Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament

Întârziere în dezvoltarea copilului: tipuri, simptome și metode de tratament

Andreea Guica - Redactor

Atunci când un copil suferă de întârziere în dezvoltare, apar multe provocări cu care el și familia sa trebuie să se descurce. Află mai multe despre cauzele, simptomele și tratarea întârzierii în dezvoltare la copii.

Ce este întârzierea în dezvoltare

Întârzierea în dezvoltare face parte din tulburările de dezvoltare și se caracterizează prin dificultățile pe care le experimentează copiii pe mai multe planuri: motor, social și cognitiv. Aceste simptome reprezintă, de fapt, o dizabilitate a cărei semne se observă încă din copilărie, între 0-3 ani. Primii 6 ani din viață sunt extrem de importanți în ceea ce privește dezvoltarea creierului. Există ferestre de evoluție, specifice fiecărei vârste, pe care copiii trebuie să le atingă. Chiar dacă ritmul fiecăruia diferă, este important să le observăm și să intervenim cât mai repede, dacă ni se pare că este ceva în neregulă.

fetita care isi acopera ochiul cu o inimioara

Cauzele pentru întârzierea în dezvoltare pot fi genetice sau pot avea legătură cu complicațiile din timpul nașterii sau cu nașterea prematură. Copiii cu această dizabilitate pot fi ajutați prin diferite metode, cum ar fi educația specială sau terapia.

Dacă observi că copilul tău are anumite întârzieri în dezvoltare este important să-l duci la medicul pediatru ca să-i pună un diagnostic corespunzător, dacă e cazul.

Autism sau întârziere în dezvoltare - există diferențe?

Autismul face parte dintre tulburările din spectru autist, alături de sindromul Asperger, sindromul Kanner, sindromul Rett, tulburarea pervazivă de dezvoltare și tulburarea dezintegrativă infantilă. Autismul reprezintă o tulburare de nerurodezvoltare care este caracterizată de întârzieri în interacțiunile sociale, comportamentale și ale limbajului.
Întârzierea în dezvoltarea copilului nu înseamnă întotdeauna autism. Un copil care are, spre exemplu, întârziere în dezvoltarea limbajului nu va fi diagnosticat cu autism decât dacă sunt prezente și simptome mai specifice ale acestei probleme. Câteva dintre semnele care diferențiază autismul de întârzierea în dezvoltare sunt:

  • Copilul percepe și procesează informația senzorială (sunet, miros, gust, atingeri) diferit. De obicei, are o sensibilitate crescută la stimulii care pentru alți copii sunt normali.
  • Sunt afectate abilitățile sociale – dificultatea în a-și exprima frustrările, în a citi emoțiile celorlalți sau de a se juca cu jucăriile funcționale; lipsa contactului vizual și a răspunsului la nume.
  • Mișcări stereotipe (de ex. fluturatul mâinilor).
  • Apraxie (dificultatea de a produce sunete coerente în vorbire), ecolalie (repetarea unor sunete sau cuvinte în afara contextului) și alte dificultăți pe aria limbajului.

Tipuri de întârziere în dezvoltarea copilului

Întârzierea în dezvoltarea psihomotorie

Dezvoltarea psihomotorie a copilului se referă la motricitatea fină și grosieră. Prima reprezintă totalitatea mișcărilor fine, ca apucarea unei jucării sau folosirea unui creion; cea de-a doua este reprezentată de mișcările mari, ca săritul sau aruncarea mingii. Copilul care are întârziere în dezvoltarea psihomotorie are nevoie de ajutor în a-și folosi mișcările și corpul.

baiat care face exercitii fizice cu terapeutul

Semne că un copil are întârziere în dezvoltarea psihomotorie

  • Trunchiul și membrele sunt laxe;
  • Mâini sau picioare rigide;
  • Mișcări limitate ale membrelor superioare și inferioare;
  • Incapacitatea de a sta în șezut până la vârsta de 9 luni;
  • Domină reflexele involuntare în locul mișcărilor voluntare;
  • Incapacitatea de a-și suporta greutatea pe picioare;
  • Inabilitatea de a sta în picioare până la vârsta de 1 an.

