Această problemă medicală constă în acumularea de lichid în jurul unuia sau ambelor testicule, în interiorul scrotului, ceea ce duce la umflarea vizibilă a acestei zone. Deși în majoritatea cazurilor hidrocelul este nedureros și nu pune viața în pericol, el poate provoca disconfort și îngrijorare, mai ales atunci când crește în dimensiune sau este însoțit de alte simptome.
Este esențial să înțelegem ce anume cauzează această acumulare de lichid, cum se manifestă în diferite grupe de vârstă și ce opțiuni de tratament sunt disponibile. În unele cazuri, hidrocelul se poate rezolva de la sine, în timp ce în altele este necesară intervenția medicală, fie prin tratament medicamentos, fie prin intervenție chirurgicală.
În acest articol vom explora în detaliu cauzele hidrocelului, simptomele asociate și metodele moderne de diagnostic și tratament, astfel încât să puteți lua cele mai bune decizii pentru sănătatea dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră.
Ce este hidrocelul?
Hidrocelul este o afecțiune caracterizată prin acumularea de lichid seros în jurul testiculului, în interiorul scrotului, între cele două foițe ale membranei numite tunica vaginalis. Acest lichid se adună treptat, determinând o umflare vizibilă și, uneori, voluminoasă a scrotului. De cele mai multe ori, hidrocelul nu este dureros și nu afectează fertilitatea, dar poate deveni incomod sau poate semăna cu alte afecțiuni mai grave, motiv pentru care necesită o evaluare medicală.
Hidrocelul este cel mai frecvent întâlnit la nou-născuți, unde apare din cauza unui proces incomplet de închidere a canalului peritoneo-vaginal, o structură embrionară care leagă abdomenul de scrot. În mod normal, acest canal se închide înainte de naștere, dar în cazurile de hidrocel congenital, el rămâne deschis, permițând lichidului abdominal să pătrundă în scrot. În multe situații, hidrocelul congenital se resoarbe spontan în primul an de viață.
La adulți, hidrocelul apare, de regulă, ca urmare a unei inflamații sau leziuni la nivelul testiculului ori epididimului, fiind considerat un hidrocel dobândit. Acesta poate fi cauzat de infecții (cum ar fi epididimita sau orhita), traumatisme locale, intervenții chirurgicale, sau poate apărea fără o cauză clară, caz în care este denumit idiopatic.
Există mai multe tipuri de hidrocel:
- Hidrocel comunicant – când lichidul din abdomen se scurge liber în scrot, din cauza unei conexiuni persistente;
- Hidrocel necomunicant – în care lichidul rămâne blocat în scrot, fără legătură cu cavitatea abdominală;
- Hidrocel închis sau în tensiune – când acumularea de lichid este mare și provoacă disconfort sever;
- Hidrocel recidivant – care reapare după tratament chirurgical sau drenaj.
Deși majoritatea cazurilor de hidrocel nu sunt periculoase, este important ca orice anomalie scrotală să fie evaluată de un medic urolog sau pediatru, pentru a exclude alte cauze mai grave, cum ar fi hernia inghinală, tumori testiculare sau infecții. Un diagnostic corect și timpuriu asigură un tratament adecvat și reduce riscurile posibilelor complicații.
Cauzele hidrocelului
Hidrocelul poate apărea la orice vârstă, iar cauzele sale variază în funcție de vârsta pacientului și de tipul hidrocelului – congenital (prezent de la naștere) sau dobândit (apărut ulterior în viață). Deși, în multe cazuri, hidrocelul este inofensiv și temporar, identificarea cauzei este esențială pentru a stabili tratamentul adecvat.
1. Hidrocel congenital
La nou-născuți, hidrocelul este adesea cauzat de o problemă în dezvoltarea fetală. În timpul sarcinii, testiculele coboară din abdomen în scrot printr-un canal numit proces vaginal peritoneal. În mod normal, acest canal se închide înainte de naștere. Dacă acest canal rămâne deschis parțial sau complet, lichidul din cavitatea abdominală se poate scurge în scrot, ducând la apariția unui hidrocel comunicant.
Acest tip de hidrocel este frecvent la băieții prematuri și, de obicei, se resoarbe de la sine în primul an de viață. Totuși, dacă persistă sau se mărește, poate necesita intervenție chirurgicală.
2. Hidrocel dobândit
La adulți, hidrocelul apare de obicei ca o reacție secundară la o afecțiune sau eveniment care determină inflamație, leziuni sau blocarea fluxului limfatic în zona scrotului. Printre cauzele comune se numără:
- Infecții: epididimita (inflamația epididimului), orhita (inflamația testiculului), infecțiile cu transmitere sexuală sau alte infecții urogenitale pot declanșa un răspuns inflamator care duce la acumularea de lichid.
- Traumatisme locale: loviturile sau rănile în zona inghinală sau scrotală pot provoca o reacție inflamatorie, determinând formarea unui hidrocel.
