Copiii trebuie să doarmă în camera părinților până la vârsta de un an? Iată ce spun specialiștii!
Unii spun că nu este recomandat ca bebelușul să doarmă în camera părinților, iar alții sunt de părere că trebuie cel puțin în primul an de viață. Iată care este părerea specialiștilor despre acest subiect!
Academia Americană de Pediatrie recomandă ca bebelușii să doarmă în camera părinților în primul an de viață, însă nu în același pat. Aparent, aceste instrucțiuni sunt actualizate la fiecare 5 ani, pentru ca bebelușii să aibă parte de somn în condiții de siguranță.
Conform recomandărilor specialiștilor, dormitul în camera părinților este cel mai important lucru pentru un copil în primele 6 luni, pentru că în această perioadă sunt 90% șanse de apariție a sindromului morții subite. Restul de 10% pot apărea în urmăroarele 6 luni, tocmai de aceea este esențial ca primul an de viață să se desfășoare sub atenta supraveghere a părinților.
Mai mult decât atât, a avea bebelușul aproape în timpul nopții ușurează așa-zisele sarcini ale părinților. Hrănirea, monitorizarea și calmarea celui mic devin mai ușor de executat și reduc cu 50% sindromul morții subite, conform noilor descoperiri.
Recomandările Academiei de Pediatrie nu s-au oprit aici. Acestea îi sfătuiesc pe proaspeții părinți să își culce bebelușii pe o suprafață fermă, fără perne sau alte obiecte în apropierea lui, poziția corectă fiind cea pe spate. De asemenea, încurajează mămicile să aibă contact cu micuții în prima oră de la naștere și să-i alăpteze exclusiv în primele 6 luni de viață.
Surse: huffingtonpost.com, usatoday.com.