Cauze pentru întârzierea în dezvoltarea psihomotorie

  • Complicații în timpul sarcinii – abuzul de tutun, alcool sau alte substanțe nocive al mamei; o infecție dobândită în timp ce mama e însărcinată; stresul prelungit;
  • Mama suferă de anumite afecțiuni precum epilepsia sau trombofilia;
  • Nașterea prematură, înainte de 40 de săptămâni;
  • Neglijarea și lipsa stimulării copilului adecvate pentru vârsta sa;
  • Condiții precare de viață;
  • Hrănire sau hidratare insuficientă.

Tratamentul pentru întârzierea în dezvoltarea psihomotorie

  • Terapia senzorială – moderată de terapeutul ocupațional, această formă de terapie stimulează receptorii tactili, vestibulari și proprioceptiv. Se folosesc tehnici de mișcare, de organizare sau de calmare.
  • Terapia cognitiv-comportamentală – terapeutul comportamental lucrează cu copilul pe metoda condiționării pozitive. Acesta îl poate învăța să țină creionul corect, să arunce mingea sau să facă diferite mișcări, recompensând de fiecare dată reușitele.
  • Kinetoterapia – copilul își dezvoltă motricitatea fină și grosieră, își educă echilibrul static și dinamic și învață cum să își coordoneze mișcările.

Cum pot interveni părinții:
- încurajează-l să exploreze diferite materiale sau texturi cu mâinile (și picioarele, unde e cazul);
- lasă-l să se murdărească atunci când se joacă. În felul acesta își dezvoltă atât motricitatea, cât și abilitățile senzoriale;
- încurajează-l să se joace cu jucării tip lego, în care trebuie să-și folosească mâinile.

Întârziere în dezvoltarea limbajului

Limbajul este reprezentat de vorbire, de gesturi, de scriere și de capacitatea de a asculta și de a înțelege. Până la 3 ani, creierul se transformă și se dezvoltă într-un ritm rapid. Așadar, perioada 0-3 ani este cea mai potrivită pentru învățarea și dezvoltarea limbajului. Până la această vârstă, copilul trebuie să vorbească în propoziții și să se facă înțeles. Un copil are întârziere în limbaj atunci când are dificultăți în a înțelege ce îi spun sau ce îi transmit ceilalți și atunci când nu se pot exprima verbal sau nonverbal, pentru a se face înțeleși la rândul lor.

Citește și Problemele cu vorbirea la copii

Semne că un copil are întârziere în dezvoltarea limbajului

  • Nu gângurește până la vârsta de 15 luni;
  • Nu vorbește inteligibil sau deloc până la vârsta de 2 ani;
  • Nu vorbește în propoziții scurte până la vârsta de 3 ani;
  • Nu poate urmări instrucții, pare că nu înțelege ce i se spune;
  • Pronunția și articularea cuvintelor sunt incorecte.

Cauze pentru întârzierea în dezvoltarea limbajului

  • Deficiențe de auz – dacă copilul nu aude limbajul din jurul său, îi va fi greu să îl reproducă;
  • Autism – copilul care este diagnosticat cu autism are, de cele mai multe ori deficiențe în limbaj și comunicare;
  • Dizabilitatea intelectuală este legată adesea de întârzierea în dezvoltarea limbajului. Notăm aici dificultăți de învățare precum dislexia;
  • Paralizia cerebrală;
  • Factori externi – abuzul sau neglijarea severă pot duce la întârzieri de limbaj.

Tratamentul pentru întârzierea în dezvoltarea limbajului

  • Tratarea infecțiilor urechilor și a altor probleme medicale;
  • Logopedia – reprezintă terapia prin vorbire prin care copiii (și adulții) învață să-și îmbunătățească discursul și să-și formeze abilitățile de înțelegere și exprimare a limbajului verbal și nonverbal.

baiat care face logopedie cu logopedul

Cum pot interveni părinții:
- vorbește cu copilul cât de des poți;
- încurajează-l să folosească cereri verbale de fiecare dată când are nevoie de ceva;
- citește-i povești.

