Cum te ferești de problemele cu urechile în sezonul rece

Cum te ferești de problemele cu urechile în sezonul rece

Otilia Geavlete - Redactor Senior

Oricine a ieșit afară iarna, știe cât de roșii și dureroase devin urechile în ger. Pe vreme rece, extremitățile suferă cel mai tare, pentru că fluxul sanguin este concentrat în zonele vitale, pentru a menține căldura. Urechile noastre nu numai că fac parte dintre extremitățile cele mai afectate, dar sunt lipsite și de stratul adipos care să le protejeze. De aceea, se răcesc foarte repede și apare durerea, pentru că nervii sunt rapid stimulați. Cea mai bună soluție este prevenția, adică acoperirea adecvată a urechilor cu căciuli, fulare, căști îmblănite. Dar există și alte măsuri pe care poți să le iei pentru a asigura sănătatea urechilor tale. Și nu uita că urechiușele copiilor sunt și mai expuse, de aceea este nevoie de o atenție suplimentară ca să le protejezi.

Cât de important este auzul pentru tine? Ți-ai dat seama, desigur, când ai avut urechile înfundate și totul părea că ajunge la tine de la mare depărtare. Să adăugam la această senzație extrem de neplăcută și durerea auriculară, care poate fi constantă sau intermitentă, sâcâitoare sau ascuțită, iar uneori poate deveni atât de puternică, încât este comparabilă cu cea de măsele. Infecțiile urechii pot afecta nervii auditivi, generând simptome supărătoare și chiar periculoase, putând duce la pierderea temporară a auzului.

ureche bebe

Copiii sunt în mod special afectați, dar nici adulții nu sunt scutiți. Pe vreme de iarnă, răcelile, guturaiul și infecțiile cresc riscul de îmbolnăvire a urechii. De aceea, sunt necesare măsuri sporite de precauție, pentru ca iarna ta să fie liniștită și lipsită de durere.

Nu uita să-ți protejezi urechile când ieși afară

Asigură-te că urechile tale sunt bine acoperite, atunci când ieși afară, în ger. În vreme ce mulți dau atenție căilor aeriene și feței, este posibil să neglijeze zona sensibilă a urechilor. Folosește căciuli groase și fulare care acoperă nu doar gâtul, ci și urechile. Dacă este foarte frig, poți utiliza căști speciale, îmblănite, pentru a bloca accesul frigului în regiunea auriculară. Ai grijă la fluctuațiile de temperatură. Atunci când treci de la un loc foarte cald, afară, în frig, apoi din nou într-un spațiu încălzit, urechea poate fi afectată, mai ales dacă folosești anumite dispozitive, cum ar fi aparate auditive sau căști de telefon.

 protectie urechi

Curăță cu atenție canalele auriculare

O condiție reversibilă, care se înrăutățește când urechea este expusă la frig, este acumularea de cerumen (ceară), care poate bloca canalele urechii și conduce la diminuarea auzului. Persoanele care folosesc vată sau bețișoare de urechi, pentru curățare sunt în risc mai mare să formeze dopuri de ceară, întrucât aceasta are rol protector și este produsă mai intens în prezența unui corp străin. În plus, bețișoarele pot împinge dopul de ceară, făcându-l și mai greu accesibil; este posibil chiar să fie nevoie de intervenția unui medic, pentru îndepărtarea lui. La temperaturi foarte scăzute, acumularea de ceară poate duce la pierderea temporară a auzului sau la tinitus (țiuit în ureche). Simptomele includ o stare de presiune în urechi, dureri de cap, dureri de urechi, afectarea auzului. În astfel de cazuri, este exclusă folosirea bucățelelor de vată sau a bețișoarelor de urechi. În cazurile mai puțin severe, care pot fi tratate acasă, este preferabilă utilizarea unor picături care să înmoaie dopul de ceară, timp de câteva zile, urmată de curățarea cu apă caldă a canalului auricular. În cazuri mai grave, curațarea poate fi făcută doar de un medic ORL-ist.

docuspray Pentru a nu ajunge la astfel de probleme, este ideal să asiguri îngrijirea preventivă adecvată a urechii. Una dintre cele mai eficiente metode este utilizarea unui spray auricular, urmată de curățarea blândă a urechii cu un bețisor, în partea externă a canalului auditiv. Docuspray de la Vavian Pharma este un produs ideal, care poate fi folosit de două- trei ori pe săptămână, atât pentru părinți, cât și pentru urechiușele delicate ale celor mici, începând de la 30 de luni. Docuspray este o soluție ușoară, ce conține oligoelemente de origine marină, facilitând fluidizarea și evacuarea cerumenului. Poate fi folosit pentru îngrijirea regulată și non-traumatică a urechilor, fiind un produs sigur pentru suprafața delicată a canalului auditiv și a timpanului.

