Icterul la nou-nascuti - cauze, simptome si tratament

Delia Raluca Moisa

Bebelușul tău abia a venit pe lume și are ochii galbeni? Ar putea fi vorba despre icter, o afecțiune ce reprezintă consecința unei cantități mari de bilirubină în sânge. Află acum totul despre cauzele, simptomele și tratamentul icterului la bebeluși.

Ce este icterul?

Icterul la bebeluși apare de obicei după aproximativ o zi de la naștere. În cazul nou-născuților sănătoși hrăniți cu lapte matern, apare un anumit grad de colorație tegumentară galbenă la aproximativ trei-patru zile de la naștere. Icterul dispare sau scade în intensitate de la sine, fără tratament și fără urmări într-o săptămână, cel mult două.

Icterul este o afecțiune ce se caracterizează prin colorarea în galben a pielii și a părții albe a globului ocular. Reprezintă consecință acumulării unei cantități mari de bilirubină în sânge. Trebuie să știi că bilirubina este produsă prin distrugerea celulelor roșii din sânge și a hemoglobinei, proteină care se găsește în hematii și care are rolul de a transporta oxigenul de la plămâni la țesuturile din restul corpului.

Este foarte important să știi că atât timp cât copilul primește suficient lapte și este hrănit frecvent, de opt-zece sau mai multe ori în decurs de o zi, icterul nu este o problemă.

icter-la-bebelus

Tipuri de icter la bebeluși

Icterul care intervine la bebeluși este de mai multe feluri:

  • Icterul fiziologic- Este cel mai des întâlnit și intervine în primele 2-5 zile de viață, durând aproximativ 10 zile. Cea mai simplă formă de a-l combate este creșterea frecvenței alăptărilor (cam 8-12 sesiuni de alăptare într-un interval de 24 de ore)
  • Icterul patologic- Acesta intervine în primele 24-28 de ore de la naștere și se declanșează când nivelul bilirubinei va crește brusc. Printre cauzele responsabile de apariția sa se numără: prezența hipotiroidismului, o infecție pe tractul urinar, diferența de grupă de sânge dintre mamă și făt, anumite probleme ale vezicii biliare (mai ales blocajele etc.). Forma aceasta de icter necesită tratament de urgență, iar pe timpul acestuia alăptarea nu este interzisă
  • Icterul intervenit la debutul procesului de alăptare- Este o formă rară de icter, apare în primele 2-5 zile de la nașterea bebelușului, iar specialiștii nu au găsit până acum o cauză exactă responsabilă pentru declanșarea sa. Ceea ce este cert este că nivelul de bilirubină continuă să crească inclusiv în primele 3 luni de viață ale bebelușului. Uneori, medicul poate recomanda sistarea procesului de alăptare (inițial pentru 24 de ore) în încercarea de a se reduce nivelul bilirubinei și hrănirea cu lapte praf
  • Icterul apărut din cauza unei alăptări insuficiente- De regulă, această formă a icterului apare când există prea puține sesiuni alăptare sau când bebelușul primește prea puțin lapte și nu are parte de aport caloric suficient, ceea ce va dăuna inclusiv în metabolismul și transportul bilirubinei. Dacă intervine afecțiunea, esențial este să se găsească soluțiile prin care bebelușul va primi mai mult lapte (de exemplu, se vor schimba pozițiile de alăptare, se va intensifica și contactul piele la piele etc.)

Cât este de comun icterul la bebeluși?

S-a estimat că 6 din 10 dintre bebelușii născuți la termen și aproximativ 8 din 10 dintre bebelușii născuți prematur suferă din cauza icterului. Cu toate acestea, s-a observat că 1 din 20 de bebeluși necesită un tratament special.

Cât durează?

În cazul bebelușilor prematuri, se va declanșa la 5-7 zile după naștere și se va vindeca după aproximativ 3 săptămâni. Pentru bebelușii născuți la termen, icterul apare cam la 2-5 zile după naștere și dispare după cel mult 2 săptămâni.

Uneori, bebelușii alăptați pot fi afectați de icter și după ce depășesc vârsta de 1 lună, ceea ce va impune intervenția unui medic pentru găsirea celei mai bune soluții pentru bebeluș. 

Cauzele icterului la bebeluși

Icterul fiziologic reprezintă dovada faptului că în sânge se află un exces de bilirubină (aceasta reprezintă o substanță care se găsește în bilă, apărută prin distrugerea celulelor roșii îmbătrânite de la nivelul ficatului).

Bilirubină există în sângele fiecărui om, însă la nou-născuți nivelul ei  este deseori crescut pentru că bebelușii au la naștere un număr suplimentar de globule roșii. Ulterior, bilirubină este prelucrată și eliminată prin ficat. Pentru că la nou-născuți ficatul nu funcționează încă la întreaga capacitate, se produce acest gen de icter.

Simptome

Cea mai frecventă manifestare a icterului la bebeluș este colorarea în galben a pielii, ochilor sau a mucoasei bucale. De obicei, culoarea galbenă apare prima dată pe față și pe piept, în primele patru zile după naștere, deși ziua apariției variază de la un nou-născut la altul sau în funcție de tipul de icter.