Întârziere în dezvoltarea cognitivă

Întârzierea cognitivă afectează funcțiile cognitive precum gândirea, învățarea și rezolvarea de probleme. În acest caz, copilul are dificultăți în a înțelege activitățile de rutină, dar și pe cele de la școală

Semne că un copil are întârziere în dezvoltarea cognitivă

  • Bebelușul stă în șezut sau în picioare sau merge mai târziu decât trebuie;
  • Dificultăți de vorbire;
  • Scurtă durată a menținerii atenției;
  • Inabilitatea de a memora;
  • Lipsa curiozității;
  • Nu înțeleg comportamentele sau regulile sociale adecvate;
  • Lipsa gândirii logice.

Citește și Întârzierea mintală la copii

Cauze pentru întârzierea în dezvoltarea cognitivă

  • Leziuni cerebrale în urma unor infecții, a meningitei sau a sindromului bebelușului scuturat;
  • Sindromul Down (afectarea cromozomilor);
  • Epilepsie;
  • Consumul de alcool sau droguri în timpul sarcinii;
  • Abandon sau neglijare profundă;
  • Autism – în unele cazuri, autismul corelează și cu întârzierea mentală.

Tratamentul pentru întârzierea în dezvoltarea cognitivă

  • Terapia ocupațională individuală sau de grup – copilul învață lucruri noi prin activități practice;
  • Terapia comportamentală – tratează problematici legate de memorie, atenție, învățare și comportament;
  • Suplimente pentru stimularea cognitivă – spre exemplu acizii grași omega 3.

Cum pot interveni părinții:
- joacă-te cu cel mic cât mai mult și ajută-l să fie stimulat;
- folosește stimuli vizuali, acest lucru va ajuta copilul să memoreze mai repede. Spre exemplu, fă-i un orar vizual (poze) cu toate activitățile dintr-o zi;
- păstrează legătura cu specialistul/specialiștii care lucrează cu el pentru a pune întrebări, dar și pentru a învăța cum poți să-l ajuți pe cel mic.

Întârziere în dezvoltarea socio-emoțională

Întârzierea în dezvoltarea socio-emoțională afectează abilitățiile sociale, emoționale și comportamentale ale copilului. Acestuia îi este greu să interacționeze și să se exprime în fața celorlalți.

Semne că un copil are întârziere în dezvoltarea socio-emoțională

  • Bebelușul nu răspunde la diferite acțiuni sociale, de exemplu nu zâmbește sau nu face cu mâna;
  • Nu face contact vizual;
  • Are mișcări repetitive;
  • Este speriat sau anxios în fața oamenilor noi;
  • Nu inițiază jocul sau comunicarea cu ceilalți;
  • Este rezistent la schimbare;
  • Are crize de furie prelungite;

Cauze pentru întârzierea în dezvoltarea socio-emoțională

  • Tulburări de neurodezvoltare, cum ar fi autismul sau tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD);
  • Tulburări de anxietate.

Tratamentul pentru întârzierea în dezvoltarea socio-emoțională

  • Terapia pentru tulburările de atașament – se lucrează cu copilul și cu părinții pentru a construi o relație de atașament sigură;
  • Terapia prin joc – prin joc copilul poate găsi repere pentru interacțiunea cu ceilalți, comunicare, încredere și multe altele;
  • Terapia comportamentală;
  • Terapie orientată pe abilitățile copilului – pentru a-l ajuta să aibă încredere în el și și în ceilalți.

Cum pot interveni părinții:
- încurajează-l să încerce lucruri noi, dar nu îl forța;
- arată-i că îl iubești și îl accepți așa cum este;
- stabilește-i o rutină zilnică de la care să nu se abată;
- ajută-l să-și accepte sentimentele, vorbește-i larândul tău despre sentimentele tale.

Întârziere adaptativă

Întârzierea adaptativă reprezintă dificultatea copilului de a învăța abilități cotidiene (de auto-ajutorare) adecvate vârstei sale. Ca urmare a acestui lucru, copilul are permanent nevoie de asistență, fiindu-i dificil să se descurce singur.

