7 replici de încercat când copilul nu vrea să se ducă la culcare

7 replici de încercat când copilul nu vrea să se ducă la culcare

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Una dintre provocările vieții de părinte este și mersul la culcare al copilului. Întrucât pot interveni adesea momente în care al nostru copil va refuza să meargă la culcare, trebuie să fim mereu pregătiți să găsim soluțiile cele mai convenabile. Printre acestea se află, așa cum vom vedea și din articolul de mai jos, și găsirea unor replici pe care să i le spunem acestuia. Nu va fi simplu să reacționăm mereu cu promptitudine, dar cu răbdare și ținând cont și de indicații venite de la specialiști, ne va fi mult mai ușor să ieșim bine din situațiile mai dificile, astfel încât micuții noștri să aibă parte, în final, de un somn cât mai bun.

Care sunt motivele pentru care un copil poate deveni reticent în a merge la culcare

Pentru a găsi cele mai potrivite soluții ca să ne convingem micuții să meargă să se culce, este foarte important să știm cât mai multe despre posibilele cauze ce ar putea sta la baza refuzului lor.
Specialiștii în domeniu spun că un copil poate să nu dorească să se culce din numeroase motive. Iată-le pe cele mai cunoscute:
Copilul nostru nu are o rutină de somn consistentă
Psihologii sunt de părere că, dacă al nostru copil se va obișnui de mic să facă anumite lucruri numai înainte de culcare, atunci el va conștientiza mai ușor când este vremea pentru somn.
De exemplu, copilul se poate familiariza cu tot felul de activități relaxante cum ar fi: o baie, o poveste, o discuție cu unul dintre părinți etc. După aceea va ști că urmează stingerea luminilor și că a venit timpul pentru culcare.

Citește și: Cele mai comune greseli ale parintilor in rutina de somn a copilului

Nu simte nevoia să doarmă la momentul respectiv
La fel ca noi, adulții, și copiii au nevoie de mai mult sau de mai puțin somn. În medie, un copil mai mic (de până la 3-4 ani) ar trebui să doarmă mai mult de 10-11 ore pe noapte, în timp ce un preșcolar și un școlar mic ar avea nevoie de 10-11 ore de somn.
În situația în care al tău copil are momente în care nu vrea să doarmă, gândește-te că poate chiar nu îi este somn. Vezi însă dacă nu prezintă oricare dintre următoarele semne de oboseală: nu se mai concentrează, este irascibil, refuză lucruri ce-i plac de obicei etc. În acest caz, îi este somn, dar nu vrea să meargă la culcare din alte motive.

Un copil poate să refuze să meargă să se culce întrucât nu vrea să rateze clipe de distracție
Nu te aștepta ca un copil să accepte fără probleme să se ducă la culcare, în timp ce voi, ceilalți membri ai familiei, vă delectați cu tot felul de activități distractive.
Ca să nu ai asemenea dificultăți, cel mai bine va fi fie să-l lași și pe el să participe pentru scurt timp la acestea, fie vei avea grijă să vă antrenați în ele după ce acesta a adormit.

Copilul a avut un somn de după-amiază prea lung sau la o oră prea târzie
Dacă se întâmplă ca al tău copil să refuze să meargă la culcare, ia în calcul și următorul aspect: nu cumva a dormit prea mult după-amiaza?
În special când copilul se va culca după-amiaza târziu și se va trezi spre seară, este foarte posibil ca la ora obișnuită de culcare să nu fie încă obosit.
Pentru a evita această situație, ai mare grijă cât va dormi copilul după-amiaza. De asemenea, mai ales pe timpul vacanțelor, ar trebui să te asiguri că micuțul va fi destul de activ pe timpul zilei, astfel încât să-i fie somn seara.

