5 greșeli de vestimentație pe care le faci când ai burtică

5 greșeli de vestimentație pe care le faci când ai burtică

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Stiliștii ne asigură că putem arăta oricând bine chiar dacă avem burtică. Pentru a ne atinge însă acest obiectiv este necesar să fim foarte atente și să evităm anumite greșeli legate de vetimentație. Parcurge articolul de mai jos pentru a afla nu numai care sunt cele mai comune asemenea greșeli, dar și ce am putea face pentru a ne crea un look adecvat siluetei.

Porți bluze/topuri nepotrivite

Porți topuri și bluze mulate

Acestea nu sunt niște articole vestimentare bune de purtat când ai burtică. Oricare dintre ele nu fac altceva decât să distragă atenția de la tine și de la restul hainelor pe care le porți și să pună accentul exact pe zona pe care nu vrei să o evidențiezi: abdomenul.
Mult mai bine va fi să alegi bluze sau topuri care să nu fie foarte mulate și să aibă o croială drapată sau volane pe verticală (cât mai delicate).

Porți topuri cu multe volane

Nici volanele nu vor fi în avantajul tău dacă sunt plasate în apropierea zonei abdomenului: te pot face să pari mai grasă decât ești de fapt.

Optezi pentru topuri cu pliuri

Nu vor fi nici ele binevenite dacă ai burtică. Dimpotrivă, pot amplifica exact zona pe care dorești să ascunzi.

Optezi pentru bluze/topuri cu dungi orizontale

Chiar dacă ești fan al dungilor, abține-te să le porți dacă ai burtică. Ele nu ar face altceva decât să lățească zona abdomenului și să te facă să pari mai grasă decât ești în realitate. Iar dacă ești și mică de statură, te vor face să pari și îndesată!

Alegi tricouri cu desene mari

Tricourile sunt comode, dar ai mare grijă cum le porți dacă ai burtică. O primă greșeală pe care ar trebui să eviți să alegi unele cu desene mari, plasate în zona abdomenului. Procedând altfel, vei părea cu câteva kilograme în plus, iar abdomenul va părea mai mare.

Porți bluze/topuri din materiale cu imprimeuri mari

Imprimeurile mari vor amplifica zona abdomenului și cu siguranță vei părea cu multe kilograme în plus.
O alegere mult mai bună vor fi imprimeurile mărunte, cât mai discrete.

Porți bluze/ topuri scurte, până în talie

Niciuna dintre acestea nu sunt o alegere „fericită" dacă ai burtică. Din contră, din cauza lor poți părea mai grasă. Mai potrivit pentru tine va fi să porți bluze/topuri mai lungi, care să astupe bine abdomenul.
De asemenea, ai grijă să nu-ți bagi bluzele în pantaloni, întrucât abdomenul tău se va evidenția și mai mult.

Ce rochii să nu porți dacă ai burtică

Este o greșeală de vestimentație să insiști să porți rochii din materiale care se mulează

 

Femeie cu forme pline, imbracata intr-un deux-piece albastru

Pentru a arăta bine chiar și dacă ai un abdomen mai proeminent, specialiștii recomandă să eviți materiale precum jerseul, ce se mulează și evidențiază prea mult formele.
Preferabil este să fii adepta materialelor care „pică" lejer, precum bumbacul, lâna și amestecurile cu polyester.

Rochiile cu talie „Empire" nu sunt întotdeauna o alegere bună

Deși la prima vedere se pare că un asemenea model va fi potrivit pentru un abdomen mai pronunțat, de fapt stiliștii spun că nu este chiar așa. Explicația lor este următoarea: o rochie în stil Empire va aduna materialul chiar în zona taliei și îți va adăuga câțiva centrimetri în plus.

Rochiile maxi nu sunt prea potrivite dacă ai burtică

Deși sunt comode, se spune că excesul de material dintr-o asemenea rochie poate crea senzația unui surplus în zona abdomenului.

Porți rochii prea strâmte și scurte

Cu siguranță acest model de rochii nu sunt în avantajul tău dacă ai burtică. Din contră, ele nu vor face altceva decât să pună în evidență ceea ce tu vrei să maschezi.
În loc de rochii mulate este recomandabil să optezi pentru unele cu croială în formă de A, care vor distrage atenția de la abdomen și te pot face să pari mai suplă.

Fata cu forme pline, purtand blugiGreșeli pe care le faci, dacă ai burtică, în privința alegerii pantalonilor

Porți blugi/pantaloni cu talie joasă

Oricare dintre aceștia vor „secționa" zona abdomenului și o vor scoate în evidență.
Pentru a-ți pune în valoare calitățile, optează în schimb pentru pantaloni/jeanși cu talie înaltă, care să nu-ți „sugrume" însă abdomenul, ci doar să îl mascheze. De asemenea, orientează-te spre materiale de calitate, care să conțină și stretch.
Cu cât  pantalonii/jeanșii au o croială mai dreaptă și o culoare mai închisă, cu atât vor alungi silueta și nu vor mai evidenția partea superioară a corpului.

Alegi să porți pantaloni/jeanși largi sau evazați

Deși aceștia sunt comozi, renunță la ei dacă ai burtică. Din păcate, oricare dintre variante nu vor face altceva decât să-ți amplicfice „zona cu probleme".
Mult mai adecvat va fi să optezi pentru pantaloni/jeanși cu croială bootcut sau drepți.

