Carmen Brumă a leșinat la o gală! Ce a declarat înainte de a se urca în ambulanță

Carmen Brumă a leșinat la o gală! Ce a declarat înainte de a se urca în ambulanță

Andrada Popa

Această seară a venit cu un moment teribil de dificil pentru Carmen Brumă. Vedeta, aflată la Gala Unica 2019, a leșinat și a fost transportată de urgență la spital cu ambulanța.

Aranjată și toată un zâmbet, Carmen Burmă a sosit în această seară la Gala Unica. Însă acesteia i s-a făcut rău în scurt timp și a fost ajutată de persoanele aflate lângă ea să se aşeze până când ambulanţa a sosit la faţa locului. A fost transportată la spital unde a fost supusă unui control și se pare că se află în afara oricărui pericol, conform medicilor.  Înainte de a urca în ambulanță, vedeta a declarat că s-a simţit foarte slăbită, precizând că stresul din ultima perioadă şi-a spus cuvântul.

Carmen Bruma

Renumită fiind pentru stilul de viață sănătos pe care îl promovează, vedeta a fost de multe ori atacată că exagerează cu regimurile pe care le aplică: "Sunt oameni care mă compătimesc că nu-mi fac poftele, dar eu nu percep lucrul acesta ca pe un lucru pe care mi-l doresc. În viaţa asta renunţăm la unele lucruri pentru a le avea pe altele. Pentru mine mai mare plăcerea este să mă uit în oglindă să văd cum arăt, decât să mănânc la orice oră din zi şi din noapte.", a declarat aceasta la Antena Stars.

 

Surse foto: Facebook

Articolul urmator
De ce Magicianul copilăriei noastre, Marian Râlea, nu are copii. Ce a declarat actorul
De ce Magicianul copilăriei noastre, Marian Râlea, nu are copii. Ce a declarat actorul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Are doar opt ani și este pasionat de mersul pe munte. Se antrenează pentru a urca pe muntele Everest
    Are doar opt ani și este pasionat de mersul pe munte. Se antrenează pentru a urca pe muntele Everest

    Charlie Batham, un băiețel de 8 ani din West Yorkshire, Anglia, își petrece timpul liber în cățărări pe munte, alături de tatăl său. Băiețelul este foarte pasionat de...

    Momentul când fiul meu s-a înecat cu mâncarea și ambulanța nu mai venea
    Momentul când fiul meu s-a înecat cu mâncarea și ambulanța nu mai venea

    Să-ți supraveghezi permanent copilul când mănâncă, în primii ani de viață, este absolut necesar pentru a preveni înecul cu mâncarea. Uneori însă,...

    Am leșinat când soția mea mi-a spus că nu sunt tatăl fetiței noastre de 10 ani
    Am leșinat când soția mea mi-a spus că nu sunt tatăl fetiței noastre de 10 ani

    Am decis să încep prima mea confesiune de parenting cu cel mai mare șoc al vieții mele de tată: momentul când soția mea mi-as spus că nu sunt tatăl biologic al fetiței...

    Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani
    Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani

    Sammy, un adolescent de 16 ani, a făcut atac de cord în timp ce se cățăra pe stânci cu prietenii lui. A fost imediat dus la spital și după 90 de minute de resuscitare, a...

    Cele 5 abilități pe care ar fi bine să le deprinzi înainte să ai un copil
    Cele 5 abilități pe care ar fi bine să le deprinzi înainte să ai un copil

    Pentru a reuși să faci față încă de la început provocărilor pe care le vei avea de înfruntat ca părinte, ar fi ideal dacă ai putea să deprinzi și să-ți...

    Analize sarcina. Noutati legistlative. Ce analize trebuie sa faci inainte sa ramai gravida si in timpul sarcinii
    Analize sarcina. Noutati legistlative. Ce analize trebuie sa faci inainte sa ramai gravida si in timpul sarcinii

    Inainte si dupa ce ai ramas insarcinata este recomandat sa faci mai multe analize medicale pentru a determina starea de sanatate a mamei si a bebelusului. In continuare vei afla ce analize...

    6 lucruri la care să te gândești înainte să pui o poză cu copilul în Social Media
    6 lucruri la care să te gândești înainte să pui o poză cu copilul în Social Media

    Tendința de a dezvălui cât mai multe momente din viață pe Social Media este tot mai prezentă în ultimul deceniu. Printre acestea se regăsesc, desigur și momente din viața...

    Ce ar trebui să iei în considerare înainte de a deveni părinte
    Ce ar trebui să iei în considerare înainte de a deveni părinte

    Societatea se află într-o continuă schimbare și dezvoltare, multe cupluri aleg să aibă copii mai târziu în viață, după ce se simt împliniți profesional, pe...

    © 2024 Qbebe