La fel se intampla si cu fricile care au radacini in copilarie. Una, foarte cunoscuta, este anxietatea de separare a copilului de parinti. Sau teama de abandon. Te intalnesti cu ea la 8 luni, la 2 ani, la 5 ani si chiar la 10. De fapt, o purtam cu noi toata viata, doar ca in copilarie are perioade cand este acuta.
Aminteste-ti ca anxietatea de separare a copilului de parinti este o etapa necesara. Acum, imunitatea emotionala si psihologica a copilului se intareste. Acum are loc un fel de intarcare, la nivel emotional. Micutul, cu propriile resurse, invata sa traiasca fara mami si sa depaseasca despartirea de tine.
De multe ori, anxietatea de separare se dovedeste a fi un proces: are mai multe etape. Sa vedem cum se manifesta, la varste diferite ale copilului.
Anxietatea de separare, la varsta de 8-12 luni
Prima data cand apare, anxietatea de separare marcheaza inceputul unei noi perioade de dezvoltare. Este o manifestare sanatoasa a copilului, desi deosebit de neplacuta pentru mamici. Mai ales ca izbucneste din senin. De unde bebelusul tau era un copil vesel si rezonabil, constati intr-o zi ca s-a schimbat peste noapte intr-un copil plangacios, insistent si panicat. Ce se petrece?
Intre 4-7 luni, copilul incepe joaca de-a aruncatul obiectelor. Ai observat? Pentru ca acum descopera ca obiectele dispar, dar ca ele inca exista, atunci cand nu le mai vede. Si le vrea inapoi. In curand, aceasta descoperire se aplica si in ceea ce ii priveste pe parinti. Pe la 8 luni, pana intr-un an, incep sa imi dau seama: Mami si Tati exista si daca nu ii vad eu, asa ca ii vreau inapoi! Daca au plecat, inseamna ca m-au lasat singur! Sunt inca prea mic sa inteleg timpul si cum sta treaba cu "ma intorc imediat", asa ca daca iesi pe usa camerei - nu conteaza ca te duci doar pana la baie - o sa tip, mami, pana cand te intorci!
Ce poti face impotriva anxietatii de separare
Repetitii. Expertii te sfatuiesc sa incepi inca de pe la 6 luni sa inviti in relatia mama-copil o a treia persoana (ruda, bona), in grija careia planuiesti sa il lasi pe copil peste catva timp. Micutului ii va prinde bine sa se acomodeze cu "intrusul" in relatia dintre voi. Lasa-i impreuna perioade scurte, minute sau ore - vezi cat poate suporta copilul. Si petreceti apoi timp in trei. In preajma ta, copilul va accepta usor pe noul-venit. Iar atunci cand va atinge pragul anxietatii de separare, nu se va simti complet instrainat. Va exista o doza de confort si de siguranta in despartirea de tine, chiar daca mica.
Scurteaza momentul despartirii. Iti vine foarte greu sa il lasi pe copil plangand, in timp ce el se agata de tine. Totusi, spre binele lui, calca-ti pe inima si scurteaza momentul. Nu vei reusi sa il linistesti, daca ii mai dai "doar o imbratisare", daca ii repeti ca mami il iubeste, daca mai stai cu el "doar un minut in plus". Procesul firesc este ca cel mic sa planga, oricat de mult dureaza episodul despartirii. Asa ca fiecare minut in plus aduce alte lacrimi. In 15-20 de minute dupa plecarea mamei, cei mai multi copii au incetat deja cu jalea si au gasit ceva atractiv de facut.
Cu zambetul pe buze. Asta este cel mai greu de facut. Cand ai inima stransa, sa ai si zambetul (sincer) pe buze. Este de fapt o atitudine sufleteasca, de care copilul tau are nevoie. Sa vada ca disperarea lui nu te doboara, nu te sperie, nu te confuzeaza. Are nevoie sa se sprijine pe tine. Sa poti primi, cu acceptare si calm, toata panica lui ca tu pleci. Acest lucru este vital pentru ca el sa poate traversa si depasi etapa anxietatii de separare. Daca vede in mod repetat ca despartirea dintre voi nu este ceva de speriat pentru tine, ca nu primejduieste dragostea pe care i-o porti si nici seninatatea ta, atunci va invata treptat sa creada asta. Si sa accepte mai repede aceste despartiri.
Capcana lui "cand nu se uita". Calea mai usoara. Ti se frange inima cand ii vezi ochisorii in lacrimi, asa ca pandesti un moment cand nu te priveste si te furisezi afara. Cu gandul ca nu isi da seama. Copilul isi da seama, insa, si primeste acest gest ca pe o lovitura. Acum se simte cu adevarat parasit. Acum simte ca mama lui a fugit de el. Si nu asta ai facut?...
Anxietatea de separare, la 2 ani
Undeva intre 1 an si 2 ani jumate, multi copii traverseaza o a doua etapa a anxietatii de separare. Atasamentul lor fata de mami si tati este sporit, iar pe acest fundal, fiecare despartire ii tulbura. Nu mai este atat teama ca nu te vei intoarce, cat frustrarea ca il privezi de compania ta. Acum poate intelege ca "te intorci imediat" sau peste un timp. Insa nu accepta sa pleci.
Simte nevoia sa controleze putin plecarile si venirile tale din si in viata lui. Prin urmare, manifestarile emotionale sunt pe masura. Izbucniri, plansete disperate, urlete.
