Drama Elenei, o femeie care a trăit un coșmar alături de fostul soț. „Gravidă fiind, soţul m-a bătut şi m-a legat de un copac în pădure ca să fiu mâncată de animale"

„Aveam șase luni când a explodat casa. Le-au găsit arse, îmbrățișate sub pat”

Trauma Elenei începe în copilărie, într-un incendiu devastator care i-a distrus familia și i-a frânt destinul înainte să apuce măcar să conștientizeze ce înseamnă viața. Își amintește fiecare detaliu povestit ulterior de cei care au scos-o din foc, iar imaginile descrise de alții au devenit, în timp, amintiri dureroase pe care le poartă ca pe o rană deschisă.

„Aveam șase luni când a explodat casa și mama mea, care avea doar 28 de ani și toată viața înainte, a murit după două zile de chin în spital, iar surorile mele, de trei și cinci ani, au fost găsite arse, îmbrățișate sub patul de lemn, ca și cum ar fi încercat să se salveze una pe alta în ultimele clipe.

Pe mine m-au găsit după sobă, învelită în pelinci, și m-au aruncat peste fereastră ca să nu ard și eu, iar după aceea am stat trei ani prin spitale, cu arsuri grave, cu operații repetate, cu dureri pe care nici astăzi nu le pot descrie în cuvinte, și din toată casa aceea plină de viață numai eu și fratele meu am rămas în viață, purtând în spate o tragedie pe care nu am ales-o.”

Drama Iuliei, o mamă din Republica Moldova care și-a pierdut fiul din neglijența autorităților. "Mamă, nu mă lăsa. Mi-au bătut fiul în spital până la moarte. L-au ținut 12 ore în morgă și au ascuns că este mort"

După tragedie, tatăl ei și-a refăcut rapid viața, iar Elena a crescut cu sentimentul că este o povară și că prezența ei încurcă.

„La nici nouă zile după ce mama a murit, tata a adus altă femeie în casă și nici patruzeci de zile nu trecuseră când ea era deja stăpână acolo, iar eu am fost trimisă la bunica pentru că în casa aceea nu aveam trecere, trebuia să-l aștept pe tata în drum dacă aveam nevoie de o rublă pentru caiet sau pâine, eram certată pentru orice lucru mărunt, bătută și făcută de rușine în fața altora, și am crescut cu senzația apăsătoare că sunt un copil nedorit, că existența mea este tolerată, dar niciodată iubită.”

Umilințele au continuat și la școală, unde sărăcia a devenit motiv de batjocură: „N-aveam haine potrivite și am ajuns să fur un pulover și niște pantaloni doar ca să pot merge la școală fără să fiu arătată cu degetul, iar când a aflat, m-a dezbrăcat în fața clasei, m-a lovit și m-a făcut de râs în fața colegilor și profesorilor, iar atunci, cu ochii în lacrimi și cu obrajii arzând de rușine, am înțeles că sunt singură pe lume și că nimeni nu o să mă apere dacă eu nu o fac.”

„M-am măritat fără să iubesc. Am vrut doar să am un sprijin”

La 19 ani, Elena a crezut că mariajul îi va aduce stabilitate și liniște, dar spune că a fost o alegere făcută din teamă de singurătate și din lipsă de alternativă reală.

„Nu l-am iubit nici pe primul, nici pe al doilea soț, m-am măritat pentru că am crezut că dacă am un bărbat lângă mine o să am și eu un sprijin, o temelie, un loc unde să nu mai fiu arătată cu degetul, că n-o să mai fiu singură pe lume și că cineva, în sfârșit, mă va apăra, pentru că eu n-am avut părinți care să mă țină de mână și am confundat nevoia de siguranță cu iubirea, iar asta a fost cea mai mare greșeală a vieții mele.”

Aleona, mamă a patru copii din Moldova a văzut moartea cu ochii în căsnicia cu soțul abuziv. “În a 6-a lună, soțul mi-a impus să întrerup sarcina. M-a bătut cu masa în cap până am văzut moartea”

Sarcina nu l-a oprit pe soțul ei să devină violent, iar agresivitatea lui a crescut pe măsură ce ea devenea tot mai vulnerabilă.