Icterul fiziologic apare la toți copiii, desi la unii este de o intensitate redusă și trece neobservat, cu debut după prima zi de viață pentru că organele copilului nu sunt încă capabile să elimine eficient excesul de bilirubina. Intensitatea icterului crește după prima zi de la naștere până în a patra zi de viață.

Dacă icterul apare în perioada alăptării bebelușului, trebuie să știi că icterul poate fi determinat de o deshidratare ușoară care prelungește și intensifică icterul fiziologic. Deshidratarea contribuie la apariția icterului deoarece îngreunează eliminarea bilirubinei din organism de către sistemele cu funcție specifică.

Acest fenomen se întâmplă de obicei când mesele sunt la intervale de timp prea mari. Așadar, creșterea frecvenței meselor copilulul are drept rezultat scăderea sau dispariția icterului de tip fiziologic în prima săptămână de viață.

Dacă nivelul de bilirubină este foarte ridicat, simptomele icterului includ:

  • pielea se îngălbenește și mai jos de zona taliei
  • bebelușului îi este greu să se trezească pentru a fi hrănit
  • bebelușul are o stare accentuată de letargie

Când este nevoie de ajutor medical?

În general, icterul la bebeluș nu este o afecțiune care să ridice probleme deosebite, dar pot fi cazuri când este neapărat necesar să ceri ajutorul unui specialist:

  • Nuanța galbenă a pielii devine tot mai accentuată
  • Bebelușul are febră (38 sau mai mult)
  • Bebelușul nu are deloc poftă de mâncare
  • Bebelușul este letargic
  • Bebelușul plânge des și nu poate fi calmat cu ușurință

Diagnostic

În situația în care icterul bebelușului se prelungește mai mult de 2 săptămâni, trebuie să te adresezi cât mai rapid unui medic, întrucât poate fi nevoie de un tratament. Ca să afle exact despre ce este vorba, medicul poate prescrie următoarele investigații:

  • Identificarea grupei de sânge a bebelușului (pentru a se vedea dacă aceasta este sau nu diferită de cea a mamei)
  • Analize de sânge prin care să se observe dacă există unii anticorpi atașați de globulele roșii
  • Analize de sânge care să identifice o eventuală infecție
  • Analize de sânge prin care să se identifice o deficiență de enzime 

Citește și: Totul despre testul de sange din calcaiul bebelusului

tratament-icter-la-bebelus

Tratament

Cu siguranță te întrebi daca bebelușul tău se poate însănătoși cât mai curând prin tratamente speciale. Afla că în majoritatea cazurilor de icter la bebeluși, nu este necesar tratamentul, însă este necesară urmărirea bebelușului pentru a observa apariția eventualelor schimbări ale nuanței pielii sau ale comportamentului. În cazul în care bebelușul are un nivel periculos de mare de bilirubină în sânge, are nevoie de tratament, dar numai după recomandarea medicului specialist.

Medicii specialiști recomandă fototerapia, cea mai folosită metodă de terapie. Această terapie folosește lumina fluorescentă, care are rolul de a intensifica transformarea bilirubinei într-o formă pe care corpul o poate elimina într-un ritm mai rapid.

Fototerapia standard este aplicată de obicei în spitale dar, în cazul copiilor care nu mai suferă de alte boli, exista o metodă a de tratament la domiciliu care folosește un dispozitiv format din fibre optice sub forma unor paturi. Rolul acestor paturi este de a readuce nivelul de bilirubină la normal, dar sunt folosite doar pentru tratamentul formelor ușoare de icter.

În ceea ce privește lumina fluorescentă utilizată în timpul fototerapiei, aceasta nu este dăunătoare atât timp cât este folosită prudent, iar în timpul terapiei nu ai de ce să te îngrijorezi, ochii bebelușului vor fi protejați. Nou-născutul este obișnuit cu întunericul după lunile petrecute în uter, așadar aceste dispozitive nu ar trebui să îl deranjeze pe bebelușul tău. Daca bebelușul vă urma terapia la domiciliu, este foate important caă părinții să înțeleagă modul de funcționare al aparatului de terapie.

În timpul tratamentului, cantitatea de bilirubină din sângele nou-născutului trebuie monitorizată zilnic.

Nu uita de faptul că nou-născutul trebuie să fie examinat de medicul specialist în primele patru- cinci zile după naștere. Atunci este perioada în care copilul poate dezvolta icter, dar nu va necesita fototerapie. Părinții trebuie să urmărească nou-născutul cu atenție, spre a observa creșterea intensității icterului sau schimbările de comportament.

Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a observa evoluția icterului la bebeluș: părinții trebuie să dezbrace complet copilul și să-i observe cu atenție pielea de doua ori pe zi, iar pentru copiii din rasa neagra se recomandă observarea modificărilor la nivelul ochilor.

De asemenea, părinții trebuie să țină seama de faptul că pielea copilului se răcește rapid și acesta trebuie învelit într-o pătură cu rapiditate. În plus, bebelușul trebuie examinat la aceeași oră în fiecare zi, în aceeași cameră și în aceleași condiții de luminozitate și trebuie să se anunțe medicul specialist când  se observă creșterea intensității icterului.