Refuzul de a merge la culcare al unui copil poate fi legat și de multă oboseală
Specialiștii ne avertizează și asupra următorului aspect: când un copil nu vrea să doarmă, este foarte posibil să fie și prea obosit.
Mai ales când copilul este la școală și are multe teme, se poate întâmpla oricând să ajungă să fie foarte obosit. De aceea, este esențial să aibă un program cât mai organizat, în care să alterneze lucrul cu momentele de relaxare.
În același timp, pentru ca al tău copil să se pregătească pentru somn, propune-i tot felul de activități ce-i permit să se detașeze și să fie gata de odihnă.

Un copil poate să nu vrea să se culce și când devine tot mai independent
Psihologii leagă refuzul copilului de a se duce la culcare cu creșterea independenței sale și nevoia de a o exprima. Practic, poate încerca să vadă ce obține de la noi și poate să încerce să „negocieze" inclusiv orele de somn.
Ca să nu avem multe dificultăți din această cauză, va fi ideal să-i dăm copilului cât mai multe opțiuni ce țin de rutina de dinainte de culcare (de exemplu, să-l întrebăm ce fel de spumă sau gel de duș dorește, pe care dintre pijamale o preferă etc.), dar să fim cât mai fermi în respectarea acesteia. În caz contrar, copilul va încerca să ne manipuleze și să obțină ore cât mai înaintate de culcare.

Copilul este stresat
Din diverse motive, copilul poate să fie stresat, emoționat sau îngrijorat și atunci nu va dori să meargă la culcare. De pildă, dacă a fost agresat la școală, dacă a luat o notă mică, dacă urmează să dea un test, dacă în viața noastră au avut loc schimbări recente (cum ar fi mutarea într-o casă nouă), se va simți nesigur, anxios, iar acest lucru va interveni cu somnul său.
Ca să-ți ajuți copilul în aceste situații, va trebui să stați de vorbă, să-i arăți că se poate oricând baza pe tine sau poți să-l antrenezi într-o activitate ce-l va distrage de la grijile sale. În acest mod se mai relaxa și va fi mai dispus să meargă să se culce.

Baietel ce citeste pe canapea

Copiii pot să refuze să meargă la culcare din cauza unor probleme ale somnului
Printre acestea pot fi amintite coșmarurile frecvente, mersul prin casă în timpul somnului, „sindromul picioarelor neliniștite", apneea în somn etc. Din cauza lor, copilul va prefera să evite, pe cât posibil, să se ducă la culcare.
Pentru a-l ajuta pe copil, consultă un specialist, astfel încât acesta să recomande un tratament ce ar ameliora aceste afecțiuni. Simțindu-se mai bine, copilul nu va mai fi așa de reticent când vine vorba să doarmă.

Anumite probleme de sănătate pot influența și ele negativ disponibilitatea copilului de a merge să se culce
De exemplu, nasul înfundat din cauza unor alergii, răceli, astm va reduce posibilitatea copilului de a avea un somn bun. Știind ce îl așteaptă, acesta poate să refuze să mai meargă la culcare.
Numai medicul pediatru te va sfătui ce trebuie să faci pentru ca micuțul tău să se poată odihni noaptea.

Copilul ia diverse medicamente ce creează dificultăți în a adormi
Anumit medicamente, cum ar fi unele pentru ADHD, pentru răceli, alergii etc, pot să provoace probleme în privința capacității de a adormi.
Tot o discuție cu pediatrul este necesară pentru ca în tratamentul copilului să se poată aduce modificări menite să-i permită să poată adormi mai ușor.

Camera în care doarme copilul nu îmbie la somn
Pentru ca un copil să fie mai dispus să adoarmă, este foarte important ca dormitorul său să aibă anumite condiții. Spre exemplu, suficient întuneric, o temperatură moderată (nici prea cald, nici prea frig), dar și lipsa unor ecrane în camera respectivă, toate acestea îl pot stimula pe copul să fie mai dispus să se culce.

