- De ce copilul se poate manifesta în public astfel încât să te facă de râs
- Moduri concrete în care copilul te poate face de râs în public
- Când vă aflați la cumpărături
- Când vă aflați în parc
- Când sunteți la restaurant
- Când sunteți la o toaletă publică
- Când copilul se află la grădiniță
- Ce putem face, în calitate de părinți, în situația în care suntem făcuți de râs în public de către copil
De ce copilul se poate manifesta în public astfel încât să te facă de râs
Nu de puține ori am fost puse în situația ca al nostru copil să aibă tot felul de toane, să utilizeze sau să adreseze cuvinte nepotrivite de față cu persoane străine. Acestea ne privesc fie disprețuitor, fie critic, fie doar din pură curiozitate, considerându-ne pe noi cu totul responsabile față de ceea ce face sau spune copilul.
Iată de ce ne temem când ne gândim că putem fi oricând martore la comportamente ale copilului, de care nu suntem deloc mândre, chiar în public. Psihologii ne asigură însă că un copil mic (sub 4-5 ani) nu poate face distincția dintre public și privat și nici nu se poate încă autocontrola. Mai mult, nici nu poate înțelege faptul că tu te rușinezi și că te simți umilită. În urma unor studii, ei au constatat faptul că „toanele” unui copil încep să iasă la iveală cam de pe la 18 luni, fiind mai frecvente între 2 și 3 ani. Totodată, cei mici au „toane” mai dese și cu o durată mai scurtă, în timp ce copiii mai măricei le au mai puțin frecvente, dar și mai lungi (în medie, acestea pot dura între 3 și 5 minute).
De obicei, „toanele”/micile „crize” ale unui copil se întâmplă atunci când au sentimente/emoții puternice, pe care nu știu să și le gestioneze. Este vorba despre ceea ce specialiștii numesc o „supraîncărcare” emoțională, ce poate apărea în oricare dintre următoarele contexte:
• Vă aflați în public, alături de alte persoane (inclusiv de rude) la o reuniune de familie, la o petrecere sau pur și simplu într-un magazin sau într-o instituție
• V-ați schimbat rapid activitățile desfășurate (de exemplu, ați oprit joaca pentru a lua masa, nu mai citiți pentru a vă duce la culcare etc.)
• Copilul se află lângă oricare dintre voi, părinții, care sunteți stresați
• După ce ați avut o zi plină, mai ales dacă aceasta a fost marcată de prezența unor persoane dragi (precum o bătaie cu perne cu mami sau tati, o zi la picnic, o zi petrecută alături de un prieten de care s-a despărțit etc.)
Când copilul se află în această „supraîncărcare emoțională", trebuie să știți că pentru el nu contează deloc locul în care vă aflați. El își va dori lucruri neobișnuite, va spune/va face unele la fel, va fi nemulțumit de ceea ce i se oferă și cel mai mărunt lucru poate declanșa plânsetul, țipetele sau vorbele neadecvate.
În acele momente, cea mai mare greșeală pe care o poți face este să începi să țipi la el și să-l pedepsești. În schimb, străduiește-te să rămâi calmă, să-i arăți că se poate baza pe tine și să-l tratezi cu respect. Deși cei din jur te vor critica, tu va trebui să-i acorzi copilului tău atenție și să stabilești niște limite cu blândețe și să-i arăți că-l susții în fața celorlalți. De pildă, dacă te afli cu copilul tău într-un loc public și te simți jenată de comportamentul său, spune-le celorlalți doar atât: „Suntem în regulă. Nu vă faceți griji”, „Se pare că azi avem mici probleme tehnice”, „Este una dintre acele zile...”, „Nu cred că toate acestea vor dura prea mult etc.”.
Practic, este normal ca societatea să critice anumite atitudini, inclusiv ale copiilor care au nevoie de atenție sau care pur și simplu care nu știu încă să-și gestioneze emoțiile. Dar este la fel de normal ca tu să fii alături de copilul tău în orice situație, ajutându-vă reciproc să treceți peste anumite momente critice.
