Scrisoare deschisă a copiilor pentru autorităţi: „Generaţia pandemiei a încetat să mai viseze. Cum vom putea recupera tot ce am pierdut?”

Scrisoare deschisă a copiilor pentru autorităţi: „Generaţia pandemiei a încetat să mai viseze. Cum vom putea recupera tot ce am pierdut?”

Andrada Popa

Consiliul Consultativ al Copiilor, organism consultativ al Fundaţiei World Vision România care reprezintă vocea celor aproape un milion de copii din mediul rural, publică o scrisoare deschisă către autoritățile cu responsabilități în domeniul educației și protecției copilului. În cadrul scrisorii, copiii din mediul rural îşi descriu experienţele din pandemie şi au trei solicitări concrete.

Scrisoarea este bazată pe mărturii colectate de la sute de copii din mediul rural, elevi din clasele I-XII care trăiesc în unele dintre cele mai izolate și sărace localități. Copiii transmit astfel mărturii directe privind efectul restricțiilor și al școlii online asupra sănătății lor mentale. Majoritatea acuză un nivel crescut de stres psihologic, în alte cazuri se poate vorbi de sentimente de înstrăinare, însingurare, neputință și descurajare, de deprimare și de pierderea interesului pentru școală sau chiar pentru viață.

 În ceea ce privește pierderile de învățare, scrisoarea copiilor din Consiliul Consultativ arată că acestea ar putea fi permanente. „S-au făcut foarte puține ca noi să recuperăm ce am pierdut, lucru oricum imposibil de realizat în întregime.”, spun copiii.

 În plus, izolarea la domiciliu a adus cu sine tensiuni în familie. Mărturiile copiilor vorbesc despre sentimentul de a te simți „ca o pasăre în colivie” și de lipsa comunicării dintre membrii familiei, care i-a înstrăinat pe unii de ceilalți.

Scrisoarea copiilor poate fi citită mai jos.

Către cei în care ne punem toate speranțele...

În atenţia:

Ministrului Educaţiei şi Cercetării, Sorin CÎMPEANU

Minstrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca TURCAN

Preşedintele ANDPDCA, Florica CHERECHEŞ              

Noi, cei ce vă scriem această scrisoare, suntem copii.

Pentru mulți, luna iunie înseamnă doar Luna Copilului. Pentru noi însă, această lună are o semnificație aparte. Pe 1 iunie s-au împlinit 445 de zile de pandemie. Au trecut 445 de zile de când viața noastră, a copiilor din mediul rural, s-a schimbat aproape cu totul. Am văzut și noi ce s-a întâmplat în lumea adulților: am văzut familii care și-au pierdut bunicii și familii suferind pentru că părinții și-au pierdut locul de muncă; am văzut străzi pustii, firme și magazine închise, școli goale.

Dar și pentru noi a fost greu. Imaginea unor elevi care se bucură de trecerea școlii în sistem online pentru că așa pot să absenteze este doar un mit. Majoritatea dintre noi au pierdut, de fapt, niște luni din viață și, mai important, de școală. Trecerea peste noapte în format online ne-a găsit nepregătiți, iar lipsa accesului la internet, a echipamentelor necesare și a cunoștințelor tehnice au avut un impact semnificativ.

Această scrisoare conține mărturiile noastre, alecopiilor din generația pandemiei.Iar generaţia pandemiei pare că a încetat să mai viseze.

Pentru mulți dintre noi a fost practic imposibil să participăm la orele online: „Nu aveam conexiune la internet și nici calculator. Atât eu, colegii mei, chiar și doamna, am avut probleme cu internetul și dispozitivele, așa că mi-a fost greu să înțeleg anumite lucruri.” (Giulia, clasa a II-a) Cum rămâne, așadar, cu dreptul la educație, garantat prin Constituție?

Pe lângă tot acest proces obositor, cu lecții ținute online, teme și corecturi schimbate pe email sau chiar pe WhatsApp, profesorii ne transmiteau aceeași presiune pe care o resimțeau ei înșiși. Această presiune a luat adesea forma unui volum imens de teme: „Eram mai solicitați acasă decât la școală.” (Gabriela, clasa a VIII-a)

În ciuda dificultăților – „legătura se deconecta, platforma nu mergea, se actualiza...” (Ilinca, clasa a IV-a) –, lecțiile s-au ținut, dar ca la televizor: „Doamna ne explica mereu, ne arăta filmulețe și scria pe tabla Zoom cum trebuie să scriem corect literele și cum se leagă între ele cuvintele.” (Elena, clasa a II-a)

Pandemia a lăsat urme și asupra sănătății mintale a copiilor. Cel mai grav au fost afectate relațiile cu familia și prietenii.

„S-au adunat foarte multe frustrări. Ultimul an a fost precum o piatră imensă aruncată în cineva. Școala online a reprezentat un zid ce a separat o parte dintre copii de dreptul la educație. În ultimul an, foarte mulți elevi pe care îi cunosc au încetat să mai viseze și să mai spere la succes deoarece se simt deprimați și descurajați de cei din jur.” (Alexandra, clasa a XII-a)

Absența participării fizice la ore a făcut situația și mai dificilă: „Am pierdut emoțiile și momentele frumoase ale serbărilor școlare.” (Andrei, clasa a V-a)

Pierderile de învățare ar putea fi permanente:În format digital este foarte dificil să înveți. S-au făcut foarte puține ca noi să recuperăm ce am pierdut, lucru oricum imposibil de realizat în întregime.”(Florina, clasa a XII-a)

Statul acasă a adus cu sine tensiuni în familie de pe urma cărora noi am fost cei mai afectați. Până și cei mai energici copii s-au transformat în introvertiți. Mulți s-au refugiat în camera lor cu telefonul, rămas singurul lor prieten.

