Orice persoană care se ocupă cu educația copilului, de la grădiniță până la liceu trebuie să cunoască "materialul" cu care lucrează. Adică să fie informat asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copilului, dat fiind că educatorii și profesorii sunt responsabili de o bună parte din formarea acestuia.
De ce are nevoie un educator de cunoștințe de psihologie
Există câteva motive principale pentru care este necesar ca orice educator- înțelegând prin aceasta și învățătorii și profesorii- să cunoască elemente de psihologie a copilului:• pentru a putea să-i înțeleagă stilul de învățare, să știe ceea ce îl motivează, cum să-i stimuleze memoria și dorința de a afla mai multe
• pentru a-l ghida pe elev în direcția cea mai potrivită, corespunzătoare abilităților sale
• pentru a cunoaște potențialul și capacitățile fiecărui elev
• pentru a putea stimula dezvoltarea personalității elevului, dat fiind că educația ca întreg se bazează, în primul rând, pe personalitate și motivație
• pentru a-și putea adapta metodologia de predare la cererile și modul de învățare al elevilor
• pentru a înțelege diferențele intre copii și pentru a trata fiecare elev după individualitatea sa
• pentru a ajuta elevii să-și rezolve problemele de învățare
• pentru a lua în considerare toate aspectele dezvoltării unui copil, atât cele cognitive cât și cele emoționale și a asigura o educație completă
• pentru a nu face erori grave în procesul de educare și a nu periclita dezvoltarea copilului
Pentru a cunoaște copilul, educatorul trebuie să înțeleagă psihologia creșterii și dezvoltării sale, inclusiv influența factorilor de mediu și, posibil, a factorilor ereditari asupra învățării. Copilul are instincte naturale, potențialități și înclinații. Toate aceste aspecte îi determină comportamentul, iar ele trebuie luate în considerare de către educator, pentru a avea succes în actul învățării.
La ce pericole sunt supuși copiii
Atunci când educatorul nu are cunoștințe elementare de psihologie, poate face greșeli care afectează dezvoltarea copilului, stima de sine și chiar motivația și capacitatea de învățare a acestuia. Iată care sunt riscurile atunci când persoana care se ocupă de educația copilului nu cunoaște psihologia acestuia:
1. Copilul nu mai are încredere în sine. Atunci când un educator pune accent doar pe competiție și stigmatizează eșecul sau etichetează copiii care nu au rezultate extraordinare, stima de sine a celor mici este afectată. Ei ajung să interiorizeze etichete precum "codaș" sau "leneș" și, cu timpul, se vor comporta în consecință. În plus, copiii nu vor înțelege niciodată că eșecul este doar o lecție care trebuie învățată, vor suferi atunci când greșesc și se vor recupera cu dificultate. O astfel de atitudine îi va transforma mai târziu în adulți temători și lipsiți de inițiativă.
2. Copilul pierde motivația pentru învățare. Un educator nepotrivit poate afecta dramatic atitudinea copilului față de școală. Atunci când copiii spun că nu mai vor să meargă la școală (sau la grădiniță) din cauza unor profesori (sau educatorului) nu trebuie să-i presați, ci este necesar să-i ascultați cu atenție, să aflați ce îi deranjează. Pentru că este posibil ca acțiunile și atitudinea persoanei care lucrează cu el să nu fie tocmai potrivite.
Ironiile, umilirea copilului în fața celorlalți, duritatea și autoritatea extremă, pedepsele, comparațiile permanente în defavoarea anumitor copii, etichetarea, ignorarea diferențelor dintre copii în ceea ce privește modul de învățare, toate acestea sunt erori ale educatorului care periclitează evoluția educațională a copilului. Un educator fără cunoștințe psihologice va considera astfel de aspecte ca neimportante, când tocmai ele sunt cele care conferă calitate educației.
