Din grija pentru copilul tau

Simptomele care te anunță că suferi de fibromialgie

Fibromialgia este o afecțiune mai puțin cunoscută, caracterizată prin durere generalizată la nivelul întregului corp și stare constantă de oboseală. Alături de acest simptom principal, mai sunt asociate și probleme cu memoria și concentrare, precum și probleme digestive. Iată ce trebuie să știi despre această boală, precum și detalii importante despre simptomele sale.

Informații despre fibromialgie

Deoarece simptomele clasice de fibromialgie, respectiv durerea musculară și articulară generalizată (conform unui studiu realizat de National Health Interview, un procent de 87% dintre participanți au raportat durere în majoritatea zilelor sau chiar în fiecare zi din viață) și oboseala, nu sunt distinctive, deseori afecțiunea nu este diagnosticată și rămâne neînțeleasă. Se întâmplă aceste lucru pentru că nu există teste de sânge sau imagistice pentru diagnostic; medicul îl stabilește în baza unor examinări de rutină. Sunt persoane care nu prezintă toate simptomele de mai jos, precum și persoane care au și alte afecțiuni medicale. Din punct de vedere statistic, femeile cu vârsta cuprinsă între 25-60 de ani au cele mai mari șanse de a dezvolta fibromialgie. Medicii nu sunt siguri care este motivul, dar femeile au șanse de 10 ori mai multe să se confrunte cu boala comparativ cu bărbații. În ceea ce privește cauzele pentru apariția bolii, se consideră că ereditatea joacă un rol, dar nu se cunosc genele exacte.

Simptomele care te anunță că suferi de fibromialgie

Dureri articulare

Aproape toți cei afectați de fibromialgie au dureri în tot corpul; acestea pot fi similare cu osteoartrita, bursita și tendinita, dar sunt generalizate și trimit persoana afectată la medic. Durerea poate fi profundă, ascuțită, surdă, înțepătoare și poate fi simțită nu doar în articulații, ci și în tendoanele și ligamentele asociate. În unele cazuri durerea vine și dispare, circulând prin întregul corp.

Dureri musculare

Majoritatea persoanelor ce suferă de fibromialgie simt nevoia să se dezmorțească după ce se dau jos din pat înainte de a-și începe rutina zilnică. Mușchii de la nivelul spatelui, brațelor și picioarelor se simt rigizi și nu este vorba despre o amorțeală tipică. Senzația este mai degrabă asemănătoare celei experimentate de o persoană cu artrită reumatoidă. Deși pentru unii rigiditatea musculară persistă câteva minute, de obicei intervalul în care este observat ajunge la 15-20 de minute în fiecare zi. Uneori poate persista timp de mai multe ori sau chiar întreaga zi.

fibromialgie

Hipersensibilitate la atingere

Observi de asemenea că pe întregul corp există câteva puncte sensibile, anumite puncte în jurul articulațiilor care dor atunci când le apeși cu un deget. Dacă apeși un punct sensibil al unei persoane fără fibromialgie, va simți doar presiune; o persoană cu această afecțiune va simți o durere puternică. Aceste puncte sunt răspândite în locuri previzibile din corp (au fost identificate 18 puncte sensibile comune - sunt în jurul umerilor, coatelor, genunchilor, gâtului, pieptului, porțiunii inferioare a spatelui și a cefei), adesea situate sub suprafața pielii, nu în zone cu durere profundă. Este vorba despre țesutul din jurul mușchilor și al articulațiilor care doare și nu articulațiile în sine. Astfel, o persoană cu fibromialgie devine extrem de sensibilă chiar și la cea mai ușoară atingere; atunci când te lovești singuri durerea poate continua mai mult decât ar trebui în mod normal. 

Oboseală

O senzație persistentă de oboseală și epuizare reprezintă o altă mare problemă. Persoanele afectate se simt obosite, chiar și când ar trebui să fie odihnite, de exemplu după un somn bun. Unii descriu senzația cu cea resimțită în timpul gripei sau cu orele suplimentare petrecute la locul de muncă sau la sala de forță. Activități simple, precum mersul la cumpărături sau gătitul cinei te pot epuiza, iar împăturitul hainelor și călcatul pot părea o reală corvoadă. Poți să te simți chiar mult prea obosită pentru a face sex. Oboseala poate să se manifeste mai pronunțat în unele zile și poate să influențeze activitatea profesională, rutina zilnică de activități și sarcinile casnice.