- Intervenții chirurgicale: operațiile în zona inghinală sau testiculară (precum hernioplastia) pot afecta drenajul limfatic și pot duce la formarea unui hidrocel postoperator.
- Tumori testiculare: unele tumori pot irita țesuturile înconjurătoare, ducând la secreția excesivă de lichid.
- Blocaj limfatic: în anumite regiuni ale lumii, infecțiile parazitare, cum ar fi filarioza, pot afecta vasele limfatice și pot determina formarea unui hidrocel masiv.
În unele cazuri, cauza hidrocelului nu poate fi identificată cu exactitate, situație în care este catalogat drept hidrocel idiopatic.
Identificarea cauzei exacte este importantapentru a stabili dacă tratamentul trebuie să fie conservator sau chirurgical și pentru a exclude alte afecțiuni grave care pot mima simptomele unui hidrocel.
Simptomele hidrocelului
Hidrocelul este o afecțiune care, în cele mai multe cazuri, evoluează fără durere și fără simptome generale evidente. Cu toate acestea, există semne locale care pot sugera prezența unui hidrocel și care necesită atenție medicală, mai ales dacă se agravează în timp sau sunt însoțite de alte manifestări.
1. Umflarea scrotului
Principalul simptom al hidrocelului este umflarea nedureroasă a scrotului. Aceasta poate apărea pe o parte (unilateral) sau, mai rar, pe ambele părți (bilateral). Umflătura are, de obicei, o consistență moale și elastică și poate varia în dimensiuni de la o zi la alta, în special în cazul hidrocelului comunicant la sugari. În poziție verticală, umflătura poate fi mai evidentă, iar în poziție culcată se poate diminua.
2. Disconfort sau senzație de greutate
Deși nu este dureros, un hidrocel de dimensiuni mari poate provoca senzația de greutate sau tensiune în scrot, mai ales în timpul mersului sau al activităților fizice. Acest disconfort este mai frecvent întâlnit la adulți și poate deveni deranjant dacă hidrocelul crește semnificativ.
3. Durere ușoară sau iritație locală
În unele cazuri, mai ales atunci când hidrocelul este cauzat de o infecție (cum ar fi epididimita sau orhita), pot apărea dureri ușoare, senzație de căldură locală, roșeață sau hipersensibilitate la atingere. Aceste simptome nu sunt specifice doar hidrocelului, motiv pentru care este important să se excludă alte afecțiuni precum hernia inghinală sau tumorile testiculare.
4. Transiluminare pozitivă
Deși nu este un simptom perceput de pacient, în timpul examinării medicale, hidrocelul poate fi transiluminat — o procedură simplă în care medicul folosește o lanternă pentru a observa dacă lumina trece prin scrot. În cazul hidrocelului, lichidul permite trecerea luminii, oferind un indiciu important pentru diagnostic.
5. Absenta altor simptome generale
Un aspect caracteristic al hidrocelului este lipsa febrei, grețurilor sau problemelor urinare, în absența unei infecții asociate. Apariția acestor simptome ar putea indica o altă afecțiune și impune investigații suplimentare.
În concluzie, deși hidrocelul este de cele mai multe ori o afecțiune benignă, orice modificare la nivelul scrotului trebuie evaluată de un specialist, pentru a exclude cauze mai grave și pentru a decide asupra tratamentului optim.
Tipuri de hidrocel
Hidrocelul nu este o afecțiune unică, ci poate apărea sub mai multe forme, în funcție de mecanismul de apariție, localizare și modul în care se manifestă. Înțelegerea tipurilor de hidrocel este esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect și a unei strategii de tratament adecvate.
1. Hidrocel congenital (comunicant)
Acest tip de hidrocel apare la nou-născuți și sugari și este cauzat de neînchiderea canalului peritoneo-vaginal, care leagă cavitatea abdominală de scrot. Lichidul din abdomen pătrunde în scrot și provoacă o umflare vizibilă. Este denumit comunicant deoarece există o legătură directă între abdomen și scrot, permițând lichidului să circule liber între cele două compartimente.
Hidrocelul comunicant poate varia în dimensiune pe parcursul zilei – umflătura poate fi mai mare în timpul zilei și mai mică dimineața sau când copilul este culcat. De cele mai multe ori, dispare spontan în primul an de viață, dar, dacă persistă, este recomandată intervenția chirurgicală.
2. Hidrocel necomunicant (închis)
Acest tip apare când canalul peritoneo-vaginal se închide, dar o cantitate de lichid rămâne prinsă în scrot. Lichidul nu mai circulă din abdomen, deci nu există o comunicare directă. Acest hidrocel este de obicei stabil în dimensiuni și poate apărea atât la copii, cât și la adulți. În general, este mai puțin predispus la complicații și nu necesită întotdeauna tratament chirurgical, decât dacă provoacă disconfort sau crește în volum.
3. Hidrocel dobândit
Apare mai ales la adulți și este cauzat de infecții, traumatisme, intervenții chirurgicale sau alte procese inflamatorii. Este de regulă necomunicant și se dezvoltă treptat, pe fondul acumulării de lichid între straturile care învelesc testiculul.