Ai grijă la infecțiile și inflamațiile urechii

Durerea auriculară are multiple cauze și poate fi un semn timpuriu al răcelilor, gripei și infecțiilor. La copii, în special la cei mici, se acumulează frecvent fluid în ureche, putând conduce la inflamație. Copilul devine agitat și iritabil, plânge și-și atinge des urechile, poate avea probleme de somn, febră și dificultăți de auz. Pe vreme rece, urechea poate fi afectată direct, prin acumulare de ceară, care poate duce la inflamare și durere sau indirect, prin infecții ale gâtului și sinusurilor. Uneori, virusurile gripale pot determina acumularea de fluid la nivelul urechii mijlocii, ducând la afectarea auzului. Congestia poate favoriza o infecție a urechii, cauzată de bacterii sau virusuri. Fluidul poate persista la nivelul urechii timp de săptămâni sau chiar luni, în această perioadă auzul fiind afectat mai mult sau mai puțin sever. Vremea rece limitează circulația sanguină la nivelul urechii, ceea ce facilitează acumularea de lichid intra-auricular și crearea unui mediu propice pentru infecții. Infecțiile frecvente ale urechii pot duce în timp la diminuarea dramatică a auzului.
Este necesar ca, pe parcursul iernii, să te asiguri că zona urechilor și a gâtului se menține caldă, limitând și infecțiile respiratorii, care pot duce inclusiv la afectarea urechii. Prevenția și tratarea sinuzitelor este foarte importantă, acestea putând determina și probleme severe la nivelul urechilor.

Protejează dispozitivele auditive de frig

casti urechi

Frigul poate afecta bateriile dispozitivelor de auz, de aceea trebuie păstrate într-un loc cald și ferite de ger. Trecerea de la căldură la frig și apoi din nou la căldură este, de asemenea, riscantă la persoanele care poartă aparate auditive, din cauza condensului și creșterii gradului de umezeală, care deteriorează dispozitivul. Dispozitivul nu trebuie acoperit, înfundând vată în ureche, pentru a menține căldura. Este posibil ca acesta să se deterioreze sau să se inflameze canalul auditiv. La persoanele purtătoare de proteze auditive, pe lângă protecția față de frig, este necesară o atenție suplimentară la curățarea urechii. Docuspray este un produs adecvat și pentru persoanele care poarta anumite dispozitive de auz, oferind o protecție suplimentară și asigurând sănătatea urechii la întreaga familie, de la copii până la bunici.

www.magazinvavianpharma.ro

 

Vavian

 

 

Surse: https://fullertonhearing.com; https://www.everydayhealth.com; https://www.greentreeaudiology.com; http://www.magazinvavianpharma.ro

 

Articolul urmator
Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?
Intoxicație alimentară pe piele: cum o recunoști și ce trebuie să faci?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Seminar: Riscuri în sezonul rece în cazul prematurilor sau al nou-născuților cu probleme cardiace sau bronho-respiratorii
    Seminar: Riscuri în sezonul rece în cazul prematurilor sau al nou-născuților cu probleme cardiace sau bronho-respiratorii

    Asociația Unu și Unu prezintă un seminar pentru părinți, din care veți afla care sunt riscurile infectării cu Virusul Respirator Sincițial (VRS) în cazul prematurilor sau al...

    Ține răceala departe de bebe în sezonul rece! Măsuri de prevenție
    Ține răceala departe de bebe în sezonul rece! Măsuri de prevenție

    Ca părinți, ne temem adesea să nu fim mult prea protectori, să nu îl închidem pe bebe într-o închisoare de sticlă, minimizându-i astfel expunerea necesară...

    Pregătește-te de sezonul rece cu o imunitate puternică
    Pregătește-te de sezonul rece cu o imunitate puternică

    Întotdeauna sezonul rece vine cu provocări destul de serioase pentru sănătate, mai ales în contextul actual. Dacă te-ai hotărât să te bucuri din plin de toamnă, dar...

    5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie
    5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie

    Sănătatea organismului este pusă la încercare în sezonul rece. Schimbările bruște de temperatură, ploile și vântul răcoros pot destabiliza sistemul nostru imunitar,...

    Cum corectăm urechile clăpăuge la copii?
    Cum corectăm urechile clăpăuge la copii?

    Urechile clăpăuge sunt cea mai întâlnită diformitate la nivelul capului. Acestea există în egală măsură atât la fete, cât și la băieți. În...

    Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?
    Cum discuți cu cel mic despre problemele tale psihice?

    Chiar dacă nu înțeleg anumite lucruri la fel ca noi, copiii își dau seama atunci când ceva este neînregulă. Dacă suferi de anumite probleme mentale, cel mic va...

    Problemele alimentare la copii. Cum ne dăm seama că cel mic are o relație nesănătoasă cu mâncarea?
    Problemele alimentare la copii. Cum ne dăm seama că cel mic are o relație nesănătoasă cu mâncarea?

    Problemele sau tulburările alimentare erau mai puțin prezente în rândul copiilor acum câșiva ani, însă din păcate cazurile se tot înmulțesc. Citește...

    „E rece și nu se mișcă”. Povestea micuțul Harry, un miracol al vieții! Cum a învins moartea și a renăscut
    „E rece și nu se mișcă”. Povestea micuțul Harry, un miracol al vieții! Cum a învins moartea și a renăscut

    Micuțul Harry venise pe lume de doar două zile atunci când mama sa l-a luat în brațe și a descoperit că nu se mișcă și că temperatura corpului său mic e rece....

    © 2024 Qbebe