Insomnie

Majoritatea persoanelor cu fibromialgie se confruntă cu probleme în a adormi. Ești capabil să adormi, dar somnul este superficial și ușor de deranjat. Iar când te trezești dimineața te simți epuizat și nu revigorat, iar oboseala nu dispare. Conform testelor de laborator, persoanele cu fibromialgie sunt întrerupte constant de accese de activitate cerebrală similare celor care se petrec în creier când sunt treze. Aceste întreruperi limitează cantitatea de timp petrecută în perioada de somn profund, când corpul se revigorează, drept urmare ajungi să te simți obosit.

hipotiroidism

Sindrom de colon iritabil

Aproximativ două treimi din persoanele cu fibromialgie se confruntă cu simptome de durere abdominală, gaze și balonare și chiar senzație de greață. Pot să observe de asemenea și constipație și diaree. Mulți experimentează de asemenea reflux acid și boală de reflux gastroesofagian.

Capacitate redusă de concentrare

Persoanele diagnosticate cu fibromialgie și depresie întâmpină dificultăți în concentrare și cu memoria pe termen scurt, ceea ce îngreunează memorarea lucrurilor de zi cu zi, cum ar fi unde și-au lăsat cheile sau planurile pe care le au pentru prânzul de mâine. Problemele cognitive sunt legate de procese mentale, precum gândit și învățat. Alte dificultăți asociate: probleme în amintirea lucrurilor noi, probleme cu atenția și concentrarea, vorbire încetinită sau confuză.

Depresie 

Până la jumătate din toți oamenii cu fibromialgie au depresie sau o tulburare asociată. Atunci când te confrunți tot timpul cu oboseală și durere se poate dovedi stresant. Te îngrijorezi probabil cu privire la stilul de viață și cum ți-l poți ameliora. Poți deveni mai puțin activ și mai retras, ceea ce poate conduce la depresie. Se pare că joacă un rol în acest sens și nivelul scăzut al anumitor hormoni din organism asociați afecțiunii. Principalele indicii ale depresiei: stare permanentă proastă, senzație de deznădejde și neajutorare, pierderea interesului în lucrurile care îți făceau plăcere.

Anxietate

Nu în ultimul rând, tot ca urmare a simptomelor fizice constante și extrem de inconfortabile, multe persoane cu fibromialgie ajung să experimenteze atacuri de panică sau anxietate, tulburare anxioasă generalizată, schimbări în dispoziție și irascibilitate nejustificată.

Surse: www.webmd.com; www.nhs.uk; www.healthline.com; www.verywellhealth.com

Cancer ovarian: Simptomele “asasinului tacut”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Esti la ovulatie? Afla care sunt simptomele
    Esti la ovulatie? Afla care sunt simptomele

    Daca incerci sa ramai insarcinata, probabil ca vrei sa stii care sunt semnele ce iti indica faptul ca esti la ovulatie. In momentul ovulatiei exista doar o scurta perioada de timp in care...

    Vrei un copil? Afla care sunt simptomele ovulatiei
    Vrei un copil? Afla care sunt simptomele ovulatiei

    Daca vrei sa ramai insarcinata, sa stii care sunt simptomele ovulatiei te ajuta foarte mult. Odata identificate semnele, daca faci dragoste in aceasta perioada, sansele sa ai un mostenitor...

    10 semne clare care îţi spun că suferi de depresie postnatală
    10 semne clare care îţi spun că suferi de depresie postnatală

    Depresia postnatală este o afecţiune a erei moderne, însă asta nu o face să fie mai puţin reală. Există multe preconcepţii în legătură cu ea şi, din păcate, ignorarea semnelor...

    Studiu: copiii care se culcă târziu au un risc mai mare de a suferi de depresie la maturitate
    Studiu: copiii care se culcă târziu au un risc mai mare de a suferi de depresie la maturitate

    Orice părinte cunoaște chinul orei de somn, tortura la care este supus atunci când juniorul refuză somnul cu mare îndârjire.

    Kaufland anunță primul magazin din Româniaîn care se implementează o strategie anti-plastic
    Kaufland anunță primul magazin din Româniaîn care se implementează o strategie anti-plastic

    Începând de astăzi, magazinul Kaufland din București, str. Barbu Văcărescu,nr. 120-144, este primul magazin din România al unui retailer, în care se materializează o strategie...

    Studiu: Vitamina D reduce simptomele autismului
    Studiu: Vitamina D reduce simptomele autismului

    Vitamina D îți poate feri copilului de numeroase afecțiuni, printre care și tulburările din spectrul autist. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla care poate fi...

    Studiu controversat: simptomele autismului pot fi reduse cu 50% cu transplantul de fecale
    Studiu controversat: simptomele autismului pot fi reduse cu 50% cu transplantul de fecale

    Un studiu controversat a fost efectuat cu scopul de a trata autismul sau de a ameliora simptomele și iată care au fost concluziile!

    © 2019 Qbebe