Sugestii de replici pe care să le încerci în cazul în care al tău copil refuză să meargă la culcare

„O să stau cu tine pentru câteva minute"
Când ești în situația ca al tău copil să refuze să meargă la culcare, poți să-i spui că vei mai sta cu el. În acest fel, îi vei arăta că se poate baza pe tine și îi vei da posibilitatea să mai petreacă puțin timp în preajma ta, întrucât și acesta poate fi un motiv pentru care să nu vrea să se culce.
Dacă atunci când un copil este mai mic poți să stai cu el mai mult, până când este pe punctul de a adormi, când este mai mărișor poți să-i spui că te duci să aduci ceva din altă cameră sau că trebuie să mergi la baie. Este foarte posibil ca al tău copil să fie atât de obosit încât să adoarmă până când vei reveni.

„Voi fi aici"
Este o replică utilă mai ales pentru copiii care au coșmaruri și se tem să meargă la culcare.
Încearcă să mai rămâi cu copilul până când este aproape să adoarmă, lasă-i ușa deschisă pentru a ști că poți ajunge repede la el, lasă o lumină aprinsă în preajma sa etc. Astfel, copilul va ști că nu este singur și că, în cazul în care o să viseze urât, tu vei veni lângă el.

Mama ce isi saruta copilul la ora de culcare

Citește și: Cum să-ți obișnuiești copilul să doarmă singur

„Spune-mi de ce nu vrei să mergi la culcare!"
Când un copil refuză să se culce și nu îți dai seama care ar putea fi motivele, cel mai bine va fi să-l lași să-ți povestească temerile sale. Nu-i oferi soluții, nu-l critica și nu-l întrerupe.
Uneori chiar și simplul fapt că cineva l-a ascultat îl poate ajuta pe copil să se simtă mai liniștit și să știe că va fi mai protejat, din moment ce se știe din ce cauză nu vrea să doarmă.

„Ceea ce ne dorim acum este ca tu să stai în pat. Ce crezi că ar trebui să facem pentru ca acest lucru să se întâmple?"
Dacă îi vei spune copilului așa ceva, el se va simți ascultat, va fi sigur că ții cont de ceea ce spune el și se va calma. Ai răbdare și lasă-l să-ți vorbească, nu-l întrerupe și vezi cât este de plauzibil ceea ce îți spune. În niciun caz nu îl vei contrazice!
Vei vedea că treptat se va simți mai confortabil și va începe să înțeleagă faptul că este momentul să se retragă în camera sa.
Un alt argument pe care ar trebui să i-l aduci pentru a te asculta este că și ceilalți din casă au nevoie de liniște, de odihnă și că numai dacă toată lumea va merge în camera sa acest lucru se va realiza.

„Sunt mândră de tine pentru că aseară te-ai descurcat singur înainte de culcare"
Ori de câte ori copilul nu vrea să se ducă la culcare, profită de această situație și reamintește-i de cât de bine s-a descurcat cu alte ocazii când s-a pregătit pentru somn.
Laudă-l sincer, dar fii fermă și nu încerca să-l pedepsești pentru că refuză să se culce. Dacă nu vei adopta o astfel de atitudine, copilul poate ajunge să perceapă dormitorul ca pe un loc asociat unui comportament negativ și îi va fi și mai greu să se hotărască să se ducă în pat la ora potrivită.

„Ai vrea să meargă cu tine mami sau tati?"
Va fi o modalitate numai bună de a-l determina pe copil să meargă la culcare. Din dorința de a avea alături părintele dorit, va fi mai dornic să se ducă în dormitor.
Insistați însă pe respectarea ritualurilor de dinainte de culcare, alintați-vă copilul și relaxați-vă împreună. Amândoi vă veți liniști și veți fi mai pregătiți pentru un somn bun.