Citește și: Top 5 cei mai cool jeanși pentru mămici

Ții neapărat să porți pantaloni/jeanși cu aplicații decorative chiar în zona abdomenului

Cu siguranță că ți-ai dori să porți astfel de pantaloni/jeanși pentru un look mai original, dar nu este cazul să insiști asupra acestei idei dacă ai burtică.
Aplicațiile plasate chiar pe zona abdomenului îl vor mări optic și vor atrage privirile asupra sa.

Optezi pentru blugi mulați/colanți albi

Dacă negrul are rolul de a micșora considerabil, albul are exact efectul invers. Cu alte cuvinte, când vei asocia albul cu un model mulat, așteaptă-te să pari mult mai grasă decât ești în realitate (inclusiv în zona abdomenului).

Ce să nu porți când ai burtică

Bluze scurte cu colanți

Chiar dacă observi că o asemenea combinație este comodă, aceasta nu va fi deloc în avantajul tău când ai burtică.
Într-adevăr, colanții pot fi cei mai buni „prieteni" ai tăi, dar numai dacă îi porți în combinații adecvate. Ideea de bază este următoarea: când îți iei colanți, poartă-i cu haine suprapuse.De exemplu, alege cardigane, blazere, jachete sau veste cât mai lungi, care să acopere o mare parte din colanți. Astfel, silueta se va alungi, iar privirea nu se va ma îndrepta spre zona abdomenului.
Nu în ultimul rând, poți să apelezi cu încredere și la pelerine.

Curele care să fie așezate chiar în jurul burții

Cu siguranță că nu îți dorești ca atenția să fie îndreptată către zona abdomenului tău. Din contră, pentru ca privirile să nu se îndrepte aici, este nevoie să le distragi prin purtarea unor articole vestimentare/accesorii cât mai interesante, aflate însă deasupra acesteia.
O mare greșeală pe care ai putea să o faci va fi să porți o curea chiar pe burtică.
Când ții neapărat să ai una, orientează-te spre un model care să poată fi plasat cât mai sus, astfel încât să-ți poată alungi cumva silueta. Un asemenea accesoriu se va preta foarte bine, de pildă, dacă porți o bluză/un top cu print sau cu un detaliu asimetric.

Citește și: Ce să nu porți dacă ești plinuță

Voi mai știți și alte greșeli, legate de vestimentație, pe care le putem face dacă avem burtică?

Surse:
www.babble.com;www.instyle.com; www.livestrong.com;www.40plusstyle.com

Surse poze:

www.instagram.com

 

Articolul urmator
Jennifer Garner, sinceritate de admirat: "Arăt ca o femeie care a născut 3 copii. Voi avea mereu burtica de bebe. Numele ei este Violet, Sam si Sera"
Jennifer Garner, sinceritate de admirat: "Arăt ca o femeie care a născut 3 copii. Voi avea mereu burtica de bebe. Numele ei este Violet, Sam si Sera"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele
    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele

    Peștele este un aliment plin de nutrienți (vitamine, minerale, proteine, grăsimi sănătoase), dar și foarte versatil. Pentru a reuși să îl pui în valoare ca să profiți...

    Ce se întamplă in corpul tău, când se întoarce bebelușul în burtică
    Ce se întamplă in corpul tău, când se întoarce bebelușul în burtică

    Pe măsură ce sarcina progresează și bebelușul se dezvoltă, corpul tău trece prin numeroase schimbări. Află când se întoarce bebelușul în burtică și cum te...

    Când soacra devine a treia roată la căruță. Ce faci când ai o soacră care renunță la viața ei pentru a o trăi pe a voastră?
    Când soacra devine a treia roată la căruță. Ce faci când ai o soacră care renunță la viața ei pentru a o trăi pe a voastră?

    Nu este întotdeauna ușor să trăiești alături de o soacră dominatoare și autoritară sau să faci față încercărilor ei de a-ți controla familia. Cum te poate afecta...

    Când copilul adolescent te roagă să faci ceva, faci lucrul acela ori de câte ori ai ocazia
    Când copilul adolescent te roagă să faci ceva, faci lucrul acela ori de câte ori ai ocazia

    Cu toții am fost adolescenți. Îți amintești această perioadă din viața ta? Așa-i că era una extrem de tumultoasă, cu multe transformări interioare, dar și exterioare. Cu...

    La ce vârstă merg copiii și ce faci când nu se întâmplă la timp?
    La ce vârstă merg copiii și ce faci când nu se întâmplă la timp?

    Momentul în care bebelușul face primii pași este, fără îndoială, unul dintre cele mai memorabile și emoționante clipe ale vieții de părinte. Un fapt mai puțin știut...

    Ce trebuie să faci atunci când cineva îți critică stilul de parenting
    Ce trebuie să faci atunci când cineva îți critică stilul de parenting

    De câte ori nu ți s-a întâmplat să te trezești cu sfaturi nesolicitate din partea celor din jur despre cum e mai bine să îți crești copilul? Familia, prietenii,...

    Sfaturi de la o bonă: Cele 5 lucruri pe care să nu le faci când angajezi o bonă
    Sfaturi de la o bonă: Cele 5 lucruri pe care să nu le faci când angajezi o bonă

    Bona este persoana care va petrece mult timp alături de copilul tău, așa că alegerea unei persoane potrivite s-ar putea să nu fie chiar atât de simplă. Uite care sunt cele mai...

    7 greșeli care pot afecta somnul unui nou-născut
    7 greșeli care pot afecta somnul unui nou-născut

    Somnul bebelușului este unul dintre cele mai importante aspecte care îi preocupă pe părinți. Uite 7 greșeli care pot afecta somnul nou născutului, din care poți să...

    © 2024 Qbebe