Nu în ultimul rând, trebuie să ai suficientă tărie pentru a nu-ți exprima în public, prea repede, scuze pentru ceea ce a făcut sau a spus copilul tău. Experții în psihologia infantilă ne spun că un asemenea gest ar fi o greșeală. Copiii mai mari, întrucât au ales un anumit comportament, va trebui să fie responsabilizați și să-și ceară scuze. În cazul copiilor mai mici, mai întâi trebuie să încerci să-i calmezi și, eventual, să aveți parte de un „time-out”. Spre exemplu, dacă vă aflați într-un magazin și copilul te-a făcut de râs, mergeți într-un loc mai retras și pur și simplu distrage-i atenția și uitați-vă, pentru câteva clipe, unul la altul. Vei vedea că situația se va mai calma. Dacă nu se va întâmplă așa, părăsiți locul respectiv și lasă-l pe copil să se liniștească.
Este foarte important să nu-ți pedepsești copilul pentru ceea ce a făcut, ci să-l lași să se „descarce” pentru a se simți din nou relaxat.
Moduri concrete în care copilul te poate face de râs în public
Așa cum s-a menționat și mai sus, copilul nu va conștientiza ce înseamnă să te afli într-un loc public. Dacă va simți nevoia la un moment dat, va acționa în cele mai neprevăzute feluri, care te vor face să te simți ridicol în fața celorlalți.În rândurile de mai jos veți găsi 10 exemple de moduri în care copilul te poate face de râs, în locuri diferite. Fie că va face, fie că va spune tot felul de lucruri, nu este greu ca cei din jur să se întrebe „Oare ce mai urmează?”, să te compătimească sau să te privească plini de o curiozitate aproape morbidă.
Când vă aflați la cumpărături
Pentru a evita, pe cât posibil, ca atunci când vă aflați la cumpărături, micuțul să te facă să te simți penibil în fața celorlalți, încearcă să te asiguri, încă de când plecați de acasă, că este odihnit, că nu-i este foame sau sete și că nu îl doare ceva.
Cu cei puțin mai măricei, străduiește-te să stabilești niște reguli. De exemplu, îi poți spune copilului că știi că va vedea acolo niște lucruri care îl vor atrage, că se poate uita la ele, dar că nu le veți cumpăra azi.
În ciuda acestor măsuri de prevenire, copiii sunt imprevizibili, așa că te poți aștepta să te afli în oricare dintre următoarele situații:
• Când te aștepți mai puțin, copilul se repede la raionul cu dulciuri și încearcă să-și îndese în buzunar bomboane. Iar când îi vei atrage atenția, poate începe să țipe la tine în mijlocul magazinului, spunând „Te urăsc!”.
Când vă aflați în parc
Parcul poate fi un loc de aventuri pentru tine și pentru copilul tău, iar cei din jur au ocazia să asiste la adevărate „spectacole”, la care protagoniști sunteți chiar tu și micuțul.
Să vedem doar două exemple de situații în care te poți face de râs aici:

• Până și pietrișul poate avea un gust interesant pentru copii: nu te mira dacă îți vezi copilul mușcând din el și, chiar dacă nu este rănit serios, va începe să sângereze.
Când sunteți la restaurant
Mulți sunt de părere că nu trebuie să mergi la restaurant cu copiii. Într-adevăr, este un loc public în care copilul se poate comporta astfel încât să te facă să te simți cel puțin ridicol în fața celorlalți. Să vedem doar câteva moduri de comportament:
• În timpul unei mese liniștite, copilul strigă pe neașteptate „Rahat!” sau se repede să-și mănânce desertul preferat, vârându-și pur și simplu capul în farfurie. În plus, nimic nu-l oprește să-și bage mâinile în mâncare și să facă un dezastru în jur! ![]() |
![]() |
Citește și: 25 de maniere pe care copilul trebuie sa le stie pana la 7 ani
Când sunteți la o toaletă publică
Să-ți lași copilul să te aștepte pentru câteva clipe în timp ce tu te-ai închis în toaletă pentru că te simți rău poate fi o altă ocazie în care copilul să te facă de râs.
Fără să vrei, când ești la toaletă, va trebui să-i răspunzi la întrebări de genul: „Mami, faci caca?”, „Mami, mai vomiți mult?” etc.
Când copilul se află la grădiniță
Să nu crezi că atunci când micuțul tău s-a dus la grădiniță nu mai ești în pericol să te facă de râs în public. Din contră, și în acest cadru ocaziile se ivesc când nici nu te aștepți.
E de ajuns numai să întârziați pentru câteva minute dimineața, iar copilul să se repeadă, pe când ceilalți colegi de grădiniță se află la micul-dejun sau în mijlocul unei activități și să menționeze: „Am întârziat pentru că mama a avut diaree!”
