5 abilități mentale critice pe care trebuie să i le dezvolți copilului dacă vrei să fie un lider când va fi adult

5 abilități mentale critice pe care trebuie să i le dezvolți copilului dacă vrei să fie un lider când va fi adult

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pentru a avea succes, un lider ar trebui să aibă numeroase calități, precum: să întocmească o strategie, să se consulte cu ceilalți membri din echipă ca să o pună în practică, să știe să-i asculte pe aceștia, să le pună în valoare „punctele tari”, să învețe din fiecare experiență, din greșelile sale sau ale altora, să fie creativ, să aibă o gândire strategică menită să-i permită să ia decizii chiar și în momentele dificile etc.. Toate aceste abilități se construiesc însă în timp, perioada copilăriei și adolescenței fiind deosebit de importante din acest punct de vedere. Parcurgând cu atenție articolul de mai jos vei descoperi nu doar care sunt unele dintre abilitățile mentale esențiale pentru un lider, ci și cum ar trebui să procedezi pentru a-ți ajuta copilul să le dobândească, astfel încât să aibă șanse mai mari să devină, la un moment dat, un lider apreciat și îndrăgit.

Capacitatea de autoreflecție

Este una dintre cele mai importante abilități mentale de care un copil ar avea nevoie pentru a putea deveni lider. Astfel, autoreflecția este cea îi va permite să-și analizeze „punctele tari” și pe cele mai slabe, să vadă modul în care acțiunile, comportamentele sale îi pot influența alegerile, cum se comportă față de ceilalți și dacă procedează corect față de aceștia. În același timp, prin autoreflecție, un copil va putea să se înțeleagă mai bine pe el însuși în raport cu lumea din jur.

baietel-cu-ochelari-care-este-ganditor

Datorită capacității de autoreflecției, copilul tău va putea progresa din mai multe puncte de vedere, precum: va avea abilități mai bune de ascultare și de înțelegere, își va dezvolta gândirea critică, va fi empatic, va putea lua decizii mai inspirate, își va putea construi relații mai bune cu cei din jur și, nu în ultimul rând, va putea să devină un lider adevărat. De altfel, toate abilitățile menționate sunt fundamentale în acest scop.

Ca să-l ajuți să-și dezvolte o capacitate de autoreflecție cât mai bună, care îl va ajuta să dobândească mai multă înțelepciune din propriile experiențe și să nu repete anumite greșeli, ar fi indicat să realizezi demersuri precum:

  • Să fii tu însăți un model pentru el- De exemplu, când te vei confrunta cu emoții negative, îi poți spune ce intenționezi să faci pentru a le gestiona sau îi vei explica de ce ai ales să procedezi într-un anumit mod pentru a-ți evidenția calitățile și cum vei acționa ca să previi/ să eviți greșeli/decizii nu tocmai bune în anumite situații
  • Învață-l să aibă cât mai multă încredere în el-  Primul pas pe care ar trebui să-l faci ar fi să-i arăți că se poate baza oricând pe zi, că îi apreciezi eforturile și că ești mândră de el. Când va vedea toate acestea, copilului îi va fi mai la îndemână să aibă mai multă încredere în propriile forțe
  • Încearcă să-l implici în activități cât mai variate pentru a vedea ce îi stârnește mai mult interesul- În acest fel, va avea șansa de a se cunoaște mult mai bine și își va da seama la ce este mai priceput
  • Vorbește-i despre emoții- Pentru a se putea cunoaște cât mai bine pe el însuși, copilul are nevoie să recunoască și să înțeleagă emoțiile. În funcție de vârsta pe care o are, îi poți vorbi despre emoții, îi poți da exemple din viața de zi cu zi în legătură cu acestea, îi poți spune că acestea au intensități variate și că este posibil să simțim mai multe emoții în același timp

Gândirea critică

Face parte dintre abilitățile mentale de care copilul va avea nevoie cu siguranță pentru a avea șansa de a deveni un lider. Gândirea critică este cea care este îndreptată spre îndeplinirea unor obiective, spre a găsi soluții pentru a rezolva probleme, spre a lua decizii după ce au fost evaluate oportunitățile și riscurile etc..Oricare dintre aceste acțiuni fac parte din misiunea unui lider și sunt cele care îi vor permite să-și conducă echipa spre scopul final.