4. Hidrocel funicular
Este o variantă de hidrocel congenital în care canalul peritoneo-vaginal este închis la capătul abdominal, dar rămâne deschis pe porțiunea din canalul inghinal sau scrot. Lichidul se acumulează într-o porțiune îngustă, creând o formațiune chistică, separată de testicul.
5. Hidrocel encistat al cordonului spermatic
Acest tip constă în formarea unei colecții de lichid de-a lungul cordonului spermatic, departe de testicul. Apare mai frecvent la copii și poate fi confundat cu alte chisturi sau hernii.
Diagnosticul hidrocelului
Diagnosticul hidrocelului este, de regulă, simplu și se bazează pe examinarea fizică realizată de medic, completată în unele cazuri de investigații imagistice. Obiectivul este confirmarea prezenței lichidului în scrot, identificarea tipului de hidrocel și excluderea altor afecțiuni care pot avea simptome similare, cum ar fi hernia inghinală, tumorile testiculare sau infecțiile.
1. Examinarea clinică
Primul pas este examinarea scrotului de către medic. Hidrocelul se prezintă ca o umflătură moale, netedă și nedureroasă. În cazul hidrocelului comunicant, dimensiunea acesteia poate varia în cursul zilei sau în funcție de poziția pacientului. Medicul va palpa testiculul și va evalua consistența și extensia umflăturii.
2. Testul de transiluminare
Unul dintre cele mai simple teste utilizate pentru diagnostic este transiluminarea. Medicul plasează o sursă de lumină în spatele scrotului. Dacă lumina trece prin formațiune, indicând prezența lichidului limpede, diagnosticul de hidrocel este foarte probabil. În cazul unei mase solide (tumoră sau hernie), lumina nu trece.
3. Ecografia scrotală
Pentru confirmarea diagnosticului sau în cazurile în care examenul fizic nu este concludent, se recomandă ecografia scrotală. Aceasta este o metodă imagistică non-invazivă, nedureroasă, care oferă detalii precise despre prezența lichidului, starea testiculului și eventuale anomalii asociate. Este obligatorie atunci când există suspiciunea unei tumori sau când umflătura este dureroasă.
4. Examinări suplimentare
În cazuri rare, pot fi recomandate teste de sânge sau de urină pentru a exclude o infecție sau alte cauze sistemice.
Un diagnostic corect este esențial pentru a stabili dacă hidrocelul necesită tratament sau doar monitorizare periodică.
Tratamentul hidrocelului
Tratamentul hidrocelului depinde de mai mulți factori, printre care vârsta pacientului, tipul hidrocelului, dimensiunea acestuia și prezența simptomelor. În multe cazuri, mai ales la sugari, hidrocelul nu necesită intervenție imediată și poate fi monitorizat. Totuși, în alte situații este necesar tratament chirurgical.
1. Tratament conservator (așteptare și monitorizare)
La nou-născuți și sugari cu hidrocel congenital comunicant sau necomunicant, tratamentul inițial este adesea conservator. În majoritatea cazurilor, hidrocelul se resoarbe de la sine în primele 12–18 luni de viață. Medicul va recomanda monitorizare periodică pentru a urmări evoluția și pentru a interveni doar dacă persistă sau se agravează.
2. Intervenția chirurgicală (hidrocelectomie)
Dacă hidrocelul nu dispare în timp, provoacă disconfort, este de mari dimensiuni sau există suspiciuni privind o altă afecțiune (de exemplu, o hernie inghinală asociată), se recomandă intervenția chirurgicală. Aceasta se numește hidrocelectomie și presupune îndepărtarea lichidului și închiderea canalului peritoneo-vaginal (în cazul formelor congenitale).
Intervenția este simplă, cu risc redus și, de regulă, cu recuperare rapidă. Se efectuează sub anestezie locală sau generală, în funcție de vârsta pacientului.
3. Puncție și drenaj (risc de recidivă)
La unii pacienți adulți care nu pot suporta intervenția chirurgicală, se poate opta pentru puncționarea și drenarea lichidului din scrot. Această metodă oferă doar un beneficiu temporar și este asociată cu risc crescut de recidivă. Uneori, se utilizează injecții cu substanțe sclerozante pentru a preveni reapariția lichidului, însă aceste metode nu sunt recomandate de rutină.
Tratamentul adecvat se stabilește întotdeauna împreună cu medicul, în funcție de particularitățile fiecărui caz.
Hidrocelul este o afecțiune frecventă, de cele mai multe ori benignă, care poate apărea la orice vârstă. Deși, în general, nu provoacă durere sau complicații grave, este important ca orice modificare la nivelul scrotului să fie evaluată de un medic specialist. Diagnosticarea corectă și alegerea tratamentului potrivit — fie că este vorba de monitorizare sau intervenție chirurgicală — pot preveni disconfortul și complicațiile pe termen lung. O informare corectă și un consult medical la timp sunt esențiale pentru sănătatea urogenitală.
Urmareste-ne pe Google News