Complicații

În cazuri foarte rare, când nivelul ridicat de bilirubină nu este detectat la timp, poate să intervină o complicație extrem de serioasă, care va leza creierul bebelușului. Aceasta poartă denumirea de kernicterus (icter nuclear) și presupune pătrunderea bilirubinei la nivelul creierului, afectând sistemul nervos. Simptomele inițiale ale kernicterusului sunt:

  • Apneea
  • Letargie
  • Lipsa apetitului
  • Slăbirea accentuată a tonusului muscular
  • Iritabilitatea
  • Plânsetele bebelușului se caracterizează prin sunete ascuțite

Pe măsură ce kernicterusul avansează, se poate ajunge la convulsii și spasme musculare.Tratamentul indicat pentru această complicație se bazează pe transfuzii de sânge.

În cazuri extreme, în care icterul nuclear nu este detectat din timp, se poate ajunge la complicații și mai serioase, printre care:

  • Apariția paraliziei cerebrale
  • Pierderea temporară sau definitivă a auzului
  • Dificultăți în învățare
  • Spasme în diferiți mușchi ai corpului
  • Mișcări anormale ale ochilor
  • Dezvoltare insuficientă a dinților

Prevenție

Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: nu există modalități concrete de a preveni icterul la bebeluș, dar pot fi luate măsuri prin care să se reducă riscul apariției sale. Iată ce s-ar putea face în acest sens:

  • Alăptează-ți bebelușul cât de frecvent vei putea (ideale sunt 8-12 alăptări în decursul a 24 de ore), încă din primele zile de viață
  • Evită să suplimentezi laptele de sân cu cel praf sau cu lapte matern donat- De asemenea, nu miza pe apa cu glucoză. Cel mai bine este să ceri sfatul unui medic dacă ți se pare că nu dispui de suficient lapte
  • Observă scaunele bebelușului pentru a vedea dacă se hrănește suficient- De exemplu, până când bebelușul are 3 zile ar trebui să aibă mai mult de 3 scaune pe zi. Scaunul inițial va fi negru (meconiu), apoi va fi verde și din ziua 4-5 de după naștere va avea nuanță gălbuie

Citește și: Meconiul: totul despre primul scaun al bebelușului

Tu ai avut probleme mari cu bebelușul din cauza icterului fiziologic?  

Surse: www.babygooroo.com,www.healthline.com, www.nhs.uk, www.webmd.com

Surse foto: Istock.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Hernia hiatală la copii: cauze, simptome, tratament
    Hernia hiatală la copii: cauze, simptome, tratament

    Hernia hiatală reprezintă o afecțiune caracterizată prin trecerea unei părți a stomacului din abdomen în torace prin diafragmă. Unii copii se nasc cu această problemă...

    Balanopostita la copii: cauze, simptome, diagnostic și tratament
    Balanopostita la copii: cauze, simptome, diagnostic și tratament

    Balanopostita este o problemă frecvent întâlnită la băieți care afectează organele genitale masculine. Motivele care duc la apariția acestei afecțiuni sunt diverse. Află...

    Sarcina oprită în evoluție: cauze, simptome, tratament
    Sarcina oprită în evoluție: cauze, simptome, tratament

    Sarcina oprită în evoluție reprezintă o complicație cu care nu își dorește să aibă de-a face nicio gravidă, fiind cauzată de o infecție, de o problemă cu placenta, un...

    Megacolonul congenital sau boala Hirschsprung: cauze, simptome și tratament
    Megacolonul congenital sau boala Hirschsprung: cauze, simptome și tratament

    Megacolonul congenital sau boala Hirschsprung este o boală cunoscută încă din secolul al XIX-lea, grație activității medicului danez Harald Hirschsprung. Aceasta afectează...

    Tuse în sarcină: cauze, simptome și tratament
    Tuse în sarcină: cauze, simptome și tratament

    Tusea în sarcină reprezintă un simptom pentru numeroase afecțiuni. Tusea în sarcină poate să fie semn pentru o infecție serioasă, gripă, răceală sau pneumonie. Pe...

    Rosu in gat la copii: cauze, simptome, tratament
    Rosu in gat la copii: cauze, simptome, tratament

    Roșul în gât la copii este o afecțiune des întâlnită, în special la cei mici. Un copil cu roșu în gât are, de fapt, o inflamație la nivelul...

    10 nou-născuți depistați cu coronavirus la Timișoara. O anchetă este în desfășurare
    10 nou-născuți depistați cu coronavirus la Timișoara. O anchetă este în desfășurare

    Cu toate că până în prezent categoria vârstnicilor s-a dovedit cea mai afectată de epidemia de coronavirus, nu poate fi neglijat impactul pe care îl poate avea...

    Secreție galbenă la ochi la bebeluș: cauze și tratament
    Secreție galbenă la ochi la bebeluș: cauze și tratament

    Copiii pot avea secreții galbene la ochi din mai multe motive. Este esențial să urmărești starea de sănătate a celui mic, iar dacă observi și alte simptome se impune un consult de...

    © 2022 Qbebe