Ca părinte, îți poți ghida copilul spre a-și dezvolta pas cu pas gândirea critică dacă vei ține seama și de sfaturi precum sunt următoarele:

  • Îi vei oferi ocazia de a identifica și singur soluții pentru a rezolva o problemă- Gândește-te că de fiecare dată când copilul se va strădui să găsească o soluție, în creierul său se va forma o nouă conexiune. Cu cât va fi pus în situația de a veni cu soluții, cu atât mai mult se va obișnui să fie mai creativ și mai independent în luarea deciziilor
  • Arată-ți empatia- Când micuțului tău îi este greu să se descurce într-o anumită situație, chiar dacă ai vrea să-i dai pe loc o soluție pentru a rezolva problema întrucât îl vezi frustrat și furios, este recomandat ca mai întâi să îl asiguri că îl înțelegi, că îi ești alături, pentru a-l ajuta să se calmeze. Odată ce este calm, îi poți oferi câteva indicii, explicații și îl poți ghida pentru a putea să găsească el însuși soluția sau să se apropie de răspunsul corect. Procedând așa, îl vei încuraja ca treptat să-și dezvolte gândirea critică și pe cea strategică
  • Organizează ședințe de brainstorming- Pentru a-ți stimula copilul să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor, pentru a lua decizii conforme cu acestea, pentru a acționa corespunzător,  îl poți provoca să purtați o discuție în care să vezi care ar fi ideile sale. Spre exemplu, îl poți întreba: „Ce părere ai despre?”, „Ce s-ar întâmpla dacă?”, „Ce ai face tu?”, „Ce ai face dacă...?”, „Care sunt ideile tale?”, „Cum ai rezolva asta?”, „Ai putea să faci și...?”
  • Oferă-i ocazii pentru a-și asuma responsabilitatea- În condițiile în care un lider va trebui să-și asume adesea responsabilitatea, copilul ar trebui să învețe treptat că și el ar trebui să-și asume anumite responsabilități. Spre exemplu, îi poți da adesea posibilitatea să se implice în anumite activități din gospodărie

Empatia

Reprezintă una dintre principalele calități pe care ar trebui să le aibă un lider, în contextul în care datorită empatiei îi va putea cunoaște și înțelege mai bine pe cei din echipă, astfel încât să-i motiveze, să-i ghideze, să-i ajute să-și dezvăluie potențialul. În același timp, empatia este cea care îl va ajuta pe un lider să vadă lucrurile și din punctul de vedere al celor cu care lucrează, respectându-le mai mult viziunea. Cu cât va fi mai empatic, cu atât un lider va deveni mai apreciat, mai respectat, creându-se un mediu marcat de o comunicare deschisă, de o disponibilitate mai bună de cooperare și de un feed-back mai eficient.

Poți să contribui și tu la dezvoltarea empatiei copilului tău, de care va avea oricând nevoie pentru a deveni lider, dacă vei urma și pașii de mai jos:

  • Fii tu un model pentru el- De pildă, în momentele în care copilul îți va vorbi, vei avea răbdare să îl asculți, vei repeta cu voce tare anumite idei pe care le-ai auzit ca să-l asiguri că ai înțeles mesajul, ascultându-i punctul de vedere. Spune-i că îi ești alături, validează-i sentimentele. De asemenea, procedează la fel și cu alți membri ai familiei, astfel încât copilul să vadă că în casa voastră se pune mare preț pe înțelegere, pe compasiune și pe dorința de a veni în ajutor
  • Implică-l în jocuri de rol- Aceste jocuri reprezintă una dintre cele mai la îndemână soluții pentru a stimula dezvoltarea empatiei copilului. De pildă, îi poți demonstra cum se va „simți” o anumită jucărie când alta nu va avea răbdare „să-și aștepte rândul”
  • Pe cât posibil, vino cu exemple concrete- Fie că este vorba despre o situație din viața de zi cu zi, fie că este vorba despre una prezentată într-o poveste sau într-un film de desene animate, străduiește-te să explici pe înțelesul copilului ce presupune empatia. După aceea, îi poți adresa întrebări pentru a afla care sunt ideile tale, cum ar proceda el într-un anumit context al vieții. De exemplu, l-ai putea întreba: „Ce crezi că o să se întâmple cu X? Ce poți spune despre el când...?”
  • Modelează compasiunea- Copilul ar trebui să înțeleagă de la o vârstă  fragedă că și gesturile mărunte pot fi foarte valoroase în momente mai dificile. De pildă, faptul că te va ajuta la aranjatul mesei când ești în criză de timp sau că duce gunoiul când te grăbești sunt lucruri care îl vor ajuta să vadă cât de important este să-i înțeleagă pe cei din jur și să îi sprijine așa cum poate
  • Ghidează-l, dar nu îl forța- Cu cât vei insista ca micuțul tău să realizeze un anumit demers, cu atât există riscul să nu te faci ascultată, ci dimpotrivă. Ceea ce trebuie să faci este să viii cu explicații care să-l ajute pe copilul tău să înțeleagă cum ar trebui să procedeze. Spre exemplu, în loc să-i spui: „Du-te și cere-i scuze lui X pentru că...”, este preferabil să-i spui: „Cum crezi că s-a simțit X când...?”, „Care a fost reacția lui X în urma comportamentului X...” etc.

