următoarea rugăminte: „Mamă, promit că o să închid ochii și că o să dorm.” În final, mama s-a lăsat înduplecată: „Și-a fixat ochii aceia albaștri în inima mea ca și cum ar fi pledat pentru a-și susține cauza, aceea de a o lăsa să doarmă acasă la o prietenă...Am fost de acord să o las. Mi-am spus că totul va fi bine. Dar nu a fost așa.”

A explicat în ce stare era fetița a doua zi, când s-a terminat vizita la prietena ei: „Era furioasă pentru că o luam de acolo, furioasă pentru că nu puteam planifica o altă întâlnire imediat și pentru că trebuia ca mai târziu, în acea zi, să mergem la petrecerea aniversară a unui prieten de familie. Nici nu era ora prânzului și ea era deja gata de culcare...După o oră în care mi-am privit copilul plângând și adresând cuvinte oribile atât mie, cât și fraților ei, l-am dus la culcare. Nu mai puteam să suport. Nu era corect pentru nimeni să insist să rămână trează. Am lăsat-o să doarmă cam o oră și mi-a luat cam tot atât să o conving să se dea jos din pat.”

Chiar dacă partenerul ei îi sugerase să rămână el acasă cu fetița pentru ca aceasta să se poată odihni în continuare, mama a decis să nu procedeze așa. În continuare, a recurs la următoarele soluții: „Am îmbrăcat-o forțat și am băgat-o în mașină...Ca să fie liniștită, i-am luat păturica și o carte și i-am spus că putea să stea într-un colț să citească dacă nu se simțea capabilă să participe la evenimentul festiv. Până la urmă s-a oprit din plâns și după ce a fost morocănoasă timp de o oră, în final a început să-și revină și în următoarele două ore de dinainte de culcare a fost OK.”

După experiența prin care a trecut, mama și-a încheiat confesiunea insistând cu explicațiile care țin „De ce refuz să îmi las copiii să doarmă la alți copii”: „Am luat o decizie. Gata cu dormitul la alți copii. O tulbură prea mult și pe ea și pe familia noastră și este dăunător și pentru sănătatea mea psihică. Lipsa unui program de somn și irosirea chiar și a unei singure ore de somn o determină să se comporte oribil și să strice ziua pentru întreaga familie. Pur și simplu nu poate să funcționeze în ziua următoare. Și nici eu nu pot.”

Cum știi că ai un copil pregătit să doarmă la un alt copil

Ann Douglas, autoarea cărții „The Mother of All Parenting Books: The Ultimate Guide to Raising a Happy, Healthy Child From Preschool to Preteens”, atrage atenția asupra următorului fapt: dorința copiilor de a dormi la alți copii este strâns legată de o nevoie tot mai mare de independență, de a avea un interval în care să fie departe de ochii părinților. Odată cu decizia acestora de a le permite așa ceva copiilor, li se va oferi libertatea de a încerca un lucru nou. 

Pentru a-ți da seama dacă micuțul tău este pregătit pentru acest pas, este necesar să-i analizezi cât mai îndeaproape comportamentele și abilitățile. Printre semnele care îți vor demonstra că poate să se descurce în noua situație se numără:

  • Copilul a mai rămas peste noapte în afara casei (la rude de exemplu), nu a fost speriat și nici nu a plâns după tine
  • Este capabil să realizeze singur demersuri precum: să se spele pe dinți, să se îmbrace/să se dezbrace etc.
  • Nu are coșmaruri și în general nu se trezește pe timpul nopții
  • Poate să stea despărțit de tine timp de mai multe ore fără să fie copleșit de anxietate
  • Știe să ceară ajutorul și altor adulți, care nu fac parte din familie
  • Se simte în largul său atât când socializează cu copiii, cât și cu adulții
  • Se adaptează fără dificultate când vine vorba să mănânce din mâncarea preparată de altcineva
  • Este foarte entuziasmat de ideea că în sfârșit va putea să doarmă la un alt copil

Siguranța copilului tău când doarme la un alt copil

Odată ce te convingi că ai un copil care este pregătit să se adapteze situației în care ar dormi la un alt copil, este rândul tău să iei toate măsurile care să te asigure că acesta va fi permanent în siguranță. Psihologii susțin că, pentru copii, dormitul la alți copii poate să fie o experiență pozitivă, ce le va fi benefică întrucât:

  • Le va da ocazia să-și consolideze prieteniile pe care le au deja 
  • Îi poate ajuta să lege și alte relații de prietenie 
  • Îi va pune în situații de viață diferite, ajutându-i să dobândească noi abilități
  • Îi va determina să devină tot mai independenți și mai responsabili

trei-fetite-imbracate-in-pijamale-distrandu-se-in-timp-ce-stau-in-pat

Înainte să îi permiți copilului tău să meargă să doarmă la un alt copil, vei lua măsuri de siguranță precum:

  • Stabilește o întâlnire cu părinții copilului la care va dormi copilul tău pentru a-i putea cunoaște cât mai bine
  • Întreabă dacă în casă vor fi și alți adulți în seara în care copilul tău va merge acolo
  • Dacă este vorba despre o petrecere, asigură-te că părinții copilului la care va merge copilul tău sau alte persoane adulte vor supraveghea copiii invitați
  • Întreabă cu cine și cum va dormi copilul tău când se va duce în casa altui copil
  • Mergi în vizită în casa în care va merge copilul pentru a vedea dacă acesta va fi într-adevăr în siguranță 
  • Poartă o discuție cu copilul tău despre părțile intime ale corpului și despre faptul că nu trebuie să permită nimănui să-l atingă fără a avea acordul său 
  • În cazul în care este vorba despre un adolescent, este esențial să știi ce fel de băuturi se consumă în casa în care va merge și stabilește reguli clare în privința fumatului sau a consumului de băuturi alcoolice- De asemenea, este important să insiști asupra următorului aspect: să-i spui copilului tău ca nu cumva să părăsească locuința familiei la care va dormi cu persoane necunoscute sau pe care nu le cunoaște suficient
  • Dacă ai un copil ce urmează o dietă specială, fie vei informa gazdele cu privire la alimentele ce îi sunt permise, fie vei duce în casa în care va dormi hrană pe care are voie să o consume
  • Spune-i copilului că te poate suna oricând și că este indicat să te contacteze de îndată ce are nevoie de ceva sau dacă se simte în vreun pericol
  • Explică-i faptul că nu este obligat să stea într-un loc în care nu se simte confortabil 
  • Discută cu copilul și stabiliți împreună un fel de „cod” prin care să îți poată transmite (printr-un mesaj pe telefon de exemplu) că nu este în siguranță 

Prima parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul scarymommy.com

Surse: abc.net.au, allianceforchildren.org, lifehack.org, mom.com, scarymommy.com, understood.org, webmd.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Iată de ce să nu îi spui niciodată copilului: „Te las aici și plec fără tine”
Iată de ce să nu îi spui niciodată copilului: „Te las aici și plec fără tine”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Refuz să îmi las mama să îmi viziteze nou-născutul pentru că este o fumătoare înrăită
    Refuz să îmi las mama să îmi viziteze nou-născutul pentru că este o fumătoare înrăită

    Încă de când te pregătești să devii mamă știi cât este de dăunătoare expunerea copilului la fumul de țigară, în special în primul său an de viață....

    Refuz să îmi las soția să fie casnică. Trebuie să contribuie și ea la plata facturilor
    Refuz să îmi las soția să fie casnică. Trebuie să contribuie și ea la plata facturilor

    Am 28 de ani și soția mea are 31, iar în ultima vreme și-a exprimat interesul de a fi casnică pentru a se pregăti pentru rolul de mamă. Nu avem copii și nici nu am...

    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!
    Mi-am jurat că eu nu o să-mi las copiii să doarmă în pat cu mine. Cât am putut să mă înșel!

    Înainte să devin mamă aveam în cap o lista foarte clară de lucruri pe care nu le-aș face niciodată că părinte: nu îmi voi lăsa copiii să se joace pe tabletă, nu...

    Nu îmi spăl copiii zilnic și îi las să mănânce cu mâna. Nu sunt sclava lor!
    Nu îmi spăl copiii zilnic și îi las să mănânce cu mâna. Nu sunt sclava lor!

    Una dintre cele mai mari provocări pe care le are o mamă este să găsească întotdeauna soluții pentru a se ocupa de copii și de casă, încercând totodată, pe...

    De ce îmi las copilul să poarte haine murdare sau pătate la grădiniță
    De ce îmi las copilul să poarte haine murdare sau pătate la grădiniță

    Îmi las copiii să poarte haine murdare la grădiniță. Da, știu că sună rău. Și sunt sigură că acest lucru nu ar fi fost „acceptabil” când eu eram copil....

    Sunt nutriționist și mamă și iată de ce îmi las copiii să mănânce dulciuri când vor ei
    Sunt nutriționist și mamă și iată de ce îmi las copiii să mănânce dulciuri când vor ei

    Atacul dulciurilor! O mamă nutriționist spune că le lasă mână liberă copiilor săi să mănânce dulciuri oricând doresc ei. Un coș plin de dulciuri este prezent tot...

    O fetiță de 13 ani cu leucemie devine înger păzitor pentru alți copii bolnavi. „Dorința mea este ca alți copii să-și poată împlini dorințele”
    O fetiță de 13 ani cu leucemie devine înger păzitor pentru alți copii bolnavi. „Dorința mea este ca alți copii să-și poată împlini dorințele”

    Chiar dacă stau zi de zi sub amenințarea unor boli grave, anumite persoane nu uită să se gândească și la suferința celor aflați într-o situație similară. Printre...

    Eram îngrozită să îmi las copilul cu o bonă. Am făcut-o, totuși, și camerele video mi-au dovedit că aveam dreptate
    Eram îngrozită să îmi las copilul cu o bonă. Am făcut-o, totuși, și camerele video mi-au dovedit că aveam dreptate

    Să-ți lași copilul cu o bonă pentru prima dată este întotdeauna o experiență sfâșietoare - dar, hei, trebuie să se întâmple cândva. Nu-i așa? O...

    © 2024 Qbebe