Ce putem face, în calitate de părinți, în situația în care suntem făcuți de râs în public de către copil
Înainte de orice, psihologii ne asigură de următorul lucru: nu înseamnă că nu ești un părinte bun dacă ți se întâmplă ca al tău copil să se comporte astfel încât să te simți penibil în public. Poți fi însă unul mai bun dacă ești capabil să conștientizezi faptul că o anumită situație din public te privește, de fapt, doar pe copilul tău și pe tine. Este foarte important să nu-ți pierzi controlul și să poți să rezolvi urgența de moment: calmarea copilului.
De asemenea, pentru a gestiona cât mai eficient o situație neplăcută când ești în public cu copilul, încearcă să urmezi sfaturile de mai jos:
• Avertizează-ți copilul asupra a ceea va urma- Deși pare plictisitor, este necesar să-i reamintești acestuia ce urmează să faceți. În special copiii mai mici au nevoie de un nivel ridicat de predictibilitate în viața lor. De exemplu, dacă urmează să ieșiți la cumpărături, poți spune: „Mergem la cumpărături, dar azi nu vom cumpăra decât mâncare. Pentru dulciuri și jucării vom merge altă dată”. Este recomandabil să procedezi așa întrucât, în urma unor studii, s-a constatat că lipsa de predictibilitate poate fi un factor declanșator pentru micile „crize” ale copilului.
• Stabilește anumite așteptări față de comportamente- Ideal este să stabilești cam 2-3 reguli importante pentru comportamentele copilului din public. Spre exemplu, precizează clar următoarele: „Mai întâi, vom merge la coafor și după aceea la supermarket. Știu că acolo vei vedea o mulțime de jucării, dar astăzi poți doar să te uiți la ele, întrucât nu vom cumpăra niciuna” sau „Dacă vrei să te urci în căruciorul de la supermarket, vei sta în el până când terminăm cumpărăturile”. Nu-ți „bombarda” însă copilul cu prea multe reguli, întrucât nu le va ține minte și va fi foarte probabil să le încalce.
• Stabilește niște limite pentru limbajul folosit de către copil- Mai ales copiii aflați în procesul de familiarizare deplină cu utilizarea oliței/a toaletei, dar și preșcolarii ce au început să fie fascinați de modul în care funcționează corpul uman, au tendința să recurgă adesea la cuvinte din această sferă. Pentru ca al tău copil să nu fie tentat să le folosească inclusiv în public, străduiește-te să nu te amuzi când îl auzi spunând un asemenea cuvânt, nu-l certa și nu-l pedepsi dacă îl spune, dar spune-i, de pildă, „Nu este un cuvânt pe care să-l spui acasă și în fața altor oameni” sau „Vorbim așa numai când suntem la toaletă”.
• Fă o listă cu lucruri care pot distrage atenția copilului și îl ajută să nu se plictisească- Este suficient ca un copil să se plictisească pentru a începe să se comporte într-un mod indezirabil. Fie că o face pur și simplu din plictiseală, fie pentru a atrage atenția, poți evita totuși ca astfel de evenimente să aibă loc. Gândește-te la ce îi place micuțului tău să facă sau despre ce îi place să vorbiți și folosește-te de aceste elemente atunci când trebuie să mergeți într-un loc public, în special dacă trebuie să stați mai mult acolo.
• Încearcă să-ți imaginezi copilul într-o ipostază în care te-ar face de râs- Notează-ți, pentru început, ce abilități ale tale te-au ajutat în diverse situații în care a trebuit să-ți calmezi copilul. După aceea, imaginează-ți câteva cazuri în care copilul te-ar face să te simți groaznic în fața celorlalți. Experții sunt de părere că este mai simplu să ți le imaginezi când ești calm, astfel încât să-ți stabilești o strategie pentru situațiile concrete în care copilul ar putea să te facă de râs.
Citește și: Sfatul psihologilor: Copilul meu vorbeste urat- ce ma fac?!
Voi mai știți și alte moduri prin care un copil ne-ar putea face de râs în public?
Surse:
www.afineparent.com; www.babycenter.com; www.buzzle.com; www.friendshipcircle.org; www.dailymail.co.uk; www.handinhandparenting.org; www.littlebudha.com; www.mom.me; www.romper.com; www.todaysparent.com
Surse poze:
www.dailyherald.com; www.lindenbp.com