mama-care-sta-alaturi-de-fetita-ei-trista-si-ingandurata-incercand-sa-o-consoleze

Gândirea intuitivă

Pentru ca un lider să ia decizii adecvate, va avea nevoie să-și îmbine capacitatea de a gândi logic, strategic, cu aceea de a gândi intuitiv. Gândirea intuitivă îi va fi utilă mai ales în situații ca de exemplu: când este vorba despre o criză, când este vorba de schimbări rapide, când este o situație problematică sau ambiguă.

Un copil își poate dezvolta mai bine intuiția dacă vei proceda în oricare dintre aceste moduri:

  • Îl vei stimula să aibă mai multă încredere în sine- Dacă va avea mai multă încredere în sine, un copil va fi mai dispus să-și asculte și intuiția, această abilitate mentală fiind mereu una dintre cele de care va avea nevoie pentru a deveni un lider adevărat
  • Încurajează-i creativitatea- Creativitatea și intuiția merg mână în mână. Pe măsură ce își va dezvolta creativitatea, copilul va gândi mai liber, iar odată ce se va întâmpla așa îi va fi mai simplu să-și asculte inima
  • Vorbește cu copilul despre stări mai deosebite pe care le-a avut în anumite momente- Spre exemplu, ajută-l să-și aducă aminte de momente în care a simțit că nu ar trebui să facă un anumit lucru și atunci s-a simțit foarte îngrijorat, speriat etc..
  • În cazul unui copil mai mare, poți să-i vorbești despre semnalele de alarmă pe care i le poate trimite intuiția- Pornește de la explicații precum: „Intuiția este ceva care te ajută și te avertizează asupra unui anumit pericol.” De pildă, vino cu un exemplu de forma: când ar vrea să realizeze un demers pentru a mulțumi pe cineva sau când, deși ar vrea să ajute, simte că ar fi mai bine să se abțină. Spune-i că tocmai acele gânduri reprezintă intuiția și că nu ar trebui să le ignore, ci să le acorde atenție, să se gândească bine la ceea ce ar trebui să facă
  • Ajută-l să recunoască semnele pe care corpul i le poate transmite prin intermediul intuiției- De exemplu, vorbește-i despre senzația de „nod în gât”, despre o stare mare de neliniște, despre un gând care se repetă de mai multe ori etc.
  • Ascultă-l pe copil de fiecare dată când îți vorbește despre emoțiile sale- În acest fel, vei reuși să-l determini să aibă mai multă încredere în ceea ce simte, în condițiile în care știe că se poate baza oricând pe tine, că îi ești alături

Autocontrolul

Autocontrolul nu poate fi nici el omis când este vorba despre abilitățile mentale de care un copil are nevoie pentru a deveni lider când va crește. Astfel, dacă un lider este capabil să dea dovadă și de autocontrol, nu numai că va fi un model pentru cei cu care lucrează, dar va aduce numeroase beneficii echipei sale și va deschide calea spre reușită, întrucât:

  • Va fi mai apt să gestioneze situațiile de criză
  • Va comunica mai bine
  • Va avea mai puține conflicte
  • Se va bucura de o capacitate mai bună de a trece de momentele dificile și de a o lua de la capăt
  • Va fi mai puțin expus riscului de a se confrunta cu stări depresive sau de anxietate

Copilul tău are nevoie să deprindă autocontrolul nu numai pentru a-și crește șansele de a fi, la un moment dat, un lider de succes, ci și pentru a trece mai ușor prin anumite situații în care îl va pune viața. Din acest motiv, ar trebui să te preocupi, încă din anii copilăriei, să-l stimulezi să-și dezvolte autocontrolul prin demersuri cum ar fi:

  • Fii un model pentru el- De exemplu, îi vei da exemple de situații prin care ai trecut și pe care le-ai putut depăși datorită autocontrolului
  • Învață-l să-și înțeleagă emoțiile și în funcție de acestea să-și stabilească un plan de acțiune, fără a se lăsa influențat de impulsul de moment, generat de emoții precum furia de pildă- În acest scop, poartă cu el diferite discuții, ajută-l să găsească întotdeauna un punct de sprijin, să vadă și „partea plină a paharului” și să vadă care ar fi opțiunile de care dispune într-un anumit moment
  • Amintește-i de fiecare dată că, dacă va fi calm, va putea să ia decizii mai inspirate, care să-l avantajeze- Nu uita să-i amintești care sunt modalitățile prin care obișnuiește să se calmeze și acordă-i tot sprijinul în acest sens
  • Implică-l în activități ludice menite să-l deprindă cu autocontrolul- Spre exemplu, implică-l în jocuri ce presupun respectarea unor reguli, a unor instrucțiuni, ascultarea, așteptatul rândului, acceptarea de schimbări etc.. Procedând astfel, copilul va putea să înțeleagă mai bine valoarea autocontrolului

fetita-furioasa-stand-pe-canapea-iar-mama-ei-incearca-sa-o-calmeze

Surse: brighthorizons.com, happyfamilies.com.au, greenchildmagazine.com, neocogita.com, oxfordleadership.com, kidpower.org, raisingkidswithpurpose.com, tanveernaseer.com, youareamom.com, yourtango.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
4 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii un părinte mai bun
4 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii un părinte mai bun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Zodiile de care trebuie să fugi când se enervează, dacă nu vrei să o pățești
    Zodiile de care trebuie să fugi când se enervează, dacă nu vrei să o pățești

    Fie că sunt foarte încăpățânate și nu sunt dornice de compromisuri, fie că sunt orgolioase sau pur și simplu sunt „iuți la mânie”, unele persoane se...

    15 abilități de viață pe care trebuie să le învețe copiii până la 8 ani
    15 abilități de viață pe care trebuie să le învețe copiii până la 8 ani

    Nu vă faceți mustrări de conștiință că vă puneți copiii „la treabă”. Este chiar indicat să implicați copiii în activități gospodărești. Iată la ce vă pot...

    Cât de des trebuie să ai relații intime dacă vrei să rămâi însărcinată
    Cât de des trebuie să ai relații intime dacă vrei să rămâi însărcinată

    Cât de des trebuie să faci dragoste pentru a rămâne însărcinată? Cresc șansele unei sarcini dacă faci sex în fiecare zi? În încercarea de a deveni...

    Carbohidrații nu sunt dușmanii! Ce trebuie să știi despre indicele glicemic dacă vrei să slăbești
    Carbohidrații nu sunt dușmanii! Ce trebuie să știi despre indicele glicemic dacă vrei să slăbești

    Nu trebuie să renunți la carbohidrați pentru a scăpa de acele kilograme în plus care îți dau bătăi de cap! Probabil că ești familiarizată cu conceptul de bază al...

    Ce răspunzi când ești întrebată dacă vrei copii și tu deja ai pierdut o sarcină?
    Ce răspunzi când ești întrebată dacă vrei copii și tu deja ai pierdut o sarcină?

    Ce se întâmplă atunci când ai pierdut nu una, ci mai multe sarcini și primești comentarii inoportune din partea celorlalți? Aceasta este întrebarea pe care o...

    Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci
    Cea mai eficientă metodă dacă vrei un somn de calitate pentru copilul tău. Un studiu dezvăluie ce trebuie să faci

    Te numeri printre părinții care consideră că animalele de companie nu au ce caută în apropierea bebelușului sau a copilului mic? Ei bine, studiile arată că prezența unui...

    9 lucruri pe care sa le arunci daca vrei sa fii sanatos in 2022
    9 lucruri pe care sa le arunci daca vrei sa fii sanatos in 2022

    Intotdeauna se spera ca noul an sa fie macar putin mai bun decat precedentul. Asa se faca ca, in fiecare an, oamenii isi fac tot felul de promisiuni in ceea ce priveste sanatatea lor. Ca si...

    Cele 5 abilități pe care ar fi bine să le deprinzi înainte să ai un copil
    Cele 5 abilități pe care ar fi bine să le deprinzi înainte să ai un copil

    Pentru a reuși să faci față încă de la început provocărilor pe care le vei avea de înfruntat ca părinte, ar fi ideal dacă ai putea să deprinzi și să-ți...

    © 2024 Qbebe