Semne că un copil are întârziere adaptativă

  • Nu poate gestiona activități zilnice, de pildă nu poate mânca sau nu se poate încălța singur;
  • Dificultăți de limbaj și de vorbire;
  • Dificultăți în rezolvarea de probleme;
  • Lipsesc abilitățile organizatorice, fiindu-i dificil să urmeze o sarcină cu mai mulți pași sau o rutină;
  • Dificultăți în a cere ajutorul și a-și menține propria siguranță.

Cauze pentru întârzierea adaptativă

  • Naștere prematură;
  • Afecțiuni genetice, ca sindromul Down;
  • Paralizia cerebrală;
  • Distrofia musculară;
  • Tulburarea din spectrul autist;
  • Motricitatea fină și grosieră insuficient dezvoltate;
  • Întârziere în dezvoltarea achizițiilor cognitive.

Tratamentul pentru întârzierea adaptativă

  • Fizioterapia;
  • Terapia comportamentală;
  • Terapia ocupațională;
  • Terapia senzorială;

Cum pot interveni părinții:
- recompensează-l de fiecare dată când observi că a făcut ceva singur;
- încurajează-l să interacționeze cu copiii; cel mic poate învăța multe lucruri și de la ei;
- fii alături de el, dar nu face totul în locul lui, chiar dacă simți nevoia să intervii. Ajută-l doar acolo unde are realmente nevoie.

Daca observi semne de intarziere in dezvoltarea copilului, ia legatura cu pediatrul. El te va indruma si te va ajuta sa gasesti tratamentul potrivit pentru cel mic.

Surse foto: www.istockphoto.com

Surse articol: www.healthline.com
www.webmd.com
www.thewarrencenter.org
www.helpautism.ro

Articolul urmator
Sindromul Pandas: simptome și tratament
Sindromul Pandas: simptome și tratament

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Alergia la apă: simptome si tratament
    Alergia la apă: simptome si tratament

    Alergia la apă se manifestă sub formă de urticarie, adică prin apariția unei iritații cutanate, fie sub formă de bubițe, fie de pete, de culoare roșie și cu aspect inflamat, care...

    Astenia de toamnă la copii: simptome și tratament
    Astenia de toamnă la copii: simptome și tratament

    Copilul tău suferă de oboseală sau lipsă de energie de când s-a schimbat anotimpul? S-ar putea să fie vorba despre astenia de toamnă. Află mai multe despre această afecțiune,...

    Răceala la rinichi: cauze, simptome și tratament
    Răceala la rinichi: cauze, simptome și tratament

    Răceala la rinichi, sau pielonefrita acută, reprezintă o infecție acută a rinichilor, care apare brusc de cele mai multe ori. Afecțiunea duce la inflamarea rinichilor și poate cauza...

    Hipertricoza: cauze, simptome și tratament
    Hipertricoza: cauze, simptome și tratament

    Hipertricoza este definită ca fiind creșterea excesivă a părului, oriunde pe corp, fie la bărbați, fie la femei. Este important să distingem hipertricoza de hirsutism. Spre deosebire...

    Pitiriazis versicolor: cauze, simptome și tratament
    Pitiriazis versicolor: cauze, simptome și tratament

    Pitiriazis versicolor, cunoscut și drept tinea versicolor, este o infecție fungică a pielii destul de frecvent întâlnită, care nu creează un impact major asupra...

    Vergeturi roșii: cauze și metode de tratament
    Vergeturi roșii: cauze și metode de tratament

    Vergeturile reprezintă o formă de cicatrizare a pielii și se dezvoltă când pielea se întinde brusc. În urma acestui proces, structurile care o susțin, adică elastina...

    Hepatita E: cauze, simptome și tratament
    Hepatita E: cauze, simptome și tratament

    În fiecare an, specialiștii estimează că în întreaga lume există 20 de milioane de infecții cu virusul hepatitei E, ceea ce duce la aproximativ 3,3 milioane de cazuri...

    Piciorul tal valg: cauze, simptome, tratament
    Piciorul tal valg: cauze, simptome, tratament

    Piciorul tal valg (Talus valgus) este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale piciorului întâlnită la nou-născuți și este cauzată de poziția fătului în uter....

    © 2024 Qbebe