„Eram gravidă în șase luni când au început certurile mai mari și mai dese, socrul mi-a spus să mătur ograda și am măturat fără să comentez, dar nu puteam să duc gunoiul pentru că abia mă țineam pe picioare, iar el m-a pălit peste față și m-a făcut în toate felurile, spunând că sunt leneșă și că nu valorez nimic, și atunci am înțeles că pentru ei eu nu eram decât o povară care trebuia suportată.”

„M-a dus în pădure, m-a bătut și m-a legat de copac cu sârmă”

Momentul care i-a rămas întipărit în suflet pentru totdeauna s-a petrecut într-o zi în care soțul i-a spus că merg la gară, dar a schimbat direcția spre o cărare izolată din pădure, unde nimeni nu i-ar fi putut auzi.

„Pe drum a început să mă bată și să-mi spună că s-a săturat de mine, că îi e rușine cu mine și că nu mai vrea să mă vadă, iar când am ajuns la marginea pădurii m-a aruncat jos fără milă, m-a descalțat, m-a lovit cu picioarele în burtă și în spate, m-a târât prin tufișuri până mi-a rupt rochia de pe mine.

Apoi a găsit un fir de sârmă și mi-a legat mâinile la spate, m-a legat de copac cu burta lipită de trunchiul rece, eu fiind în șase luni de sarcină, cu sânge curgând din nas și cu buza spartă, tremurând de frică și de durere, și m-a lăsat acolo, spunând că nu mai vrea să știe de mine și că acolo îmi este locul.”

În apropiere se mișcau animale sălbatice, iar frica a devenit paralizantă: „Vedeam porcii mistreți la câțiva metri și auzeam foșnetul lor printre frunze, plângeam și strigam cât puteam de tare, simțind că fiecare minut poate fi ultimul, crezând că o să fiu mâncată de animale și că așa o să-mi găsesc sfârșitul, legată de un copac în pădure, gravidă, plină de sânge și fără să știe nimeni unde sunt sau ce mi s-a întâmplat.”

Din fericire, în apropiere se afla un grup de tineri care au avut curajul să se apropie și să o salveze: „Dacă nu veneau acei trei băieți și două fete care au auzit țipetele mele disperate, care s-au apropiat cu teamă, dar nu au plecat, care m-au dezlegat cu mâinile lor și m-au luat în brațe pentru că nu mai puteam merge, ducându-mă până la drum și apoi până la tren, eu azi nu eram în viață și nici copilul meu nu s-ar fi născut, iar pentru mine acei oameni rămân îngerii care au apărut într-o clipă în care moartea părea sigură.”

Drama Danielei, o mamă nevoită să-și crească singură copiii după ce sora ei i-a distrus căsnicia. „Soțul m-a lăsat și trăiește cu propria mea soră. Nu credeam că sora îmi va distruge căsnicia”

„Al doilea soț a luat pușca și a tras. Glonțul a trecut printre picioarele mele”

Nici al doilea mariaj nu i-a adus liniștea la care sperase, deși a trăit aproape patru decenii alături de acel bărbat, într-o relație care a oscilat între aparență de normalitate și izbucniri violente.

„Cu al doilea soț am trăit 38 de ani și nici pe el nu l-am iubit cu adevărat, dar am crezut că poate de data asta va fi altfel și că vârsta îl va face mai înțelept, însă într-o noapte, în urma unei certe aprinse, a luat pușca de vânătoare, a îndreptat-o spre mine și a tras, iar glonțul a trecut printre picioarele mele, atât de aproape încât am simțit aerul tăiat, și eu am sărit gardul în întuneric și am fugit la vecini, tremurând și gândindu-mă că dacă mă nimerea, povestea mea s-ar fi încheiat acolo.”

Astăzi trăiesc în același apartament, dar separat, împărțind același spațiu fără a mai împărți viața, mesele sau încrederea, fiecare în camera lui, ca doi străini care au împărțit prea multă durere ca să mai poată construi ceva. Spune că a divorțat pentru liniștea ei și că nu mai vrea ceartă, nu mai vrea explicații și nici promisiuni, pentru că s-a săturat de atâtea lovituri și de atâtea umilințe care i-au măcinat sănătatea.

Acum își găsește liniștea doar în nepoți, în gesturile lor simple și curate, și crede cu tărie că Dumnezeu a ținut-o în viață, pentru că a scăpat din foc, din pădure, din bătaie și din glonț, iar fiecare zi pe care o trăiește este, pentru ea, o dovadă că încă mai are un rost pe lume.