„M-am simțit ca o pasăre în colivie.” (Florina, clasa a XII-a)

„Am înțeles că mai importantă decât orice este sănătatea, astfel că am stat mai departe de bunicii mei, pentru a-i proteja.”(Bogdan, clasa a V-a)

„Majoritatea copiilor nu știu să își spună părerea, pentru că nu le-au dat voie cei din jur. În unele familii copiii nu sunt sprijiniți sau măcar ascultați de părinți.” (Gabriela., clasa VIII-a)

Pentru a putea recupera o parte din ce am pierdut, avem trei solicitări importante:

  1. Protejarea copiilor,prin creşterea numărului de psihologi şi consilieri în şcolişiconstituirea unor comisii anti-bullying la nivelul fiecărei şcoli, formate din psihologi, consilieri, profesori, părinţi şi elevi.
  2. Garantarea accesului la educaţie.Vrem ca şcolile să rămâne deschisă şi să recuperăm o parte din materia pierdută, prin organizarea de şcoli de vară şi ore dedicate de educaţie remedială, personalizate în funcţie de nevoile fiecăruia dintre noi. Chiar dacă avem şcolile deschise, nu uitaţi de digitalizare!Avem nevoie de educaţie digitală pentru viitorul nostru.
  3. Participarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc. Vrem ca părerea noastră să influenţeze decziile luate de autorităţile locale, judeţeane şi naţionale. Astfel, solicităm înfiinţarea de structuri consultative ale copiilor chiar de la nivel local.

Dacă în anii de dinainte am fi cerut cadouri, tot ce ne dorim anul acesta este respectarea drepturilor noastre.

Iar noi promitem să fim mai responsabili, să respectăm regulile și să ne vaccinăm, pentru a fi în siguranţă la şcoală. Fiindcă nouă chiar ne pasă.

 

Copiii din mediul rural,

prin Consiliul Consultativ al Copiilor al World Vision România

 

Scrisorile scrise de mână de copiii din World Vision România pot fi citite aici: https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2021/06/Scrisorile-copiilor-din-mediul-rural-4.pdf

 

 

***

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 30 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 500 de comunități din 25 județe.

www.worldvision.ro

http://www.facebook.com/WorldVisionRomania

Articolul urmator
Tehnologia viitorului: Trăsăturile copiilor vor putea fi alese cu ajutorul unui uter artificial
Tehnologia viitorului: Trăsăturile copiilor vor putea fi alese cu ajutorul unui uter artificial

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Scrisoare deschisă de la o mamă din generația X către mama milenială
    Scrisoare deschisă de la o mamă din generația X către mama milenială

    Dragă mamă milenială, Știu că ești obișnuită cu meme-urile care îți insultă generația, care vă numesc plângăcioși și spun că nu sunteți la fel de duri sau de...

    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii
    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii

    Venirea pe lume a unui copil este așteptată cu bucurie, cu emoție, cu nerăbdare. Ce se întâmplă însă când, după o ecografie din perioada sarcinii, o mamă...

    Scrisoare pentru copilul meu, pe care nu-l voi mai putea ține în brațe niciodată
    Scrisoare pentru copilul meu, pe care nu-l voi mai putea ține în brațe niciodată

    Pentru fiul meu Charlie, care a murit la șase luni din cauza unei boli cardiace congenitale, Ce pot să-ți mai spun? Câte cuvinte pot să scriu? Am auzit că o persoană trebuie să...

    Generația nefericită: tot mai mulți copii români își compară viața cu cea a influencerilor. Cum le reamintim că realitatea este diferită
    Generația nefericită: tot mai mulți copii români își compară viața cu cea a influencerilor. Cum le reamintim că realitatea este diferită

    Trăim în era digitală. Aproape că nu există persoană care să nu aibă cel puțin un smartphone, pe care să existe instalată o aplicație de socializare: Facebook, Instagram sau...

    Scrisoare deschisă către toate mamele care au avut parte de o naștere traumatizantă
    Scrisoare deschisă către toate mamele care au avut parte de o naștere traumatizantă

    Potrivit oamenilor de știință, conceptul de „naștere traumatizantă” este unul foarte complex, ce se folosește pentru a descrie o serie de experiențe și de răspunsuri...

    Scrisoare deschisă către toate mamele tinere: „Nu disperați, o să vă găsiți ritmul”
    Scrisoare deschisă către toate mamele tinere: „Nu disperați, o să vă găsiți ritmul”

    Când devii pentru prima dată mamă, resimți mai puternic provocările din viața de zi cu zi. Pe lângă faptul că te străduiești să fii trup și suflet pentru copilul tău,...

    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime
    Ziua pe care nici eu, nici copilul nu o vom uita niciodată: când l-am pierdut în mulțime

    „Când fiica mea avea trei ani, am pierdut-o în mulțime. A fost cea mai înfricoșătoare experiență pe care am trăit-o în viața mea. Una pe care nici eu,...

    Cum să fii cel mai bun părinte și prieten al adolescentului tău din Generația Z?
    Cum să fii cel mai bun părinte și prieten al adolescentului tău din Generația Z?

    Tinerii din generația Z, născuți între 1995 și 2010, sunt deja la vârsta la care este momentul să înceapă o carieră și să își întemeieze o familie....

    © 2024 Qbebe