Din grija pentru copilul tau

Cum evoluează greutatea în sarcină pe săptămâni

Dacă tocmai ai aflat că ești însărcinată, probabil au început să te copleșească numeroase emoții, griji și ai o grămadă de întrebări. Printre acestea, își face loc încet, încet grija legată de cât de mult te vei îngrășa în timpul sarcinii și în ce ritm. Qbebe îți oferă câteva informații în legătură cu greutatea din timpul sarcinii. Află cum va evolua greutatea ta în sarcină în fiecare săptămână. 

În timpul sarcinii, creșterea în greutate săptămânală sau lunară este la fel de importantă precum creșterea totală în greutate de pe toată durata sarcinii. Surplusul de greutate în sarcină are un rol atât în dezvoltarea bebelușului, cât și în pregătirea corpului pentru procesul efectiv de naștere și alăptare. Așadar, este absolut normal să ai câteva kilograme în plus față de greutatea bebelușului, dar dacă ești puțin îngrijorată în legătură cu ritmul în care te îngrași, iată câteva informații utile după care să te ghidezi atunci când faci comparație între greutatea ta dinainte și cea din timpul sarcinii. Totuși, nu trebuie să uiți faptul că fiecare femeie este unică și fiecare sarcină diferă de la una la alta.

Greutatea în sarcină în funcție de IMC (indicele de masă corporală)

 greutatea in sarcină-femeie însărcinată în ultimul trimestru

Indicele de masă corporală (IMC) este un raport bazat pe greutatea și înălțimea unei persoane. Acesta se calculează împărțind greutatea exprimată în kilograme, la înălțimea exprimată în metri la pătrat. Formula exactă este: IMC = m/(h2). Rezultatele sunt împărțite în 6 categorii, astfel:

  • IMC sub 18,5. Dacă ai acest indice, înseamnă că ești subponderală și trebuie să iei în greutate ceva mai mult. Greutatea acumulată în sarcină trebuie să fie de maximum 19 kg.
  • IMC între 18,5 și 24,9. În acest caz ești normoponderală, iar în timpul sarcinii ar trebui să acumulezi maximum 14 kg.
  • IMC între 25 și 29,9. Cu un astfel de indice, înseamnă că ești supraponderală, iar greutatea în sarcină nu trebuie să depășească 12 kg.
  • IMC între 30 și 34,9. În cazul în care indicele este între aceste valori, înseamnă că ai obezitate clasa I.
  • IMC între 35 și 39,9. În acest caz ai obezitate clasa II.
  • IMC peste 40. Un astfel de indice este un semnal de alarmă pentru că înseamnă că ai obezitate morbidă.

În cazul în care IMC arată semne de obezitate înainte de instalarea sarcinii, atunci nu ai voie să acumulezi pe durata sarcinii mai mult de 6 - 10 kg. Totuși, trebuie să discuți cu medicul care îți urmărește sarcina despre controlul greutății pe parcursul celor nouă luni, deoarece în cazul unei persoane obeze riscurile creșterii în greutate asociate sarcinii sunt ceva mai mari, iar tu trebuie să fii foarte atentă.

Greutatea mamei pe trimestre

Creșterea în greutate în timpul sarcinii are un ritm diferit în fiecare trimestru, însă ritmul de îngrășare și numărul kilogramelor în plus diferă de la femeie la femeie și chiar de la o sarcină la alta. Qbebe îți oferă câteva informații în legătură cu creșterea medie în greutate în timpul sarcinii, de aceea nu trebuie să te îngrijorezi dacă nu te încadrezi în grafic. Dacă ai nelămuriri, cel mai bine este să discuți cu medicul de familie ori cu medicul ginecolog care îți urmărește sarcina.

greutatea în sarcină-femeie însărcinată în trimestrul al 2lea

Primul trimestru de sarcină. Este important să știi că în primul trimestru de sarcină e posibil să iei foarte puțin în greutate sau chiar deloc. Majoritatea femeilor se îngrașă în această perioadă cu aproximativ 0.5 - 2 kilograme.

Al doilea trimestru de sarcină. De obicei, în acest trimestru, creșterea în greutate a unei femei se va accelera puțin. Este posibil să acumulezi în jur de 0.5 kg pe săptămână, ceea ce înseamnă că la sfârșitul trimestrului vei fi acumulat în jur de 5.5 - 6 kilograme.

Al treilea trimestru de sarcină. În prima parte a acestui trimestru al sarcinii, ritmul de creștere în greutate va fi la fel ca în cel de-al doilea trimestru, adică în jur de 0,5 kg pe săptămână, însă spre finalul trimestrului creșterea în greutate va stagna. La finalul celui de-al treilea trimestru, greutatea femeii însărcinate ar trebui să fie mai mare cu aproximativ 5 kilograme.