Ce poti face impotriva anxietatii de separare
Un ritual din a va lua La revedere. Pa-pa-ul calm si scurt, dinainte de a iesi pe usa, are nevoie sa fie condimentat cu gesturi care sa devina obiceiuri. Pupati-va ca eschimosii, stabiliti un salut secret, cantati impreuna o strofa dintr-un cantecel, da-i un pupic in fiecare palma, sau gasiti voi ceva. Copilul va simti intimitatea dintre voi si dedicarea ta in aceste momente, chiar daca sunt scurte. In plus, un ritual de despartire ii hraneste micutului nevoia de stabilitate, de consistenta, de securitate.
Da-i ceva de facut. Ca tranzitia sa fie mai usoara, ofera-i celui mic controlul asupra a ceva. Da-i o ocupatie, ceva care sa il implice si pe el in procesul despartirii. Haide, tine tu usa pentru mami, sa iasa. / Inchide tu usa cu cheia dupa mami. / Da tu fuga si stinge lumina la baie dupa ce pleaca mami, ca din cauza grabei, mami o uita mereu aprinsa etc.
Sau, pentru copiii care inca se sperie cand parasesti camera ca sa mergi la baie: Tine tu telefonul lui mami pana vine de la baie, ce zici? / Uita-te tu la televizor cat se duce mama pe balcon sa adune rufele, ca sa imi povestesti ce pierd eu.
Cand te simti util, senzatia de abandon este mai putin intensa. La un moment dat, gestul poate deveni obisnuinta si poate face parte din ritualul de despartire.
Ajuta-l sa inteleaga timpul. La 2-3 ani, micutul inca nu poate concepe intervalele temporale. Dar ar avea nevoie sa fixeze cumva distanta pana la care o sa te revada. Ajuta-l, in functie de reperele lui: Mami se intoarce dupa masa ta de pranz. / Cand incep desenele tale preferate, mami este deja aproape de casa.
Repetitii. Altfel de repetitii, de data aceasta. Cineva spunea ca drumul cel mai lung este cel de la urechi, la inima. De aceea, repeta-i copilului, de fiecare data cand pleci, ca il iubesti si ca te vei intoarce. Repeta-i ca te vei intoarce.
O mamica povesteste: Cand micutul ma roaga "Mami, nu pleca", l-am obisnuit sa il intreb "Ce face mami, de fiecare data cand pleaca?" Raspunsul lui este auto-linistitor: "Mami se intoarce".
Anxietatea de separare, la 6 ani
Aceasta etapa a anxietatii de separare nu mai tine atat de mult de varsta, ci de evenimentele prin care trece copilul. Se poate intampla la 3 ani, la 4, la 6, sau chiar mai tarziu. Practic, anxietatea de separare se intoarce. Copilul stie acum ca mama nu il paraseste si ca revine de fiecare data. Ce il deranjeaza este sentimentul de nesiguranta, de insecuritate, pe care il traieste in lipsa ei. Mai ales in situatii noi pentru el.
Cum este intrarea la gradinita, schimbarea acesteia sau chiar intrarea in clasa I. Se trezeste intr-un mediu nefamiliar, plin de oameni (noi) si se nelinisteste. Nu stie in cine sa aiba incredere. In final, se va indrepta catre figura materna pe care o are la dispozitie: doamna educatoare. Dar va trebui sa imparta atentia si dedicarea ei cu toti ceilalti copii - o alta situatie neobisnuita si neplacuta, de privare afectiva.
Ce poti face impotriva anxietatii de separare
Nelinistea este o emotie sanatoasa. Sa ne asteptam la un copilas nefericit, speriat, anxios. Sa nu ne asteptam la un copil autonom, la "un baiat mare", care "nu plange". Invata-ti copilul ca este in regula sa se simta nelinistit si are voie sa fie nemultumit. Ca nu te superi pe el daca nu este incantat sa mearga la gradinita. Arata-i ca ai rabdare cu el si ca in intelegi: "Stiu ca esti stresat, puiule. Iti amintesi un alt moment cand ai fost speriat si suparat? De exemplu, cand am foost prima oara la mare si ai intrat in apa? Sau cand ai invatat sa mergi pe role?..."
Daca amintirea pe care i-o stimulezi are un deznodamant fericit, copilul va asocia emotia aducatoare de neliniste din prezent, cu o evolutie pozitiva. Si se va mai relaxa.
Extra-timp in doi. Privarea de tine il afecteaza pe micut, pentru ca de unul singur ii este greu sa isi construiasca increderea in sine. Are nevoie de tine, pentru a se simti securizat. De aceea, ofera-i zilnic "doza" din timpul petrecut impreuna, ca sa aiba provizii atunci cand tu nu esti in preajma. Gasiti ceva de facut impreuna, doar voi doi: splati vasele, pregatiti micul dejun, faceti floricele si uitati-va la film, iesiti in parc, mergeti impreuna dupa paine...
Rutina de la culcare. Rutina este ceva ce un copil are nevoie. Ii demonstreaza ca lumea lui inca are structura si ca este previzibila. Mai ales in perioade marcate de schimbari si incertitudine. Cel mai potrivit moment al zilei pentru un program standard este noaptea, inainte de culcare. Poti chiar sa faci un program scris, lipit de perete, pe care sa il respectati: ora 20.00 cina; ora 20.30 facem baie; ora 20.50 ne pregatim in pijamale; ora 21.00 la film cu mama; ora 21.50 alinturi cu mama; ora 22.00 la culcare.
Mamici, voi cum va pregatiti pentru anxietatea de separare a copilului? Ce metode de ameliorare stiti?