De ce copiii se comportă altfel când sunt mamele de față
Este adevărat. Copiii se comportă diferit de față cu mamele lor. Unii experți sugerează că se întâmplă din cauză că mama reprezintă o nevoie biologică pentru copil.
Cei mici își doresc să comunice, dar nu dispun de abilitățile verbale sau emoționale pentru a-și exprima sentimentele și nevoile. Din cauză că un copil se simte sigur în prezența mamei - ea este principala persoană care l-a îngrijit - iar iubirea ei depășește orice granițe. Studiile demonstrează faptul că tantrumurile sunt asociate nivelului de anxietate resimțit de copil, iar mama poate calma acea anxietate.
Chiar dacă au manifestări grave, copiii învață; observă faptul că modul în care se comportă conduce la diverse reacții din partea ta și a celor din jur. Din acest motiv, modul în care reacționezi este crucial. Copiii pot resimți starea de conflict și tensiune, ceea ce creează anxietate, care se manifestă în tantrumuri.
Doctorul K.P. Leibowitz, specialist în psihilogie, a afirmat următoarele: Am descoperit că atunci când copii cu vârsta chiar de 8 luni se joacă fericiți, însă atunci când își observă mamele un procent de 99,9% din ei au avut șanse mai mari să înceapă să plângă, să murdărească scutecul și să ceara atenție imediată. Acel procent de 1% era un copil care avea probleme de vedere care, odată ce a auzi vocea mamei a început să arunce diverse lucruri și să ceară de mâncare cu toate că abia mâncase. Copiii pot mirosi feromonii mamei și își modifică comportamentul. Aceasta constituie o reacție normală la copilul mamei respective, iar deoarece ea îi emite, iar copilul îi miroase, știe că mama sa este aproape și se simte protejat și în siguranță.
Mamele cred întotdeauna că modul în care se comportă copilul se datorează faptului că petrec mai mult timp împreună, deoarece copilul dorește atenție, deoarece mama spune da mai des sau deoarece mama îl iubește întotdeauna chiar dacă face o criză de tantrum.
Adevărul este că mamele simbolizeaza nevoile pentru copii, iar din punct de vedere biologic copiii sunt setați să asocieze nevoia pentru hrană și supraviețuire cu mama. Din acest motiv comportamentul lor escaladează pentru a obține atenție (o conexiune) din partea mamei în orice mod posibil.
Tații, pe de altă parte, simbolizează încredere, asumarea de riscuri și joaca pentru copii; prin urmare cei mici nu au nevoie disperată de atenție din partea lor deoarece nu reprezintă un atașament înnăscut de supraviețuire. De asemenea, copiii se comportă diferit în mod natural pentru a obține atenția dorită.
Motivul pentru care copiii se manifestă cu 800% mai rău atunci când mamele sunt prezente este unul simplu: înseamnă că ești o mamă bună și că îți faci bine treaba. Înseamnă că micuțul tău te iubește și are încredere în tine și că nu își interiorizează negativitatea.
Sfatul specialistului
Doamna Simona Cernea, Psihoterapeut de orientare cognitiv comportamentală, Psiholog Clinician, Facebook: Pentru Suflet- Psihoterapeut Simona Cernea, e-mail: simonacernea.psihoterapie@yahoo.com, web: www.simonacernea.wordpress.com, Tel:0723509082 care a avut amabilitatea de a ne oferi următoarele informații:
Pentru că nu îmi plac generalizările aș vrea să spun încă de la început că din punctul meu de vedere fiecare caz ar trebui analizat separat, în funcție de vârsta copilului (sub 2 ani, 2-6 ani, 6-12 ani sau peste 12 ani), în funcție de nivelul de dezvoltare al acestuia și de comportamentul pe care mama îl reclamă.
Cu toate că există câteva articole conform cărora copiii au un comportament semnificativ mai rău în prezența mamelor, acestea se referă la bebeluși sau la copii sub 4 ani, vârsta specifică a tantrumurilor. Faptul că cei mici își refulează emoțiile și sentimentele negative în prezența persoanei cu care se simt cel mai în siguranță poate fi adevărat.
De altfel chiar și în calitate de adulți avem tendința de multe ori să „vărsăm" sacul de „supărări și frustrări de peste zi" pe partener sau prieteni. Este acest lucru normal și ușor de acceptat de către persoanele semnificative din viața noastră? Nu! Îl facem cu toții câteodată? Cu siguranță. În cazul copiilor, mai ales a celor foarte mici, singura generalizare de la care plec este aceea conform căreia copiii nu sunt eminamente răi și răzbunători, și nici nu au unțel din a face viața imposibilă adulților de lângă ei, ci au anumite nevoi pe care nu știu cum să le exprime sau nu au cui.
Fie sunt singuri o perioadă lungă de timp, fie adultul care îi însoțește nu le acordă suficientă atenție sau nu le înțelege nevoia, limbajul, nu știe să relaționeze cu el.
Astfel, acumulând experiențe și emoții negative în cursul zilei, când sunt lângă mamă (din partea căreia simt iubire necondiționată) deoarece nu au mecanisme de coping bine dezvoltate și o toleranță la frustrare redusă, își „permit" să „erupă". După cum spuneam, vorbim de copiii mici și foarte mici, care nu au aceste mecanisme dezvoltate încă.
Cel mai important mi se pare însă cum să învățăm să schimbăm aceste comportamente, pentru că nu cred că există o mamă căreia să îi placă sau să se mândrească cu faptul că în prezența ei copilul este de nestăpânit.
Focusul trebuie pus în acest caz pe NEVOIA pe care copilul o are la acel moment, iar când spun nevoie mă refer pe de o parte în cazul bebelușilor și la nevoi de ordin fizic (pentru că ei nu știu cum să le ceară nici pe acestea: hrană, somn, scutec schimbat), dar mai ales la nevoile psihologice pe care copiii de toate vârstele le au: nevoia de atașament securizant, nevoia de dragoste, de înțelegere, de acceptare necondiționată, de atenție, de respect. Și cumva mamele ar trebui să se asigure că cei mici au satisfăcute aceste nevoi și în lipsa lor, de către persoanele care îi au în grijă.
De asemenea, aș vrea să mai spun că ar trebui să punem lupa și asupra noastră, a adulților. Ce înseamnă că cel mic nu se comportă corespunzător, și cu ce anume am vrea să înlocuim acele comportamente? Am văzut în practica din cabinet părinți care își doreau ca prin terapie copilul să devină, din punctul meu de vedere, „anulat". Din perspectiva părinților a „fi cuminte" însemna „a nu exista"- să nu vorbească foarte mult, să nu ceară lucruri, să nu își exprime o dorință sau o opinie, să petreacă mai mult timp singur în camera lui, să nu deranjeze. Acesta este motivul pentru care am spus la început că fiecare caz trebuie tratat în mod diferit, pentru că fiecare familie în parte este un sistem guvernat de propriile reguli, dorințe și principii de viață.
Consider că atunci când adultul de lângă copil îl iubește necondiționat, știe să se raporteze la el, la nivelul lui de dezvoltare, îi înțelege nevoile și îi acordă atenție, în paralel cu reguli și limitări șansa ca aceste comportamente nedorite, sau tantrumuri, să apară este destul de mică.
Citește și: 5 greseli de educatie pe care le face si cea mai buna mama
Mulțumim Simonei Cernea pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.
Surse: http://identitymagazine.net; http://theparentingdoctor.com; https://youaremom.com