Greutatea în sarcină pe săptămâni

În cazul în care ești curioasă să afli mai multe detalii despre cum va evolua greutatea ta pe parcursul celor 40 de săptămâni de sarcină, îți oferim un tabel pe care să îl urmărești. Cu ajutorul acestui tabel poți observa care ar trebui să fie ritmul în care te vei îngrășa. Evoluția greutății prezentată în tabelul de mai jos se referă la o înălțime medie de 1,70 metri și o greutate de 60 de kilograme înainte de sarcină. Trebuie să ții cont de faptul că o creștere asemenea celei din prezentarea de mai jos este pur orientativă. În cazul în care nu te încadrezi în limitele prezentate în tabelul nostru, nu trebuie să te îngrijorezi. Așa cum am mai precizat, fiecare femeie este unică, iar sarcinile diferă de la una la cealaltă.

Săptămâna   Greutate minimă Greutate maximă  Greutate medie
 0  60.00 60.00  60.00 
 2  60.13 60.18 60.15 
 4  60.26 60.36 60.31 
 6  60.39 60.54  60.46 
 8  60.51 60.72  60.62 
 10  60.64 60.90 60.77 
 12  61.29 61.80 61.54 
 14  61.93 62.70  62.31 
 16  62.57 63.60 63.08 
 18  63.21 64.50 63.86 
 20  64.07 65.69 64.88 
 22  64.92 66.89 65.91 
 24  65.78 68.09  66.93 
 26  66.63 69.28 67.96 
 28  67.48 70.48  68.98 
 30  68.13 71.38  69.75 
 32  68.77 72.28  70.52 
 34  69.41 73.18  71.29 
 36  70.05 74.08  72.07 
 38  70.70 74.98  72.84 
 40  71.34 75.88  73.61 

Indiferent că-ți place sau nu, creșterea în greutate în sarcină este inevitabilă. Cu toate acestea, nu trebuie să exagerezi și să mănânci de două ori mai mult decât de obicei. Este important să mănânci sănătos astfel încât să-ți poți controla greutatea câștigată în timpul sarcinii și apoi să-ți fie mai ușor să revii la greutatea inițială după naștere.

7 studii care te vor convinge că trebuie să iei acid folic în primele săptămâni de sarcină

Surse foto: Pixabay

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Deea Maxer are probleme cu sarcina: risc ca uterul să nu mai țină greutatea bebelinei
    Deea Maxer are probleme cu sarcina: risc ca uterul să nu mai țină greutatea bebelinei

    Deea Maxer trece prin clipe dificile în timpul sarcinii. La momentul actual se pare că vedetei îi este interzisă activitatea fizică din cauza unor probleme medicale.

    Greutatea la naștere poate prezice riscul de diabet la maturitate
    Greutatea la naștere poate prezice riscul de diabet la maturitate

    Cine ar fi crezut că greutatea unui bebeluș la naștere poate să spună atât de multe lucruri legate de sănătatea lui la vârsta adultă!

    Fetița de 12 ani care a ajuns la spital cu greutatea unui copil de 1 an a decedat
    Fetița de 12 ani care a ajuns la spital cu greutatea unui copil de 1 an a decedat

    Fetița din Botoșani ajunsă în stare gravă la spital a decedat. Era într-o condiție avansată de malnutriție și la cei 12 ani avea greutatea unui bebeluș de 1 ani.

    Cum arată Flavia Mihășan în săptămâna 37 de sarcină și cum vrea să nască
    Cum arată Flavia Mihășan în săptămâna 37 de sarcină și cum vrea să nască

    Frumoasa Flavia Mihășan, însărcinată pentru prima dată se află la finalul sarcinii deja și declară că este în culmea fericirii! Fericita mămică în devenire și...

    Tabel: greutatea ideală în funcție de înălțimea și conformația ta
    Tabel: greutatea ideală în funcție de înălțimea și conformația ta

    Una dintre întrebările pe care și le adresează extrem de multe persoane ale legătură cu greutatea pe care ar trebuie să o aibă, raportat la înălțimea și conformația...

    Ghid pe vârste: greutatea și înălțimea copilului, sfaturi de la specialist
    Ghid pe vârste: greutatea și înălțimea copilului, sfaturi de la specialist

    Vei afla aici informații importante despre greutatea și înălțimea copilului, clasificate pe vârste prezentate de doamna doctor Cristina Popescu, Medic specialist pediatru....

    Copilul meu de la 2 săptămâni face pipi la toaletă. Cum îmi comunică atunci când vrea la baie
    Copilul meu de la 2 săptămâni face pipi la toaletă. Cum îmi comunică atunci când vrea la baie

    "De multe ori dacă nu îmi iese și avem un accident este din cauză că nu am ascultat eu. Atunci mă blamez pe mine pentru că nu am ascultat de indiciile vocale și fizice pe...

    © 2019 Qbebe