3. Copilul se va compara mereu cu alții. Un bun educator știe să construiască încrederea în sine a copilului, astfel încât acesta să nu se raporteze mereu la ceilalți, să aștepte validare și recunoaștere din partea lor, Atunci când un educator nu are cunoștințe de bază privind stadiile de dezvoltare ale copilului, îi va trata la fel pe toți elevii sau copiii din grupa sa și le va impune standarde identice. Or, acest lucru este în detrimentul copiilor. Copiii au stiluri de învățare diferite, grade diferite de atenție și concentrare, capacitate diferită de memorare, abilități și înclinații diferite. Un educator priceput nu va cere uniformitate, ci va încerca să identifice punctele tari ale fiecărui copil, să-l încurajeze și să-l valorizeze în fața celorlalți, chiar dacă nu este printre primii din clasă. Cu atât mai mult la vârste mai mici este necesar ca educatorul să pună accent pe diferențele dintre copii, să-i abordeze în mod personalizat și să scoată ce este mai bun de la fiecare.
4. Creativitatea copilului este inhibată. Un educator care cunoaște minimal psihologia copilului știe că este necesar să dezvolte creativitatea acestuia în paralel cu cunoștințele de natură academică. Un copil creativ și original ar putea avea mai mult succes, când va deveni adult, decât unul care a avut numai rezultate bune la învățătură, dar nu și-a dezvoltat gândirea critică și inventivitatea. Un educator fără cunoștințe de psihologia copilului face o serie de greșeli care pun în pericol dezvoltarea acestuia: - nu stimulează libertatea de gândire și de exprimare
- insistă doar pe cunoștințele din carte, fără să antreneze capacitatea copilului de a găsi soluții alternative
- inhibă dorința copilului de a pune întrebări și a afla lucruri noi
- discreditează interesele și înclinațiile copilului, încercând să-l încadreze într-un tipar prestabilit
5. Copilul nu își valorifică aptitudinile. În preajma unui educator lipsit de instruire psihologică, aptitudinile și talentul unor copii pot trece nebăgate în seamă, ceea ce reprezintă o pierdere de nereparat pentru aceștia. Este posibil ca un copil foarte înzestrat într-un anumit domeniu să nu se poată afirma, atunci când persoanele care se ocupă de educația lui nu-l încurajează. Un bun educator este atent la toate aspectele legate de interesele și abilitățile copiilor, pentru că unul dintre rolurile sale este și acela de a-i orienta și a-i ghida pentru atingerea potențialului maxim.
6. Copilul poate dezvolta anxietate sau depresie. În cazuri mai grave, atitudinea unor educatori poate determina reacții de respingere, teamă excesivă și chiar depresie la copil. De asemenea, copiii pot prezenta simptome fizice, precum dureri de cap, insomnii, dureri de stomac, stări de agitație numai la gândul că merg la școală sau la grădiniță. Aceste simptome sunt reale, ele pot masca un mare disconfort resimțit de copil în preajma unui educator care nu are abilitățile necesare pentru a lucra cu cei mici.
Educația este mai mult decât predarea unor noțiuni și rezultatele academice ale copiilor. Unul dintre cele mai importante aspecte ale sale este susținerea emoțională a copiilor de către persoanele responsabile cu educația lor, motivarea adecvată și valorizarea acestora. În sistemul educațional, o condiție pentru a fi un bun educator este să practici o comunicare eficientă cu copilul. Profesorii care încearcă să înțeleagă emoțiile elevilor, interesele, fricile și îngrijorările, care au o atitudine de apreciere și recunoaștere a părții pozitive a oricărui copil vor avea și cele mai bune rezultate pe termen lung. Astfel de educatori vor deveni adevărate modele pentru copii, iar acțiunile lor vor avea influența în bine viitorul celor mici, la fel cum acțiunile unui educator nepotrivit pot avea efecte negative de lungă durată.
Surse: https://www.sciencedirect.com; https://soloeduinfo.blogspot.com;https://www.wabisabilearning.com
Urmareste-ne pe Google News