„Ursulețul a întrebat de tine. Hai să mergem să vedem ce face”

Mai ales copiii mici ar putea fi mai ușor să fie convinși să meargă să se culce dacă vor ști că în dormitor îi așteaptă unele dintre lucrurile preferate. Vor fi încântați să le aibă în preajmă și își vor da seama că numai mergând în camera lor vor avea această ocazie.
Odată ajuns în camera sa, dă-i un răgaz copilului pentru „a sta de vorbă" cu jucăria preferată și după aceea continuă ritualul obișnuit de la culcare. Vei vedea că al tău copil va fi mai cooperant și vei avea mai multe șanse să-l vezi că adoarme.

Camera de copil, cu carti si cu un ursulet pe pat

Voi mai puteți să propuneți și alte replici, numai bune de încercat în momentele în care ai noștri refuză să meargă la culcare?

Surse:
www.babycenter.com, www.focusonthefamily.com, www.lemonlimeadventures.com, www.verywellfamily.com, www.webmd.com

Surse poze:
www.pexels.com

 

Articolul urmator
Ce să faci când copilul tău are o criză de furie în magazin
Ce să faci când copilul tău are o criză de furie în magazin

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?
    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?

    Probabil știm cu toții că activitățile extrașcolare sunt benefice pentru copii, pentru că le antrenează mintea, corpul sau chiar îi relaxează, după caz. Fie că vorbim de...

    I-am spus fiicei mele de 11 ani că e prea mare să se mai alinte în brațele mele și acum nu mai vrea să mă îmbrățișeze înainte de culcare
    I-am spus fiicei mele de 11 ani că e prea mare să se mai alinte în brațele mele și acum nu mai vrea să mă îmbrățișeze înainte de culcare

    În timp ce majoritatea părinților nici nu vor să se gândească la momentul în care copiii lor nu vor mai dori să fie alintați și pupați, alții preferă să seteze...

    Replici intre parinti pe care copilul NU trebuie sa le auda
    Replici intre parinti pe care copilul NU trebuie sa le auda

    Ce replici ati auzit intre parinti, care v-au marcat copilaria? Ce replici va ard inca urechile si inimile, pentru ca va apartin si v-au ranit propriul copil? Cum sa ne ferim copilul de...

    Și-a vândut copilul de 2 ani! Tatăl a dorit să își ducă iubita în vacanță!
    Și-a vândut copilul de 2 ani! Tatăl a dorit să își ducă iubita în vacanță!

    Un bărbat a fost arestat după ce și-a vândut băiețelul de doar 2 ani pentru a-și duce noua iubită în vacanță! El reușise să obțină 25.000 de dolari de dolari de la...

    A încercat să deturneze un autobuz școlar. Însă copiii din el i-au pus atât de multe întrebări, încât a renunțat
    A încercat să deturneze un autobuz școlar. Însă copiii din el i-au pus atât de multe întrebări, încât a renunțat

    Un bărbat, care făcea parte din Armata SUA, a încercat să deturneze un autobuz școlar plin cu elevi, dar a renunțat după ce micuții au început să îl ia la...

    Am țipat la fiica mea de 5 ani înainte de culcare și acum mă simt extrem de vinovată
    Am țipat la fiica mea de 5 ani înainte de culcare și acum mă simt extrem de vinovată

    O mamă povestește, pe forumul Mumsnet, că a ajuns la capătul răbdării într-o seară, când a țipat la fiica ei de 5 ani. Însărcinată în 26 de...

    Încă îi citesc fiicei mele de 13 ani povești înainte de culcare și nu vreau să mă opresc
    Încă îi citesc fiicei mele de 13 ani povești înainte de culcare și nu vreau să mă opresc

    Citirea poveștilor înainte de culcare este una dintre activitățile preferate ale părinților și copiilor. Această mamă încă îi citește fiicei sale de 13 ani...

    Da, am încercat să-mi concep copilul în funcție de zodiac. Mi-am dorit un copil Taur
    Da, am încercat să-mi concep copilul în funcție de zodiac. Mi-am dorit un copil Taur

    În cazul în care ești pasionată de astrologie, în special de horoscop, nu este exclus să-ți dorești să ai un copil într-o anumită zodie. În funcție de...

    © 2024 Qbebe